3,638 matches
-
notabilă. — Exact de-asta mi-era teamă. Joi, 29 septembrie Chamberlain reveni la München. Dorea să negocieze din nou. Șeriful veni și el, dar se părea că avea doar să privească în altă direcție atunci când începeau împușcăturile. Mussolini își lustrui cureaua și capul și își făcu și el apariția pentru a-și oferi ajutorul aliatului său spiritual. În timp ce acești bărbați importanți veneau și plecau, o tânără fată, având o importanță mică sau chiar deloc în schema generală a lucrurilor, dispăru în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1917_a_3242]
-
îmbrăcată cu un tricou violet și o fustă scurtă verde brotăcel, în picioare avea o pereche de sandale din barete multicolore cu tocuri înalte, pe care picioarele ei subțiri se chinuiau dizgrațios. Pusese laptele într-un sac patchwork cu o curea foarte lungă care îi ajungea aproape de genunchi. Nu mă băga în seamă, mergea repede, fără să-și întoarcă vreodată capul, târșâindu-și picioarele pe asfaltul desfundat și atingând aproape pereții. Se opri în fața unui oblon. Atelierul era închis, pe o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
strâmb trăgându-l pe lângă ea, pe jumătate gol. Eu, în schimb, obișnuit cu călătoriile scurte, duc o sacoșă de piele, mică, funcțională, elegantă: un cadou de la Elsa. În dimineața asta nu am burtă, am strâns o gaură în plus la curea. Mă simt ușor, bine dispus, un copil plecat în excursie cu școala. Din spate îi ating fundul. — Pardon, domnișoară. — Ea e serioasă, nu se întoarce să mă privească, știe că este o intrusă. S-a îmbrăcat cu jacheta aceea sărăcăcioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
feminin. Și gesturile ei mă deranjează, este expeditivă, chiar puțin dură. A și intrat în rolul pe care va trebui să-l joace printre canaliile ei de colegi. Eu îmi trag pantalonii. I-am luat pe aceia care au deja curea, așa fac mai puțin efort. Acum îi spun. Da, acum poate, îi spun. În felul acesta pleacă, se gândește singură la asta și se întoarce după ce s-a gândit. Acum îi spun: iubesc o altă femeie și această femeie așteaptă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
situații, discret, dar fără ezitări. După expresia mea inertă, a înțeles imediat cu ce fel de moarte avea de a face și câtă durere aveam în mine. A făcut câțiva pași spre pat, haina i s-a deschis, avea o curea neagră cu o cataramă aurită, am rămas cu privirea țintuită pe catarama aceea. Bărbatul avea o figură sobră, impecabilă, părul pomădat pieptănat spre spate pe capul rotund, privirea înghițită de lentilele negre și gura, o tăietură imobilă pe chip. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
servise la nimic. Ultimul lucru pe care l-am mângâiat din ea a fost o gleznă. Apoi au pus capacul. Am plecat. Nu aveam nici puterea, nici cheful să șofez, urma să călătoresc lângă bărbatul acela tăcut, care avea o curea cu catarama aurită strânsă peste stomac. Am închis mașina și m-am îndreptat către mașina funerară. Înainte de a se urca, omul și-a scos haina și a agățăt-o în spate, de un cârlig fixat pe țapițerie, lângă geamul care ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
lui de păr blond, ca o ceapă dezgropată și abandonată pe un strat. Fraternul om de la pompe funebre parea să se simtă în pace cu sine însuși, își terminase treaba până la apus. Pe burtă, împreună cu respirația, vibra catarama aurită a curelei sale. Fusese o zi lungă. Aruncă o privire în sus, precisă ca o tăietură de cuțit, transversală ca un zbor: da, întunericul l-ar fi despăgubit. Italia era în pământ, și pământul trecuse prin mâinile mele, îmi alunecase printre degete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
pe perete, confirmă că nu se observa nicio urmă de fard, însă rezultatul era un chip proaspăt, strălucitor și frumos. Îi luă ceva mai mult timp să se îmbrace. Aruncă la o parte două rochii de vară, o tunică cu curea și o pereche de pantaloni albi strâmți, înainte să găsească ce-i convenea: niște blugi Levis strânși pe picior, care practic îi ridicau și-i puneau în evidență fundul, un top subțire alcătuit din două maiouri suprapuse, la care adăugă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
Paștele nu mai e ce-a fost, pe onoarea mea... Se duce lumea la biserică așa, ca și cum s ar duce la piață. Nu mai e credință, bă, e modă, e trend, cum zice fi-miu, că să vezi ce pun cureaua pe el, n-a trecut peacas’ de trei zile, cică Îi citește prietenei din evanghelia iubirii. De-o veni aia mică și fițoasă cu burta la gură, Îi dau numai cu Duhul Sfânt peste ochi! Ploieșteanu cântă despre viață din
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Gicu, n-o mai avea suta valoare ca-n alte vremuri când te duceai cu ea la restaurant și plecai mangă, da’ nici pe fruntea ta n-o pun. Pun cincizeci de mii dacă Îmi cânți, ca bonus, pușca și cureaua lată, ce bărbat eram odată! Că eram! Șapte mândre-n șapte sate și mi le iubeam pe toate! Ele știau?, Întreabă Gicu zâmbind. Violonistul Își scârțâie instrumentul aproape de urechile lui Sandu, ceea ce duce la revolta rapidă a acestuia. Pușca și
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
a cincea nu se uită la moaca ta nici dacă o legi la ochi. Te-ai dilit? Tu ai pus sculele-n pod de multă vreme, ai rămas cu uitatul și cu oftatul. De-aia bei și cânți Pușca și cureaua lată, ce bărbat eram odată. Erai, că umblai din creangă-n creangă ca o pasăre pribeagă și mă rugai pe mine să spun nevesti-tii că ai fost la ședință prelungită. De câte ori nu te-am scos eu din bucluc? Da’ acu
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
Udrea fără vuton, ca Băsescu fără uischi, ca moartea fără coasă și ca acceleratul de Ciulnița fără... Ciulnița! Gicu sare de pe scaun și fuge către bar. După câteva secunde, din boxele atârnate sub copertina terasei se aude melodia „Pușca și cureaua lată”. Revine fredonând. Are În mâna stângă două halbe, iar În dreapta altă sticlă de Tămâioasă. Sandule, Sandule, nici nu trebuie să faci tu cinste azi, fac eu. La așa veste nu poți să răspunzi decât cu un gest pe măsură
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
eu din pedele? Asta-i știrea zilei În circumscripția noastră. Restul, vorba lui șecspir, e tăcere. Și poa` să-l contrazică vreunul pe șecspir? Nu poate... Tonul la cântec, destupați sticlele, pedeleul de la groapă nu se mai Întoarce. Pușca și cureaua latăăăăăăăăă, ce tâmpit am fost odatăăăăăăăăă!!! 15.07.2010 Amintiri cinematografice Trece trenul printre munți ca un șarpe lung, cu țigări naționale, sus la deținuți... Gicu mai are puțin și dă cu șapca de pământ. E o căldură care Înfioară
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
și populare. Știm că Biserica este trupul mistic al lui Iisus Hristos și mireasa Lui, de aceea are rolul de icoană materială a trupului omenesc. Pentru acest motiv zidirea bisericească a devenit purtătoare de brâu, după modelul oamenilor. Cingătoarea, centura, cureaua sau brâul în istoria civilizației au constituit un accesoriu nelipsit al costumului neamurilor. Ele înseamnă puterea, fidelitatea, curajul și perseverența în îndeplinirea unor acțiuni mărețe. Sunt simbolul puterii de a lupta cu ispitele și garanția de a ieși învingător. Mai
etăţuia lui Gheorghe Duca Istorie, cultură şi spiritualitate ortodoxă by Daniel Jitaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/503_a_738]
-
să trăiască. Sub această apăsare insuportabilă se scufundase, probabil, feribotul pe care se afla Împreună cu soția. Thomas pur și simplu Îl exaspera; fiul era parcă al altuia, Întîrzia la școală, venea mereu murdar acasă, cu maieul sau cămașa atîrnînd peste curea, nu ținea rînduială În cameră, vorbea cu gura plină, nu se spăla pe mîini, mințea, un mic ticălos care, spunea tatăl, avea să ajungă un adevărat bandit mai tîrziu. Dacă ar mai fi apucat, chiar așa i s-ar fi
După Sodoma by Alexandru Ecovoiu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/869_a_1561]
-
sau cricket, la care personajul principal e Hugh Grant. Inspirată de ea, m-am încuiat într-o cabină și m-am schimbat într-o bluză de cașmir oranj (DKNY1) și pantaloni crem, strânși pe picior (de la Joie). Împreună cu accesoriile, o curea bej, cercei-lacrimă din aur, sandale turcoaz-deschis de la Jimmy Choos, cu un toc delicat, auriu, și o geantă de pânză zebrată, aveam o ținută care emana o strălucire discretă à la Liz. Nimeni nu va ști că la New York m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
nomenclaturiștii de la fața locului. Băieții au aruncat cu o ghioagă la găurică, au făcut și dezlegat noduri, au strigat pe rând: „Om la apă!”, au fluierat diverse comenzi. Noi ne tot miram și aplaudam măiestria. Șefului comenduirii îi mai sărise cureaua de la pantaloni cu încă un ochi din pricina mândriei ostășești. După ceremonii și concursuri de marineli, ne-au poftit la căpitănie. Bărbații într-o cameră largă cu fotolii rotative de birou: whisky, votcă, trabucuri, politichie, femeile în încăperea alăturată: fursecuri, licheur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
am ajuns aici, mă privesc cu sinceritate, cât de critic pot. Și regret instantaneu. Era mai bine să nu fi știut. În primul rând, cum ar fi posibil să-i stea cuiva bine cu un halat de nylon ? Înșfac o curea, mi-o strâng în jurul mijlocului și-mi ridic halatul până când e cu vreo șapte-opt centimetri mai scurt, cum purtam la școală. Bună ! spun către imaginea mea din oglindă, și-mi dau nonșalant părul spre spate. Bună, Nathaniel. Bună, Nat. Tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
fiecare dată îmi întoarce spatele înainte de a reuși să fac ceva. Încep să tremur din tot corpul de dorință. Mi-a desfăcut copcile de la sutien cu două rânduri în urmă. Mi-am aruncat bikinii. El și-a desfăcut catarama de la curea. Și totuși, totuși, încă mai culegem zmeură. Lădițele sunt pline și grele și mă dor brațele, dar abia dacă le mai simt. Tot ce știu e că îmi zvâcnește tot corpul ; că zvâcnetul a devenit un bubuit ; și că nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
e. Cipriano Algor a cunoscut azi fericirea, cerul senin al iubirii care, declarată, s-a consumat, și acum iată au venit din nou norii de furtună, umbrele maligne ale îndoielii și spaimei, suma plătită de Centru pentru statuete, chiar dacă strâng cureaua, nu le va ajunge mai mult de două luni, iar diferența între ce câștigă vânzătoarea Isaura Madruga la magazin și zero trebuie să fie practic un alt zero. Și apoi, întrebă, privind dudul negru și el răspunse, Apoi, bătrâne prieten
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
și, slavă Domnului, îmi ajunge mai jos de jumătatea coapsei. Ar putea foarte bine să fie o rochie. Și ha! Am o bentiță neagră care se întinde în trusa mea de farduri, care mă cuprinde la fix pe post de curea... — Foarte frumos, zice Luke întrebător, uitându‑se la mine cum mă viermuiesc să intru în ea. Un pic cam scurtă... — E o rochie mini, zic ferm și mă întorc să mă privesc în oglindă. Și... o, Doamne... e cam scurtă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
de accesorii? — Acolo, zice Suze, arătând spre un colț al camerei. — Mersi! spune Milla. Ne vedem mai târziu! Cele trei fete se îndepărtează, pierzându‑se în învălmășeală și o aud pe una dintre ele zicând: Chiar am nevoie de o curea ca lumea... — Becky! zice Tarquin, venind în spatele meu. Ia niște vin. Uite, ți‑l prezint pe Caspar, amicul meu de la Christie’s. — Bună! zic, întocându‑mă spre un tip cu păr blond vâlvoi, cămașă albastră și un enorm inel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1997_a_3322]
-
Lionel aruncă punga cu resturile de cărămizi la ghenă. Închide ușa de la ghenă și se întoarce spre lift. În raza privirii îi apar două picioare de femeie. Ridicându-și încetișor privirea, vede mai întâi o fustă de piele demodată, o curea subțire și puțin roasă, un bichon frisé care obturează o pereche de sâni la limita observabilității, o pereche de ochelari de vedere severi și, în cele din urmă, pe Liliane, posesoarea picioarelor, fustei, curelei, cățelușului, sânilor și ochelarilor. Liliane e
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
o fustă de piele demodată, o curea subțire și puțin roasă, un bichon frisé care obturează o pereche de sâni la limita observabilității, o pereche de ochelari de vedere severi și, în cele din urmă, pe Liliane, posesoarea picioarelor, fustei, curelei, cățelușului, sânilor și ochelarilor. Liliane e vecina de palier a lui Lionel. În cei cinci ani de când sunt vecini, au schimbat între ei câteva sute de „bună ziua“, câteva zeci de „bună seara“ și, la sfârșitul fiecăreia din aceste conversații prescurtate
Funeralii fericite! by Adrian Lustig () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1316_a_2717]
-
aducă, cât unde care. Vorbele aveau forța esențialului. Substantive și verbe, comenzi limpezi, fără greș, izbind ținta, efficient, o dată și încă o dată, cum se cerea. Confuza clipă de siestă senilă. Tov Titi Tirbușon avea chef să-și descheie gulerul și cureaua, să arunce și el, taciturnul, undița, să-l legene în cârlig pe bufon, până scoate pe nas toate panglicile. „Cum zici, amantissime, Hitler ăla al dumitale ar fi fost un geniu? Scânteia de nebunie, cum zici mata... i-a zăpăcit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2121_a_3446]