4,878 matches
-
la vreun birou de înregistrare pentru refugiații din Est și pentru sinistrați. Ce-i drept, mama mi-a rămas în închipuire ca o imagine neschimbată, lipsa ei însă nu mă durea. Nici urmă de dor de casă care să-mi dicteze versuri. Nici un sentiment de vinovăție care să-mi producă mâncărimi. Numai propria sa persoană părea să-l îngrijoreze pe cel ce se plimba fără țintă printre ruine și mormane de dărâmături, căci de alte griji nu-mi aduc aminte; sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în stația Fließstetten, ca și când ar fi vrut să-mi facă ei o surpriză. Dar nu voiau decât să meargă până la Bergheim, să-și ștampileze hârtiile de stabilire. Coincidență? Mai târziu, mama era sigură că întâlnirea noastră a fost o potrivire dictată de destin. Era credința ei fermă: totul, nenorocire și noroc, la fel și supraviețuirea mea, se conformau unei voințe mai înalte, erau predeterminate. În plus, o țigancă ar fi prezis întoarcerea în scurt timp a fiului: „dragul mamei“ avea să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
-i ții la vedere, s-au întărit. Aveam deja un aer de meșteșugar și de aceea, peste ani, am putut să mă conving că, în caz de recidivă politică, de cenzură legiferată din nou și de interdicție de a scrie dictată de stat, aș putea să-mi hrănesc familia lucrând ca cioplitor în piatră; o certitudine care m-a ajutat să obțin liniștea siguranței de sine. Fiindcă este un lucru bine știut: deoarece moartea nu cunoaște pauză, monumentele funerare au căutare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
și adorării sale. Subliniez contrastul: acest Commendatore - dur și dictatorial Între mașinile lui, precum presa hidraulică - a fost at home cel mai plăcut dintre micii polichinelles ai fiului său. Abordez moștenitorul: pălărie cenușie, ochi de la mamă-sa, mustață circumflexă, mișcări dictate de Juan Lomuto, picioare de centaur argentinian. Acest protagonist al piscinelor și erou de turf e și jurisconsult, un contemporan, deci. Admit că volumul său de poeme Pieptănând vântul nu formează un lanț de fier din metafore, dar nici nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Ferrabás să intre. N-are importanță... Ferrabás și-a făcut intrarea plin de naturalețe. Eram gata să-i ofer fotoliul meu, dar Arturo, pompierul, m-a descurajat aruncându-mi o ocheadă ca o masă de aer polar. Vocea prezidențială a dictat: — Ferrabás, am vorbit deja cu De Filipo și Camargo. Data viitoare pierde Abasto, cu doi la unu. Jocul va fi impetuos, dar să nu repetați, ține bine minte, pasa lui Musante către Renovales, că lumea o știe pe de rost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
lat, cum Îmi iau inima-n dinți. Până la Întoarcere, Își ia la revedere de la tine Tulio Savastano* Dușmanul numărul 1 al cenzurii (Portret al lui Ernesto Gomensoro pe post de prefață la Antologia sa) Biruind sentimentul pe care mi-l dictează inima, scriu Împreună cu Remington acest portret al lui Ernesto Gomensoro, În loc de prefață la Antologia sa. Pe de-o parte, mă chinuie părerea de rău că nu pot Împlini până la capăt mandatul defunctului; pe de alta, Îmi face o mare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
mărturie În plus cu privire la această răspândită lipsă de Înțelegere a adus Comisia de Onoare a Jocurilor Florale, care au dat multă strălucire viguroasei noastre urbe, când m-a invitat să fac parte din juriul lor. Nu Înțeleseseră nimica! Așa cum Îmi dicta datoria, am refuzat. Amenințarea și mita s-au zdrobit de hotărârea mea de om liber. Ajuns aici, ca unul care a oferit de-acum cheia enigmei, a Început să tragă din nou din bombilla și s-a adâncit În forul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Borges În colaborare alternează cu cele personale, ultimele mai numeroase, desigur, decât primele. După 1956, Borges, care Își compune povestirile și poemele În minte, Începe să recurgă mult mai frecvent la colaboratori. Majoritatea sunt copiști devotați sau „dactilografi“ cărora le dictează cele concepute mental. Criticul Emir Rodríguez Monegal comentează, În cartea sa Borgès par lui-même, că, deși deosebit de amabil și răbdător cu colaboratorii, Borges e cel care cântărește, discută, examinează și aprobă fiecare cuvânt din text. Astfel Încât volumul rezultat din atari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
Cum să-i explice cuvântul „amuzant“? La urma urmei, ce era o glumă? — Noi, entitățile, avem conceptul unei situații care provoacă o stare de jenă și numim această situație comică. CO-MICĂ? Nu așa. Într-un singur cuvânt. Norman i-l dictă pe litere. ÎNȚELEG. ENTITĂȚILE VOASTRE SUNT COMICE. ENTITATEA CALMAR A PROVOCAT MULTE MANIFESTĂRI COMICE DIN PARTEA VOASTRĂ. — Noi nu credem asta, spuse Harry. EU AȘA CRED. „Cam asta rezumă totul“, Își zise Norman, așezat la consolă. Cumva trebuia să-l facă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
tînăr, zbori. Din colțul de aici al timpului clipa se vede explicit. Te-ai vrut orientat și iată-te prins în rețeaua cristalină a eșecului. Ești un subansamblu. Ca să te ordonezi trebuie să ordonezi Universul. Și ordonîndu-l, vrei să-i dictezi. Ce greșală! Să fii un vulcan de haos și să te opui haosului! Să te pretinzi și liber... Te ridici transfigurîndu-ți singurătatea și te închini tăcerii tale îndurîndu-ți în liniște puterile nedezlănțuite. Dar ce tînăr poate păstra tăcerea cînd respirația
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Mă năucește. Pasărea reptilă a început să-l privească și pe el din cînd în cînd cum debitează paradoxuri. „-Adică egoismul își întemeinicește propria anulare?” -îl întreb. Tînărul Doctor îți freacă fața cu palmele. Am citit undeva că gesturile astea dictate de subconștient sînt doar arme cu care cel ce vorbește vrea să-ți ascundă minciuna. „-Doar egoismul te poate trezi asupra morții”spune el-„căci ți-e la fel de personal ca și aceasta. Și ea e singura care-ți dă sens
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
spume de voci răgușite în IPOSTAZE DE VREMI. Dar totul mi se pare sincer și parcă aud glasul din tăcerea ce ne desparte, parcă aud freamătul dragostei din acele clipe, unde nemărginirile ce-mi respiră trupul acestor neînțelese tăceri îmi dictează calm fără orgolii o arhitectură a RAȚIUNII UNIVERSALE Dar în iubire, nu poate fi vorba decât de regula sufocantă a iubirii, care oricât de bine ar fi Ea concepută, suferințele par fără prejudecăți și vin de dincolo de ESENȚĂ, unde aparențele
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să scap de furia aia îngrozitoare pedalând. Și beam mult prea mult. Îi datoram Annei o avere. Helen mă taxa cu sume exorbitante de bani ca să se ducă la magazinul de băuturi pentru mine. Iar forțele cererii și ofertei îmi dictau că nu aveam ce să fac decât s-o plătesc. Eram un cumpărător pe o piață de vânzători. Mă avea, cum s-ar spune, la cheremul ei. Fie o plăteam pe ea, fie mă duceam eu. Iar eu încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2114_a_3439]
-
-o! Hai să mergem să ucidem>>. Ideea era să creez un catharsis violent, pentru ca spectatorii să se trezească spunînd: << Da, omoară>>, pentru ca apoi să-și dea seama: <<Dumnezeule, nu>> ca În cadrul vreunei ședințe ciudate de terapie californiană. Așa mi-a dictat mie instinctul, dar e groaznic să vezi ce se petrece cu publicul”. Minte. Nu i s-a părut groaznic. Și ce mi-a plăcut mie a fost ce se petrece cu publicul cel mai evoluat de pe glob care urlă cînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
Îi băga ace lui domnu’ Păunescu și el Îndura, se chinuia, cît a mai suferit săracu’, odată avea un ac În ureche și trebuia să vorbească la telefon, da’ n-a zis nici pîs, și cu toate durerile alea mai dicta și poezii, de l-a lăsat feștelit pe doctor, că scrie chiar ăsta: „Eu stăteam cu gura căscată și el dicta”. CÎte n-a Îndurat domn’ Adrian de la bestia asta de medic care-i clar că-i angajat de străini
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
ureche și trebuia să vorbească la telefon, da’ n-a zis nici pîs, și cu toate durerile alea mai dicta și poezii, de l-a lăsat feștelit pe doctor, că scrie chiar ăsta: „Eu stăteam cu gura căscată și el dicta”. CÎte n-a Îndurat domn’ Adrian de la bestia asta de medic care-i clar că-i angajat de străini să-l străpungă pe poet În urechi, să-l facă stropitoare, na, că n-a reușit, și-n momentul cînd poetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
cu resort a lui Decebal. Carolina Ilica adaugă În Națiunea: „Teritoriul vechii Dacii a fost sfîșiat de mai multe ori de cămilele imperiilor”. Bănuiesc că o astfel de concluzie i se trage Carolinei de la tremurul lunii aprilie, ce i-a dictat originala viziune asupra unei poezii universale. La pașa vine un arab. Călare pe-o cămilă. Numită El Zorab. Ceva mai jos, doamna deputat Floarea Calotă (indecent nume) adaugă: „Sub aripa istoriei noastre ne salvăm sufletele, restaurăm credința, redescoperim sacrul”. Care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
În bandaje. Ed Îl urmări cum iese cu mașina: omul tatălui său, unchiul lui olandez. Amintiri: Art a spus că nu are stofă de detectiv. Casa se profila mare și rece. Ed demară spre spital. Tomberon era treaz și-i dicta o declarație lui Fisk. Ed Îi urmări din cadrul ușii. — ... și jucam exact după scenariul lui Exley. Nu-mi amintesc exact ce am zis, dar Patchett a scos un pistol și a tras În mine. Pistolul de căcat pe care mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
pun În timp ce se dau pe patine cu rotile. Plutiți În ape tulburi, atîrnați de-un pai, nenorociți de poponari ce sînteți, așa că... Valburn: — Ed, fă-l să Înceteze! Exley: — Sergent, destul! Bud, amețit, de parcă un om din capul lui Îi dicta replicile: — Ba pe dracu’! Șmecherașii ăștia apar peste tot În schemele lui Patchett. Unul dintre ei e vedetă TV, altul are un tătic celebru. Doi poponari cu o cîrcă de bani, numai buni de jumulit. Asta nu ți se pare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
alții ne înecam neputința în votcă. El alesese să se piardă în brațele femeilor pe care nu punea nici un preț, le folosea ca pe niște unelte și de asta avea să plătească. Și eu, și el acționam cum ni se dicta, chiar dacă ne era silă să recunoaștem. Adică totul se menținea la suprafață, iar dedesubt era un gol imens. Voiau asta. Soarta și gândul adevărat ale celui de aproape nu interesează câtuși de puțin. Se prefac. Cum nu se poate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
groaza, după care, fără să-și propună cu tot dinadinsul, s-a lăsat cu viclenie în seama a ceva ce răzbătea din străfundurile ei, acoperind-o ca o plapumă, știind sau mai degrabă intuind că, purtându-se întocmai cum îi dictează acest ceva din străfundurile ei, nici nu se poate acuza ea însăși că ar fi lașă, dar nici nu pierde vreo legătură din toate câte existau cu lumea. Ca și cum ar fi fost anesteziată. Știa, din prima clipă, că anestezia aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
cel mai îmi furase recent manuscrisul din biroul editorului meu, mă urmărise de două ori până acasă și o speriase de moarte pe Fiona. E adevărat că își ceruse scuze în scrisoare, dar tot nu consideram că era îndrituit să dicteze el condițiile. — Am adus-o, am spus. Încă nu m-am decis dacă să v-o arăt sau nu. — Hai, zău, Michael, spuse Findlay, bătându-mă mustrător pe picior cu bastonul. Suntem amândoi implicați în afacerea asta. Avem același obiectiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
îmbrățișeze bărbătește din când în când. George crescuse cu ideea că aceste încântătoare coliziuni, aceste accese de intimitate spontană, cu membre suple și flexibile, erau însăși esența unei legături de dragoste. Mai mult, la ferma tatălui său, ritmul vieții era dictat în mare măsură de ciclurile de reproducere ale animalelor și George manifestase o sensibilitate ieșită din comun față de ele, căci i se dezvoltase apetitul sexual la o vârstă fragedă. Și ținând seama de asta, nici că ar fi putut găsi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
mele. Are și părți bune, am recunoscut, adăugând apoi ca din întâmplare: De fapt, tocmai am terminat cronica la ultimul lui roman. M-am întors spre Joan. Telefonul ăla pe care a trebuit să-l dau înainte de cină. I-am dictat-o unui redactor. Joan roși mândră și le spuse chiriașilor ei: — Imaginați-vă... cineva dă un telefon din micul meu salon, cuvintele ajung prin fire până la Londra și peste câteva zile apar în toate ziarele. — Miracolele științei moderne, spuse Graham
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
premiu pentru felul În care publică subiecte legate de modă. Nu e, ăă, cum se spune, mare scofală, aproape o formalitate. — Strașnic, cel puțin acum știu pentru ce primește premiul. Și ce trebuie să scriu? Ce‑ar fi să‑mi dictezi tu ceva În engleză și să‑l pun eu pe Monsieur Renaud să traducă, OK? Începe. Sunt gata. Vocea mea Își recâștigase ceva Încredere, dar abia eram În stare să țin pixul În mână. Combinația de stres, extenuare și foame
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]