3,222 matches
-
Ca materializare a unei lumi ce trăiește În inconștiența fragmentarismului, intimul reevaluează insignifiantul și Îi acordă un rol determinant În viața scriitorului. Neliniștea, frustrările, ambițiile, automatismele sunt captate de pagina de hârtie și transformate Într-o formulă coerentă, a cărei expresivitate autorul nu și-o poate imagina. Absența „stilului” În majoritatea scrierilor intime provine dintr-un dispreț neconștientizat față de materia primă avută de autor la dispoziție. Însă tocmai molozul, deșeurile, schijele de realitate sunt martorii cei mai calificați ai existenței sale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
creatoare) sunt mai ușor de descoperit, În cea de-a doua ele se ascund Îndărătul aparent obiectivei relatări lipsite de pasionalitate, În stilul camerei cinematografice. Însă chiar dacă participă la constituirea unui cadru preestetic sau mai degrabă a unui câmp de expresivitate literară, emoționalitatea nu e o condiție suficientă pentru a trage concluzii pertinente asupra literarității sau non-literarității unui text. (Înțelegem prin literaritate ceea ce Jakobson deslușea a fi una din funcțiile actului lingvistic al comunicării, mai precis cea poetică: situația În care
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din domeniul paraliteraturii trec și ele prin același purgatoriu al pre-literaturii. Oricât ar părea de depășită (ba chiar reacționară!) teza funcției emoțional-cognitive a ficțiunii, ea rămâne, dincolo de metode și de mode, un element cert de identificare a literarității. Auto-suficiența, adică expresivitatea care se dispensează de context, instituie un câmp comunicațional În care literatura ocupă locurile din avanpost. În acest caz, intimitatea, departe de a fi o barieră a constituirii textului literar, devine Însuși elementul catalitic: ia parte În procesul metamorfozei jurnalului
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Îngăduie instituirea unor relații În care lucrurile obiectiv grave se așază firesc alături de cele evident frivole. Or, tocmai alternanța aleatorie, combinațiile șocante Între mărturisirea plină de tensiune și Înregistrarea aproape mecanică a detaliilor intrate În seria banalului constituie forța de expresivitate a intimității. Când s-a vorbit de „trivialitatea jurnalului intim”26, se făcea, desigur, referință la disprețul acestuia față de stabilirea unei linii de demarcație Între „intrările” importante și cele frizând futilitatea. Admițând că un astfel de lucru ar fi posibil
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de efortul zilnic al scriitorului de a-și transpune În scris trăirile. Intimitatea stârnește potențialitățile textului și le sustrage aneantizării prin repetiție și absență a unui context literar. Uniformitatea... informală a scrierii se mulează pe un calapod care-i conferă expresivitate - nu numai prin strangularea cotidiană a Însemnărilor, prin caznele de a relua, sisific, lucrul de la capăt În fiecare zi, ci și prin ierarhizarea lor În interiorul aceleiași zile. Intimitatea este, așadar, un element de echilibrare a forțelor centrifuge ale jurnalului și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
intra prea adânc În cercul vicios al relației dintre timp și mărturisire (studiată, de altfel, Într-un capitol special), e mai prudent să observăm că intimitatea se exprimă Într-o unitate de timp, Însă ținând cont de anumite rigori ale expresivității literare. Din păcate, jurnalul nu poate ființa În afara unui limbaj preexistent (chiar dacă există destule Încercări de a ține jurnalul Într-un „limbaj cifrat”). La rândul său, limbajul va imprima o anumită rigoare, un anumit conservatorism și un tip de expresivitate
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
expresivității literare. Din păcate, jurnalul nu poate ființa În afara unui limbaj preexistent (chiar dacă există destule Încercări de a ține jurnalul Într-un „limbaj cifrat”). La rândul său, limbajul va imprima o anumită rigoare, un anumit conservatorism și un tip de expresivitate ce decurg din Însăși natura „cuvintelor tribului”. Particularizarea, individualizarea se produc tocmai prin recursul salvator la organizarea intimă a spațiului confesiv. În concluzie, e greu de admis identitatea dintre limbajul intimității și stilul scriiturii. Relația dintre ele este una de la
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
măcar de acest moment de liniște; ascultă-mă8. În acest caz, dorința de cunoaștere a eului propriu ascunde voința de a-l controla. Michelet introduce, Însă, un element cu totul surprinzător Într-un studiu „științific”: pasiunea. Perturbatoare prin excelență, sentimentele, subiectivitatea, expresivitatea involuntară a textului scot mărturisirea de sub constrângătoarele interdicții auctoriale. Acționând Însă În spațiul literaturii, scriitorul proiectează niște false imagini, care Îl trimit În zona artelor plastice. Consistența autoportretului provine din posibilitatea de a fi anexat unui domeniu cu claritate delimitat
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
se adapteze În funcție de presiunea temporală care-i condiționează existența. Rândul alb care separă o zi de alta, segmentarea aproape mecanică a porțiunii zilnice din jurnal fluidizează până la prolixitate o materie pe care autorul ar vrea-o concentrată și plină de expresivitate. Eul privitor Un autoportret - mai degrabă un autoportret involuntar - putem descifra totuși În orice jurnal. Dar el nu corespunde liniilor pe care voia autorul să le imprime. Chiar În cazurile În care funcțiile jurnalului conțin o clară direcționare În sensul
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
stârnită de un orizont de așteptare În care ficțiunea și realitatea se Îngemănează sub protecția unui eu contemplativ, privitor) cvasi-libidinala masă informă de senzații, sentimente și impresii pe care le smulge contabilității. Ulterior, ea le translează În domeniul În care expresivitatea artistică și viața independentă a textului devin ținte inconștiente ale actului de a scrie, de a depune mărturie prin scris. Trei entități Autoportretul, așa cum apare el În jurnalul intim, se organizează, de regulă, În jurul a trei entități. Cea dintâi este
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
autorului de a elimina din descriere ficțiunea, imaginarul, interpretarea. Dar, alungate pe ușă, acestea se reîntorc pe geam. Tensiunea extraordinară provocată de dubla articulare a autoportretului - la o extremă, de imaginarul cu pretenții de obiectivitate al scriitorului, la cealaltă, de expresivitatea involuntară a decupajului zilnic - conferă jurnalului, ca Întreg, rolul de conștientizare a sinelui. Adică prerogativele fantasmării În marginea a ceea ce pare cunoscut, acceptat și inamovibil. Înainte de a fi scrierea multiformă (Însă ușor previzibilă) a ceea ce se vede, jurnalul e investigarea
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
sau defectele fac parte din Însăși rețeta compunerii autoportretului. Când un Stendhal Își exaltă cu o Încântare plină de ifose trăsăturile fizice, el Își trasează, simultan, un contraportret. Acesta depășește În negativitate ceea ce i se părea că a câștigat În expresivitate. Exemplele care să susțină această idee se pot Înmulți la nesfârșit. Din perspectiva analizei narative, autoportretul și jurnalul intim alcătuiesc nu Întrepătrunderi ale textului, ci două registre textuale complet diferite. Punctul-cheie al acestei imposibile identități provine din impedimentul sau, cum
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
iluziei și al unei previzibile subiectivități. Însă - o știm din numeroasele analize psihologice ale jurnalului intim - pactul sincerității nu constituie un impediment pentru scriitorul care Încearcă să se autoportretizeze. Mai mult, autoportretul este Întotdeauna un amestec de voință auto-descriptivă și expresivitate involuntară. Ceea ce autorul spune În mod voit și conștient e la fel de relevant - dacă nu chiar mai relevant! - ca și ceea ce ascunde sau falsifică. Capcane mentale Oricum ar sta lucrurile, jurnalul intim acționează ca un agent de stimulare a creativității auctoriale
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
voința expresă a autorului. Și că orice efort de creativitate În acest sens diminuează credibilitatea nu atât a rezultatului final, cât a procesului care a condus la acesta. Fidelitatea nu trebuie, totuși, confundată cu creativitatea. Cu atât mai puțin cu expresivitatea. Bunele intenții nu sunt suficiente pentru a crea ceva cu adevărat valoros. Ambiția și cumpătarea nu constituie, prin ele Însele, decât premisele unei construcții spirituale. Pentru a depăși faza proiectului și a dorinței, trebuie anihilate și forțele limitative ale creației
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
de o parte, și a simbolicii, pe de alta, marchează limitele (ele Însele vagi!) Între care se Întinde domeniul autoportretizării. Printr-o selecție instantanee și inconștientă, textul se va ordona În jurul unor realități, și nu În jurul interpretărilor, așa cum sugerează autorul. Expresivitatea involuntară a autoportretului provine - după cum anticipam - tot din refuzul interpretării. Chiar dacă În final acel eu prin mine conține Întregul „program al imaginarului”, el ajunge să vorbească mai mult despre text, decât despre autor. Desprins de formidabila capcană a presiunii subiectivității
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
provin dintr-o percepție piezișă a realității. Insignifianța realului prin comparație cu ficțiunea creează, În acest caz, un teren al derapării, o strategie a alunecării dintr-un plan În altul. O strategie inconștientă, de cele mai multe ori, Însă nu lipsită de expresivitate și semnificație. Fărâmițări și fragmentări Că subzistă, În toate aceste tipuri de jurnale, un anumit aleatorism e dincolo de orice dubiu. Secvențialitatea și temporalitatea jurnalului intim sunt Însoțite de această caracteristică, mai puțin studiată, a literaturii intimității. Dacă pentru Maurice Blanchot
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
escale În drumul „ficționalizării” unei realități adeseori lipsită de spectaculozitate. În final, ca o Însumare a tuturor acestor eșecuri, viața scriitorului va deveni biografia unui personaj fictiv, greu de recunoscut chiar pentru cel care scrie. După cum se știe, există o expresivitate involuntară a oricărui text, o ieșire de sub control a imaginii pe care, cu obstinație, vrea să o propună. În laborator Pentru o Întreagă categorie de autori, jurnalul intim e locul În care se produce transformarea „reprezentării-idee” În „ființă fictivă”24
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
una din caracteristici, intimitatea (bătaia scurtă a privirii și a gândului), dar nu și subiectivitatea. Pe de altă parte, având o dată și o istorie proprii, eul revine și nuanțează ceea ce ritmul confesiunii retezase și ocultase: expansiunea ființei. Dar și a expresivității acestei ființe. Intimitatea și subiectivitatea conotează, În proporții diferite, desuetul. Moliciunea romantică nu acoperă, Însă, decât un aspect al jurnalului. Părțile nevăzute, albul nescris al paginii se revendică unei alte tradiții: a interiorității și a tainicului, a secretului de primă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
din același punct, aspirând doar la fragmentarismul viziunii. Cel care ține un jurnal optează Între a fi istoricul propriului său trecut, transcriindu-și ramificațiile experienței de viață, a afla diagnosticul, trăsăturile unui caracter sau a extrage, din adâncurile inconștientului, exemplele expresivității ființei. Discursul analizant este o construcție, un faire, pentru că spunerea, ca act al confesiunii, nu rămâne niciodată fără efect 29. Chiar dacă efectul riscă să ne scape: actul confesiv face trimiteri directe la ființă. Spre deosebire de alte discursuri, neconcentrate asupra ființei și
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
limbaj, iar gradul de cultură al unei persoane se reflectă cu precizie în modul său de exprimare orală și scrisă. Stimați participanți, mă adresez dumneavoastră și pe această cale, cu mesajul cultivării limbii, în sensul de a-i respecta structura, expresivitatea, armonia și muzicalitatea, atât prin elemente prozodice, cât și printr-un vocabular ales, înlăturând vulgaritățile, manierismele (limba de lemn), aceasta fiind o îndatorire cetățenească și patriotică din punct de vedere al românității, nu numai a specialiștilor în domeniu, ci a
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
expuse pe scurt, ne dau tabloul preșcolarului normal, care având acest „simț al limbii”, în condițiile de educare și îndrumare justă, cu o dezvoltare motrică și psihică generală, corespunzător, poate face față cerințelor perioadei următoare, celei școlare. De corectitudinea și expresivitatea limbajului depinde posibilitatea copilului de a reda exact toate nuanțele gândirii și sentimentelor sale, puterea de convingere a vorbirii. Experiența ne arată însă, că greșeli ușoare de pronunție, cu caracter fiziologic mai persistă însă și după 4 ani, chiar atunci când
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
la noi, unii fiind cu interes de a-și corecta tulburările, alții fiind marcați puternic de tulburări. Din punct de vedere al tulburărilor de limbaj, acești preșcolari au dezvoltare anormală, dizartrii (tulburări în ritmul și articularea sunetelor ca și în expresivitatea vocii); afonie, dislalii polimorfe (tulburări de consoane pe toată linia) sau cu diferite aspecte predominante (sigmatisme, parasigmatisme, rotacisme, pararotacisme etc.); rinolalii închise, deschise și mixte înnăscute sau dobândite postoperator; bâlbâieli caracteristice prin tulburări convulsive ale vorbirii, însoțite uneori și de
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
uneori la același individ) complexe de mai multe deficiențe ale vorbirii, ceea ce face ca inteligibilitatea limbajului să fie scăzută. Deficiențele se manifestă sub diverse aspecte, cum sunt: al perceperii și înțelegerii vorbirii; al volumului vocabularului; al complexității frazelor utilizate; al expresivității vorbirii; al articulării, fonației, ritmului vorbirii și chiar al mijloacelor auxiliare de comunicare. A fost discutată în literatura de specialitate problema: dacă deficiențele limbajului copiilor D.M. sunt similare cu acelea ale copiilor normali de o vârstă cronologică mai mică, dar
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
pentru această vârstă, ceea ce duce la imposibilitatea sau la elaborarea eronată și nesatisfăcătoare pentru vârsta lor cronologică, a unor reprezentări și idei. Ele își pun amprenta și asupra limbajului, atât sub aspectul lexical, semantic, al structurii gramaticale cât și asupra expresivității vorbirii, aspecte care se evidențiază la foarte mulți copii și la vârsta școlară (6-7 ani) când e solicitat să adapteze comportamentul verbal la situații diferite și să și valorifice intens datele percepțiilor și reprezentărilor. Incapacitatea copiilor proveniți de la leagăn de
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]
-
-le reproducerea conținutului pe bază de idei principale, apoi libere. Logopedul urmărește respirația corectă și păstrarea ritmului mediu pe tot parcursul corectării. De reținut că, la formele grele de balbism și vocabularul este sărac, ceea ce afectează ritmul vorbirii și chiar expresivitatea ei (elemente de prozodie). Iată deci că nu lucrăm numai asupra ritmului. Pentru cei cu vocabular activ, bogat și o gândire dezvoltată normal, terapia este mult ușurată pentru înlăturarea balbismului, făcându-se apel la stimularea voinței, a ambiției de a
Articole şi cuvântări by Veronica Bâlbâe () [Corola-publishinghouse/Science/330_a_1276]