3,332 matches
-
statusul atribuit castei respective în care el sau ea s-a născut; statusurile dobândite nu au influență asupra situației unei persoane într-un sistem de caste. Unul dintre cele mai bine cunoscute sisteme de caste este cel din India. Sistemul feudal oferă ceva mai multă mobilitate decât sistemul de caste. Într-un astfel de sistem, statusul este determinat de relațiile de proprietate asupra pământului, adesea însoțit de unele tipuri de titlu formal. În general, grupurile cu status ridicat sunt cele care
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
sistem, statusul este determinat de relațiile de proprietate asupra pământului, adesea însoțit de unele tipuri de titlu formal. În general, grupurile cu status ridicat sunt cele care posedă pământ, iar restul populației, în principiu, muncesc pentru aceste grupuri. Câteva sisteme feudale de stratificare le găsim în diferite momente ale istoriei omenirii care includ, printre altele, sistemele feudale ale Europei și Chinei medievale, ale Rusiei secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea și sistemele de hacienda din America Latină, unele
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
titlu formal. În general, grupurile cu status ridicat sunt cele care posedă pământ, iar restul populației, în principiu, muncesc pentru aceste grupuri. Câteva sisteme feudale de stratificare le găsim în diferite momente ale istoriei omenirii care includ, printre altele, sistemele feudale ale Europei și Chinei medievale, ale Rusiei secolului al 19-lea și începutul secolului al 20-lea și sistemele de hacienda din America Latină, unele din acestea persistente până în zilele noastre. Cel mai înalt grad de mobilitate este găsit în sistemele
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
în societățile capitaliste cât și în cele socialiste. Mulți oameni cred greșit că într-un sistem cu clase sociale numai statusurile dobândite sunt importante. Acest lucru nu este adevărat; diferența între sistemele de clasă și celelalte două sisteme (caste și feudal) nu constă în faptul că statusurile atribuite nu contează, ci că ponderea mai mare o au statusurile dobândite. Afirmația este validată de studiile asupra mobilității sociale în societățile cu clase. 8.4. Mobilitatea socială Mobilitatea socială se referă la mișcarea
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
dintre i) tehnologie (tipar); ii) sistem economic (piața capitalistă a cărților) și iii) sentimente de apartenență grupală și credințe politice (conștiința națională și naționalism). În conjuncție cu alți factori (religioși: Reforma; economici: articulare sistemului capitalist de producție; sociali: destrămarea raporturilor feudale și apariția societății de masă etc.) alături de care a format un nex cauzal foarte încâlcit, cuvântul scris produs cu ajutorul tehnologiei tiparului și diseminat prin intermediul presei scrise a jucat un rol instrumental în configurarea comunităților naționale. În Europa apuseană, revoluția tehnologică
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
asemenea afaceri ezoterice cu idei istorice. Ar fi mai mult decât hazardat să extrapolăm identitatea etnică articulată în conștiința cărturarilor la nivelul maselor de iobagi analfabeți și cu certitudine ignoranți complet față de chestiuni intelectuale, copleșiti cum erau de corvoada sarcinilor feudale pe care erau siliți să le presteze pentru stăpânii lor sociali. Memoria etnică a comuniunii originare și lingvistice, până să fie diseminată în corpul social spre a fi îmbrățișată de către mase, a fost păstrată și perpetuată exclusiv în scrierile cronicarilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
forță ale unei memorii colective ce avea să devină memoria națională a neamului românesc. Necesar de subliniat este faptul că pe tot parcursul secolului al XVIII-lea s-a derulat procesul de constituire a unei identități naționale premoderne integrată regimului feudal al ordinii habsburgice. Națiunea română pentru a cărei emancipare politică se căzneau cărturarii ardeleni elaborând demonstrații istorice ale originii latine și continuității etnice era gândită în cadrul premodern al sistemului de "națiuni politice". În mentalul politic al vremii - străin de noțiunea
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
de noțiunea mult mai târzie de "națiune etnică" în cadrele de cuprindere ale căreia erau asimilați toți membrii unui popor în baza descendenței etnice comune indiferent de locația acestora pe scara socială - "națiunea politică" desemnează o categorie socio-juridică în cadrul orânduirii feudale alcătuită de elita socială a unui neam, înzestrată cu privilegii politice ce îi îndrituiesc pe membrii acesteia să participe la luarea deciziilor politice. O astfel de înțelegere a ideii de națiune avea ca implicație excluderea iobăgimii din rândurile națiunii politice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
alcătuirile sale o comunitate de iobagi (având totuși o foarte firavă nobilime), acesteia îi era refuzat statutul de națiune. O națiune de iobagi era nu doar o contradicție în termeni, ci și o aberație conceptuală în logica politică a orânduirii feudale. Această compresie a națiunii la elita sa socială - înțelegere care a dominat scrierile cărturarilor ardeleni pe durata secolului al XVIII-lea - se regăsește în Transilvania lui Inochentie Micu- Klein cât și în Franța lui Montesquieu. Un pasaj din Spiritul legilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
era "cu totul senzațională pentru acele timpuri" (Blaga, 1995, p. 32). Alături de clerul unit a fost invitat să ia parte la sinod și preoți ortodocși, cărora li s-au adăugat mireni, atât nobili, cât și iobagi! Se transgresau venerabilele clivaje feudale deopotrivă cu mult mai recentele diviziuni confesionale. Compoziția socio-confesională a sinodului din 1744 semnalează lărgirea sferei de cuprindere a "națiunii" care devine superpozabilă acum cu românitatea ardeleană în integralitatea sa etnică, fără osebire de stația socială a membrilor săi. În
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în privința națiunii a lui Klein își atinge limitele maximale. Evoluția concepției sale asupra națiunii române este spectaculară, marcată fiind de un moment de străpungere semantică în care națiunea devine coextensivă românității transilvănene. Statornicit în cadrele de gândire tributare mentalității politice feudale, revendicările sale inițiale au fost însă mult mai modeste, vizând exclusiv drepturile clerului unit român și ale nobilimii române unite. În fața insucceselor, Klein a desfăcut progresiv aripile semantice ale conceptului de națiune, asimilând în circumferința în continuă expandare a acestuia
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
ortodocși deopotrivă. Sub auspicii sinodale, pe fondul eșecurilor seriale de a obține materializarea în fapt a deșartelor promisiuni leopoldine, se produce o revoluție conceptuală înăuntrul semanticii ideii de națiune, care propulsează gândirea românească a secolului al XVIII-lea din paradigma feudală a "națiunilor politice" înspre epoca modernă a "națiunii etnice". Totuși, în ciuda însemnătății de netăgăduit a acestui salt conceptual, pasul decisiv către națiunea etnică strictu sensu, specifică doctrinei naționaliste, nu era făcut. Klein rămâne captiv unei înțelegeri pre-naționaliste din două motive
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
români de peste Carpați, fapt ce atestă absența unei platforme politice cu adevărat naționaliste care să își propună unirea politică a tuturor românilor într-un singur stat național. După ce își atinge maximumul în circumstanțele sinodale din 1744, pe fondul epocii restituțiilor feudale inaugurată ulterior morții lui Iosif al II-lea (1790), înțelegerea românească a ideii de "națiune" înregistrează o reculare semantică. Această contracție atrofiantă a razei de cuprindere a națiunii este vizibilă în Suplica din 1791, semnată de "Mult umilii și în
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
națiunii, Supplex-ul păstrează unele elemente de modernitate, pe care le integrează într-o structură de rezistență de natură tradițional-feudală. Pe de o parte, suplicanții revendică drepturi pentru întreaga românitate transilvăneană, pe care însă continuă să o conceapă stratificat, după modelul feudal al societății stărilor. Iată conținutul expres al celei de-a treia cerințe cuprinsă pe agenda revendicativă a Supplex-ului din 1791: "Clerul acestei națiuni credincios bisericii orientale, fără discriminare dacă gândește sau nu în toate la fel cu biserica occidentală, de
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
din Suplica națiunii valahe transilvănene un document hibrid, pe ale cărei revendicări cu lustru de modernitate politică se răsfrângeau reflexe atitudinal-mentalitare de certă sorginte premodernă. În analiza lui L. Blaga, "osatura programului și a revendicărilor expuse în Supplex rămâne împărțirea feudală a societății în clase privilegiate, ce se bucurau de drepturi și imunități, și în masa de jos, a iobăgimii și a jelerimii, asupra căreia apăsau amare sarcini. Admiterea acestei împărțiri sociale, în spirit feudal, este o vădită concesie făcută împrejurărilor
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
revendicărilor expuse în Supplex rămâne împărțirea feudală a societății în clase privilegiate, ce se bucurau de drepturi și imunități, și în masa de jos, a iobăgimii și a jelerimii, asupra căreia apăsau amare sarcini. Admiterea acestei împărțiri sociale, în spirit feudal, este o vădită concesie făcută împrejurărilor" (Blaga, 1995, p. 95). Aceasta trebuie pusă însă pe seama întorsăturii pe care evenimentele au apucat-o în epoca postiosefină a restituțiilor, în care petiționarii (clerul, nobilimea, orășenii și militarii români din Transilvania) au fost
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
a restituțiilor, în care petiționarii (clerul, nobilimea, orășenii și militarii români din Transilvania) au fost forțați să își deradicalizeze programul revendicativ. Reformulându-și solicitările în lumina unui realism pragmatic, elita românească a urmărit să ajungă la un compromis cu sistemul feudal al națiunilor politice transilvănene, în tentativa lor de "salvare a minimului" ce mai putea fi salvat din beneficiile reformelor iosefine în noua perioadă a restituțiilor inaugurată de moartea împărtatului (Blaga, 1995, p. 96). Priza mentalității feudale pare să fi pus
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
un compromis cu sistemul feudal al națiunilor politice transilvănene, în tentativa lor de "salvare a minimului" ce mai putea fi salvat din beneficiile reformelor iosefine în noua perioadă a restituțiilor inaugurată de moartea împărtatului (Blaga, 1995, p. 96). Priza mentalității feudale pare să fi pus din nou stăpânire pe gândirea politică a cărturarilor ardeleni care i-au urmat episcopului Klein în perioada postiosefină a restituțiilor privilegiale. Acțiunea românească este reluată un an mai târziu, prin adresarea Supplex-ului din 30 martie 1792
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în Imperiul Habsburgic la sfârșitul secolului al XVII-lea. În mozaicul confesional al spațiului transilvănean, catolicismul - religia de stat a imperiului - aproape că dispăruse. Confruntându-se cu obstinația nobilimii maghiare și a celorlalte națiuni recunoscute de a-și conserva privilegiile feudale și autonomia puterii regionale, curtea vieneză a jucat cartea religioasă, încercând să corecteze raporturile de forță prin atragerea românilor ortodocși la catolicism. Pe fondul acestor planuri imperiale de contracarare a rezistenței nobiliare a venit propunerea unirii bisericii românești cu Roma
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
al II-lea intenționa să topească diferențele existente între popoare. Instrumentul l-a găsit în germanizare, motiv pentru care a introdus germana ca limbă oficială de stat și obligatorie în învățământ. Două bastioane ale conservatorismului îi stăvileau eforturile înnoitoare: stările feudale (printre care se numărau și "națiunile politice" transilvănene) și ordinul iezuit. A atacat privilegiile primelor, încercând "impunerea" nobilimii și a desființat pe cel de-al doilea. În spiritul absolutismului luminat, religia a fost redusă la rolul de utilitate de stat
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în Colegiul Sfântul Sava, avea să devină centrul de iradiere a românismului odată cu acțiunea apostolică desfășurată de Gheorghe Lazăr începând cu 1818. În aceste reforme fanariote, prin care s-a urmărit o politică de "aggiornamento" (aducere la zi a organizării feudale) (Constantiniu, 2011, p. 184), trebuie găsiți germenii organizării moderne a statalității românești. Cam în aceeași perioadă, care poate fi datată mai precis în Tratatul de la Kuciuk- Kainargi din 1774 încheiat între Rusia și Imperiul Otoman, poate fi stabilită inițierea mișcării
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
este o parte constitutivă esențială. După cum arată F.O. Ramirez și J. Boli (1987), reacțiile statelor europene la provocările ridicate de secolul al XIX-lea au fost "izbitor de similare" (p. 9). Pe fondul destrămării tot mai evidente a societății feudale bazată pe ranguri și stări și prefacerea acesteia într-o societate clasială, un proces însoțit în paralel de înlocuirea monarhiilor absolutiste fundamentate pe dreptul divin al regelui cu politii ce se legitimau în baza suveranității populare, s-a conturat o
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
patul de mortar, 1864 a reprezentat borna temporală în care s-au așezat primele și cele mai importante dale ce au fixat drumul spre construirea României moderne. Pe lângă trecerea legilor care aveau ca intenție ruperea societății românești de vechea ordine feudală (aici intră reforma agrară din 1864, precedată de legea secularizării averilor mănăstirești adoptată cu un an mai devreme), 1864 este anul unui dublu inaugural instituțional: după cum am arătat în paginile anterioare, acum este adoptată legea instrucțiunii publice, care instituționalizează școala
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
în alta fiind lupta de clasă. Tabel 26. Periodizarea marxistă a istoriei universale și a celei naționale Orânduirea socială Istoria universală Istoria națională Orânduirea comunei primitive Până în 106 e.n. Orânduirea sclavagistă Până în 476 e.n. 88 î.d.e.n. - 271 e.n. Orânduirea feudală 476 - 1789 271 - 1821 Orânduirea capitalistă 1789 - 1917 1821 - 23 august 1944 Orânduirea socialistă 1917 - prezent 23 august 1944 - prezent Nicăieri infiltrațiile ideologice și comandamentele politice nu au fost mai evidente decât în imaginea rolleriană a trecutului. Istoria românilor este
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Kievul, iar mai apoi Moscova. Slavii, odată stabilizați teritorial și organizați statal, devin un factor de progres istoric, o forță motrice a progresului, lovind în "orânduirea sclavagistă a imperiului de răsărit și grăb[ind] procesul descompunerii sclavagismului și desvoltării relațiilor feudale" (Roller, 1952, p. 56). Misiunea istorică a slavilor s-a răsfrânt și asupra românilor, societatea acestora din urmă fiind propulsată pe rampa evoluției istorice în urma contactului benefic cu slavii: "Lupta statului din Kiev împotriva Bizanțului are o mare influență asupra
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]