19,247 matches
-
VIII. 1908, Grădinari, j. Caraș-Severin - 1985, Pitești), poet. Este fiul Mariei (n. Cipu) și al lui Pan Miu, țărani. Are studii politehnice neterminate, mult mai târziu urmând Institutul de Perfecționare a Cadrelor Didactice. A lucrat ca profesor de matematică și fizică la Pitești. A colaborat la „Azi”, „Floarea de foc”, „Gândirea”, Viața literară”, „Vremea”, „Gând românesc”, „Societatea de mâine”, „Familia”, „Brașovul literar”, „Fruncea”, „Revista Institutului Social Banat - Crișana”, „Scrisul bănățean”, „Orizont”, „Albina” ș.a. A înființat în 1933, împreună cu Zaharia Stancu, Romulus
MIU-LERCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288192_a_289521]
-
școală generală rezolva totul indiferent de împrejurare” (p. 192). În primele săptămâni ale verii, înaintea examenului de admitere, copiii repetau alături de părinți, zi și noapte, întregul caiet de comentarii, alternându-l doar cu tabelele de formule matematice sau constante în fizică. Planul înclinat al istoriei socialiste nu cunoștea însă pierderi la frecare. Cât privește geografia, totul era „falnic”, „măreț”, „viteaz”. Pruncii câmpiei aveau vise de petroliști sau tractoriști („să facem din tunuri tractoare”). Erau două meserii pentru care trebuia să fii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
infinită precizie: „Sunt o nuanță”. La aceasta, eseistul român își adaugă atributul ingenuității, care-i transformă identitatea aparent contradictorie într-un fapt paradoxal. H.-R. Patapievici a scris în ultimii ani cu o egală competență despre lumea lui Dante, istoria fizicii moderne, epistemologie contemporană, istoria ideilor, destinul „cerului” între sinodul de la Niceea și epoca lui Galilei, dar și poeme religioase ori fragmente autobiografice despre imaginarul copilăriei sale. Avid după cărți care angajează idei și tentat mai ales de argumentele analitice, detașat
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Cititorul parcurge ciclic diferite teze epistemologice, cum este cea a lui Max Weber (1864-1920) despre etica protestantă și spiritul capitalismului 2. Acestea nu par încadrate de un argument focal, capabil să-și centreze pe propria orbită argumentele-satelit. De la problema nașterii fizicii ca știință autonomă (¬12-¬14), cititorul este invitat după abia câteva pagini (¬19) la o digresiune pe tema „omului baroc”, iar apoi la un excurs despre complexele psihologice ale europeanului în epoca postiluministă (¬21). Această distribuție a tezelor într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
preocupările sale prin care este un precursor al studiului biodiversității. Dacă Darwin și-a enunțat propriile legi evoluționiste într-un context îndependent de orice reflecție asupra calculului probabilităților, teoriile sale au asigurat triumful unei descrieri probabiliste a lumii, paralel cu fizica statistică a lui Maxwell (James Clarke (1831-1879), fizician și matematician scoțian) și Boltzmann (Ludwig Eduard (1844-1906), fizician austriac). Galton este acela care a făcut legătura dintre teoria selecției naturale și cercetarea matematică, consacrând o parte din activitatea sa în apărarea
Introducere în măsurarea diversității Teorie și aplicații by Ion PURCARU () [Corola-publishinghouse/Science/231_a_213]
-
Progrese mai mari s-au realizat însă în privința modalităților de integrare a conținuturilor diferitelor discipline (Păun, 1982). „Patru modalități de integrare sunt mai frecvente: • integrarea conținuturilor ce aparțin diferitelor subdiviziuni ale unei discipline științifice majore. Spre exemplu, un curs de fizică va trata acest domeniu ca pe o structură conceptuală modificată, și nu ca pe o serie de teme sau discipline distincte: mecanica, lumina, sunetul, electricitatea, magnetismul etc.; • integrarea a două sau mai multe domenii în proporții mai mult sau mai
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
în proporții mai mult sau mai puțin egale (spre exemplu, „știința despre pământ” ar integra astronomia, meteorologia, oceanografia, geografia fizică, geologia etc.); • integrarea a două sau mai multe discipline, cu preponderență a uneia dintre ele (spre exemplu, proiecte integrate de fizică ce cuprind elemente de chimie și astronomie). Diferența dintre această metodă și cea precedentă pare a fi mai degrabă cantitativă decât calitativă; • una dintre primele trei modalități amintite, corelată cu integrarea unei discipline neștiințifice (spre exemplu, fundamentele filosofice ale științei
Didactica știintelor juridice și administrative by Oana Iucu () [Corola-publishinghouse/Science/2316_a_3641]
-
proiect am început-o în vara anului 2002, când am petrecut mai mult timp la Universitatea Humboldt din Berlin, în cadrul unui program al Fundației Alexander von Humboldt din Bonn. Atunci am recitit textele pe care le scrisesem despre conceptul de fizică pură și ideea științei naturii la Kant. Supunându-le controlului prin reluarea lecturilor din Critica rațiunii pure și Prolegomene și prin studiul lucrării lui Kant Principiile metafizice ale științei naturii, prin confruntarea cu unele contribuții mai recente la cercetarea kantiană
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
sunt condiții ale posibilității obiectelor experienței. În exprimarea caracteristică a lui Kant, principiile oricărei experiențe posibile sunt legi universale ale naturii, care pot fi cunoscute a priori. Metafizica naturii corporale este numită de Kant fizică rațională sau, de cele mai multe ori, fizică pură. El atrage atenția asupra distincției dintre fizică rațională (physica rationalis) și știința matematică a naturii, numită pe atunci și fizică generală (physica generalis)2. În Cuvântul înainte la Pmsn, autorul revine asupra unora dintre aceste distincții. Kant precizează încă
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
caracteristică a lui Kant, principiile oricărei experiențe posibile sunt legi universale ale naturii, care pot fi cunoscute a priori. Metafizica naturii corporale este numită de Kant fizică rațională sau, de cele mai multe ori, fizică pură. El atrage atenția asupra distincției dintre fizică rațională (physica rationalis) și știința matematică a naturii, numită pe atunci și fizică generală (physica generalis)2. În Cuvântul înainte la Pmsn, autorul revine asupra unora dintre aceste distincții. Kant precizează încă o dată că „partea transcendentală a metafizicii naturii” nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
care pot fi cunoscute a priori. Metafizica naturii corporale este numită de Kant fizică rațională sau, de cele mai multe ori, fizică pură. El atrage atenția asupra distincției dintre fizică rațională (physica rationalis) și știința matematică a naturii, numită pe atunci și fizică generală (physica generalis)2. În Cuvântul înainte la Pmsn, autorul revine asupra unora dintre aceste distincții. Kant precizează încă o dată că „partea transcendentală a metafizicii naturii” nu se raportează la obiecte determinate ale experienței, ci formulează condițiile posibilității experienței în
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
despre natură, în sensul pe care-l dă Kant termenului natură, și anume știința despre obiectele simțului extern, ale căror concepte pot fi construite în intuiție. Principiile metafizice ale științei naturii vor fi, prin urmare, principiile științei naturii corporale, ale fizicii. Dacă nu există o știință a priori a naturii gânditoare, așa cum există una a naturii corporale, rezultă că exemplele care oferă semnificație conceptelor și principiilor pure ale intelectului vor trebui luate din știința naturii corporale. Iată de ce generalitatea mai mare
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
din știința naturii corporale. Iată de ce generalitatea mai mare a categoriilor și principiilor filosofiei transcendentale nu implică extinderea acestora într-un domeniu mai larg de obiecte ale experienței. În Pmsn, Kant își propune elaborarea metafizicii speciale ca parte pură a fizicii, ca „fizică pură”4. Autorul apreciază că în domeniul cunoașterii naturii corporale este important să se determine „ceea ce poate realiza rațiunea cu propriile ei puteri și unde limitele capacității sale fac astfel ca ea să aibă nevoie de ajutorul principiilor
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
s-a bucurat de atenția comentatorilor filosofiei sale teoretice. A căzut astfel în uitare și o orientare interpretativă, promovată de neokantianismul timpuriu, îndeosebi prin opera lui Hermann Cohen, care propune drept cheie pentru înțelegerea filosofiei transcendentale cercetarea relației ei cu fizica newtoniană, mijlocită de principiile metafizice ale științei naturii. Faptul că filosofia secolelor XVII-XVIII nu înfățișează în mod clar relația ei internă cu noua știință matematică a naturii a fost apreciat de Cohen drept o „trăsătură tragică” a celei dintâi. Fundamentele
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
de vedere potrivit căruia raportarea la știința metamatică a naturii din epocă a fost esențială pentru elaborarea pe care a dat-o Kant filosofiei sale transcendentale. Chiar dacă în Pr. Kant prezintă filosofia transcendentală ca răspuns la întrebarea „Cum este posibilă fizica pură?”, distincția dintre experiența comună și cea sțiințifică nu are nimic comun cu problema transcendentală, scrie Hoppe 13. În general, distincția dintre experiența comună și știința exactă a naturii ar fi lipsită de relevanță pentru conceptul filosofiei transcendentale. Kant nu
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
unor enunțuri cum sunt cele ale științei matematice a naturii pentru elaborarea filosofiei transcendentale transpare cu mai multă claritate într-o lucrare din aceeași perioadă a lui Lothar Schäffer. Ca și Hoppe, Schäffer respinge orice asociere a filosofiei transcendentale cu fizica newtoniană și se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le apreciază ca nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
și Hoppe, Schäffer respinge orice asociere a filosofiei transcendentale cu fizica newtoniană și se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le apreciază ca nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii newtoniene devine fatală, dacă prin aceasta gândirea lui Kant este atrasă în întregime în sfera fizicii clasice astfel încât prin fizica nouă determinările kantiene ar trebui considerate drept depășite, ca și
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
fizica newtoniană și se referă apoi la consecințele unei asemenea asocieri, pe care le apreciază ca nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii newtoniene devine fatală, dacă prin aceasta gândirea lui Kant este atrasă în întregime în sfera fizicii clasice astfel încât prin fizica nouă determinările kantiene ar trebui considerate drept depășite, ca și cele ale lui Newton 15. Argumentele autorului ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
nedorite, în termenii următori: Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii newtoniene devine fatală, dacă prin aceasta gândirea lui Kant este atrasă în întregime în sfera fizicii clasice astfel încât prin fizica nouă determinările kantiene ar trebui considerate drept depășite, ca și cele ale lui Newton 15. Argumentele autorului ar putea fi reconstituite după cum urmează: dacă filosofia transcendentală a lui Kant nu a fost elaborată pornind de la analiza
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Gândirea transcendentală nu se lasă prinsă în mod satisfăcător dinspre fizică. Identificarea în conținut a conceptelor kantiene cu enunțuri ale fizicii newtoniene devine fatală, dacă prin aceasta gândirea lui Kant este atrasă în întregime în sfera fizicii clasice astfel încât prin fizica nouă determinările kantiene ar trebui considerate drept depășite, ca și cele ale lui Newton 15. Argumentele autorului ar putea fi reconstituite după cum urmează: dacă filosofia transcendentală a lui Kant nu a fost elaborată pornind de la analiza fundamentelor metafizice ale științei
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
reguli”), și nu existența unor legi cauzale particulare 17. Nu ar exista, prin urmare, nici o relație între analogia a doua, ca principiu al filosofiei transcendentale, și preocupările lui Kant pentru cercetarea posibilității acelor relații universale și necesare care sunt legile fizicii newtoniene. Din cele spuse rezultă clar că una din mizele răspunsului la întrebarea dacă filosofia transcendentală este la Kant o teorie asupra condițiilor posibilității experienței în genere, care poate fi socotită independentă de cercetarea fundamentelor metafizice ale științei exacte, este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
ale experienței în genere. Körner admitea că în construcția sistematică a „Analiticii” sale Kant a pornit de la supoziția că fundamentele științei teoretice a naturii din epoca sa reprezintă fundamente și cadre ale gândirii științifice în genere 18. Dezvoltarea ulterioară a fizicii teoretice nu a confirmat însă această supoziție. Există o reală incompatibilitate între principiile filosofiei transcendentale și evoluții care au marcat în mod profund gândirea științifică după Kant, conchide Körner. Cunoscuta lucrare a lui Peter F. Strawson consacrată CRP formulează concluzii
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
Ceea ce nu ne-ar împiedica să recunoaștem că degajarea unora din presupozițiile metafizice ale științei newtoniene reprezintă o prestație remarcabilă a lui Kant, care poate fi luată drept model de către cei care și-ar asuma o sarcină asemănătoare în cazul fizicii relativiste sau cuantice 19. Teza autonomiei depline a metafizicii generale în raport cu metafizica specială, separarea „Analiticii transcendentale” de cercetarea condițiilor de posibilitate ale științei newtoniene, a primit cele mai ample elaborări în lucrări mai recente consacrate teoriei științei a lui Kant
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
potrivit căruia tocmai cercetarea fundamentelor metafizice ale științei newtoniene ar reprezenta poarta de intrare în filosofia transcendentală a lui Kant. Obiectul examenului său critic îl constituie câteva supoziții. În primul rând, supoziția că autorul CRP și-ar fi propus întemeierea fizicii newtoniene. În al doilea rând, sugestia că punctul de plecare și de sprijin al „Analiticii” ar fi fost așa-numitele principii metafizice ale științei naturii și că, prin ele, filosofia transcendentală ar fi legată de știința matematică a naturii din
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
real posibilă”. Iată de ce principii fizice cum sunt relațiile de indeterminare din mecanica cuantică nu pot fi puse de acord cu teoria kantiană a experienței. Unele dintre enunțurile caracterizate de Kant drept sintetice a priori vor fi apreciate din perspectiva fizicii actuale nu atât drept false, cât irelevante 21. Ceea ce arată cât de greu este să se traseze o linie de separație valabilă o dată pentru totdeauna între principii metafizice și enunțuri care sunt sub controlul experienței. Brittan conchide: Poate că este
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]