3,661 matches
-
destinul blestemat, mai ales al poeziei românești, acela de a nu „îndeplini o mare, exorbitantă promisiune” - sau, mai știi, e o boală a oricărei națiuni, culturi „tinere”, europene, care, după secole lungi de „viețuire” în penumbra literei scrise și a individualității creatoare, irumpe în „prezentul istoric și cultural”, văzându-se deodată confruntată cu cele mai înalte repere și expresii, cele ale filozofiei, științei și artei post-renascentiste, occidentale. Dintre noi, „el” părea uneori a personifica viitorul mare poet tocmai prin această „masculinitate
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
el, acel „reflex”, „reacție” devine „tipică” doar în rarul caz când cel care o trăiește devine lucid de aceasta: de faptul că „ea”, această reacție, reflex de comportament sau de gândire e caracteristic, specific în cel mai înalt grad propriei individualități. Și de această calitate a „specificității”, a „individualității”, respectivul ins devine conștient nu numai dacă această trăire-tip se repetă - deoarece și alte reflexe de comportament se pot repeta „în cerc”, ci dacă acest „motiv esențial” al „caracterului său” poate
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
rarul caz când cel care o trăiește devine lucid de aceasta: de faptul că „ea”, această reacție, reflex de comportament sau de gândire e caracteristic, specific în cel mai înalt grad propriei individualități. Și de această calitate a „specificității”, a „individualității”, respectivul ins devine conștient nu numai dacă această trăire-tip se repetă - deoarece și alte reflexe de comportament se pot repeta „în cerc”, ci dacă acest „motiv esențial” al „caracterului său” poate fi - și trebuie să fie! - unul formator, unul
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
un modus videndi, o ratio mundi, o formă arogantă de a clama libertatea însăși. Libertatea persoanei ce cu greu se distinge azi, după mai bine de un secol de „mișcări de masă”, de „revoluții”, de suspectare a individului și a individualității. Pentru mine, în post-adolescența mea „extrem labirintică”, dezordonată, lipsită în aparență de un scop sau motivație plauzibile, această „frază” a lui Nietzsche a devenit un „scop” deoarece, cum ușor se poate observa, aveam nevoie de ea, dar nu o nevoie
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și care adesea este prost înțeles, ca ambiție sau vanitate pur și simplu. Aș spune, ca să rezum: orgoliul de a fi „asemănător” cu ceilalți! Orgoliul de a fi în Istorie, în existență, orgoliul de a atinge ceea ce se cheamă adevărata „individualitate”, element constitutiv al profilului european. 6 Debutul literar, cu Francisca, ce a avut loc în septembrie ’65, a fost într-adevăr târzia și decisa mea intrare în maturitate. A fost „cadoul” existenței mele, Zeii „și-au adus aminte de mine
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
români, scriitori, pictori, muzicieni, filozofi etc. Familia Ceaușescu începea „opera de confiscare” a bazei de creație a națiunii, în folos strict personal, inaugurând, de fapt, cu cinci ani înainte de „Tezele din Iulie” din ’71, „mica revoluție culturală”: ura contra oricărei individualități creatoare, ura contra individualității ca atare și construirea bazei materiale și „dogmatice” pentru cultul personalității și al familiei „domnitorului comunist”. Eu însă, nebănuind, nedecriptând în acele semne, încă ascunse, pofta de tiranie totală a lui Ceaușescu, o tiranie „individuală”, mult
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
filozofi etc. Familia Ceaușescu începea „opera de confiscare” a bazei de creație a națiunii, în folos strict personal, inaugurând, de fapt, cu cinci ani înainte de „Tezele din Iulie” din ’71, „mica revoluție culturală”: ura contra oricărei individualități creatoare, ura contra individualității ca atare și construirea bazei materiale și „dogmatice” pentru cultul personalității și al familiei „domnitorului comunist”. Eu însă, nebănuind, nedecriptând în acele semne, încă ascunse, pofta de tiranie totală a lui Ceaușescu, o tiranie „individuală”, mult deosebită de tiraniile „partinice
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
și capacității acestuia de a forma (și de a distruge!Ă. Totul, de aproape un secol, se explică prin ambient, prin „influența mediului”, știrbind enorm rolul și statura individului, uitat și aproape ridiculizat pare rolul acestuia, al individului și al individualității uriașe odată, în secolele europene, până la marginile și țărmul modernității. Încă o dată, hrănit poate excesiv cu textele clasice și romantice, cred în Individ, scris cu majusculă și, prin romanele mele apărute sub comuniști, am luptat, indirect, cu armele metaforei și
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
mai „libere”! Da, am zis libere, gândindu-mă și folosind această noțiune nu în sensul ei extrem de uzitat în secolul trecut și azi, acela de „libertate socială”, ci în sensul antic și renascentist: acela de afirmare a individului și a individualității, libertatea ca o formă unică și particulară de exprimare originală și exemplară, creatoare de valori inestimabile în arte, științe și literatură. În acest sens și noi, românii, ca și vecinii noștri ținuți sub același jug, am fost și liberi, deși
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
forme ale adaptării, a câtorva generații sub ceea ce numim comunism. Deoarece, o știm cu toții, o formă esențială a „succesului” este adaptarea. Succesul văzut în forma sa elementară, ca supraviețuire, dar și în forma sa înaltă, ca afirmare a persoanei, a individualității, și chiar în forma supremă - ca creație! Pentru că, așa cum o spuneam mai sus, creația, chiar și cea majoră, a fost posibilă și în epoci de tiranie socială; a fost posibilă, o afirmăm încă o dată, și sub comuniști. Vorbind de puternica
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
orice om de bun-simț poate să-ți confirme, stagnarea e mai mult decât o arată cuvântul; stagnarea, în dinamica socială sau a muncii, este regresiune, decadență. Și-atunci, la modul paradoxal, dacă o lege a individului - mai bine zis, a individualității! - poate „explica”, lumina, clarifica obscura lege a mișcării materiei în istoricitatea ei cosmică - și idealiștii romantici germani din școala kantiană gândeau astfel, începând cu Fichte, Hegel și Schelling care vedeau „cheia” misterului divinității ca aflându-se în dialectica Gândului uman
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
fruntaș, după destabilizarea și înfricarea elitei intelectuale și artistice, urma această ultimă „etapă”, se pare: resemnarea pe scară largă, în fapt o „orientalizare”, o „asiatizare” a cetățeanului european, dinamic, lucid de propriul său eu, conștient și mândru de propria sa individualitate, încrezător în acel destin pe care și-l făurește singur sau cu cei asemănători lui, desfidând fatalismul gregar, narcotic. Ultima dată, de altfel, când m-am întors pentru două-trei săptămâni în țară, în octombrie ’88, fugind dintr-o delegație de
(Memorii II). In: Sensul vietii by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2354_a_3679]
-
Sunt ceva idei în lucrare, dar nu și destule imagini. Completați urmând linia punctată." Generații întregi de scenariști și-au trecut una alteia condeiul și penelul, vreme de veacuri, pentru a complica trama inițială dând puțin câte puțin relief, caracter, individualitate rolurilor secundare sau terțiare, abia schițate în distribuția originară din secolul I: Iosif, Fecioara Maria, Maria-Magdalena, Nicomed, Iuda... Cum frații lui Hristos aduceau o anumită notă de dezordine, ei n-au mai avut dreptul la același tratament. Fie că rezultaseră
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
care nu are nici părinți nici bunici morți la Auschwitz poate enumera mai multe motive de a "iubi", lăsând la o parte orice politică (a iubi nu înseamnă a emite opinii). Așadar, în ordine: 1. Cea mai densă concentrație de individualități charismatice pe kilometrul pătrat, excepționale într-un domeniu sau altul (al cunoașterii, el erudiției, al experienței, al capacității de a rezista la eforturi). Memoria secolului XX rezumată și consemnată pe o foaie de hârtie nu mai mare ca o batistă
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
de fapt Cenușăreasa, prigonită de mama vitregă, la fel cum Florea denumește, prin fenomenul monoftongării (specific zonei Mara, Maramureș), pe fata care se transformă în floare pentru a deveni inițiată. Numele cu ocurență „unisex” semnalează funcția de tip, și nu individualitatea personajelor. Atât feciorul, cât și fata care se joacă în cenușa depozitată după ușă, se află în legătură directă cu starea lumii, îi simt istovirea și îi vor resuscita capacitatea vitală, în ciuda desconsiderării sociale la care sunt supuși ritual. Florea
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
atât în sine, din perspectiva unităților constitutive și a figurilor fonetice, cât mai mult prin complementaritatea în care intră cu categorii prozodice: ritm și rimă interioară”. Muzicalitatea crescută a realizărilor artistice înlesnește intrarea în lumea arhetipală, dar poartă și amprenta individualității naratoriale, ce utilizează mijloace variate pentru a insinua și influența trăirile și participarea ascultă¬torului. Superlativul absolut construit prin repetarea adjectivului în „o pădure mare cu copaci grooșigroși” hiperbolizează dimensiunile arborilor prin prelungirea vocalei din primul determinant. Reluarea adjectivului augmentat
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
regăsește, așadar, în cea a determinanților, structura stilistică rezultată devenind o adevărată formulă pentru intrarea în sacrul vegetațional. Aspectul fonetic similar al numelelor celor doi frați cu același traseu în plan mitic are implicații asupra tipologiei umane comune. Cele două individualități sunt de fapt variante foarte apropiate ale aceleiași personalități eroice, fapt relevat și de deosebirile minimale ale sonorității onomastice: Afin - Dafin, Măr - Păr. Când sunetele înregistrează o variație mai mare, aceasta este estompată prin apartenența la aceeași clasă de plante
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
fac parte din clasa personajelor cu puteri vegetaționale și au un rol esențial în ritualul inițiatic. Substantivele articulate nehotărât, de tipul un împărat, au o funcție simbolică în dimensiunea semantică a basmului, ducând personajul în sfera definirii generale, nu prin individualitatea umane, ci prin ipostaza socială. În contingent, actanții se înscriu în multitudinea de clase umane (împărați, feciori, fete, neveste), în timp ce pătrunderea sau aparteneța la sacru aduce o titulatură singularizantă. Formarea cuvintelor prin derivare dezvăluie o creativitate cu rezultate directe în
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
lămurit părinții? Ce era să răspundă respectivul, că atunci nu avea decât cinci ani? Aceleași probleme persistau mai târziu, în anii de studii sau cei ai escaladării gradațiilor, a promovării profesionale etc. Rareori o colectivitate umană a putut avea, dincolo de individualitatea fiecăruia și de gradul ei de izolare, atâtea punți de legătură, toate îndatorate aceluiași destin. Există la basarabeni o psihologie a refugiatului, integrabilă aceluiași fenomen. Sigur, una din punțile care i-au asociat pe refugiați în noile lor locații, dându
PLECĂRI FĂRĂ ÎNTOARCERE. In: MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Macarie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1705]
-
pare să fie un fel de ban de aur care nu e văzut și nu e folosit fiindcă stă îngropat în pământ. Stă îngropat în indiferența celor care ar avea atâta nevoie de el. Definește, rogu-te, care sunt rădăcinile individualității tale artistice... Care îți sunt obsesiile, care ți-au fost și îți sunt maeștrii? Să definesc "rădăcinile individualității mele artistice" iată o problemă copleșitoare, absolută, de care aleg să mă țin departe. De ce să scot la lumină rădăcinile? Locul lor
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
stă îngropat în pământ. Stă îngropat în indiferența celor care ar avea atâta nevoie de el. Definește, rogu-te, care sunt rădăcinile individualității tale artistice... Care îți sunt obsesiile, care ți-au fost și îți sunt maeștrii? Să definesc "rădăcinile individualității mele artistice" iată o problemă copleșitoare, absolută, de care aleg să mă țin departe. De ce să scot la lumină rădăcinile? Locul lor e să stea în adânc, în obscuritate și e bine să rămână acolo și să-și facă treaba
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
mă țin departe. De ce să scot la lumină rădăcinile? Locul lor e să stea în adânc, în obscuritate și e bine să rămână acolo și să-și facă treaba, adică să mă încarce cu energie. Mai ales că ele, "rădăcinile individualității artistice", după bruma de intuiție pe care o am, sunt indefinibile, prea multe și mereu în transformare. Decât să vorbesc despre rădăcini, prefer să vorbesc despre tulpină și frunziș, despre ce este la vedere. Acestea măcar se pot măsura cât
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
o perioadă de alarmantă globalizare, trăim într-un sat planetar în care diferențele tind să dispară. Este foarte dificil să-ți păstrezi nealterată amprenta și toți suntem amenințați să ne rătăcim, să ne înecăm în masa compactizată, care disprețuiește relieful, individualitatea. Dar care ar fi câtimea noastră de originalitate, fracția sufletească numai și numai a noastră, irepetabilă? Suntem o punte plauzibilă între Orient și Occident? Nu a ajuns cumva această afirmație doar un clișeu? Sau avem un sentiment special al morții
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
decât mai senină decât a intrat. Numai în poezie/ artă în general încercăm bucuria de a renaște. În lucrarea ta de doctorat, publicată sub titlul "Poetica temporalității", faci "un exercițiu" de rediscutare a conceptului de inspirație atât de necesar fiecărei individualități lirice. Zici: "Poetul primește, prin inspirația de origine imanentă, un conținut original irațional..." etc. Poezia ta este una "de inspirație"? Ai așteptat vreodată "glasul providențial" să-ți șoptească un final de poem? Deși risc să par anacronic, cred încă în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
de debut al revistei, acordat de Sorescu). Cu un grup de tineri, poeți, în special, bine orientați în literatura momentului, nedispuși la concesii ideologice: Gabriel Chifu, Marius Ghica, Patrel Berceanu, George Popescu, Constantin Barbu. Ei au și dovedit că sunt individualități pregnante în scrisul lor ulterior, fapt care a contat în atmosfera culturală a orașului unde masa critică era încă dominată de scriitori abonați la ideologia partidului. În acea Craiovă l-am putut vedea și pe Ion D. Sârbu, însă nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]