5,826 matches
-
trece pe acolo trebuie să înainteze doar în pași de dans și țopăind, altfel e lovit de friguri. Toată trupa noastră s-a pus veselă pe dănțuit, și eu, și gărzile, până și neguțătorii cei grași, unii făcând-o din joacă, alții din superstiție, alții spre a se feri de înțepăturile insectelor, cu excepția unchiului meu, care a socotit că demnitatea lui de sol îi interzicea soiul ăsta de ștrengării. Amar avea s-o regrete. Eram deja în munții cei mai înalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
un apartament închiriat, cu servicii complete, cu vreo drăguță făcându-ți șpagatul peste față. Nu e așa! spune Scum, Poate că a fost așa un timp, susține Scum, dar după două săptămâni țopârlanii de la Boroughs s-au mutat aici, și joaca s-a terminat. Gagicile au plecat Miasma a trimis chiar o trupă de reporteri pe teren, dar nici unul n-a reușit să surprindă ceva... Locul mi se părea în regulă, singura problemă era că nu găseai nici o femeie acolo. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
adevărată plăcere, nu-i așa? Să nu-ți fie jenă dacă reușești, totuși, să i te opui. Alec n-are cum să scape, n-are cum să iasă, cum să se strecoare, cum să evadeze. Cu ei nu e de joacă. Va trebui să stea acolo, jos, cât mai jos, din ce în ce mai jos. Noua întâlnire a fost un cutremur de maximă intensitate. Cum vine asta? Cum e posibil ca un prânz tihnit cu o fată frumoasă și inteligentă, într-un restaurant de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
care bate spre jumătatea unei cifre cu șase zerouri. — Asta ce mai e? Cincizeci de miare? — Ușor. — Cu atât mai mult în cazul ăsta. Terry Linex a încercat să se dea la mine. — Cum? Când? — Credeam că-i arde de joacă. Când ochii mi-au căzut pe fermoarul lui Atunci el... — Doamne, ajunge! Vino aici. Mă refuză cu un murmur. — De ce nu? Își trase rochia neagră pe ea. Știi tu de ce. De fapt, nu prea știam ce motiv are Ne războiserăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
a soțului ei și în ciuda sărbătoririi pe ecran a celor cincizeci și trei de ani ai ei, Caduta vorbește întruna despre câți copii va naște ea într-o bună zi. Există multe scene simbolice în care Caduta privește dezolată spre locurile de joacă pline de copii veseli sau apare în apropierea unor ghivece cu flori ofilite. Apoi, vizita la orfelinat. Există chiar și o scenă unde, în vis, roșcata Caduta bântuia de una singură pe întinderile de necuprins ale unui deșert cenușiu. Cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o noapte agitată, zvârcolindu-mă pe pielea fierbinte și tare (mi se părea că cearșafurile mă leagă, mă înfășoară și mă măsoară) și am făcut-o pe gazda unui nou grup de dureri zburdalnice care sondau recent apărutul teren de joacă. Când m-am „trezit“, pe la zece, Selina plecase deja de acasă. Extrasul meu de cont a sosit cu poșta de dimineață. L-am deschis cu un interes neobișnuit și am rămas mult timp cu ochii pironiți pe coloanele de cifre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
o înghit. Ei și, ce-i cu asta? Am dat totul peste cap în casă, tăvălindu-mă cu Shadow pe podea, spunând lucruri ca: „Strașnic, Shadow“ și „Cine-i șefu’“ și „Care pe care, amice“. Curând însă, prietenul meu de joacă a obosit și s-a tolănit pe dâra lui din raze de soare, căscând cu un oftat. Am dat drumul la televizor. M-am jucat cu butoanele. Am sucit selectorul de canale în toate direcțiile. N-am reușit să obțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ce v-a creat, vă cufundați. îFarid-Uddin Attar, Graiul păsărilor) Corbul rătăcea, purtându-și jalnic rămășițele-i betege, își era propria relicvă, o scârnăvie scuipată lângă drum. Era tot ceea ce mintea-i refuza să mai conceapă. îTed Hughues, Tovarășii de joacă ai Corbului) Nisipurile Timpului sunt stropite cu noi începuturi. îIgnatius Q. Gribb, Tratatul de citate filozofice pentru orice situație) Partea întâi Timpuri prezente UNU Domnului Virgil Jones, un om lipsit de prieteni și cu o limbă cam prea mare ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
fericit. — Alexy, spuse plin de ușurare domnul Page, o să mă omori, cu siguranță o să mă omori. Dacă ai fi fost văzut... dacă mama ta ar fi aflat că am ieșit să beau una mică... Renunță. Zâmbetul lui Alex se lărgi. — Joacă, îi porunci el. Joacă jocul. Lui Norbert Page îi plăceau jocurile de interior. Atletismul său de fotoliu îi adusese porecla de „Pagina sportivă“. Această plăcere îl făcea paznicul ideal pentru Alex. Jucau dame pe o tablă de șah, cu pioni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
o împăcare. P.S. Moonshy s-a apropiat ezitant de Irina, evitând s-o privească în ochi și jucându-se cu un nasture de la haină. — Contesă, a zis el, în cazul în care contele Alexei are nevoie de un tovarăș de joacă, eu... eu aș fi dispus să... când timpul o permite. — Mulțumesc, domnule Moonshy, a rostit Irina. K își strângea instinctiv rândurile, reafirmându-și unitatea în fața inamicului reînviat. Al treilea lucru care s-a întâmplat a fost următorul: Cale-Bătută Peckenpaw și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
un turist într-o excursie de-o zi, am spus cu veselie în glas când Sebastian a deschis ușa de la apartament. Bătăile inimii mi s-au accelerat. Eram îngrijorată că trebuie să suport priveliștea omniprezentei sale uniforme de „Sloane la joacă“ acoperindu-i statura atrăgătoare, dar, în schimb, purta pantaloni albi de in și ceva asemănător unui pulover de cricket, alb cu dungi mari albastre la gât. Nu era desprins din fanteziile mele, dar arăta foarte bine în hainele alea. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ca mucegaiul pe fața lui fălcoasă. — Păi, poate putem discuta despre asta la cină diseară. Până la urmă, acum sculptura nu este instalată, nu-i așa? — Ceea ce nu este din vina mea. Fapt demonstrat și de Poliție. Mă săturasem de atâta joacă. — Credeam că dumneavoastră sau Sir Richard achiziționați instalația simbolic, pentru a-i susține pe tinerii artiști britanici, nu? Nu cred că i-ar conveni să vadă un articol în Herald subliniind cum tânărului artist i-ar fi fost refuzați jumătate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
întrebat. Poate să-ți spună mai multe Veturia, că de capul ei s-a ținut. Ea a dat să se ridice, să se ducă la bucătărie, după Veturia. Am prins-o de mână și am tras-o, mai mult în joacă, de parcă m-aș fi poticnit de mâna ei, înapoi pe canapea. S-a așezat lenevită iar între pernele ei. — De când zici că mă cunoaște domnul? l-a întrebat pe prietenul meu, ca și cum eu mă evaporasem de acolo. J.J. a ridicat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
face, i-am șoptit femeii de lângă mine. Trebuie să mă mai produc o dată. De câte ori veneam la amicul meu, trebuia să-i spun câte o poveste băiatului. Se obișnuise să adoarmă astfel, prins în născocirile mele. Era un alt fel de joacă, așteptată ca un mic eveniment în universul celor doi-trei ani ai lui. Și în seara aceea, înainte de a veni ea, îl adormisem cu una dintre improvizațiile mele. L-am luat din brațele Veturiei și l-am dus în dormitorul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nu mai era sigur că a existat, când se gândea la ea, câteodată, credea că își spune o poveste de demult, cu o fată pe care o văzuse mai degrabă în visele lui, de care se îndrăgostise ca într-o joacă și care dispăruse furată tot așa, ca de un mare fluture care își deschisese aripile și o luase și pe ea, așa cum ți-a luat ție povestea de aseară. Poate era același fluture care umblă mereu prin Lume și fură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-i schimbe pelincile, să-i curețe dusul somnului. Aici, în București, de la primele mele contacte cu universul lui, am trăit fascinația înserărilor. Amurgurile de toamnă, în special, au o molcomeală nesfârșită. Adeseori le-am asociat - fără să fac cine știe ce joacă metaforică, poetizantă - cu oboseala lentă care pogoară după pătimașe îmbrățișări. După împreunări mistuitoare, când trupul ei a devenit tu, când carnea ta a devenit a ei, când, pentru o zbatere de fulger, Lumea s-a mistuit în fulgere și începe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
9tc "9" M-au atras (și încă mă mai atrag!) ferestrele. Chenarul lor magic, deschis spre dincolo. Am trăit magia ferestrei, pe la 12-13 ani, într-o seară de toamnă la R. Asfințise de mult. Luminile pâlpâiau în capătul străzii. Isprăvisem joaca, dar nu mă înduram să plec acasă. D., băiatul unor oameni necăjiți, cu mulți copii, înghesuiți într-o căsuță ca o jucărie, cu două odăi, sub streașina unui depozit de lemne, îmi spusese că, din clipă în clipă, se va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
coboară până la buric, apoi îi dă drumul și ghemotocul acela de cârpe zvâcnește până în tavan, face poc și revine în dreptul vânzătoarei. Repetă gestul, absentă, cu mișcări automate, cu privire rece, absentă. Nu pot scrie, totuși. Mi se năclăiește textul de joaca tembelă a fetișcanei ăsteia. Mă fascinează și pe mine automatismul cu care își trimite mingiuca. Prind a o urmări. Simt cum devin și eu, încet, încet, absent. Cum, parcă, zvâcnetul acela al mingiucăi trage din mine, încetul cu încetul, gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
și ezitarea mea. Lunga mea așteptare până a publica ceva. M-am îndoit permanent dacă eu am caracter. Dacă sunt un ins moral. Dacă pot urma, cât de cât, o minimă conduită morală. Desigur, erau gânduri copilărești. Un fel de joacă de-a însăilatul unor convingeri sau judecăți etice. Târziu de tot am înțeles că nu poți fi moral pe bucățele, pe felii. Pe zile sau pe ore. Nu poți fi moral pe etape de viață, pe vârste sau mai știu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
tocilare suave, cu chipuri pale. În lumina încețoșată a dimineții par un fel de gladiole străvezii, aplecate duios peste pagini de carte. Mă plimb printre rânduri, cu pas târșit. Mă doare piciorul drept. Mi se umflă, se dezumflă, într-o joacă de semne. Probabil îmi vestește necazuri. Îmi plac acești tineri cuminți, tăcuți. Trec pe lângă o fată și privesc peste umărul ei. Un fel de atlas, cu poze strident colorate. Un fel de ape roșii, verzi, galbene, vișinii care se suprapun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
gândești, dar e de la această sticlă! Ei, și? gândești tot tu, trecând de partea cealaltă, a dopului. De ce n-aș avea și eu, dopul, împotrivirea mea?“. Ei, sunteți de acord că este aceeași temă, interpretată grav, apoi în „joacă“? Deși joaca ține în cazul acestui text nu mai mult de zece pagini. Avem în fața ochilor un roman al deformării: ni se dau mai multe alternative - deformarea se poate datora istoriei coșmarești, se poate datora oamenilor-text din jurul naratorului sau evoluției naturale a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
poate considera că a studiat suficient ( dacă nu prea mult ), îi atribuie o tentă de aroganță care, cu siguranță, nu va face plăcere colegilor care, la rândul lor, îl vor ignora sau, mai rău, îl vor elimina din grupul de joacă și de prieteni. Una dintre trăsăturile mai rar întâlnite, dar deosebit de nocivă este schizofrenia. Elevul cu o astfel de trăsătură, denaturează lucrurile reale prin interpretări halucinatorii. Copilul schizofrenic refuză orice idee pertinentă, el venind cu promptitudine cu falsa lui idee
CADRUL DIDACTIC CREATIV IMPLICAT ÎN ACTUL EDUCAŢIONAL by MARIA GEANGU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/481_a_1010]
-
îmbolnăvi. Făcu febră mare și zăcea fără a mai cunoaște pe nimeni. Îl duseră la vraci. Acesta învățase multe de la Copacul Gros și de la alte buruiene ce-i ieșiră în drum. Îl privi atent, undeva deasupra capului: - A trecut, din joacă, prin Valea ascunsă. A călcat întrun blestem pus cândva, de o gură fără măsură. Blestemul s-a rostogolit, stă greu și are ochi răi țintiți asupra lui. Văd că i-a făcut o pată ca să-i închidă drumul vieții. Și
MINUNEA. In: Cartea binelui : poezie şi proză : antologie by Sanda Sfichi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/544_a_725]
-
cineva care nu-i atent poate să nu mai recunoască deloc obiectul, rămas același, În noua lui formă. E aproape un cameleonism. Iată: o margine de pădure, nu departe de un lac, o pajiște mereu verde, un ideal loc de joacă pentru copiii oamenilor cu mașină. Sâmbăta, cam de pe la prânz Încolo Încep să apară Skode, Moskviciuri, Trabanturi și, bineînțeles, Dacii. Locul nu e departe nici de oraș și nici de șantier. El Începe să semene, la ora amintită, a camping neamenajat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2298_a_3623]
-
și Cosânzene, Deasupra satului Hândrești... Ca niște stâlpi ce susțin cerul, Plantați la fiecare casă, Ies fumuri, ce cuprind eterul Într-o perdea, din stele trasă... Târziu, când se aude toaca Și soarele-i pe la chindie, Cei mici își încetează joaca Iar tata, vine de la vie... Se-ndreaptă ostenit spre casă Pentru-a-mbrăca o altă haină, Apoi vine la noi, la masă Și stăm la “cina cea de taină”... Pe casa veche, cu hambarul Își dă concertul cucuveaua, În timp ce scăpărând
AMURG DIVIN by Ioan Știfii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83736_a_85061]