13,725 matches
-
ai fi o pisică! zise Procopie. - Bine că sînt! Hî... Și scoase limba la el. Dumitale-ți mai arde să glumești, zău! - Stai, să-ți aduc un șervet! Intră în casă. Veta trecu pragul după el. Afară însera. Procopie aprinse lampa. Îi întinse prosopul moale, care mirosea a săpun bun. Acum obrazul oacheș îi strălucea. Își scutură pletele negre și aspre, umezite puțin în margini. - Dă-mi și un pieptene! 266 Se apropie de o oglindă mică, atârnată într-un colț
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să-și facă niște odăi, băiatu e strângător, și mi se pare că, azi-mîine, îmi mai toarnă un nepoțel... - Să-ți trăiască! - Să-mi trăiască! - Ești bun de-o cinste! - Cum să nu! Coană Lino, dă-ne cîte-o sticlă de lampă numărul doi, vorba lui nea Fănică... La bortoasa Lumina toamnei aluneca pe gutuile noduroase. Vița-sălbatică era vânătă și rară. Sub streașină caselor scunde luceau pânzele albe și alunecoase ale păianjenilor. Vântul spulbera frunzele corcodușilor și le arunca pe maidan. Copiii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nebunul. Întâi pe Paraschiv 1-a luat în focuri: - Cum îți zice, tolomacule? - Da tu cine-oi fi? Nepotul lui Zmeu? se supără cel tânăr. Nu prea se vedea bine. Celula era lungă și întunecoasă. Într-un zid ardea o lampă chioară. Pușcăriașii cei vechi au înghețat. Nou-lvenit nu le știa obiceiurile. Gheorghe 1-a tras de mână. Vătaful s-a dat jos la ei. Se făcuse liniște. Nu mai mișca unul. - Puișorule, tu n-ai mai fost pe la pension, se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
-l mai ascultau. A dat din umeri și-a luat-o înainte. Noaptea de toamnă, luminoasă și caldă, abia începuse. Pe Calea Negustorilor treceau trăsuri și mașini. În urma lor rămânea praful. Ajunseseră. Prin gardul de lemn verde se vedea câteva lămpi mari, strălucind. Se auzeau lăutarii, și mirosul de mititei și de porumb fiert se simțea de departe. La poarta grădinii, câteva țigănci vindeau marfa în foi uscate. Era îmbulzeală, chelnerii îmbrăcați în halate albe, cu șervete lungi pe braț, purtau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
râdea. Începuse ușurel: Foaie verde tei rotat, Marna când m-a alăptat, Nu cu lapte, cu păsat, Cu vin vechi m-a adăpat... Nu mai mânca nimeni. Toți întorseseră capul spre cântăreț. Vocea lui acoperea grădina. Chelnerii se opriseră sub lămpi, ascultând și ei. Paraschiv ridică ochii. Didina avea pe buze o spumă subțire și albă de bere. Își lingea gura sălbatică cu limba și strângea ușor fălcile. Frumoasă era! Juca o stavă de cai sub pielea ei. Se cutremură carnea
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se prăpădeau privind. Ele băteau podelele murdare cu tocurile pantofilor în același timp, se lăsau pe vine, săltau din buric și făceau cu ochiul crailor. Aceștia aruncau cu piese de cinci lei pe scenă și clipeau la muieri. In jurul lămpilor se strânseseră țânțarii. Răcoarea toamnei acoperea boschetele de iederă roșie și leandrii țepeni de la intrare. - Pă care-o iei, Nicule? întrebă Mînă-mică. - P-a din dreapta, de are aluniță la genunchi. - Mama lor de coarde, mi-a venit zbânțul... 282 Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Didina, care-l ținea pe staroste în brațele ei. Stăpânul adormise, legănat de trapul ușor. Nu spunea nimic pungașul. Privea numai cerul albicios și salcâmii despuiați ai Griviței. Copitele cailor loveau caldarâmul și în celelalte trăsuri se auzeau chiuiturile hoților. Lămpile albastre cu gaz aerian lăsau sub ele, pe trotuarele pustii, umbre albastre. Birjarii întrebau din când în cînd: - Încotro? - Înainte, făcea Gheorghe și iar se lăsa pe spate, fumând. - Dii! îndemnau vizitiii caii somnoroși. Răceala dimineții învinețise obrazul frumos al
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
copii din groapă. Se alergau, stârnind praful în urma lor. Întunericul căzuse repede. În curte se adunaseră vreo cinci babe, venite să-l privegheze pe răposat. Văduva scosese câteva bănci și le pusese afară, pe lângă perete. Golise o odaie și adusese lămpi, din vecini. Se îmbrăcase într-o rochie neagră și pe cap se înfășurase cu un fișiu negru de mătase. Prin ferestrele deschise ieșea fumul de tămu'e. Feștilele galbene de la capul mortului ardeau încet, picurând ceara pe cearșaful întins sub
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
plăcere, și Paraschiv a auzit-o. A pândit până a adormit Stăpânul și-a intrat în odaia de-alături. Îi mirosea a carne de muiere. Pe la două, a ieșit țiganca numai într-o cămașă scurtă. S-a uitat afară. O lampă cu fitilul mic îi lumina chipul răvășit și ațâțat. Gura îi era umedă și prin cămașa lucioasă pungașul i-a văzut țâțele, puternice și tari. I-a stat în față și-a apucat-o în brațele lui. Didina s-a
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
femeia lui de Stăpân. Muierea scăpase din brațele pungașului. Starostele se aruncă în pat prefăcîndu-se că doarme. Didina călca în vârful picioarelor, ușurel, să nu-l deștepte. Celălalt răsufla greu dincolo. Umbra lui subțire juca pe pragul scund, luminat de lampă. Bozoncea simți carnea tare a femeii de lângă el, și pofta i se iscă, arzătoare. Îi veni să plângă de mila lui. Se prefăcu că se trezește atunci și puse mâna pe pieptul muierii. - Tu dormi? întrebă. -Nu. Și-o mușcă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se scurgeau lacrimi mari. Hoțul le simțea alunecîndu-i pe gât și pe piept și o durere fierbinte îi apăsa inima. Privea zăpada spulberată de copitele cailor, înghesuiala dimprejur și nu mai înțelegea nimic. Era ostenit, ostenit... La casa ibovnicei ardea lampa. A bătut în geam. - Cine-i? s-a auzit dinăuntru glasul femeii. - Eu, Paraschiv. I-a deschis. Țiganca îl aștepta cu masa întinsă, numa-ntr-un capot, cu privirile speriate și cu poftă de bărbat. A întrebat de staroste: -Unde
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
acum d avea alături! Cel tânăr mușca dintr-un hartan de pasăre. Avea gura unsă de grăsime și îi sclipeau ochii când apuca paharul. Râdea fără să spună nici un cuvânt, liniștit. La urmă, s-a ridicat în picioare. A stins lampa. Didina tremura toată. - Sufletul meu, spuse. Și-o luă în brațe și-o culcă în culcușul starostelui. Își aduse aminte cum îl bătuseră la poliție și cum se gândise în pârnaie la ea, de toate zilele acelea când pleca, și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o țineau junghiurile. A început să țipe de durere. Și-a pipăit fata lovită și-a văzut cum îi mai curge încă sânge din buzele despicate. A plâns după aceea multă vreme, de rușine și de durere. Dincolo, Bozoncea privea lămpile albastre cu scârbă. Piele îi turna pahar după pahar. Se simțea bătrân, bătrân, și somnul nu-l mai cuprindea, îl usturau ochii și liniștea odăilor îl făcea să urle. Când s-a trezit gagica și i-a auzit țipetele, 1
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pune. Marița îl chema pe Oprică. Golanul de copil nu răspundea. Aștepta câteva clipe să-l audă alergând cu picioarele lui desculțe peste maidan, apoi se așeza și ea la masă. Din vecini, mirosea dulce și amețitor a usturoi. Lângă lămpi roiau țânțarii. Câte o bătrână ridica șervetul uns cu urmele gurii știrbe, să alunge gângăniile. De la Stere se auzeau cântecele mușteriilor. 317 Toamna, cârciumarul aducea un vin albicios, dulce ca morcovul. Nu mai ședea unul acasă. Sâmbătă seara luau leafa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o vreme. Se făcuse liniște. Încremenise și firul ierbii. Cerul întunecat căzuse jos. De departe se auzeau bubuiturile surde ale furtunii. Femeile simțiseră răceala ploii care venea. Strânseseră la repezeală țoalele de pe afară. Cârciumarul a tras obloanele și a aprins lămpile. Picături mari și grele, ca o grindină, se năpustiseră peste locul sălbatic. Se făcuse frig. Bolțile se despicaseră. Apa apăsa pe acoperișuri. Muierile aprinseseră candelele. - Doamne, Maica Domnului! Scapă-ne, Doamne! se rugau. Întâi s-au umflat șanțurile. Apele gâlgâiau
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
înflorată, cam slinoasă. - Poftiți, poftiți pe aici... le-a spus. 325 În odaia igrasioasă, plină de mucegai, atârnau pe pereți covoare groase și fotografii vechi. Pe jos stăteau așternute niște cergi flocoase în care pașii se scufundau. Deasupra atârna o lampă aprinsă. Patul scund era plin de pisici, niște pisici boierești de Angora, leneșe și parșive, cu ochii galbeni, mari cât paralele. Într-un raft nevasta cârciumarului văzu câteva cărți groase pe copertele cărora puteau fi zărite capete de mort și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Ce să fie? Nimic. - Mă, tu-mi ascunzi ceva... - Nu. Să moară! 357 Dar celălalt știa că minte si parcă i se făcu frică. Au plecat s-o caute pe Didina. Pe drumul Filantropiei se aprindeau felinarele. În geamurile negustorilor, lămpile palide luminau mărfurile învechite, pătate de muște. Era cald și măturătorii loveau caldarâmul cu bocancii lor grei. Nuielele măturilor zgâriau pietrele pline de praf. Li se făcuse somn și scârbă. Era ultima lor seară. Gheorghe strânsese bani și avea de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
visătorie care stă câteodată atât de bine băieților, pentru că seriozitatea contrastează totdeauna plăcut cu fața de copil. Intre acești muri afumați, plini de mirosul tutunului, de trăncănirea jucătorilor de domino și de cadențata bătaie a unui orologiu de lemn, ardeau lămpi somnoroase răspândind dungi de galbenă lumină prin aerul apăsat. Dionis făcea c-un creion un calcul matematic pe masa veche de lemn lustruit și adesea surâdea. Surâsul său era foarte inocent, dulce l-am putea numi, și totuși de o
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
rășină a chiliei lui era pătruns numai de punctul roș al unei candele care ardea pe o policioară încărcată cu busuioc uscat și flori de sub icoana îmbrăcată cu argint a Mântuitorului. Un greier răgușit cânta în sobă. El aprinse o lampă neagră, împlută cu untdelemn; lumina ei fumega pâlpâind. Încet, încet ochiul luminei se roși... el se așeză la masă... deschise cartea cea veche cu buchile neclare și cu înțeles întunecat. Tăcerea e atât de mare încît pare că aude gândirea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
întunecat. Tăcerea e atât de mare încît pare că aude gândirea, mirosul, creșterea chiar a unei garofe roșii și frumoase ce creștea într-o oală între perdelele ferestei lui. Privea în păretele afumat la umbra sa proprie, mare și fantastică. Lampa fâlfâia lungă, ca și când ar fi vrut s-ajungă tavanul, iar umbra lui... ca o mreajă neagră cu nasul lungit, cu căciula lăsată pe ochi, părea că începuse o vorbire întinsă cu el. Părea c-o întreabă cugetând... părea că ea
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
amor, până ce razele ochilor ei alunecau adânc în ochii lui cei negri. Câteva {EminescuOpVII 104} vorbe, o strângere de mână și dispărea iar în parfumatul ei ietac, împlînd nopțile cu dulci și neuitate visuri..... Acuma se gândi asemene la ea. Lampa sa fâlfâia mai fantastic, literele bătrâne ale cărții căpătau înțeles și se introduceau în visuri și-n cugete ce-i împleau capul fără de voință, umbra lui începu iar a prinde conturele unei icoane în oloi, cu fruntea naltă, palidă, pleșuvă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lui dreaptă. El întoarse șepte foi și umbra prinse conturele unui bas-relief, mai întoarse încă șepte și umbra se desprinse încet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe părete și sta diafană și zâmbitoare, rostind limpede și respectuos: Bună seară! Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată. - Să urmăm - zise umbra torcând mai departe firul gândirilor sale, gândiri pe care Dan le auzea ca și când ar fi fost propriile lui cugetări. Apropriindu-ți prin vrajă ființa mea și dîndu-mi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
vrea să trăiască când i s-ar spune de mic încă, în loc de povești, adevărata stare de lucruri în care va intra? - Chemarea unui filozof? zise umbra surâzând cu amărăciune - foarte bine! Ceea ce zici tu îmi hotărăște soarta. Îmi voi aprinde lampa ș-oi căuta oameni. Memoriile vieței mele le vei găsi în saltarul acestei mese, când te vei întoarce. Eu singur voi fi mort și îngropat când vei reveni tu, căci oarele vieței tale vor fi șir de ani întregi pentru
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
era o umbră luminoasă. El ridică brațul lung și puternic în aer. Dormi! zise poruncitor. Orologiul zbârnâi răgușit o oară... umbra întrupată în om căzu ca moartă pe pat. Iar Dan își luă lunga sa manta de-a umere, stinse lampa, pe vârful degetelor trecu prin tindă și când ieși afară închise ușa după sine și începu a merge încet, încet în lumina lunei pe stradele largi ale orașului, cu ferestrele și porțile închise, cu ziduri albe și gălbinite de lună
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
toate visele ei reveneau splendide și doritoare de viață... Ea nu se mai sătura prividu-l... și uitase starea în care era. ................................................................................................................................ {EminescuOpVII 134} {EminescuOpVII 135} {EminescuOpVII 136} {EminescuOpVII 137} UMBRA MEA 2255 Adeseori când stau înaintea fumegătoarei lumini galbene a lampei mele, când mă 184r uit în ochiul ei cel roș, când deschid câte - o carte bătrână plină de nerozii bătrâne, de credințele unei lumi cu capete îndealtfel ca și a noastre (lucru ce arată relativitatea adevărului), adeseori, zic, conversez cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]