5,446 matches
-
chiar de noi toți și și-au luat angajamente să nu comenteze cu nimeni faptul pentru care au fost reținuți și să semnaleze Securității anumite agitații împotriva regimului, ce ar observa în oraș. Am dat dispoziție șefului de Serviciu, tov. maior Fucks, să refacă ancheta și fiind printre cei 6 elevi, unul este orfan de părinți și nici nu are activitate, decît faptul că a participat la depunerea jurămîntului și apoi s-a retras, să-l utilizeze ca martor. La acest
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
pat de spital fără nici un așternut, afară de două scînduri așezate pe zăbrelele patului. De altfel în celelalte camere, nu există nici un pat, arestații dorm pe jos. Întrebat de mine, de ce nu a internat-o într-un ospiciu pe Irina, tov. maior Fucks, mi-a răspuns că aceasta știe multe chestii de-ale Securității și, fiind nebună, le povestește și altora. I-am dat ordin ca imediat să fie scoasă din acea cameră și să se facă curățenie, iar a doua zi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
aventurieră, care se dădea drept lt. de Miliție și avea un carnet pe a cărui copertă era scris numele ei și gradul de mai sus, în care își nota informațiile pe care trebuia să le furnizeze șefului de serviciu, tov. maior Fucks. La cercetările noastre ne-a spus că este gata să se înroleze în armată, la Marină, pentru că nu-i mai place să fie ofițer de Miliție. Ne-am dat seama ce fel de informații putea să dea asemenea oameni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
este folositor, nu scapă el de la mine, nu-l recrutez azi, peste o lună-două, dar nu scapă dacă am nevoie nici mort, nici viu. Să luăm cu metodele care ne învață partidul, de ce să căutăm ceva străin". Și tov. general maior Nicolschi își va spune cuvîntul la aceeași Ședință continuată pe 2 martie 1950. De la el aflăm care este importanța ziarului Scînteia condus pe atunci de Silviu Brucan: Citind numai "Scînteia" de acum, sîntem înarmați și cu directivele. Arestările în rîdul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
era anunțat dinainte să se ducă cu dubele la gară, să aștepte trenul X din regiunea Z, adică arestările se făceau după nevoile Canalului și nu după vina anumitor elemente dușmănoase regimului". Din declarația dată pe 6 octombrie 1950 de maiorul Kovacs Mihail, șeful Serviciului de Securitate Turda, aflăm în amănunt cum au fost împușcați chiaburii Trifa Iosif, Pop Traian și Andreșel Ioan din comuna Bistra, jud. Turda: "Pe la începutul lui august 1950, ziua precis nu știu, toți șefii de serviciu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
să pledeze a fost propriul său proces) și ale comandorului Petre Dămășneanu cu trupele de securitate. La începutul lui 1949, în urma unei puternice mobilizări a trupelor de securitate, grupele de partizani din împrejurimile comunei timișorene Teregova vor fi practic decimate. Maiorul de securitate Moiș Aurel, de la Direcția Regională a Securității Poporului Timiș, în ce privește executarea luptătorilor, cu satisfacție, comunică superiorilor săi: "Avem onoarea de a vă raporta că astăzi, 16 iulie 1949, ora 4 dimineața, a fost executată sentința asupra condamnatului Spiru
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1574_a_2872]
-
dv. vibrător pe aceleași lungimi de undă, Dumitru Mitrana </citation> <citation author=”MOCANU Marin” loc=”Buzău” data =”fără dată, aprox. 1983”> Stimate Tov. Eugen Dimitriu, Prin prezenta vă informăm că În unitatea noastră a fost numit un colectiv condus de maior (Av.) Mocanu Marin, cu misiunea de a identifica materiale de aviație de orice fel, de a procura date și documente cu caracter istoric despre aeronautica română, În vederea organizării bazei de documentare și a fondului de exponate pentru Înființarea Muzeului Aeronautic
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Istorie a culturii folticenene”. Vă previn Însă - nu Vă supărați - să nu utilizați prea mult, ci cu rezerve, lucrarea lui V. Costăchescu „Istoria orașului Flt.” aservită unui partid și chiar unei persoane. Dl. Frunzetti, care ar fi din Flt. (fiul maiorului?) e directorul Editurii Enciclopedice (adresa: Calea Victoriei Nr. 126). Voi Încerca să-l vizitez, căci angajez o lucrare la ei: Literatura germană medievală În prima epocă de Înflorire (sec. XII și XIII). Știu eu cu ce șanse? În ceea ce privește „Calendarul Învățătorilor” le
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
Neamț În dimineața zilei de 15 iunie 1915 a corpului ofițeresc a(l) fostului regiment de infanterie Nr. 16 Suceava - din Fălticeni, după executarea unui marș de noapte, În deplasare din tabăra de la Fântâna-Mare. De aci Batalionul 4 comandat de Maiorul Balmez (primul din rând, stânga) s-a deplasat la Broșteni pe Bistrița. Deplasarea s-a executat pe acolo secret față de grănicerii austrieci de la Cornul Luncii (granița de atunci) Stânișoara. Celelalte 3 batalioane - Comandantul Regimentului fiind Col. Ghelemé - le-am deplasat
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1279]
-
17 iulie 1919, spre Bălți. 27 pagini numerotate de autor. VI Carnet coperte negre (10 x 17 cm.). 29 pagini, numerotate de autor. Nedatat clar: 26 ian. 1908; 24 iulie 1913. VII Șase pagini (10 x 14 cm.). Versuri: Oda maiorului. Apelul plutonului I, compania 12 (scris de către un gradat). VIII Carnet 1919 (9,5 x 16 cm.). 5 pagini. Lista nominală a Administrației pădurii Râșca (Silvicii); Simion Murafa (Orhei și Soroca); Răzeși și mazili de la Nistru. IX Carnet 1921-1935 (8
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
care ar avea-o în fața mumiilor egiptene. La masă Tel ar avea obiceiul să stea până la miezul nopții, de multe ori și mai târziu. Zice că nu poate dormi noaptea, și stă în locu-i între capete cărunte de colonei și maiori cari clipocesc de somn, pe când ofițerii tineri, la capete de mese, nu mai pot, ca niște strâjnici cari-și mușcă frâul nou pus. Generalul vede și înțelege prea bine ce se petrece în jurul său; zâmbește și se face că nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
noastră și alungând, ca un uliu găinile, pe toți ofițerii prin dosuri, i-ar fi făcut lui observația că "fumurile de la bucătărie nu sunt aliniate". De aici, pornind vorbă la masă, altul povestește despre milităria pe care o face domnul maior Stoianovici, un militar strâmt, îngust, care stă smirna în fața generalului și e de o asprime și o absurditate, să zicem cel puțin ciudată, cu ofițerii subalterni. Așa dar, domnul maior Stoianovici are plăcerea să se observe litera regulamentului mai ales
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
masă, altul povestește despre milităria pe care o face domnul maior Stoianovici, un militar strâmt, îngust, care stă smirna în fața generalului și e de o asprime și o absurditate, să zicem cel puțin ciudată, cu ofițerii subalterni. Așa dar, domnul maior Stoianovici are plăcerea să se observe litera regulamentului mai ales într-un singur punct: când stau oamenii drepți să stea puțin aplecați înnainte, și nu atât puțin, cât mult, cât se poate de mult aplecați înnainte. Dacă într-o companie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
poate face, îi vine rău. Ghicindu-i gradații gustul, cum îl văd apropiindu-se dau ordine să se aplece toată lumea așa înnainte, cu palmele îndărăt încât să pară că toți stau gata să cadă cu fața la pământ. "Așa, așa, zice domnul maior; așa îmi place, bine, foarte bine, ca la vânători." Și zice că văzând într-o bună zi tunurile de la artilerie în repaos, cu fața spre cer, s-a întristat de moarte și a ținut în mijlocul câtorva prieteni ofițeri amare băgări
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
te urci și să poți striga excelsior ci pentru ca să cobori o vale, și numai atât, și ca să mai sui două dealuri și să mai cobori două văi. Și n-ar fi nimic asta. Dar în fruntea regimentului, pășește călare domnul maior Ghelemè, cu calul său mare, cu capul său colosal, cu trupul său lung și cu picioarele sale scurte. Este așa de nedumerit că comandă un regiment, este așa de pierdut cu firea, încât de multe ori poate își închipuie că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ori poate își închipuie că domnia sa este un cal care duce un animal în șea, pe spatele sale. Căci calul este un nobil animal. Asta se știe din cartea marelui și vechiului maestru naturalist. Având în vedere noblețea animalului, domnul maior n-ar fi mâniat să se schimbe în calul său, când silueta generalului se profilează, înspăimântătoare, nemișcată pe zarea dealului. Și mai este în fruntea batalionului nostru și domnul maior Stoianovici care are o curioasă înfățișare de om care pare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și vechiului maestru naturalist. Având în vedere noblețea animalului, domnul maior n-ar fi mâniat să se schimbe în calul său, când silueta generalului se profilează, înspăimântătoare, nemișcată pe zarea dealului. Și mai este în fruntea batalionului nostru și domnul maior Stoianovici care are o curioasă înfățișare de om care pare că se gândește adânc, și care, lucru curios, nu se gândește niciodată la nimic. Capul său stă drept, tinde spre cer, ca un balon gol, nu stă plecat în piept
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
că se gândește adânc, și care, lucru curios, nu se gândește niciodată la nimic. Capul său stă drept, tinde spre cer, ca un balon gol, nu stă plecat în piept ca de plumb, cum stă plecat capul monstruos al domnului maior Ghelemè. Și mai vezi comandând diferite companii pe diferiți vechi căpitani care nu și-au petrecut vieața în războae sângeroase, și care nu vor adormi în somnul veșniciei pe câmpul de onoare. Vezi pe căpitanul Gârlea bălăbănindu-și capul și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
un om foarte cumsecade, dar de cum a început a ținea discursuri și toasturi, a devenit un animal foarte periculos. Condus de viteji comandanți, regimentul urcă dealuri ca să scoboare văi. Dorobanții umplu din când în când tufele, căprarii înjură înnăbușit, domnul maior Ghelemè tace și oftează, domnul maior Stoianovici oftează și tace. Unul are capul atârnat pe piept, altul are capul spre cer înnălțat. Și când se începe lupta ei singuri rămân mirați și nedumeriți de ce se petrece în juru-le. Pocnesc puști
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
a început a ținea discursuri și toasturi, a devenit un animal foarte periculos. Condus de viteji comandanți, regimentul urcă dealuri ca să scoboare văi. Dorobanții umplu din când în când tufele, căprarii înjură înnăbușit, domnul maior Ghelemè tace și oftează, domnul maior Stoianovici oftează și tace. Unul are capul atârnat pe piept, altul are capul spre cer înnălțat. Și când se începe lupta ei singuri rămân mirați și nedumeriți de ce se petrece în juru-le. Pocnesc puști, bubue tunuri, zboară călăreți, zadarnic, comandanții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
n-ai făcut nimica, acuma șezi în cortul tău, în căldura apăsătoare a verii, te gândești la căminul tău depărtat și te întrebi de ce Dumnezeu ai alergat trei săptămâni toate rătăcănile și toate râpile acestea? Ce-ai folosit? Nici domnul maior Ghelemè n-ar putea să ți-o spuie. El o știe tot așa de puțin ca și calul său. Ci stai aici, cumetre, și așteaptă ziua libertății. Această zi prin diferite semne se anunță: ai două petice la cisma dreaptă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
ți s-a ponosit, eri, apoi, te-am auzit înjurând ca un sergent major... Ziua libertății trebue să fie aproape, căci altfel ești pierdut! Somn bun; visuri plăcute! Adică să dea Dumnezeu să nu visezi nici pe căpitani, nici pe maiori! 2 Septembre Sunt zece zile de când a murit căpitanul Ioanovici. Eram, la masă, la popotă, cu toții, și începuserăm a mânca supa. La amiază, căptanul Ioanovici, un om slab, blond, nalt, cu obrazul uscat, cu înfățișare nesimpatică, o fire închisă care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
priveam, bag de seamă, prin întunerec că un sublocotenent, tânăr, îndărătul meu, răsuflă greu; apoi încet încet răsuflarea i se întărea, până ce simții tremurând, domol, suspinul unui plâns înnăbușit, stăpânit. L-au dus învălit într-o pătură în odaia lui. Maiorul nostru a luat, cu destulă greutate, măsurile cuvenite: ca să se vestească familia, să se cheme popa, să se facă la primăria din Șipote, formalitățile legale... S-au pus apoi cu toții la masă. Erau cu toții flămânzi. Unii n-au mâncat supa
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
și încă n-am văzut om căruia să-i scânteie ochii și să-i tremure de patimă mânile așa de tare în asemenea împrejurări. E drept că și întăia oară văd un popă jucând pocher. Unul din cei ce jucau, maiorul Calmuschi, o adormită și lâncedă figură de calmuc avea un ghinion teribil. Într-un ceas nu i-a venit o singură carte. Și zicea la fiecare joc: pas! cu o impasibilitate grozavă, parcă-i venea să doarmă, și ași fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]
-
grozavă, parcă-i venea să doarmă, și ași fi crezut că doarme chiar dacă nu se prefăcea că vrea să fluere, ca să dovedească adică că nu-i pasă că pierde... Popa Alexandru se apropie într-un rând și eu îi spun: Maiorul are ghinion, pierde". Și preotul începe a râde: "Apoi așa are totdeauna ghinion. Nu câștigă niciodată." Și jocul urmează și maiorul tot schimbă hârtii și a început a zice pas cu un zâmbet dureros și tragic, chiar înainte de a cerceta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1551_a_2849]