3,813 matches
-
consiliul municipal. Parker conduse mulțimea spre aperitive. Lynn rămase În cadrul ușii. Ed se duse Într-acolo. Lynn spuse: — Nu-mi vine să cred. Renunț la un mahăr cu șaptesprezece milioane pentru un invalid cu o pensie. Arizona, iubire! Aerul este minunat pentru pensionari, iar eu știu toate locurile de-acolo. În ultima lună Îmbătrînise: din răpitoare, rămăsese doar frumoasă. — CÎnd? — Chiar acum, Înainte să mă răzgîndesc. — Deschide poșeta. — Poftim? — Fă ce ți-am zis. Lynn Își deschise poșeta, În care Ed
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2036_a_3361]
-
dar o răscolesc cu totul, încât ar fi cea mai mare stupiditate să creadă în ce spun prietenele ei stafidite când se încumetă să o viziteze, aducându-i fructe ce nu-i mai sunt de folos, pocnindu-și palmele și minunându-se cât de bine arată, ca și cum s-ar fi așteptat s-o vadă moartă sau nemișcată pur și simplu, prefăcându-se încântate și grăbindu-se să plece, nu să prindă autobuzul, cum spun, ci pentru că le e teamă să stea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
și violet, în timp ce pâcla invizibilă urca de la pământ, dintre arbori și case, îmbrăcându-le, căpătând consistență, redevenind aburul tremurător în care se stingeau fantomele blocurilor albe din zare, mai întâi, ce închideau orizontul, apropiindu-l. În balconul-terasă, Andrei Vlădescu se minuna de strălucirea crepusculară a toamnei ivite pe neașteptate, cu bogăție de culori, dar care își trimisese semnele cu mult înainte. Cine să le vadă? Luminile nopții pulsau mai palide, se simțeau adierile reci învârtejite în frunzișul arborilor, iar pașii trecătorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
greșească ceva, mi l-a dat dactilografiat să-l anexez procesului verbal, încât, ascultându-l, n-a trebuit să depun efortul de a-i comprima gândurile în scris sau a i le stenografia, mă uitam doar la el și mă minunam: omul alunecos, care prinde imediat dincotro bate vântul și se mulează pe direcția lui și e și purtat mai în față, mereu. Însă altfel... „Știu asta.“ Ridicându-se și privind roată în jur, apoi începând să citească atent, cu ciudate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
stăpânească tremurul mâinii, cu privirile spre jocul copiilor de pe marginea bazinului. „Nu pot să cred“, a spus și iar a tăcut. „Nu pot să cred și pe urmă e prea târziu, pentru că acum știu și altceva și acest altceva e minunat și nu vreau să-l pierd, indiferent cât va mai dura, poate să se sfârșească după încă o săptămână Îdar sper din tot sufletul să nu se întâmple) și poate să țină toată viața mea.“ „Și eu ce-am să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
să-ți mărturisesc că mi-este și mie greu și nu mă pot desprinde cu totul de tine, undeva în străfundurile mele niște fibre îți aparțin. Dar nu vreau să mă las emoționată și nu vreau să renunț la ceva minunat din milă pentru tine, nici n-ai suporta asta, vezi? Exact așa e, nici n-ai suporta... D-asta nici nu te-am văzut în ultimul timp, pentru că voiam să mă lămuresc și să mă desprind și culmea e că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
încăperea în timp ce oaspeții dau pe gât ce mai aveau în pahare. Apoi se aude un oftat puternic de satisacție și o voce care spune: A fost într-adevăr o seară foarte plăcută. Toate capetele se întorc. A vorbit Tabitha. — E minunat să mai ieși din casă și să te plimbi. Nici nu vă închipuiți. Numai că...Tabitha se încruntă și fața ei capătă o expresie mâhnită, rătăcită. Numai că... mă gândeam cât de minunat ar fi fost dacă în seara asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
-nțeleg de ce te mai regulezi cu Nigel dacă nu face decât să te indispună. — Ideea asta te face fericit, nu-i așa? — Îmi imaginez că îi face fericiți pe toți de la ziar de vreme ce nu ești prea discretă în privința asta. — E minunat să aud așa ceva din partea ta. Dar să te fuți cu o stagiară în propriul birou - cu ușa deschisă, băga-mi-aș - este o chestie discretă? — Ascultă, fă-mi o favoare. Cară-te de aici și crapă mai repede! Din revista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
fi foarte palpitant, o poveste de dragoste plină de mister, sper. Desigur lucrul cel mai plăcut este că pot să scriu acasă - am amenajat acest birouaș adorabil care dă spre grădină - deci nu trebuie să plec de lângă Josephine. Ceea ce este minunat, pentru că în clipa asta cred că n-aș putea suporta să fiu despărțită de ea nici o clipă! Hilary se uita dușmănoasă la fiica ei, văzând cum i se boțește fața în timp ce trăgea aer în piept ca să mai scoată un urlet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Ei bine, merităm să pierdem. Acum țara va avea guvernul cel mai dur de după război și asta e foarte bine. Oamenii au nevoie să fie scuturați din nesimțirea lor porcească. Margaret a obținut în sfârșit un minister: Educația. Va fi minunată, sunt convins. Keith Joseph a fost numit la Sănătate. Pentru mine e un necunoscut. N-a făcut cine știe ce impresie. N-am remarcat decât o ușoară sticlire maniacală în ochi, care mi se pare cam penibilă. Eu am primit 1500 de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
o ceașcă de cafea; schimbasem păreri despre războiul pentru insulele Falkland și meritele unor scriitori contemporani, căzând de acord în ambele cazuri. Avea o față frumoasă, cam cabalină, un gât lung și grațios și o voce plină, suculentă, profundă. Era minunat să mă bucur din nou de compania unei femei. Ultimii ani fuseseră absolut dezolanți în privința asta: nefericita căsnicie cu Verity, apoi hotărârea de a mă duce la mijlocul anilor ’70 la universitate, unde descoperisem că, în ciuda faptului că eram considerat oficial
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
la sora ta? Se întoarse, continuând să zâmbească. — Două zile. De ce? — Ți-ai luat cam puține bagaje... Observasem brusc că nu avea nici un bagaj, doar o mică poșetă neagră. — A, păi, are întotdeauna un set de lucruri pentru mine. E minunat - ca și cum e o a doua casă. Deschise ușa vagonului și îmi lăsă imaginea finală a zâmbetului ei satisfăcut și a mâinii care flutura: o imagine care se va dispărea încet în golul celor opt ani lungi care vor trece până ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
revista în mână. Era suplimentul ziarului de duminică din urmă cu două luni, în care apăruse juvenila mea povestire. M-am întrebat dacă Joan nu apucase s-o arunce sau dacă era acolo dintr-un motiv oarecare, poate ca să se minuneze și s-o studieze în fiecare noapte înainte de a se culca. Nu m-ar fi surprins. Oricum, dacă era așa, ce drept aveam eu să râd de ea? Și eu o citisem și o răscitisem de nu știu câte ori și nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
am dat seama cât de plăcut era să fiu din nou cu Joan; să simt că viața avea de fapt o oarece continuitate, că trecutul nu este un secret care trebuie zăvorât, ci împărtășit, un secret de care să te minunezi. Era un sentiment simplu și cald. Dar pe urmă, după ce a terminat de mâncat, Joan s-a întors pe spate și sătea întinsă la picioarele mele, sprijintă în coate, cu bărbia în mâini, oferindu-mi o vedere panoramică asupra despicăturii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
Runway, o zăbăucă adorabilă. Și ea a vorbit la nesfârșit, dar de data asta am ascultat cu atenție. Am ascultat cu atenție pentru că părea să Îi placă ceea ce face, pentru că mi-a vorbit despre aspectul „literar“ al revistei, despre articolele minunate pe care le citește, despre autorii de articole cu care lucrează și despre redactorii a căror activitate o coordonează. — Nu am absolut nimic de-a face cu partea de modă a revistei, a declarat ea cu mândrie, așa că e mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
sigură că nu, draga mea, mai ales că va trebui să devii cât de curând extrem de matinală! Am vești foarte bune pentru tine. Miranda a fost foarte impresionată de tine și dorește să lucrezi pentru ea. Nu-i așa că e minunat? Felicitări, draga mea. Cum te simți În calitate de nouă asistentă a Mirandei Priestly? Cred că ești de-a dreptul... Mi se Învârteau creierii. Am Încercat să mă smulg de pe canapea să-mi mai torn o ceașcă de cafea, sau niște apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de fete ar face moarte de om. Ne-am zâmbit, dar zâmbetul ei era trist. — Sunt foarte fericită pentru tine, mi-a spus. Am o fată atât frumoasă și de matură. Știu că va fi Începutul unei perioade minunate, absolut minunate din viața ta. O, Îmi aduc bine aminte cum a fost când am absolvit și eu facultatea și m-am mutat la New York. Singură-singurică În orașul acela mare și turbat. Înspăimântător, dar În același timp excitant. Vreau să te bucuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pe aceea În care... — Nu, nu, nu e revista pentru adolescente. E În mod clar scrisă pentru adulți. Cel puțin teoretic, am gândit. Chiar nu ai văzut niciodată Runway? E oare posibil să nu o fi văzut niciodată? m-am minunat eu. În fine, numele se scrie P-R-I-E-S-T-L-E-Y. Da, Miranda, am zis cu infinită răbdare. Și m-am Întrebat cum ar reacționa Miranda dacă ar ști că vorbesc la telefon cu cineva care n-a auzit niciodată de ea. Nu prea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
fiind atât de șocată de tupeul meu de a-i vorbi fără să mi se fi adresat - a aprobat. Ca să scurtez povestea, Miranda a suspinat și m-a umilit și m-a insultat În toate felurile care Îi stăteau În minunatu-i caracter, dar și-a deschis În cele din urmă carnețelul ei Hermès cu coperți din piele neagră (care fusese legat cam incomod, dar foarte șic, cu o eșarfă albă Hermèsă și a scos de acolo... o carte de vizită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
avea să consume micul dejun pe care Îl comandam. Jorge era unul dintre oamenii mei de dimineață, cum Îi numeam eu. Eduardo, Uri, Jorge și Ahmed erau cei care ofereau un start cât de cât plăcut zilelor mele. Ei erau minunat de neafiliați la Runway, deși prezența fiecăruia dintre ei În viața mea avea drept unic scop Îndulcirea vieții editorului revistei. Nici unul dintre ei nu Înțelegea cu adevărat puterea și prestigiul deținute de Miranda. Micul dejun numărul unu avea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
cu toții atât de multe despre tine! Cuvintele Îi sunau atât de disparat, Încât aveam impresia că e pe punctul de a se sufoca. — Da? Asta e... ăă, foarte bine. Și eu am auzit multe despre dumneavoastră. Alex spune mereu lucruri minunate despre toți cei de la școală. — Da, foarte frumos. Dar vorbesc serios, Andrea, am impresia că te-ai ales cu o slujbă pe cinste! Ce interesant trebuie să fie să lucrezi pentru o femeie atât de talentată. Chiar că ești o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
am decis să contraatac În toate direcțiile din care mă atacase, În afara direcției Miranda. — Ei bine, da, ador Michael Kors, firește, dar trebuie să mărturisesc că asta nu se datorează În nici un caz costumașelor. Blănițele de la J. Mendel’s sunt minunate, bineînțeles, dar o veritabilă fată Runway - cu alte cuvinte, o persoană cu gust rafinat și ireproșabil - ar prefera mai degrabă ceva făcut la comandă la Pologeorgis de pe strada 29. A, da, și pe viitor aș prefera să folosești termenul ceva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
pentru revistă ca să aflu asta. Poate analiza unei piese de teatru sau ceva mic pentru pagina mondenă. Atâta timp cât nu Încurcă În vreun fel sarcinile tale de serviciu pentru mine și o faci În timpul tău liber, firește. — Bineînțeles, bineînțeles. Ar fi minunat! Stăteam de vorbă, comunicam Între noi și Încă nu pomenisem cuvintele „mic‑dejun“ sau „curățătorie chimică“. Lucrurile mergeau prea bine ca să nu bag artileria grea, așa că am zis: — Visul meu e să lucrez la The New Yorker Într‑o bună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
nasturii. Se așeză În fața oglinzii și-și netezi fața. Helen stătea În continuare Întinsă și o urmărea, așa cum făcuse Înainte. I se părea extraordinar că putea s-o facă, era de necrezut că Julia Își oferea frumusețea privirii ei. Era minunat, aproape Înspăimîntător că, acum o oră, Julia stătuse În brațele ei, Își deschisese gura, Își desfăcuse picioarele buzelor, limbii și degetelor ei. I se părea de domeniul imposibilului ca, dacă ea, Helen, s-ar ridica și s-ar duce la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
capetele, Își Întindeau membrele pentru a testa liniștea nopții, și se prăbușeau epuizați. Numai ofițerii se agitau: ieșiseră ca niște gîndacii de sub o piatră. Duncan le auzea pașii pe suprafața de zgură a curții - mergeau lent, se opreau de parcă se minunau că ieșiseră și găsiseră Închisoarea Încă În picioare. Știa ce sunet o să urmeze: tremurătura culoarelor metalice În timp ce domnul Mundy Își făcea rondul. Începu după o clipă, iar el Își ridică atunci capul să audă mai bine. Dunga de lumină de sub
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]