3,317 matches
-
eu vreau și trebuie să fac neapărat parte din prima categorie, și numai din prima! Asta, căci îmi propun să merg drept înainte și total neabătut pe drumul vieții mele, și nu să lopătez jalnic, nedumerit și la întâmplare prin mlaștinile de pe marginea lui!” Și, ei bine, s-ar părea că n-am făcut întocmai alegerea cea mai bună, căci acel „mers drept înainte” m-a condus nu mai departe de bârlogul întunecat, în care se găsesc de vânzare drogurile. Totuși
Istorisiri nesănătoase fericirii by Rareş Tiron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1251_a_1941]
-
este cea mai mare dintre lucrările lui Dumnezeu. Cel ce l-a făcut l-a înzestrat cu o suliță. 20. El își găsește hrana în munți, unde se joacă toate fiarele cîmpului. 21. Se culcă sub lotus în mijlocul trestiilor și mlaștinilor. 22. Desișul lotusului îl acopere cu umbra lui, sălciile pîrîului îl înconjoară. 23. Dacă se întîmplă ca rîul să iasă din matcă, el nu fuge: chiar de s-ar năpusti Iordanul în gîtlejul lui, el ar rămîne liniștit. 24. Crezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
din coadă la picioarele copacului, cu ochii din ce în ce mai bulbucați și gura foarte deschisă, căutând oxigenul pe care nu reușea să și-l ia din aer. „Prea mare“, se gândi el, nu voi putea să-l mănânc...“ Își întoarse privirile spre mlaștină, la malul îndepărtat, acolo unde începea cărarea ce șerpuia către ultima așezare a yubani-lor. Poate că încă mai sunt acolo... Dacă au venit azi-noapte, înseamnă că sunt pe aproape... Căută un mai și, cu o singură lovitură, zdrobi capul peștelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
capul peștelui. Desprinse cârligul, înfășură cu grijă guta și o atârnă de un cui în colibă. Apoi, fără să se grăbească, își încărcă prada într-un caiac șubred și începu să vâslească alene, ocolind nuferii și păpurișul. Se opri în mijlocul mlaștini și ridică padela. Picuratul apei ce se prelingea era tot ce se putea auzi în dimineața liniștită. Ambarcațiunea își pierdu elanul și se opri. Papagalii de abia de se mai auzeau, ca un zvon îndepărtat; briza, foarte blândă, aducea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
în soare. Își schimbă poziția și cufundă padela în apă, îndreptându-se spre capătul potecii. Când sări pe uscat, aruncă peștele în apă și chiar acolo, pe mal, îl despică de sus și până jos și îi aruncă măruntaiele în mlaștină. Încă șiroind, îl atârnă de o creangă înaltă, la umbră, foarte la vedere pentru cineva care ar străbate acea potecă presărată cu urme recente. Între atâtea urme, le descoperi lesne pe cele ale lui Kano, cel cu picioarele diforme, purtătorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
yubani. Revenind la realitate, își dădu seama că se făcuse târziu și că era timpul să pornească înapoi spre colibă, înainte ca „flagelul“ - atacul milioanelor de țânțari - să transforme drumul de întoarcere într-un infern. Grăbi pasul și ajunse la mlaștină când soarele începea să se ascundă după coroana copacilor dindărătul colibei. Cerul se colora în carmin și norii albi păreau acum un caier de bumbac îmbibat în sânge. Papagalii și curcanii sălbatici căutau un adăpost unde să-și petreacă noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
nu mai găsea decât o baltă de sânge și niște rămășițe. Trebuia să-l ucizi și să-l iei cu tine, dar asta - o știa - nu era un lucru simplu. Cugetă îndelung. Apoi coborî din copac și se întoarse la mlaștină. Luă din colibă o lance groasă cu vârf de fier legată cu o frânghie lungă - arma lui de vânat caimani - și se urcă în caiacul șubred. Ocolind mangrovele, pătrunse pe gura largă a râului domol, aproape lipsit de curenți. Vâsli
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
piatră de mărimea unui bob de năut din care soarele scotea o explozie de sclipiri. Studie cu grijă diamantul. Nu era primul pe care îl găsea, dar cu adevărat cel mai mare. Se găseau acolo, în râu, și chiar în mlaștină, sub coliba lui. Le văzuse când a înfipt piloții. Erau diamante de bună calitate, dintre cele cu care se împodobesc stelele de cinema și care atrăgeau în inima selvei garimpeira și aventurieri din lumea largă. Erau diamante care transformau selva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
cu scânteierea lor pe toate prostituatele de pe Amazon, de la Iquitos până la Belem, de la Manaus până la Porto Velho. „Un diamant de bună calitate“, se gândi el. „Dintre cele ce deschid multe uși și multe picioare, dintre cele ce-ar atrage la mlaștina asta mii de aventurieri care ar transforma paradisul meu într-un infern...“ Îl lăsă din nou pe nisip și-l împinse cu degetul, încet, până ce dispăru de tot. Cu zece ani în urmă, diamantul ăla i-ar fi rezolvat problemele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
gestul acela, se putea asemăna cu cel mai bogat om pe de Terra. Zâmbi la asemenea gânduri și își admiră „imperiul“. Cu permisiunea războinicilor yubani, era stăpân peste o bucată de selvă de mărimea Statului Idaho și Domn peste o mlaștină fără fund, cincizeci de râușoare, un milion de copaci și o întreagă curte de maimuțe, păsări, șerpi, păianjeni, jaguari, lilieci-vampiri, tapiri, pecari, cerbi, pești pirania, anaconde, caimani... Și o sută de mii de milioane de țânțari! Era stăpân pe ființa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
păstra într-o enormă ladă din colibă. Smulse două banane dintr-un mănunchi ce atârna de o grindă, începu să curețe una și, înapoi în hamac, ochii i se opriră într-un punct ce se mișca acolo, departe, la capătul mlaștinii. Își șterse ochelarii cu o batistă zdrențuită, își masă un pic al pleoapele și privi din nou. Nu era nici o îndoială: punctul se mișca pe apă. Un bărbat vâslea ritmic la pupa unei bărci mari. Zâmbi când putu recunoaște pieptul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Dar a venit febra cauciucului și au început să-i vâneze ca să-i transforme în siringueiros. I-au înrobit, așa cum au înrobit și alte duzini de triburi. Într-o zi, s-au ridicat la arme și au fugit în aceste mlaștini... Sunt într-adevăr canibali? Preotul ridică din umeri: — Cine poate ști? De fiecare dată când îi vizitez, am senzația că n-o să mai rămână din mine decât basca... — Kano pare prietenos. Mi-a adus un fluture și mi-a oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
umbra unui arbore înalt de capoc, ținând o gută în cealaltă mână. Tabloul ar fi putut fi idilic fără căldura de patruzeci de grade și fără posibilitatea ca o anacondă sau un caiman să se ivească pe neașteptate din adâncurile mlaștinii. Amazonia era un pământ neprimitor pentru cei care nu știau să îl înțeleagă. Mii de oameni muriseră de foame sau de frică în acel labirint de râuri, râușoare și igarapa-uri, dar bărbatul acela era acolo, cu începutul lui de chelie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
acoperi cu noroi, și acest noroi, acum uscat, devenise o crustă. — Ce loc de căcat! — Liniște! Își continuară marșul cu lovituri de macete, deschizându-și calea unul câte unul, zgâriindu-și mâinile și fețele în hățișuri și în urzici. O mlaștină rău-mirositoare cu palmieri nipa. Apoi alta. Și o a treia, și nici un râu în care să te răcorești și să te despoi de cruste. O oră. Și încă una. Și o a treia, și nici un luminiș în care să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
mitralierelor. Consultară busola și harta. Veneau dinspre Nord-Vest. — Sergent, cine e pe-acolo? — Compania „Charlie“, domnule locotenent. — Aș zice că are probleme. Haideți, să-i dăm o mână de ajutor. Grăbiră pasul, uitând de căldură și de cruste. O nouă mlaștină, și încă o oră, și aproape și a treia. În sfârșit, caporalul care mergea în frunte ridică brațul și se opri. Dădu frunzișul în lături și arătă spre câmpia întinsă, spre câmpurile cultivate, spre lanurile de orez din depărtare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
fără grabă. Canalele începură să se lărgească, apele se eliberară de nuferi, iar malurile se dădură în lături, așa încât coroanele arbuștilor și ale cedrilor încetară să se mai atingă de la un mal la celălalt. În fața provei caiacului se ivi imensa mlaștină pe care o căuta, crescătorie de caimani, anaconde și gigantice broaște țestoase. Ape atât de liniștite, încât păreau de piatră șlefuită. Regiune a morții și a groazei, cu toată aparența ei paradiziacă; oglindă în care se reflectau la apusul soarelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
De ce își dăduseră întâlnire aici, de-a lungul timpului, caimani și anaconde? De ce veneau broaștele țestoase să-și depună ouăle aici, pe plajă, preferând apele dense și puțin adânci în locul râurilor învecinate sau al marii lagune? Oameni și animale evitau mlaștina în care moartea stătea la pândă și chiar stârci, bâtlani, cormorani, rândunici și pescăruși umblau cu ochii în patru, căci, deodată, niște gâtlejuri înfometate răsăreau plesnind din întunecimea adâncurilor, sau un trunchi nemișcat de copac prindea viață și devenea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
norul de țânțari, verifică dacă lancea, funia și lanterna erau așezate în ordine, mâncă o felie de papaya și două banane și se tolăni să contemple noaptea ce se apropia, ascultând prin lemnul de palmier al caiacului viața de pe fundul mlaștinii. Clipocitul corpurilor ce se furișau, gâfâituri ce păreau o respirație întretăiată, atingeri vâscoase ce puteau fi la fel de bine ale unui pește speriat, ca și ale unei enorme anaconde. Trecerea rapidă a unui banc ce putea fi de pirania aurii. Bălăceala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
putea fi de pirania aurii. Bălăceala îndepărtată a unor broaște țestoase făcând dragoste, un pește salvându-se, ori un saurian lovind apa... Totul, din ce în ce mai dens, din ce în ce mai întunecat, și pe măsură ce ochii încetau să mai vadă, i se ascuțeau celelalte simțuri. Lumea mlaștinii îl năpădea prin miros, prin auz, prin piele și chiar din parfumul aerului, dulce și păstos. Observă bătaia din aripi a primelor răpitoare nocturne: de la rapidul liliac, detector de insecte, până la prudenta cucuvea cenușie, vânătoare de șerpi și de șoareci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
construia cuibul sub un cer strălucitor, dar șarpele îi devora ouăle noaptea. Tucanul exploda în culori, iar bufnița era la fel de cenușie ca și umbra prin care zbura... Orele treceau. Ziceai că doarme în caiac, care de abia se legăna pe mlaștina liniștită, dar avea ochii larg deschiși, contemplând milioanele de stele de pe cerul fără nori, urmărind cu privirea trecerea grăbită a unui satelit artificial traversând de la Vest la Est. Se întrebă la ce o fi servind. Probabil că era vorba de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
convorbirile telefonice de pe un continent pe altul sau ca să trimită de la un capăt la altul al lumii imagini ale unei fete în bikini îndemnând la consumul de băuturi răcoritoare. Poate o fi vorba de un „satelit-spion“ care fotografia lumea - inclusiv mlaștina, caiacul și pe el însuși - sau un auxiliar meteorologic care repartiza traficul aerian, pronostica ploi și avertiza vapoarele în caz de furtună. „Progresul - comentă pentru sine. Mă spionezi sau încerci să mă ajuți? Porți pe cineva înăuntru?“ Câteodată, ziua, vedea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
tot atât de stupid și de neînțeles cum era „Sălbaticul“ pentru Alfa-Plus, Delta-Minus sau Epsilon ai lui Huxley. Cum poate prefera cineva căldura și țânțarii, în locul aerului condiționat și al insecticidelor? Cui îi poate trece prin cap să trăiască la marginea unei mlaștini năpădite de caimani și de pirania? Cum e posibil să-ți petreci zilele și săptămânile privind aceiași copaci și aceleași flori asemănătoare, fără să vezi un singur program de televiziune, fără să profiți de ultima reclamă pentru praf de curățat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
un milion de stele care nu s-au mișcat niciodată de la locul lor. Socoti ora... Era trecut de miezul-nopții și o adiere proaspătă încercă să împingă ambarcațiunea spre mangrove. Broaștele își slăbiseră orăcăitul; „bombardierele“ șuierau mai tare decât oricând, iar mlaștina era la fel de liniștită, stând la pândă. — Să începem, își spuse el. E momentul. Se așeză în genunchi pe fundul ambarcațiunii; pipăi până găsi mânerul gros al harponului și scoase un țipăt scurt, lovind cu mâna deschisă suprafața apei. Strigătului lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
E momentul. Se așeză în genunchi pe fundul ambarcațiunii; pipăi până găsi mânerul gros al harponului și scoase un țipăt scurt, lovind cu mâna deschisă suprafața apei. Strigătului lui - care putea fi luat drept cel al unei maimuțe căzând în mlaștină dintr-un copac - îi urmă o lungă tăcere, de parcă toată selva ar fi fost atentă la acest incident. Apoi, apele se umplură de freamăt, începură să se agite aproape imperceptibil și, din cele patru puncte cardinale, ciudate umbre, fără o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
doi arbuști din luminiș, își apucă prada și, cu o ultimă sforțare, reuși să o târască câțiva metri pe uscat. Apoi, gâfâind, se prăvăli alături ca să-și recapete răsuflarea. Lăsă să treacă o jumătate de oră și se întoarse la mlaștină. Cu prima rază de lumină ce începu să coloreze cerul în cenușiu, patru caimani, cel mai mare de aproape trei metri, se odihneau pentru totdeauna pe pământ. Începu atunci obositoarea sarcină de a jupui animalele și petrecu așa toată dimineața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]