4,361 matches
-
lor în materie de creativitate că și prin disponibilitatea redusă de a îmbrățișa noul mai degrabă decât a-l respinge, fapt care, iar, are legătură cu fetișismul tradiției inculcat de legea islamică, desi trebuie spus că turcii au fost, dintre musulmani, forțați fiind de poziția lor de interfață și predominantă în lumea islamică, primii care au adoptat invențiile, tehnicile și metodele europene, în timp ce pe de altă parte factori care nu țin de cultură/religie au cântărit și ei parțial pentru a
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
era și califul lumii islamice în același timp, a găsit util să critice valorile vehiculate de Franța post-revoluționară, declarând cu termeni ai unei retorici familiare și azi în acest colț de lume, ca "acestea sunt șoptite de către Satan", și că "musulmanii nu trebuie să se lase influențați de ele". Declinul imperiului otoman și prin el al lumii islamice reprezintă și azi din păcate un mister pentru musulmani, si in acelasi timp este resimțit că o rană deschisă în corpul civilizației islamice
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
azi în acest colț de lume, ca "acestea sunt șoptite de către Satan", și că "musulmanii nu trebuie să se lase influențați de ele". Declinul imperiului otoman și prin el al lumii islamice reprezintă și azi din păcate un mister pentru musulmani, si in acelasi timp este resimțit că o rană deschisă în corpul civilizației islamice, acest fapt având repercusiuni neașteptate, așa cum este de exemplu terorismul islamic, reapariția tendințelor radicale în sânul populațiilor musulmane (vezi recentele succese populare ale partidelor reanimate de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
vin din Casă Războiului). Originea sistemului capitular reprezintă una dintre problemele discutate în literatura de specialitate. Dintre opiniile exprimate se desprind: atitudinea intoleranță a lumii islamice față de străini ( atitudine care ar fi fost adoptată și de otomani); atitudinea negativă a musulmanilor, în special față de comerțul cu infidelii ( cauzat fie de caracterul războinic al turcilor, fie de religia islamică, care nu ar fi încurajat negoțul); adoptarea și de către otomani a principiului medieval al personalității legilor, principiu aplicat deja în lumea mediteraneană față de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Casă Islamului”, aman-ul acordat rămânea în vigoare pentru avutul sau. Ahdname-lele interziceau confiscarea bunurilor după moartea proprietarului, urmând ca acestea să ajungă la moștenitorii săi. În virtutea dreptului hanefit, muște min-îi nu beneficiau decât de o protecție temporară din partea suveranului musulman. Seriat-ul consideră că dacă un străin rezidă mai mult de un an în teritoriile otomane, acesta ajungea să fie zimmi. În contextul în care negustorii rezidau în diversele orașe otomane, treptat în ahdname-le nu mai apărea clauză referitoare la
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
sau bumbac, astfel că acestea puteau fi exportate dacă negustorul deținea un astfel de privilegiu. Taxe comerciale ( gumruk resmi - impozit pur fiscal)- În seriat, această taxă era diferențiată în funcție de statutul negustorilor: un harbi plătea 10%, un dhimmi plătea 5%, iar musulmanul 2,5%. Clauzele care apar în ahdname-le sunt rezultatul unor porunci musulmane ce aveau drept rol combaterea unor infracțiuni îndreptate asupra negustorilor. Existau două tipuri de litigii: între conaționali și între creștini și musulmani. În cazul litigiilor dintre creștini și
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
10%, un dhimmi plătea 5%, iar musulmanul 2,5%. Clauzele care apar în ahdname-le sunt rezultatul unor porunci musulmane ce aveau drept rol combaterea unor infracțiuni îndreptate asupra negustorilor. Existau două tipuri de litigii: între conaționali și între creștini și musulmani. În cazul litigiilor dintre creștini și musulmani, instanțele de judecată trebuiau să hotărască gravitatea acuzațiilor. De asemenea, era nevoie să fie prezentate dovezi necesare. În unele cazuri era prezent și un traslator. Era foarte important ca să fie evitați martorii mincinoși
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
2,5%. Clauzele care apar în ahdname-le sunt rezultatul unor porunci musulmane ce aveau drept rol combaterea unor infracțiuni îndreptate asupra negustorilor. Existau două tipuri de litigii: între conaționali și între creștini și musulmani. În cazul litigiilor dintre creștini și musulmani, instanțele de judecată trebuiau să hotărască gravitatea acuzațiilor. De asemenea, era nevoie să fie prezentate dovezi necesare. În unele cazuri era prezent și un traslator. Era foarte important ca să fie evitați martorii mincinoși. În acest caz, cel care judecă era
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
dreptul cutumiar arab și obiceiurile specifice . Juriștii otomani consideră că existau patru surse fundamentale: al-Kur' an, Sunna ( suma de practici și reguli nescrise care rezultă din acțiunile și vorbele profetului Muhammad ), idjma' și kiyas. Al-Kuran (Coranul) era cartea sfântă a musulmanilor în care era consacrată cuvântul lui Allah, relevat lui Mahomed în limba arabă. Tratate de drept islamic au fost scrise de juriști-consulți în secolele VIII-X, textele acestora oferind informații despre relațiile cu nemusulmanii în privința războiului și tratatelor. Muhammad ash-Shaybani a
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
nu există compatibilitate teoretică, de aceea apar doi idei: cea moderată (pentru dreptul internațional musulman) și cea categorica (care respingea ideea de drept internațional musulman. Dreptul islamic al popoarelor era aplicat după Seri' at (cod de comportament pe care orice musulman trebuia să îl respecte). În Imperiul Otoman au funcționat două tipuri principale de drept: Sultanatul se află în vârful ierarhiei statului otoman, fiind cea mai importantă instituție. Sultanul era conducătorul suprem, șef al statului, comandantul suprem al armatei și cap
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Titluri că cele de bey, emir, padișah, sultan, desemnau atribuțiile militare ale comandantului unei comunități islamice. Titlul de bey era unul onorific, fiind perceput ca șef de trib, de familie sau frate mai mare. Titlul de emir însemna conducător al musulmanilor, titlu revendicat și de liderul spiritual al lumii otomane-califul. Titlul de sultan desemna funcția de comandant militar. Ulterior, titlul de emir a devenit un titlu onorific, atribuit unor persoane de rang înalt din administrația otomană. S-a conturizat formulă Cercului
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Dacă se încheiau aceste tratate de pace, atunci statele respective intrau în dar al-Muvada, adică Casă reconcilierii, Casa armistițiului. Însă această casă a armistițiului făcea parte din Casă Războiului. Dar al-dhimma ( dar uz-zimmet)definea un teritoriul care era tributar suveranului musulman, insă care se guverna după propriile legi și obiceiuri, nu după ser' iat. Înțelegerile de pace se făceau prin Aman, care stă la baza încheierii unei înțelegeri de pace dintre creștini și otomani. Aman înseamnă „iertare”, „siguranță”, „salv-conduct”, iar aceste
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Aman, care stă la baza încheierii unei înțelegeri de pace dintre creștini și otomani. Aman înseamnă „iertare”, „siguranță”, „salv-conduct”, iar aceste beneficii puteau fi acordate unui nemusulman. Acesta putea fi acordat atât de un sultan, cât și de un simplu musulman pe câmpul de luptă. care nu dorea să îi ia viața unui raboinic infindel. Era mai multe tipuri de aman: pe timp de pace, de război, individual și colectiv. Amanul acordat în timp expedițiilor militare era acordat că drept de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
cazul statelor române. Ahd ( legământ): erau două tipuri de legământ: cel de „protecție tributara” ( zimmet ahdi) și cel de „coexistența pașnică temporară” ( muvada da, mutaraka). zimmet ahdi ( ahd uz zimmet). Se rezumă la obligația nemusulmanului de a se supune suveranului musulman plătind tribut/capitație, în timp ce musulmanul își lua angajamentul să îi ofere protecție. Acest tip de regim aplicat zimmi-ilor este de găsit în perioada otomană ca fiind acordat unor diverse mănăstiri de pe cuprinsul Imperiului Otoman. Armistiții ( hudna, sulh, muvada )- implică o
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
erau două tipuri de legământ: cel de „protecție tributara” ( zimmet ahdi) și cel de „coexistența pașnică temporară” ( muvada da, mutaraka). zimmet ahdi ( ahd uz zimmet). Se rezumă la obligația nemusulmanului de a se supune suveranului musulman plătind tribut/capitație, în timp ce musulmanul își lua angajamentul să îi ofere protecție. Acest tip de regim aplicat zimmi-ilor este de găsit în perioada otomană ca fiind acordat unor diverse mănăstiri de pe cuprinsul Imperiului Otoman. Armistiții ( hudna, sulh, muvada )- implică o idee de calm, de pace
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
aplicat zimmi-ilor este de găsit în perioada otomană ca fiind acordat unor diverse mănăstiri de pe cuprinsul Imperiului Otoman. Armistiții ( hudna, sulh, muvada )- implică o idee de calm, de pace temporară, care furniza totodată condiții prealabile încheierii unei păci permanente în musulmani și nemusulmani. Ahdname ( capitulații - cărți de legământ)-Reprezenta documentul în care se consemna existența unui „contract-legământ” ( ahd, akd, akd-i) între sultan sau marele vizir și un individ, o comunitate, un stat. Ahdname erau folosite pentru a numi în funcție un
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
al sultanului, datatio ( dată emiterii documentului) și locus ( locul emiterii actului). Durată de valabilitate era în în funcție cu raportul de forțe; un armistițiu cu un stat nemusulman era valid până la 4 luni ( cu posibilitatea extinderii până la 1 an) când musulmanii erau avantaj, și până la 10 ani ( cu posibilitatea reinnori și prelungii pe o durată de 10 ani), cănd musulmanii se aflau în dezavantaj. În texte fie se specifică un anumit număr de ani, fie erau valabile pe timpul vietii celor doi
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
raportul de forțe; un armistițiu cu un stat nemusulman era valid până la 4 luni ( cu posibilitatea extinderii până la 1 an) când musulmanii erau avantaj, și până la 10 ani ( cu posibilitatea reinnori și prelungii pe o durată de 10 ani), cănd musulmanii se aflau în dezavantaj. În texte fie se specifică un anumit număr de ani, fie erau valabile pe timpul vietii celor doi suverani ( acestea erau încheiate cu tributarii sau cu puterile europene cu care erau întreținute relații comerciale). Tratate perpetue au
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Islamul era definit că o „lume a păcii - dar el-salam) și „pace imperailă” ( adică starea structurală ideală, în contextul în care djihad-ul avea drept scop instaurarea unui Imperium mundi mahomedan, iar construirea pcii finale a fost cauza acțiunilor războinice ale musulmanilor). Referitor la dreptul musulmanilor de a încheia pace, existau două situații: daca necredincioșii acceptau condițiile stabilie în textele juridico-religioase, adică convertirea sau supunuea la Islam, aceasta era o pace fermă și durabilă; dacă nemusulmanii nu acceptau ordinea Imperiului islamic, musulmanii
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
o „lume a păcii - dar el-salam) și „pace imperailă” ( adică starea structurală ideală, în contextul în care djihad-ul avea drept scop instaurarea unui Imperium mundi mahomedan, iar construirea pcii finale a fost cauza acțiunilor războinice ale musulmanilor). Referitor la dreptul musulmanilor de a încheia pace, existau două situații: daca necredincioșii acceptau condițiile stabilie în textele juridico-religioase, adică convertirea sau supunuea la Islam, aceasta era o pace fermă și durabilă; dacă nemusulmanii nu acceptau ordinea Imperiului islamic, musulmanii aveau doar permisiunea de
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
musulmanilor). Referitor la dreptul musulmanilor de a încheia pace, existau două situații: daca necredincioșii acceptau condițiile stabilie în textele juridico-religioase, adică convertirea sau supunuea la Islam, aceasta era o pace fermă și durabilă; dacă nemusulmanii nu acceptau ordinea Imperiului islamic, musulmanii aveau doar permisiunea de a întrerupe războiul sfânt, acțiune condiționată și ea, de existența unui avantaj pentru Islam, astfel că se încheie o pace temporară. În practică musulmană erau trei situații în care se putea încheia pace temporară: în momentul
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
Islamul. Djihad înseamnă efort. Acest termen era prezent și în epoca arabă preislamica, și avea însemnătatea de „efort susținut spre un scop determinat. Djihadul are mai multe interpretări: acțiunile credincioșilor musulmani pentru a-și dovedi credință, expediție militară împotriva arabilor musulmani, război contra infidelilor, lupta credinciosului pentru autoperfecționare morală și religioasă, efortul intelectual din domeniul apologeticii musulmane, munca juriștilor în căutarea soluțiilor de drept. În Coran, rădăcina dh.h.d nu se referă cu predilecție la război și religie, derivă în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
djihad-ului ( pacea de la Karlowitz - era văzută ca o întrerupere temporară a ostilităților, pentru a estompa caracterul defavorabil al acestei păci pentru Imperiul Otoman). Disjuncțiile fundamentale ( mumin-kafir, muslim-harbî, dar al-Islam, dar al-harb). Important este Djihad că bellum justum ( legimitarea războaielor dintre musulmani), trecerea de la djihad ofensin la defensiv, stimulentele doctrinei și somația ( da wa). Singurele discriminări utilizate în vremea Profetului sunt cele dintre „credincioși” sau musulmani, si necredincioși, sau nemusulmani ( politeiștii - musrikun și „oamenii Cărții” - ahl al-kitab). Exstă infideli care locuiau în
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
și trăiește în „Casă Războiului”. Acest atribut era aplicat locuitorilor, mărfurilor, negustorilor etc. Lumea era împărțită între aceste două zone: dar al-Islam și dar al-harb.În textele juridice clasice s-a insistat pe practicarea liberă a cultului religios muhamedan, protecția musulmanilor și conducerea de către un suveran musulman. Moscheea nu era construită decât în cazul în care există pe teritoriul respectiv o comunitate musulmană. „Caza războiului” îngloba teritoriile în care Șeriat-ul nu era urmat. Frontieră între cele două zone. Având în vedere
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]
-
însă nu făcea parte din cele 5 principale religioase. Au existat totuși grupări religioase fundamentaliste care considerau djihad-ul că a șasea obligație. Această eră o obligație colectivă, nu una individuală. Cu toate acestea, ca obligație religioasă, djihad-ul viza pe orice musulman. Existau șase condiții care limitau participarea: să fie în deplinătatea facultăților mintale, să fie de sex masculin, să nu fie rob, să fie major și să nu fie dator nimănui, să-și poată întreține familia și să fie credincios lui
Imperiul Otoman () [Corola-website/Science/297279_a_298608]