3,243 matches
-
și câteva țesături neterminate ale bunicii. Lord păzea nerăbdător poarta, parcă înștiințat de venirea mea. Miresmele de vanilie ce se propagau din bucătărie se amestecau cu aromă exotică a fânețurilor și a florilor de câmp. Mobilă de nuc, albă ca neaua, mă trimitea cu mintea la castelele împărătești din mult adoratele basme populare. Lumina toropită și cadrilată ce intra prin ferestre mă anunța venirea mult așteptatei seri, momentul magic al fiecărei zile, în care glasul bunicii da viață haiducilor și zmeilor
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
Întârziind cu anii mei din urmă În pragul apariției unor forțe mondiale tinere și decisive pentru Înfățișarea viitoare a lumii. Soartă nevisată de generația noastră de sexagenari părtașă celor mai mari isprăvi ale istoriei, căci niciodată ca acum și nime nea ca noi nu a trăit și nu a gândit ca pentru ome nirea Întreagă, În aceleași aspirații comune de solidaritate universală În suferințe, lupte și speranțe spre mai bine. INTERESUL LUCRURILOR OMENEȘTI, SPUNEA LAMARTINE, nu stă În măreția evenimentelor, cât
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
prin ceea ce li se pare că cunosc. Singura Învățătură care dă Într-adevăr roade (am spus-o În Glossa, prea des pomenită parcă În această carte!) este [a]ceea pe care ți-o agonisești tu Însuți, căci numai o aseme nea Învățătură dovedește că cutare sau cutare are cu adevărat dorința și aptitudinea de a cunoaște, de a Învăța ceva potrivit firii, Îndrumării și gusturilor sale proprii, Învățătura dascălilor fiind pe potriva numai a celor lipsiți de orice curiozitate, a [a]ce
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
căruța cu 100-120 de pepeni, după mărime. Bună țară, ra tocmeală! Viața Românească de la Iași publicase prin 1920, În fruntea revistei, o minunată descriere a unei călătorii pe Valea Nilului, În maniera excesivă a literaturii cu subiect exotic care stăpâ nea gustul cititorului european, cu descrierile romanțate ale lui Pierre Louÿs și Miriam Harry. Cine mai citește astăzi ase menea dulcegării turcești, haitiene, japoneze, siriene, egiptene, cambodgiene, persane și marocane, care i-au stabilit scriitoru lui francez o imensă celebritate? Dar
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
vin și untde lemn În bolboroseala omului bisericii, Îi fu așezat Între picioare: era tot ce mai rămăsese din zbuciumul zadarnic al Eufimiei lui. Așa cum, la Îngropăciunea bătrânei care necăjise existența Corei Irineu, am văzut oscioarele acesteia strânse, de aseme nea, Într un săculeț și așezate - fiindcă nu mai puteau pro testa - la picioarele mamei iabrașe. Ah! Plutôt souffrir que mourir!... Cine dintre frecventatorii asidui ai Căii Victoriei și ai cafe nelei Capșa de acum douăzeci și cinci de ani n-a cunoscut
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
bunurile lumești, să bați străzile, maidanele și ora șele, ziua, noaptea, pe viscol, ploaie sau arșiță, să fii la curent cu ultimele descoperiri șoptite la ureche Între inițiați și să te Înțeleagă numai din ochi birtașul și grataragiul, care vor nea părat să știe cu cine au de-a face și dacă ești vrednic de atenția și de ofrandele lor. Regulă generală: o friptură din cele numite mai departe și Încredințată unui grataragiu născut, iar nu făcut, trebuie mân cată În
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
luați de pe grătar și tăvăliți prin ardeiul roșu pisat din farfuria comună tuturor mușteriilor. Ce să mai spun de cârnăciorii În pielea lor ca foaia de țigară și de cotletele mici de berbec, cât de-o Înghițitură, de la grătarul lui nea Niță din Giurgiu, În ghereta proastă de scânduri de peste drum de hanul lui Tănăsică birjarul, cu pelinița de Greaca și cu jigourile de berbece fragede ca un cozonac moldovenesc?... Aici, În Giurgiu, refugiul amorurilor mele clandestine, urbea primitoare cu cea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
mai bună bragă din tot sud-estul european. Mai trebuind să amintesc aci, ca o Încheiere și cu un cuvânt de mulțumire și de recunoștință, pe câteva mari preotese ale cultului nostru culinar de altădată, cum era coana Lucreția a lui nea Liță, bunul cârciumar din spatele oborului de porci, [de la] La doi salcâmi, mustăcios, cu fața veselă și focos sub cămașa totdeauna desfăcută la piept, și care ne aducea vinul din bordeiul numai cu răcoarea pământului, iar coana Lucreția ne răsfăța, drăguța
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
oricât voi fi fost și mai sunt Încă obiectul ironiei unor prieteni ai mei așa zicând avizați și mai cu experiență la femei; și poate că nici femeile nu mă vor scuti de zâmbetele lor mizericordioase, făcând aici o aseme nea - cum să-i spun? - profesie de credință. Am preferat Însă o situație de victimă naivă, deși nu tot deauna și nici definitiv răpusă, În locul uneia de triumfător peste cadavrul sufletului meu ucis din neîncredere totală, blazare sau scepticism anti cipat
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de toate marazurile tristeții omenești.) Spectacolul, dacă poate fi numit așa, nu era deloc comic, cum s-ar crede și cum aș vrea să mi-l reamintesc aci, din rușine și din teamă de cititor, căci nu totdeauna virtutea, rațiu nea, bunul-simț, decența și cuviința noastră de acasă biruie și scapă nevătămate din această Încăierare cu instinctele noastre greu domesticite, cărora, În ce mă privește, le-am purtat Întotdeauna frică și respect. L’homme n’est ni ange, ni bête et
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
străzi până la marginea orașului unde, cât vezi cu ochii, se întinde câmpul acoperit cu zăpadă de un alb imaculat. Alerg pe zăpadă și descopăr înfiorat că nu las nici o urmă. Oricât mă străduiesc să apăs tare, tare cu picioarele în neaua rece, ușoară, nu rămâne nici o urmă. De acum trebuie să mă obișnuiesc, acesta sunt eu: cineva care pășește pe zăpadă fără să lase urme. Trebuie să mă obișnuiesc, nu mai exist pentru ceilalți, lumea de jos a oamenilor vii e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
înțeles existenței sale, avea sentimentul neantului, al zădărniciei. Iar aceste modificări pe dinăuntru, desigur, produceau modificări de comportament, de atitudine ori chiar de înfățișare: a început să slăbească, parcă și oasele i s-au subțiat, părul i-a albit ca neaua, ochii săi au căpătat o licărire caldă, pe obrazul întins i-au apărut riduri, fizionomia i s-a spiritualizat. Într-una din nopțile albe, care nu mai erau ceva neobișnuit în viața lui, tovarășul Cameniță a hotărât că trebuie s-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
un ceas cu troleul de la gazdele lor, din Dămăroaia și din Drumul Taberei, pentru ca la șapte fix să urce în birou și, până la nouă, să se sature de pupat. „Poate și de alte alea“, cum foarte partinic a zis portarul nea Marin. „Măi, flăcăule - l-a luat la sentiment redactorul-șef pe Marcel -, mai țineți-vă și voi, ca să nu ajungem dracului la excluderi. Asta ne-ar mai trebui.“ Dar Marcel, fără să lase capul în jos, cum s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ale adjunctului, de suspinele mici ale Mirelei și de mângâierile discrete, consolatoare ale lui Marcel. La discuții au fost înscriși din oficiu toți redactorii, care au fost scurți, zicând, ca și cum s-ar fi vorbit, că problema era gravă. Singur portarul nea Marin, chemat ca martor, a zis că problema era groasă. Celor doi li s-a fixat un termen de dezmeticire care, în procesul-verbal, s-a numit „termen de grație“, iar după ședință redactorul-șef s-a închis în birou cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
care știau că acolo fusese bustul lui Stalin și dădeau de Fâneață Ion rămâneau o clipă ca trăsniți. Memoria lor nu realiza ceea ce le vedeau ochii. Oare ce trebuia să însemne faptul că în nișă se găsea acum statuia lui nea Nelu Fâneață? „Ia te uită, domnule, nu e o statuie, e chiar nea Nelu?! Mototolul de nea Nelu. Al naibii nea Nelu, a simțit primul avantajele poziției. Ascuns, și totuși la vedere.“ Râvniseră mai mulți la nișă, însă numai blegul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
realiza ceea ce le vedeau ochii. Oare ce trebuia să însemne faptul că în nișă se găsea acum statuia lui nea Nelu Fâneață? „Ia te uită, domnule, nu e o statuie, e chiar nea Nelu?! Mototolul de nea Nelu. Al naibii nea Nelu, a simțit primul avantajele poziției. Ascuns, și totuși la vedere.“ Râvniseră mai mulți la nișă, însă numai blegul de Nelu Fâneață s-a pricopsit cu ea. Și au început să curgă anonimele: la partid, la securitate, la județ. Proiectantul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
poate să spună pe de rost toate personajele și care îl venerează e o doamnă mititică, nițel cocoșată, nemăritată și care crește optsprezece câini. „Așa e viața“, își spune romancierul, dar cum e viața cu adevărat tot în măcelăria lui nea Mitică îi este dat să afle. „Hai, ia din partea casei o pârjoală - strigă după romancier nea Mitică -, și să ne scrii cărți multe!“ Curajul de pe urmă Nu știu cât trebuie să treacă de la o întâmplare nefericită, ca s-o poți relata relaxat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și glumele părintelui Petru Albert; veselia de copil a părintelui Petru Mârț, dându-și sufletul în confesional; lacrimile de îndrăgostit față de Maica Domnului ale părintelui Gheorghe Patrașcu atunci când vorbea la predică despre frumusețea și iubirea ei; nelipsitul rozariu, părul ca neaua și vorba apăsată ca a unui tată respectat și tandru ale părintelui Alois Donea, ce a murit în tren călătorind demult spre rai; vorba gravă și caracterul ferm al părintelui Iosif Sabău; atitudinea de patriarh smerit a părintelui Anton Dămoc
Franciscani în zeghe : autobiografii şi alte texte by Iosif Diac () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100985_a_102277]
-
se cerea cântat cu mintea absentă. Această absență a minții guverna în mod suveran tot ce se întâmpla în grădiniță. Mai știam câteva cântecele de iarnă din vremea copilăriei mele. Cel mai ușor dintre ele era Schneeflöckchen, Weißröckchen șFulgușor de nea, rochiță albăț. L-am cântat copiilor, le-am explicat cuvintele și i-am îndemnat să privească zăpada ce cădea din cer peste oraș. Fețișoarele lor mă priveau ursuze. În mod intenționat fuseseră ținuți departe de sentimentul de uimire ocrotitor chiar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
mulțumită“, o auzea pe Tanța. „Timpul trece, leafa merge. Și mai și pică ceva, de-oi putea să fac și parastasul ăla de Sfânta Maria, vreo douăj’ de bucăți cred că îmi ajung. Îi dau trei și portarului, închide ochii nea Petrică, băiat de comitet“. Oare de aceea se îngrămădeau toate la schimbul trei, lăsându-și copiii să doarmă singuri și uitând de bărbații lor? „Ce credeți, tovărășica ingineră, că sunteți ca și fata mea, acum trebuie să știi și mata
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
care o urma ca un cățel credincios, fetele au tras o cântare pe cinste: „Trenule, mașină mică, unde-l duci pe Ionică“, „Cine-a pus cârciuma-n drum, ăla n-a fost om nebun“, „Trandafir de la Moldova“, iar țuiculița lui nea Petrică portarul le-a încins pe muncitoare într-o horă strașnică. Nea Ilie a dansat-o pe Tanța și le-a zis bancuri, iar Rodicuța a închis ochii îngăduitoare, căci muncitoarele ei cântaseră bine în șosetele lor tricolore, iar în timpul
Tovarășe de drum. Experiența feminină în comunism by Radu Pavel Gheo, Dan Lungu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2262_a_3587]
-
n) ținutul Făgărașului și a fo(st) anul D(o)mnulu(i) 1772. Decă a(m) scri(s) eu popa i(o)anu d(in)Cârțișoar(ă). Și mâna mea va putrezi iar numele ac(i)ea va răm(â)nea» Urmează însemnări tipiconale grecești cu litere cinle(?) 5. O Psaltire fără foile dela început și dela sfârșit la «Tablele cruguriloru lunii» se pune anul 1764 - 7202. a. O însemnare în josul mai multor foi succesive din care a rămas numai ..«.și
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
întîmpla niciodată. În schimb, erau tot timpul discuții cu privire la natura peștilor. Problema era că asemănători cu guvizii sînt și cîinii de mare, dar aceștia urzică rău cu coada și nu sînt buni de mîncat, dacă nu chiar otrăvitori. Mama susți nea de fiecare dată că printre peștii aduși erau și cîini de mare - sau că toți erau cîini de mare - și că tatăl era inconștient, că se puteau nenoroci și ei, și copilul. Să facă bine să-i arunce, să nu
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
nu mi-au folosit niciodată, pentru că nu am avut ocazia să le aplic. Oamenii mari nu se mai bat. Iar atunci cînd o fac - cum a fost penibila scenă dintre mine și taică-meu - nu se încurcă cu ase me nea finețuri. Întîmplări din clasa întîi în clasă, ca prin minune, se lăsă deodată liniștea. Copiii, încremeniți, priveau toți către învățătoare, de parcă acum o vedeau pentru prima oară și desco pereau că este de fapt o arătare de pe alt tărîm. Arătarea
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
Multe pauze de-atunci încolo Dănuț avea să admire jocul razelor în părul ei, mai ales că o găsea mereu în același loc : stătea rezemată de zidul școlii. În jur era agitație, lumea se îmbrîncea, urla, se bătea ; ea rămî nea acolo, nemișcată, scăldată aproape mereu în soare. Parcă era pictată pe zidul alb al clădirii și Dănuț își adu cea aminte de Panoul de Onoare. Uneori venea la ea cîte o prietenă și începea să-i explice ceva. Unele gesticulau
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]