3,535 matches
-
constate și să decidă. Natura nu poate face asta: n’are unde evada, ea fiindu-și propria lume. Și chiar găsindu-și un „cer“, lumea lăsată de izbeliște ar urma calea firească și ireversibilă a oricărui lucru neînsuflețit: entropizarea, adică neantul. Ce să constate la revenirea pe care ar putea-o promite, și să decidă când „mortul de la groapă nu se mai Întoarce“? Iată de ce Natura are nevoie de grija noastră; n’are nevoie de indiferență, primul lucru prin care am
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
și de un nepot vrednic, de-al lui Vodă Carol. Țineți minte vorbele mele : Virtus romana rediviva.»” Cam asta ne-au lăsat, știre despre el, intelectualii Cârțișoarei care la anul de grație 1936, un sfert de veac după trecerea în neant a eroului, a patriotului, care ca nimeni altul, a luptat pentru poporul nostru, pentru ardeleni. Satul din care s-a ridicat se mândrește cu personalitatea lui rămasă în istoria neamului, oamenii satului îi păstrează pentru veșnicie, pioasă amintire. Din tradiția
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
știe de la Proust și Valéry încoace, estetica acceptă greu identitatea dintre eul biografic și eul profund (adevăratul creator al operei). Sub presiunea acestei disocieri, critica literară nu justifică opera prin cauzalități din afara ei, ceea ce nu înseamnă că opera iese din neant și nu trăiește într-un univers determinabil. Iată, dar, de ce este util să cunoaștem biografia unui creator, nu pentru a explica repetăm opera lui, ci pentru a vedea cum o viață se transformă, după vorba lui Malraux, într-un destin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
doar să o înțeleagă. Mergând pe aceeași linie a nuanțării, omul ionescian are, la rându-i, o cu totul altă atitudine; el trăiește într-o uluire perpetuă și, așa cum se exprimă Eugen Simion, înaintează cu spatele spre viitor (viitorul fiind neantul), cu ochii țintă la lumina copilăriei pierdute 9. Urmărind traseul acestei relații în cazul particular și aplicat al omului real Eminescu, dar și al omului poetic dinlăuntrul creației sale, amândouă aceste laturi ar trebui să explice, măcar la un prim
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
faptul că Ștefanelli, coleg de studenție, îl întreabă uimit cum de a reușit să făurească o atât de minunată declarație spontană. Eu credeam a fost răspunsul de o simplitate dezarmantă al lui Eminescu și cu aceasta dialogul a intrat în neant. Aceeași simplitate ca ploaia de stele din bisericuța familiei, dovadă că pentru Feții-Frumoși vremea nu vremuiește 80, iar timpul nu ostenește; zăbava asupră-i e în zadar. Când se pune în cumpănă credința lui Eminescu, impresia generală este că doar
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
nu mă iubește etc. Tot restul derulării minunatei iubiri dintre cei doi stă sub semnul acestei lentori aparente, sub care se poate intui un noian întreg de fericire edenică, de bucurii, iar mai târziu de chinuri și de scufundări în neant. Este o diferență ca de la cer la pământ între atitudinile care vor urma de aici înainte și ceea ce a fost până acum; căci una este să te închini l-amanta [...] de lemn,/ În sfânta mănăstire,/ Într-un cotlon de sobă156
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
cartea este cea care rămâne. Am una proaspătă în față, în curs de pritocire editorială: tot din zona unui anume efemer se nutrește: teatrul. Cel care trăiește extatic, până dincolo de punctul de fierbere, clipa miracolului scenic, spre a pieri în neant după ultima rafală de aplauze, oricât de generoase și entuziaste. Cine să mai știe, acum, câtă emoție va fi "ars" pe scândura scenei Naționalului ieșean vreme de peste patru decenii, rămânând cel mult o scânteie ici-colo, în sertărașul ignifugat al amintirilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
că analizele întreprinse de Negrici ar fi vulnerabile în sine. Diagnosticul ni se pare, însă, mai totdeauna excesiv și concluziile prea sumbre. Pledoaria s-ar cuveni să țină seama de faptul că, în artă, schimbarea nu înseamnă azvârlirea predecesorului în neantul uitării. Picasso nu l-a înmormântat pe Da Vinci, nici Ionesco pe Eschil, ori Dostoievski pe Homer. Iar în judecățile de valoare se amestecă nepermis de mult politicul (într-o cercetare revendicată de la a-tot-puternicia esteticului!), ajungându-se la plonjări regretabile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1578_a_2876]
-
zile, dacă-i mai caută cineva sau se sesizează că n-au mai auzit vecinii de ei. Munca ta, de-o viață, obținută prin renunțări la binefacerile vieții și multe economii, poate cu lacrimi și opreliști făcute, se pierde în neant. De regretat după tine nu mai are cine s-o facă, te duce primăria la groapa comună, îmbrăcat, dezbrăcat, cum o fi, pentru salubrizare, iar dacă nu ți-ai procurat din timp coșciugul, te bagă într-un sac de plastic
ADRIANA Cuvinte din iarna vie?ii by ION N. OPREA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83160_a_84485]
-
lumi pe care o regăseam străină și inutilă, de o nebulozitate toxică, a cărei menire unică era aceea de a mă Împiedica să respir. Neamurile mele bune și neamurile mele vitrege, cei vii și tot șirul morților mistuindu-se În neantul memoriei, toți colcăiau și bolboroseau amarnic În penumbra prelinsă din ochiul de geam de sub tavan. Aveam perspectiva unui gang de curte interioară, o fâșie aproape la fel de lată ca aceea a drumului meu. După o jumătate de metru de pământ cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
să mă țin pe picioare: sunt doar un stârv ce merită să fie lăsat pradă lupilor. N-are sens să car un cadavru care abia se mai mișcă. M-am hotărât: trebuie să-mi iau viața, trebuie să dispar în neant, înainte să mă transform într-o carcasă de materie putredă. Trădare Plouă ca la diluviu. Sunt nespus de trist, aidoma celui care este trădat fără nici un motiv de amanta lui. Scrisori anonime, primite ieri, mi-au dezvăluit că, la Roma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
imens în aer, prăbușindu-se într-o prăpastie fără fund. Stropii reci ce ajungeau până la noi ne răcoreau plăcut pielea feței. Am rămas extaziați în fața acelei frumuseți sălbatice; în clipa aceea, gândurile mele cele mai meschine s-au risipit în neant. Mintea mi s-a purificat și sufletul m-a invadat cu putere, dominând dorințele trupului. Acesta, sufletul meu, a devenit deodată mai prezent, de parcă aș fi fost transformat într-o entitate mai ușoară ce se nutrea din sine, fără nici o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
detest casa și să mă închid în fiecare zi tot mai mult în mine însumi. Nu mai vorbesc cu nimeni. Viețuiesc în această condiție alienantă, în care sfârșesc prin a-mi deveni străin mie însumi. Încerc să mă pierd în neant, într-o nimicire totală. M-am hotărât să mă refugiez în pădure, tot râvneam eu la liniștea arborilor. Pacea lor, imună la orice contaminare, m-a ajutat să gândesc. Am ajuns la concluzia că Aia are, cu siguranță, dreptate: nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
pisică și de obsesia mea zalmoxiană? Toate astea nu sunt decât semnale ce vorbesc de sfâșierea și slăbiciunea unui om singur. Totuși, a existat o rază de lumină în monotonia existenței mele: Aia. Fără ea aș fi dispărut imediat în neant. Prietenia și iubirea pe care mi le-a dăruit zilnic m-au făcut să înțeleg că nu există nimic mai de preț decât comunicarea dintre două ființe care se iubesc. Tot restul e iluzie sau desfrâu. Premoniție Ieri, pe plajă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2342_a_3667]
-
culturilor deschiderii și schimbului! Obârșie a spiritului celui mai sacru și a spiritului celui mai profan! Obârșie a religiilor politeiste și a religiilor monoteiste! Obârșie a culturilor de mistere care promit învierea din morți și a înțelepciunii care cere acceptarea neantului morții! Obârșie a filozofiei, a teozofiei, a gastrosofiei și a oenosofiei! Obârșie a raționalității, a laicității și a culturii umaniste! Obârșie a renașterii și a modernității spiritului european! Mare a comunicării ideilor și a confluențelor cunoașterii, care a știut să
Civilizatia vinului by Jean-François Gautier () [Corola-publishinghouse/Science/915_a_2423]
-
care pe atunci avea vreo cinci ani, sătulă de faptul că stăteam toată ziua cu cărțile în loc de a mă juca cu ea, s-a întins într-o zi pe cartea pe care tocmai mă chinuiam s-o citesc (Ființa și neantul, J. P. Sartre) spunându-mi: Citește-mă pe mine? Citește-mă pe mine! exprimă, în primă instanță, dorința unui copil de a beneficia de atenția tatălui în aceeași măsură în care beneficiau cărțile. Și, fără îndoială, acest sens este cel
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
abordare dintr-o perspectivă pragmatică, ce vrea să identifice sporul pe care îl aduce orice efort). Posibil răspuns: La a supraviețui! (Corolarul este: La a nu te sinucide!) Omitem deseori cât de mult ne trebuie pentru a fugi de tentația neantului. Un alt răspuns posibil, de data aceasta pretențios (într-o topică occidentală): La creșterea calității vieții! Cred că nevoia sporirii consumului va conduce la inventarea unei alte dimensiuni a vieții. Orice religie dă seama de instalarea unei comunități (geografice și
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
planurile dincolo de durata existenței proprii, încercând să avem grijă de noi și dincolo de noi. Numele acestor proiecte sunt diverse: copiii, opera, casa, invenția, renumele etc. Toate sunt forme ale efortului de a ne așeza cumva în Istorie, salvându-ne de neant. Istoria un alt nume contemporan al ființei este semnificantul major sub umbrela căruia ne refugiem din calea nimicului. Avem cuvinte ce rezumă excelent și sprijină moduri de-a vedea lumea, stând cumva în același timp la capătul și la temelia
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
adevăr secvențial, unitatea unei cărți fiind o elaborare ulterioară, mediată de scris. Însă coeziunea fragmentelor poate fi asigurată de însăși existența noastră; a duce discontinuul la extrem înseamnă a crede că gândurile noastre apar și dispar spontan, în și din neant, fără o minimă legătură între ele. Orice eseu vrea de fapt să reconstituie acea legătură cvasi-invizibilă dintre diversele fragmente. În rest, rămân un adept al eficienței fragmentului... Cel puțin nu-ți cere să te opintești pentru o înlănțuire de idei
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
teama mea de necunoscutul morții îmi va putea fi anulată de povara a cât mai mulți apropiați? Bocetul celor de care aș putea fi legat afectiv în mod profund sau lacrima celor pe care i-aș putea ajuta vor risipi neantul ce-mi pândește existența, convins că într-o zi mă va absorbi? Ce ar mai putea aduna laolaltă risipirea căreia îi voi cădea pradă? Ca să nu mori precum un câine, uitat pe marginea șanțului, merită să trăiești ca un câine
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
propriei existențe ne orientează către surprinderea evenimentelor (deseori și acestea raportate la un sistem axiologic), aruncând în umbră faptul cotidian de a fi, banalul existenței. Se ivește astfel goana după evenimente, ce constituie una din fațetele morții; adică aruncăm în neant cea mai mare parte a existenței noastre odată cu dezvoltarea apetitului pentru "istoriile personale". Plăcerea cu care așteptăm sărbătorile face vizibil modul în care ne raportăm la muncă. Poate că permanentizarea sărbătorilor ar reuși să ne facă munca mai dragă. Orice
„Citeşte-mă pe mine!”. Jurnal de idei by Viorel Rotilă () [Corola-publishinghouse/Science/914_a_2422]
-
fundamentală de viață: e paradoxul liric pe care ni-l propune Marin Sorescu. S-ar zice că umorul lui grav și-a ales ca loc de predilecție un promontoriu extrem, dincolo de care nu mai e cu putință decât saltul în neant.”2 Nici că se poate o mai fericită caracterizare a poeziei soresciene a anilor ’65! La Ioan Alexandru sunt vizibile două mișcări contrare: una este a voinței aprige de modernitate, cealaltă - a instinctului vetrei strămoșești: „În versurile lui oarecum nestrunjite
Un senior al spiritului VLADIMIR STREINU Eseu critic by TEODOR PRACSIU, DANIELA OATU () [Corola-publishinghouse/Science/91676_a_92909]
-
miezul. Fereastra, ochiul dumnezeirii, mă atrage ca un magnet, iarăși și iarăși... Vreau să sparg acest „joc al ielelor”, și hotărăsc să pornesc afară, aiurea, prin nămeți, să simt „gustul” frigidei Doamne a zăpezii! Fulgii dansează grațios, feeric, din hăurile neantului până pe huma pâsloasă, asemenea vestalelor lui Apollo... Întorc capul spre cerul plumburiu și câțiva fulgi ștrengari mi se lipesc de obrajii deja îmbujorați. Un pas nesigur, încă un pas..., parcă a și fi aselenizat pe sfidătoarea și enigmatica lună. Alunec
Asaltul tigrilor by Oltea Răşcanu Gramaticu () [Corola-publishinghouse/Science/320_a_1259]
-
accent moldo venesc de dincolo de Prut despre sfârșitul lumii și cum trebuie să ne pregătim noi, păcătoșii, pentru parusie. „Sfârșitul lumii are forma unui nor mare și negru, ca un balaur, care ne va înghiți pe toți, iar din acest neant va apare iarăși, triumfător, să ne judece pe toți după păcatele noastre, Hristos Neiertătorul”, spune bărbatul. Urmează și alte descrieri plastice ale sfârșitului, noapte, apă, foc din cer și din pământ, totul fiind însoțit de gesturi NEVOIA DE MIRACOL 164
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
adică principalul flux de ieșire către Vest, către Occident, reprezintă un fel de cursă contracronometru împotriva Morții. Ceață extrem de deasă, camioane huruitoare în coloană (până la 12 ca mioane am putut număra pe Valea Oltului), bicicliștii și pietonii ce răsar din neant sunt tot atâtea obstacole mortale în fața șoferului inconștient. La acestea se mai adaugă șantierul autostrăzii „Transilvania”, în eternă construcție după 1990. Basculantele încărcate cu elemente de beton prefabricate (capete de poduri, de exemplu), mustăți lungi de fier-beton sau pur și
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]