KorAP: Find »[drukola/base=odaie & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...120 121 122 ...219 >

5,469 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393

un ceas îi dăm drumul... Ne luăm felinarele și fiecare pleacă de unul singur... pe câmp... după cadavre de călători prin ploaie... și după muribunzi... N-avem liniște, căutăm așa toată noaptea și numai spre dimineață... ne furișăm înapoi... în odăile noastre... și ne facem că nu ne-am văzut unul pe altul... E îngrozitor ce se întâmplă cu noi... Toți ascund câte ceva, câte o mârșăvie cumplită... altfel n-ar face așa ceva... altfel ar dormi noaptea... în odăile lor... Suntem cu toții

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
furișăm înapoi... în odăile noastre... și ne facem că nu ne-am văzut unul pe altul... E îngrozitor ce se întâmplă cu noi... Toți ascund câte ceva, câte o mârșăvie cumplită... altfel n-ar face așa ceva... altfel ar dormi noaptea... în odăile lor... Suntem cu toții blestemați, suntem atât de răi și de blestemați! Își ascunde capul în palme, se chircește.) Dumnezeu e nedrept. Noi, toți, trebuia să fim călători prin ploaie... De aceea ne chinuim așa... De aceea...! Noi am ajuns prea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
călătoriți... așa cum ați vrut voi, prin ploaie... Sunt ultima voastră șansă, dacă mor... dacă mă sting aici... s-a zis cu voi... HAMALUL: Să nu fie o iluzie, să nu fie o vedenie... Zău, mai bine v-ați duce în odaia de sus și ați încerca să dormiți... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Vehement): Niciodată! Niciodată n-am să urc în odaia de sus. Nu vreau să urc în odaia de sus pentru că eu nu sunt încă mort. Nu sunt încă mort, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
zis cu voi... HAMALUL: Să nu fie o iluzie, să nu fie o vedenie... Zău, mai bine v-ați duce în odaia de sus și ați încerca să dormiți... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Vehement): Niciodată! Niciodată n-am să urc în odaia de sus. Nu vreau să urc în odaia de sus pentru că eu nu sunt încă mort. Nu sunt încă mort, nu... N-am nevoie de odaia de sus, o urăsc, n-am să urc niciodată acolo... Pentru că am să plec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
iluzie, să nu fie o vedenie... Zău, mai bine v-ați duce în odaia de sus și ați încerca să dormiți... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Vehement): Niciodată! Niciodată n-am să urc în odaia de sus. Nu vreau să urc în odaia de sus pentru că eu nu sunt încă mort. Nu sunt încă mort, nu... N-am nevoie de odaia de sus, o urăsc, n-am să urc niciodată acolo... Pentru că am să plec, Grubi, cu voi sau fără voi... Să nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
încerca să dormiți... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE (Vehement): Niciodată! Niciodată n-am să urc în odaia de sus. Nu vreau să urc în odaia de sus pentru că eu nu sunt încă mort. Nu sunt încă mort, nu... N-am nevoie de odaia de sus, o urăsc, n-am să urc niciodată acolo... Pentru că am să plec, Grubi, cu voi sau fără voi... Să nu mai pomenești niciodată de odaia de sus! Auzi? HAMALUL: Nu, domnule, deși... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Sunteți niște lași

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
nu sunt încă mort. Nu sunt încă mort, nu... N-am nevoie de odaia de sus, o urăsc, n-am să urc niciodată acolo... Pentru că am să plec, Grubi, cu voi sau fără voi... Să nu mai pomenești niciodată de odaia de sus! Auzi? HAMALUL: Nu, domnule, deși... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Sunteți niște lași, sunteți niște fricoși. Vă e frică să plecați de aici, din cocina asta blestemată, din mocirla asta, din cimitirul ăsta... Toată viața ați visat să călătoriți prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vrea să ne ia cu el... să mergem la țărm și să ne spună tot ce știe... IOANA (Lui Grubi.): A spus el asta? HAMALUL: A spus. IOANA: Minte. (Către călător.): De ce minți? Mai bine te-ai duce sus, în odaie și ai încerca să dormi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă duc în odaie! N-am să urc niciodată în odaia asta blestemată! S-a terminat cu odaia asta! IOANA: Ah, mi s-a făcut frig. Acolo, jos, era să mor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
spună tot ce știe... IOANA (Lui Grubi.): A spus el asta? HAMALUL: A spus. IOANA: Minte. (Către călător.): De ce minți? Mai bine te-ai duce sus, în odaie și ai încerca să dormi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă duc în odaie! N-am să urc niciodată în odaia asta blestemată! S-a terminat cu odaia asta! IOANA: Ah, mi s-a făcut frig. Acolo, jos, era să mor de frig. Mi-au înghețat genunchii... S-a făcut întuneric și lama cuțitului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
A spus el asta? HAMALUL: A spus. IOANA: Minte. (Către călător.): De ce minți? Mai bine te-ai duce sus, în odaie și ai încerca să dormi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă duc în odaie! N-am să urc niciodată în odaia asta blestemată! S-a terminat cu odaia asta! IOANA: Ah, mi s-a făcut frig. Acolo, jos, era să mor de frig. Mi-au înghețat genunchii... S-a făcut întuneric și lama cuțitului a început să tremure în mâna mea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
IOANA: Minte. (Către călător.): De ce minți? Mai bine te-ai duce sus, în odaie și ai încerca să dormi... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Nu mă duc în odaie! N-am să urc niciodată în odaia asta blestemată! S-a terminat cu odaia asta! IOANA: Ah, mi s-a făcut frig. Acolo, jos, era să mor de frig. Mi-au înghețat genunchii... S-a făcut întuneric și lama cuțitului a început să tremure în mâna mea... Ce-o să fie, Grubi? HAMALUL: Nu știu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
niciodată călători prin ploaie... CĂLĂTORUL PRIN PLOAIE: Taci... Taci, Ioana... (Se lasă ușor pe lespezile de piatră.) Nu mai vreau să aud nimic... Mă doare aici, în coșul pieptului... IOANA: Vezi? Vezi? Ți-am spus să te urci sus, în odaia aceea albă și curată și să încerci să dormi. De ce nu m-ai ascultat? Du-te acolo, în odaia aceea curată, acolo e locul tău. Acolo a murit și fratele lui Bruno, când s-a întors rănit din călătoriile sale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
vreau să aud nimic... Mă doare aici, în coșul pieptului... IOANA: Vezi? Vezi? Ți-am spus să te urci sus, în odaia aceea albă și curată și să încerci să dormi. De ce nu m-ai ascultat? Du-te acolo, în odaia aceea curată, acolo e locul tău. Acolo a murit și fratele lui Bruno, când s-a întors rănit din călătoriile sale prin ploaie... Da... Și fratele tatei, tot acolo a murit.... Vezi? Numai tu ești singur... Cine știe unde, în ce gară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2068_a_3393]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676

aici la poartă și să nu te miști. Dac-o găsesc în toane bune, avem noroc. Dacă nu, oricum tot ți-aduc o bucată de mămăligă. Bine? Cățelul tace aprobator. Iliuță mână găinile în coteț, apoi intră pâș pâș în odaia de chirpici, cu mirosul ei de viețuire îngrămădită. Hai la masă, mă, îl cheamă glasul maică-sii. E gata mămăliga. Ce e? Am găsit un câine... E la poartă... Pot să-l țin? Femeia dă din umeri. ─ Știu eu? Dac-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
vechii greci, întruchipa fecioria și puterea zeiței Artemis, sora zeului Apollo, stăpân al luminii din care izvorăște spațiul, după cum ea, luna, stăpânește întunericul care e misterul timpului. În China antică, luna și floarea de cireș au fost nedespărțite, câte o odaie special amenajată pentru contemplarea astrului nopții nelipsind din pagoda oricărui dregător. Concentrând forța prin restrângere, luna era socotită matca germenilor acestei lumi. Același rol i-l atribuie cele mai diverse tradiții și nu în ultimul rând hermetismul medieval, care prin

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
înțeles! Și-ți rămân îndatorat, Aurora. Lasă astea, dragă... Tu știi că nu servesc eu nici aperitive nici cadru festiv. Atunci rămâi cu prietenia mea. ─ E necesară și suficientă. ─ Amin! Și conversația ia sfârșit. Șontâc șontâc, Martineasca se înapoiază în odaia ei de la celălalt capăt al culoarului lung și îngust. Ajunsă în sfârșit în sanctuar, deschide fereastra și se așează în fotoliul de lângă ea. Pe o măsuță alăturată o așteaptă calumetul, cutia cu mai multe soiuri de tutun, amnarul, scrumiera somptuoasă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
e frică, dar fără lumină i-ar fi. Încă din copilărie o îngrozește acel întuneric cumplit în care nu știi dacă tu ai orbit sau lumea a dispărut. La ei acasă, la Posești, mama îi lăsa întotdeauna veioza aprinsă în odaie și dacă se stingea, se punea pe urlat. Dar acum nu avea de ce să urle. Ca să treacă timpul, se apucă să fredoneze arii din opere. ─ Fluturaș, nu mai ai aripioare, ca să zbori tu din floare în floare... Se abține să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
anul următor vei înflori odată cu mine, nu uita Harry, nu uita! Și dintr-o dată Henry Kerch se trezește. Sare din pat dintr-o singură mișcare și dă la o parte perdelele de la ferestre și soarele roz-arămiu de la răsărit curge în odaie. Dar când privește în jur nu recunoaște nimic. E o cameră aproape goală, cu linoleum pe jos, cu pereți cojiți. Într-un colț e o pianină care trebuie că a stat pe fundul unei ape ultimii cincizeci de ani. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
cameră, o înghite, îi șterge orice murdărie, o face să dispară. Și Harry Kerch se trezește din nou, sare din pat și dintr-o singură mișcare dă la o parte perdelele de la ferestre și soarele roz-arămiu de la răsărit curge în odaie, dar când privește în jur nu recunoaște nimic. Și se trezește din nou, sare din pat, trage perdelele, soarele roz-arămiu de la răsărit, nu recunoaște nimic, se trezește din nou, sare din pat, trage perdelele, soarele șterge totul. Și cu un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
gâtul care îmbătrânește primul demonstrând precaritatea punților, cu umărul drept purtând un semn din naștere, cu pieptul, ridicându-se și coborându-se ritmic, pe care părul a albit, cu începutul burții, bustul d-lui Popa, în ciuda tuturor adjectivelor, rămâne indescifrabil. Odaia pensionarului e la fel de indescrifrabilă ca trupul său adormit. Și-a îngrămădit toată mobila în ea, pe lângă televizor și fotoliul oranj, recamierul, o masă lăcuită de sufragerie care se ține în trei picioare și o coadă de mătură, un șifonier cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468

odinioară. După slujbă, cei câțiva „istorici “ mergeau pentru o țuiculiță la o zahana de lângă cinematograf, unde mai târziu părintele Ioachim (printr-un nepot) și-a tras restaurantul „Clodie’s dandy“, cu club de zi privat Chiar ușă în ușă cu odaia lui Obănceanu, Goncea își amenajase un fel de garsonieră. Fusese cândva un balcon-terasă acolo. L-a închis, l-a tapetat și îl folosea pentru întâlnirile sale discrete. Cei care l-ar fi văzut întrând în clădire nu puteau să creadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
Goncea. E chiar de la vremea ei, că la noi totul s-a păstrat. Ce nu s-a mai păstrat, s-a făcut din nou ca la mama lor! Bătrânul înlemnise. Era sigur că în scurt timp au să năvălească în odaie o ceată din ăia și avea să fie ridicat. Provocarea era evidentă. Aveau să spună că găsiseră toate acestea la el. Poate mai aveau ticluite și hârtii cu vreun text dușmănos, să le dea ca și cum le-ar fi răspândit el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
oricum le știe secretul și față de care nu mai au nici un rost prefăcătoriile. A venit. Nici nu apucase să facă puțină curățenie după petrecerea din seara trecută, să-și așeze pânzele așa cum îi plăcea, nu cum le răspândise prin toată odaia, să le admire invitații. „Cred că te-ai prins că nu pentru Irimia ți-am dat atelierul“, îi spuse Aspasia de cum intră. „Hogeacul ăsta e aproape de sector, de mult pusesem ochii pe odaie, dar nu găseam combinația. Norocul mi te-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
plăcea, nu cum le răspândise prin toată odaia, să le admire invitații. „Cred că te-ai prins că nu pentru Irimia ți-am dat atelierul“, îi spuse Aspasia de cum intră. „Hogeacul ăsta e aproape de sector, de mult pusesem ochii pe odaie, dar nu găseam combinația. Norocul mi te-a scos în cale.“ S-a trântit în pat și i-a făcut semn să se apropie, s-o cuprindă. „Am nevoie“, îi șopti ca un fel de poruncă, „să fiu mereu plină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
de fotograf (ăsta era Urdinare, în roman Tomiță Stânjenaș), borfașul borfașilor, distrugătorul căsniciei inginerului Anton Prisecariu (adică, a lui Burtăncureanu). Stânjenaș, în urma unui complicat proces de conștiință, venea la Prisecariu și-și cerea iertare, târându-se prin toate cele opt odăi ale casei inginerului. Nu era iertat și, apăsat de vină, pornea pe ultimul său drum într-o barcă, pe Ghiolul Negru de la Lintițaru, din Baltă. Dispărea înghițit de un sorb care venea din când în când și lua păcătoșii din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]