18,249 matches
-
de ce insistase Stroeve să vin cu el. Am văzut că nevastă-sa e gata să izbucnească în lacrimi. Dar nu numai pentru că e un geniu te rog să-mi dai voie să-l aduc aici, ci pentru că e o ființă omenească și pentru că e bolnav și sărac. — N-am să-l primesc niciodată în casa mea. Niciodată! Stroeve se întoarse către mine: — Spune-i, te rog, că e o chestiune de viață și de moarte. E imposibil să-l lăsăm în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
fără să mă bage în seamă și aparent era dus pe gânduri. Mă întrebam de ce a venit. Până când obișnuința îndelungată îi tocește sensibilitatea, pentru un scriitor e ceva deconcertant în instinctul care-l face să se intereseze de ciudățeniile naturii omenești care-l captivează într-o asemenea măsură, încât simțul lui moral e neputincios în fața acestui imbold. El recunoaște în sine o satisfacție artistică - puțin înspăimântătoare - în contemplarea răului. Dar sinceritatea îl silește să mărturisească adevărul că dezaprobarea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
și bătrân și atunci ai să te târăști în patru labe înapoi în turmă. N-o să-ți fie rușine atunci când vei simți în adâncul inimii dorința de mângâiere și compătimire? Încerci un lucru imposibil. Mai curând sau mai târziu ființa omenească din tine va tânji după legăturile obișnuite din sânul omenirii. Vino să te uiți la tablourile mele. — Te-ai gândit vreodată la moarte? — Ce rost ar avea? Nu contează câtuși de puțin. M-am uitat lung la el. Stătea în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
Dirk Stroeve, pentru că bietul olandez îi venise în ajutor când era ea la pământ, mi-a deschis calea multor bănuieli întunecate. Sper că nu erau adevărate. Îmi păreau prea oribile. Dar parcă cine poate să sondeze străfundurile subtile ale inimii omenești? Fără îndoială nici cei care se așteaptă doar la sentimente elegante și emoții normale. Când Blanche a văzut că, afară de momentele pasionate, Strickland rămâne detașat, departe de ea, probabil că se simțea cuprinsă de spaimă și presupun că până și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
adâncurile ascunse ale naturii și a descoperit taina care era deopotrivă frumoasă și înspăimântătoare. Era opera unui om conștient de lucruri pe care oamenii nici nu au voie să le știe. Era acolo ceva primitiv și îngrozitor. Nu era lucru omenesc. Asta îi aduse în minte niște reminiscențe despre magia neagră. Era frumos și obscen. — Mon Dieu, dar aici e vorba de un geniu! Cuvintele îi ieșiră din gură fără voia lui și nici nu-și dădu seama că le-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
morții, căci își atinsese scopul. — Dar care era subiectul? am întrebat eu. — Nu prea știu. Era straniu și fantastic. Era o viziune a începuturilor lumii. Grădina Paradisului cu Adam și Eva - știu și eu? -, era un imn închinat frumuseții trupului omenesc, masculin și feminin, și o laudă Naturii sublime - indiferentă, frumoasă și crudă. Îți dădea un sentiment îngrozitor al nemărginirii spațiului și al nesfârșirii timpului. Pentru că pictase pomi pe care îi văd în fiecare zi în jurul meu, cocotieri, smochini indieni, poinciane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
de pietre multicolore, reproducea bustul unei femei. Poetul mai văzuse așa ceva, opere de artă pentru păstrarea rămășițelor pământești ale sfinților. Învelișuri pentru gambe, pentru mâini, uneori pentru capete. Dar acesta era atât de mare Încât putea găzdui un Întreg bust omenesc. Ciudățenia chipului reprezentat Îl nedumerea. Artistul Îi conferise trăsăturile perversiunii și ale perfidiei celei mai neînfrânate. Și, În același timp, o durere intensă, În gura Încordată În care se Întrevedeau dinții de sidef. Cu adevărat, mâna care Îl cizelase trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Fusese oare el cel care comisese masacrul, pentru a coborî În Infern Însoțit de o legiune? Mintea Îi fugi spre miracolul cu Fecioara. Oare era o simplă coincidență apariția acelei opere străvechi, extraordinare, cum extraordinar era lucrul acela cu Înfățișare omenească pe care Îl adăpostea? Dar oare există coincidențe cu adevărat? La un moment dat, strada se Îngusta din pricina scândurilor Înfipte În pământ În jurul unui palat aflat În construcție. O altă manifestare a aroganței noilor Îmbogățiți, se gândi Dante. Se apropie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Încetișor, dezvelind mai Întâi albul corneei și mai apoi străfulgerarea azurie a pupilelor. Dante se uita cu uimire la perfecțiunea mecanismului care, probabil, se ascundea În cap, pentru a realiza o mișcare atât de lină și de asemănătoare cu cea omenească. Dacă, Într-adevăr, al-Jazari realizase această minunăție, atunci faima sa era pe drept cuvânt meritată, ca și condamnarea sa pentru blasfemie. Dar era ceva nou În statuie, observă el cu o tresărire. Ceva cu adevărat de necrezut. Linia suavă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înțeleg. Dacă scopul ei ar fi să măsoare cu exactitate timpul, acele sale În mișcare ar marca un timp neomenesc, ce s-ar scurge mai degrabă În acord cu bătăile din aripi ale unei muște decât cu pulsația unei inimi omenești. Ca și când cineva ar fi vrut să construiască un orologiu care să Împartă durata zilei pentru un popor ce nu se află pe acest Pământ... - Oare al-Jazari a construit un ceas pentru Îngeri? - Sau pentru diavoli. Și, pe urmă, amănuntul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mașinărie. Mechanicus continua să scruteze cu uimire mecanismul. - Și uită-te aici, reluă el, arătându-i o gaură dintr-o plăcuță din bronz aflată pe o latură a mecanismului. O mână iscusită Încrustase În jurul deschizăturii desenul stilizat al unui ochi omenesc. Aruncă spre poet o privire Întrebătoare, ca și când s-ar fi așteptat la o explicație din partea lui. Dante se apropie ca să vadă mai bine. Gaura circulară corespundea exact cu pupila figurii Încrustate. - O invitație de a privi prin gaură? aruncă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
primul stâlp de la Ponte di Carraia, se adunase o mică mulțime de oameni care se uitau la ceva și discutau cu Însuflețire. Ajungând la fața locului, poetul pricepu motivul acestei agitații: prins Între paletele ultimei mori, se vedea un trup omenesc care continua să iasă la suprafață la fiecare Învârtire a roții: ca o macabră zeitate fluvială, se arăta În toată fragilitatea sa dramatică În punctul de sus al rotației, Îmbibat de apă scânteietoare, iar apoi se scufunda din nou, adâncindu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din piatră? Crezi că ereticul l-a adus pe cumplitul Minotaur din expediția sa de la Răsărit? - Nu. Dar există altceva care e mai bine să fie Închis Înapoia zidurilor și ferit de priviri. Ceva ce poate cu adevărat depăși măsura omenească, așa cum membrele omului-taur o depășeau și pe aceea animalică. - Anume ce? - Cunoașterea. Și dumneata vei fi cu siguranță de acord, Matteo, replică poetul adresându-i-se bătrânului maestru, care Încuviință. Am nevoie de o ultimă favoare din partea dumitale, mai zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
remontez părțile la locurile lor, potrivit raporturilor logice dintre ele. Există un principiu al necesității care guvernează mecanismele, așa cum, cu siguranță, există unul În Natură. Dar, dacă aceasta din urmă este fiica insondabilei voințe divine, primele, născute din mărginita minte omenească, se supun, În posibilitățile lor, unui număr restrâns de combinații. Asta ne permite să facem cale Întoarsă de la părți la Întreg, lucru imposibil cu un corp viu, odată dezmembrat. Dar... - Dar? Îl zori poetul cu nerăbdare. - Dar, cu toate că mașinăria a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
pentru rotație ne-ar putea face să ne gândim la o formă oarecare de măsură, zise el după un răstimp. Însă dumneata afirmi cu certitudine că În nici un caz nu ar putea fi vorba de un orologiu? - Priorule, nici un timp omenesc n-ar putea fi măsurat de mașinăria asta. Poate că e, Într-adevăr, o sferă ce reprezintă mișcarea astrelor, Însă gândită pentru alte ceruri și pentru alte lumi. Dante Încuviință Încetișor. Își ridică apoi privirea spre el, după care Îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
auzi În mod deslușit gâlgâitul finului de apă al Arnului, de-acum aproape secat. Pentru o clipă, avu impresia că demonul amiezii alungase orice formă de viață. Apoi, o ușoară adiere de vânt Îi aduse la ureche sunetul unor glasuri omenești. Era cineva sus pe pod, sub micul portic al tabernacolului. Doi bărbați care vorbeau Între ei, cu voce joasă. Arrigo și Monerre. Începu să urce de-a lungul șirului de prăvălii din lemn, Închise după terminarea lucrului. Cei doi nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
știu, mărturisi el. - Pentru numele lui Dumnezeu, messer Durante, cât trebuie să te fi costat aceste două cuvinte simple! exclamă bătrânul triumfător, deschizându-și ochii pe dată. Și totuși, ele sunt suficiente pentru a readuce trufia dumitale sub acoperișul măsurii omenești. „Nu știu”! Sculptează-le În bronz pe poarta casei dumitale! Dante strânse din pumni, Învingându-și pornirea de a se ridica și de a pleca. - S-ar spune că domnia ta știi mult mai multe decât mine, șuieră el În replică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
e scris, la fel ca toate. La ora și În locul stabilite de stele și pe care eu le știu. Va fi o moartea lichide cea care mă va lua, guvernată de lichizii Pești. Din apă am venit, asemenea tuturor ființelor omenești. În apă mă voi Întoarce. În tăcere, Dante apucă horoscopul. Apoi Își Încleștă degetele, ca și când ar fi vrut să Își strângă În pumn propriul destin. Noaptea Colțul din spate al baptisteriului era foarte aproape de vechile construcții Îngrămădite de jur Împrejur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
putea fi de acum decât cenușă spulberată de vânt. Ceva se mișcă În dreptul primul etaj, unde o ferestruică dădea către un balcon Îngust din zidărie. Doi bărbați apăruseră, atrăgându-le atenția celor de jos. Unul trăgea de păr o ființă omenească. - Uitați-vă pe cine am găsit! strigă el batjocoritor. Cu o smucitură violentă Împinse trupul peste balustradă, atârnându-l În gol. - Fecioara din Antiohia... și Încă Întreagă, gata pentru un al doilea miracol! Femeia izbucni Într-un geamăt de groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
lui Dumnezeu niște reguli născute pentru a ține laolaltă o mână de negustori și de țărani? Era drept să se dea pe mâna călăului un om În care stăteau speranțele de reinstaurare a imperiului, cea mai măreață construcție a spiritului omenesc, oglinda pe pământ a ordinii divine? Și dacă Cronica avea dreptate și Arrigo era cu adevărat un impostor? N-ar fi putut deviau și de la face totuși să se Împlinească, pornind această impostură, un vis de pace și de măreție
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
enigmei. Ca un prost rămas cu gura căscată la scamatoriile unui pehlivan, asistase la desfășurarea fatală a Întregului șir de Întâmplări, fără să poată interveni În nici un fel. Poate că Marcello avea dreptate În privința predestinării totale și orbești a vieții omenești. Printr-o ironie de nepătruns a destinului, doi bărbați băuseră moartea din același obiect de preț. Al doilea urmându-și propria voință, primul din ticăloasa dorință a altcuiva. Amândoi praf și pulbere În eternul ciclu care ne depășește. Se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
de blasfemie, așezând-o brusc pe masă. Atunci, un sunet metalic curmă tăcerea. O privi cu luare-aminte. Lumina lumânării Îi decupa clar conturul. Meandrele și curbele de pe piciorul pocalului, cu traseul lor simetric, desenau pe fundal conturul a două chipuri omenești opuse. Umbra omului cu două fețe despre care vorbise Marcello. A noua umbră... Asta ce Însemna? Ridică iarăși cupa, după care o așeză la loc pe masă, Încordându-și auzul. Din nou i se păru că aude același slab zgomot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
În ceea ce trebuia să reprezinte curtea interioară. Aici, din câteva trăsături nervoase, era schițată schema unui obiect, câteva roți. Și apoi un detaliu, reprodus În afara scării desenului și Încercuit cu roșu: un ax cu două semiluni opuse și un ochi omenesc privind către una din extremități... Lucis imago repercussa... O idee Își croia drum În mintea lui. Un lucru pe care Îl citise În Cronica, atunci când Îi zărise paginile În chilia lui Bernardo. Și care acum revenea la suprafață, din lacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
oricare stabilitate a Facerii s-ar destrăma. Toate acestea trebuiau oprite. Era scris În stele că eu trebuia să fiu cel care o va face. - Dumneata ești nebunul. Măsura universului creat ar fi fost cea mai măreață operă a minții omenești, un cânt de laudă Închinat lui Dumnezeu. Astrologul se ridicase În picioare cu o agilitate neașteptată, venind spre el. Dante făcu un pas Înapoi. Dar Bonatti nu părea că ar fi vrut să Îl agreseze. Fixa pe cineva din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cam la fel. Erau camere goale. Vreau să spun că fuseseră dintotdeauna goale, că le simțeai abandonate, fără amintiri, fără trecut, fără ecou. Aveau tristețea obiectelor care nu au folosit niciodată la nimic. Le lipsise puțină agitație, zgârieturi, un suflu omenesc lângă geamurile lor, greutatea unui corp greu și obosit în paturile cu baldachin, jocuri de copii pe covoare, lovituri în uși, lacrimi pierdute prin parchetul lor. La capătul unui culoar se afla camera lui Destinat, la o anumită distanță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]