6,411 matches
-
49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 privitor la punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice). Articolul 324 (Abrogat prin Legea din 15.III.1906). Titlul IX DESPRE PUTEREA PĂRINTEASCA Articolul 325-341 (Abrogate expres prin art. 49 al Decretului nr. 32 din 31.I.1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și persoanele juridice). Titlul X DESPRE MINORITATE, DESPRE TUTELA ȘI DESPRE
CODUL CIVIL din 26 noiembrie 1864 (*actualizat*) actualizat până la data de 1 octombrie 2011. In: EUR-Lex () [Corola-website/Law/106055_a_107384]
-
asemenea pe linia tradiției regiunilor muntoase. Un istoric american care a fost în 1946 în Grecia comenta astfel rolul jucat de nevoile economice în recrutarea tinerilor săteni în EAM/ELAS; aceștia plecau de acasă atunci cînd viața din gospodăriile lor părintești devenea insuportabilă. Fapt este că a crește fii care să trîndăvească acasă atunci cînd nu era destulă mîncare ca să o poată scoate la capăt era ceva inacceptabil atît pentru cei vîrstnici cît și pentru tineri. Era de așteptat ca tinerii
Istoria Balcanilor Volumul 2 by Barbara Jelavich [Corola-publishinghouse/Science/960_a_2468]
-
un diplomat israelian și a pus întrebări referitoare la situația din țara noastră. Spre sfârșitul conversației, l-am întrebat care este adevărul, dacă stăpânește limba idiș, iar Lustiger mi-a confirmat, zâmbind, că n-a uitat limba vorbită în casa părintească. L-am mai întrebat dacă acceptă invitația de a cina la noi acasă ca să profităm de această ocazie pentru a ne reîmprospăta cunoștințele de idiș. Lustiger mi-a răspuns afirmativ. În cele din urmă, împrejurările plecării mele din Paris au
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
pachet în care, într-un borcan de untură, sora mea înghesuia un ficat întreg, jumările și bucățile de friptură din gâsca sacrificată special pentru această ocazie, însoțite, într-o cutie separată, de prăjituri care îmi reaminteau gustul și miresmele casei părintești. Iar când trenul începea să se pună în mișcare, cumnatul îmi întindea mâna de bun rămas. Strângându-i mâna întinsă, simțeam că ținea ceva în palmă un număr de bancnote ce s-ar fi împrăștiat pe peron dacă refuzam să
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
o cameră ce servea proprietarilor drept bucătărie de vară, cu țigle lipsă sau sparte pe acoperiș și cu geamuri care nu izolau încăperea de vânturile reci care pătrundeau victorioase prin ele toamna și iarna. De fapt, când trăiam în casa părintească, împărțeam un pat cu Itzhak nu aveam paturi pentru fiecare dintre cei șapte copii -, așa că nu mă stingherea nevoia de a proceda la fel în situația mai mult decât precară în care ne aflam. Vacanța scurtă a luat sfârșit repede
Confesiunile unui diplomat by Eliezer Palmor [Corola-publishinghouse/Memoirs/927_a_2435]
-
Al doilea motiv era solicitarea sa mai neobișnuită. Insistența cu care urmărea obținerea unui teren nu putea trece neobservată. Terenul aparținea de drept mamei sale, Catinca. Aceasta avea trei copii, doi plecați în Germania și unul, Ionuț, rămas în casa părintească. Vă rog, domnule primar. Să mi se dea pămîntul meu. Al dumneavoastră? Da, al meu. De la mama mea, mai adaugă cu jumătate de gură. Mama trăiește? Este la pat, abia se mișcă. Totuși trăiește. Certificatul de proprietate se va elibera
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
granițele Bucovinei. Printr-o serie de acte succesorale, precum cele din 1806 și 1812, celor patru fii ai stolnicului Vasile Balș și ai Ilincăi Bălșoaia, anume: Iordachi, Mihalache, Lupul și Vasile, le-au revenit câte o pătrime din toate moșiile părintești 44. Cauze necunoscute până la ora actuală au dus la moartea prematură a stolnicului, petrecută cândva înainte de 7 martie 1760, când este pomenită într-un document Ilinca, văduva răposatului Vasile Balș, fost mare stolnic 45. Grija administrării proprietăților familiei, ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
instituite la acea dată în Moldova, dar în lipsa unor forme de evidență școlară, care să menționeze numele său, chestiunea rămâne la nivelul unei simple supoziții. Mai degrabă însă suntem tentați să credem că instruirea sa a fost făcută în casa părintească, cu preceptori străini, după cum par să indice unele informații documentare sumare. Unul dintre aceștia ar fi putut fi vestitul scriitor, lingvist și filozof sârb, Dositei Obradovici 53, menționat de N. Iorga că a îndeplinit "în Moldova rosturi de preceptor pe lângă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
în Bucovina s-a numărat și boierul Vasile Balș. După cum era consemnat într-un document, în 1774, "în vreme ce s-au despărțit Bucovina de Moldova", el a rămas "copil nevârstnic supt schiptru Austriei"73, împreună cu mama sa, Ilinca Bălșoaia, pe moșia părintească Rus, aflată în ținutul Suceava. Deși la acea dată avea doar 18 ani și nu era socotit major, conform uzanțelor timpului, rămânerea sa în Bucovina dovedește deja o opțiune. În acest sens, Balș avea să declare ceva mai târziu, în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
împărat și nu de la data prezentării sale la post84. Printre problemele particulare pe care trebuia să le rezolve noul concepist al consiliului vienez se număra și rezolvarea, în numele mamei sale, a diferendului cu Mitropolia Moldovei pentru delimitarea hotarelor dintre moșia părintească Ruși și moșia mitropolitană Uidești. În acest scop, pe 18 august 1783, a apărut împreună cu boierul Ștefan Silion din Moldova și cu reprezentanții Mitropoliei din Iași, în fața colonelului Orlandini de la Auditoriatului din Cernăuți, unde pricina a fost rejudecată, hotărându-se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
de a intercepta corespondența dintre membrii familiei, dar și la punerea concepistului sub supraveghere temporară. În acest sens, la câteva luni după înscăunarea noului domn moldovean, pe 22 aprilie 1785, Lupu îi scria fratelui său Vasile, din Bucovina, din casa părintească de la Ruși, că s-a retras acolo o perioadă, pe motivul unei dizgrații domnești și că va rămâne aici până când stările de lucruri din Moldova vor lua o altă turnură. Totodată, îi transmitea intenția sa de a efectua, până în toamnă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1474_a_2772]
-
decedat în primul război mondial și o soră, Elena, căsătorită Focșa în comuna Racova. Mama sa, Eleonora, născută Păvănescu, era din comuna Blăgești, județul Bacău, fiind fiica lui Gheorghe și a Auricăi Păvănescu. Primii ani ai copilăriei petrecuți în casa părintească, vegheat fiind de dragostea părinților, aveau să-i umple sufletul de veselie și voioșie. Acum micuțul Ionică - cum era alintat - avea să trăiască alături de părinți bucuria venirii pe lume a celui de-al II-lea copil - o fetiță cu numele
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
Constantin, născut la 27 februarie 1942 și Silvia, născută la 2 noiembrie 1943. Din nefericire, ambii sunt decedați. Evenimentele politice, concentrarea, războiul, refugiul, seceta, pierderea celor doi copii aveau să tulbure liniștea familiei. Cu toate greutățile ivite, fără nici un ajutor părintesc, Ioan și Maria Marcu au fost prezenți la datorie în școală, în comună, contribuind la dezvoltarea economică, socială și culturală a localității Racova, fiind apreciați de organele de control, de săteni și conducerea comunei. Astfel, doamnei înv. Maria Marcu i
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
avea să trăiască o mare bucurie prin nașterea fetiței Mariana. Mai târziu, în anul 1949 va veni pe lume cel de-al doilea copil, un băiețel care va purta numele de Vasile. De acum tânăra familie avea să împletească dragostea părintească cu dragostea pentru copiii din clasă. Munceau foarte mult în școală, în gospodărie. Salariul mic nu le ajungea de la o lună la alta: impozite, cote către stat, cheltuieli în gospodărie. O năpastă și mai grea a fost întovărășirea, apoi cooperativizarea
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
ca ei să aibă tot ce le trebuie, să nu ducă lipsă, să se uite la alții care au.” Aceste cuvinte erau izvorâte din adâncul sufletului; fiind orfan, învățătorul Marcu Ioan nu s-a putut bucura de dragostea și ajutorul părintesc. În apropierea casei, învățătorul Ioan Marcu avea să sădească și să altoiască pomi fructiferi, care în câțiva ani avea să devină o livadă frumoasă pe rod. Era o plăcere să-l însoțești la executarea lucrărilor în gospodărie, îngrijirea animalelor, lucrări
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
traiul în mijlocul naturii, cunoașterea animalelor, a plantelor, a rosturilor vieții, iubirea naturii și a lucrurilor bine făcute, aveau să determine, peste ani, orientarea spre cursurile Facultății de Științe ale Naturii și Agricole din Bacău, pentru ca, ulterior, prin întoarcerea la casa părintească, să se perpetueze tradiția bunului gospodar, înrădăcinată încă din timpul copilăriei, prin munca alături de părinți. Ulterior, ca profesoară de biologie, strădania de a transmite cât mai multe cunoștințe elevilor se va îmbina și cu aceea de a-i învăța să
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
principiile didactice generale, în munca la catedră nu pot fi neglijate aspecte ce țin de latura exterioară de ținută și comportarea învățătorului care influențează latura formativ-educativă a elevului. Modest, cu multă răbdare și tact pedagogic, generos, bun organizator, cu grijă părintească pentru copii dar în același timp și exigent, sunt aspecte ale concepției social-pedagogice a învățătorului Marcu. În această privință personalitatea învățătorului Marcu constituie un model în care pregătirea științifică se îmbină cu talentul pedagogic. Prin stilul său de muncă știe
Un dascăl în memoria timpului by Mariana Tofan () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91674_a_93225]
-
neam prost; fă-ți datoria responsabil pentru că altfel ți-ai bate joc de propriile alegeri. Fă-o plenar, nicidecum cu sferturi sau jumătăți de măsură.” Acum când privesc în urmă și adun retrospectiv întregul nostru tablou de pilde și învățăminte părintești, constat că părinții noștri și predecesorii lor adunau totul în cuvinte simple, fără scheme operaționale sofisticate, fără consiliere psihologic-pedagogică, așa cum ne-am obișnuit astăzi și cum desigur vremurile o cer. Însă trebuie să recunosc că și viața, mai cu seamă
Amintirile unui geograf Rădăcini. Așteptări. Certitudini by MARIANA T. BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83163_a_84488]
-
putem sublinia îndeajuns tragediile celor rămași în urma acestui număr nedrept de mare, de eroi consemnați în cronicile țării și ale satului nostru. Nu vom ști niciodată câtă durere au adunat în sufletele lor plăpânde și nevinovate, orfanii rămași fără protecția părintească atât de necesară, a celor ce nu s-au mai întors de pe tărâmurile blestemate în care au fost târâți și obligați să-și epuizeze respirația. Niciodată nu vom ști câte destine a distorsionat plecarea înainte de vreme a atâtor tineri eroi
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
primăvara lui 1942 a venit în comuna noastră familia Slipcenco Vasile, cu soția Silvia, originară de la noi, soră cu notarul Dragoman, cu copiii Andrei, Marusia și Simion, precum și cu o nepoțică, fiica Marusiei. Toți aceștia au locuit în casa lor părintească până în 25 ianuarie 1945, când în urma ordinului 1551 din 1944 al detașamentului de jandarmi Făgăraș, au fost obligați să se reîntoarcă în Ucraina, regiune Kirovgrad. Fiul lor Andrei, din oct. 1944, până în ianuarie 1945 a participat la operațiunile de front
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
Nu pribeag printre străini ! Și nu pot zice la nime Câtă jale port în mine. Ci eu singur sunt de vină Că umblu-n țară străină ! D. Sgură, Cincinnati Ohio) E lucru îndeobște cunoscut că nimeni nu-și părăsește casa părintească de prea mult bine. Numai necazul și obida îl pune pe om la drum. Aci la noi în Cârțișoara omul a fost sedentar încă din vechi timpuri. Migrații de-ale localnicilor, dacă s-au produs de-a lungul secolelor s-
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
lumi: lumea cea reală, pe de o parte, și lumea-nchipuirii, pe de altă parte; pendulând de la una la cealaltă, acest capitol le așază într-o coincidentia oppositorum, în așa fel încât să poată fi relevante. Imaginea satului natal, casa părintească și incinta, bisericuța și țintirimul, codrii Baisei și izvorul, lacul și insula cea verde sunt văzute și analizate ca topoi esențiali ai copilăriei ipoteștene a poetului. Demersul acesta are drept țintă depășirea locurilor comune din analizele care au precedat, și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
al Ipoteștilor; copilul era în mod special atent cum apele plâng, clar izvorând din adâncu-i sau cum scârțâie-n vânt cumpăna 19. Țăranii din Ipotești și documentele locului amintesc de stupina căminarului așezată pe coama de deal din dosul casei părintești 20[...]. De la casa Eminoviceștilor drumul se despărțea: la stânga o lua spre Cătămărăști, trecând pârâul Luncii, iar la dreapta o lua spre Cucorăni, fost centru de comună (plasa Târgul-Miletin). Ipoteștii se dezvăluiau în mare parte tăcuți și liniștiți: satul în vale-amuțește21
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
superior va spune Aglaia într-o scrisoare către Maiorescu nu l-au terminat [...] din disperare că murise Pumnul. Îmi aduc aminte că după înmormântarea lui [...] și-au depus cărțile sub un scaun în grădina publică, și-au plecat spre casa părintească. Întrebat de părinți de ce au fugit de la școală, el, plângând răspunse: "Mai mult n-am ce face în Cernăuți Pumnul nu mai este au murit". Părinții, în loc să-l mustre, au plâns și ei; noi copiii, văzând că plâng părinții, începurăm
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
le putem prelungi în atmosfera interioară a noii case de la Ipotești, căci alte documente sau mărturii asupra interiorului ipoteștean nu există. Numai G. Călinescu, cu forța intuiției sale, a realizat o descriere ce pare a se apropia de real: locuința părintească nu era palat boieresc, ci o casă modestă de țară, dar încăpătoare și gospodărească, nu lipsită de o anumită eleganță rustică. Era o construcție geometrică, puțin ridicată deasupra solului, cu câte două ferestre mari în lături. Un pridvor înalt în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]