6,523 matches
-
se topiseră acum în aburul maroniu al trecutului. Oare tristețea ei viitoare făcea ca totul să-i apară atât de tulbure și nesigur? Era greu de crezut că, în curând, avea să părăsească școala pentru totdeauna. Hattie, deși subțire și palidă, era voinică și sănătoasă, pricepută la sport și la gimnastică. O fată cu obrajii palizi, nici înaltă nici scundă, cu păr lung, drept, de un blond albicios și ochi albaștri de o paloare derutantă, de parcă albastrul ar fi fost amestecat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să-i apară atât de tulbure și nesigur? Era greu de crezut că, în curând, avea să părăsească școala pentru totdeauna. Hattie, deși subțire și palidă, era voinică și sănătoasă, pricepută la sport și la gimnastică. O fată cu obrajii palizi, nici înaltă nici scundă, cu păr lung, drept, de un blond albicios și ochi albaștri de o paloare derutantă, de parcă albastrul ar fi fost amestecat cu picături mari de alb lăptos. Tatăl ei, Whit Meynell, avusese o mamă islandeză. Hattie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
trei (dintre care una fragmentară) au formă de diamant și sugerează cele două sexe. Aici luau sfârșit până și speculațiile. Era greu de crezut că mâna omenească le plasase cândva în acel loc, cu vreun scop. Stăteau acolo, în lumina palidă și umedă, ocupând un moment temporal, ude de ploaie, transcendând istoria, ignorând arta, rezistând înțelegerii, monștri de gândire impenetrabilă, încărcate de propria lor existență misterioasă, autoritară. Vântul sufla printre ierburile înalte de la poalele lor, iar dincolo și printre ele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
secrete. Și atunci, cum stătea cu propriile ei secrete? Furișă o privire spre Brian (ca întotdeauna, Gabriel ședea între soțul ei și fiul ei) și văzu pe fața acestuia aceeași expresie de încordată, îngândurată anxietate. Își mută privirea spre fața palidă, calmă a lui William Eastcote, așezat în fața ei. Eastcote îi zâmbi. Tăcerea respira prin exalări prelungi, lente și mute, în ritmuri și mai lente, adânci, părând de neștirbit în profunzimile ei, de parcă, în curând, toți cei de față aveau să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lucruri erau încă neclare. Bucătăria fusese frecată și pusă la punct, dar cine îi va prepara mesele? Ruby și Alex munciseră din greu. Aduseseră câteva piese de mobilier de la Belmont, dar casa continua să-și păstreze înfățișarea aeriană, golașă, oarecum palidă, o atmosferă de provizorat, care, într-un fel, i se potrivea. Nu fusese niciodată locuită cu adevărat. Funcționase ca pavilion pentru petrecerile de vară și serbările unor Stillowen de mult dispăruți sau risipiți. Oare după moartea mamei ei, să fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
minte să latre după ajutor. De fapt, în timp ce ochișorii lui negri priveau fix în ochii albaștri ai vulpii, nici nu se simțea în stare să latre. Vulpea cea mare se uita în jos, la Zet, cu ochii ei reci și palizi, ochi sumbri, necruțători și triști, ochi înfiorători care nu cunoșteau omenia. Chipul vulpii, cu semnul său marcat, negru, arăta sălbatic și macabru, un chip gata să devoreze alte chipuri. Zet știu că trebuie să stea nemișcat. Dacă s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
lui, singura dintre toate animalele, o extrage din tovărășia rasei umane. Pe urmă se petrecu un lucru straniu. Vulpea își întoarse ușor capul și-l înclină, până când aproape că atinse iarba cu botul, dar continuând să-și țină ochii albaștri, palizi, pironiți pe Zet. Apoi își lăsă laba neagră jos, se aplecă ușor într-o parte și, ca într-un dans lent, începu să se învârtească în jurul câinelui. Zet se mișcă și el ușor, ținându-și tot timpul fața ferm întoarsă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
făcea să arate ca o scolăriță, deși își înnodase părul ei blond-platinat, fără ajutorul lui Pearl, într-un coc mare, împletit, care-i atârna pe ceafă. Arăta plăpândă, aproape bolnăvicioasă (deși nu era), neatinsă de razele soarelui, cu tenul ei palid, imaculat, vag umed, ca lujerul unei plante de iarnă. Fața, din nou sfioasă acum după ce-l lăsase din brațe pe Zet, era atât de lipsită de expresivitate și de culoare, încât îți evoca un studiu în alb al unui pictor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de culoare, încât îți evoca un studiu în alb al unui pictor care urmărise să zugrăvească un chip de fată abia conturat pe fondul uniform lăptos al pânzei. Doar buzele strânse și vag țuguiate a mirare erau de un roz palid, iar irisul ochilor apărea de un bleu foarte pal în albul lor marmoreu. Brian, stând în spatele lui Gabriel și rânjind cu colții lui de lup, își spuse că fata arăta ca un șoricel înecat. Și totuși, se gândi el, în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
să devină tainica lui posesivitate, din momentul în care Hattie avea șaptesprezece ani. Avea să rămână în continuare un spectator pasiv, urmărind transformarea lui Hattie în femeie? Mai ieri fusese o fetiță firavă, cu codițe, și o păpușă, și ochi palizi, solemni, copilul care trăia în gândul lui ca și cum ar fi trăit în casa lui. Imaginea lui Hattie, statornicită în mintea lui, era cea a copilei inocente. Nu era pregătit pentru imaginea ei de tânără femeie. Așa ceva implica amanți, aventuri amoroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
acum cu lumina verzuie, îi cercetau ochii de un albastru-lăptos, părul de aur pal, complicat împletit, carnația catifelată, de un alb perfect, a feței și a gâtului. Nu folosea nici un fard și nasul îi lucea ușor, roz. Buzele îi erau palide, parcă vag conturate cu vârful unui creion ușor. Nu erau culorile Lindei, dar trăsăturile și forma feței semănau foarte mult cu cele ale Lindei. Da, spuse Hattie, ca răspuns la întrebarea lui. Mă rog, mă rog... îți pare bine că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în întunericul murdar. Stătu locului și urmări cum alte lumini pâlpâitoare se iveau la diferite ferestre ale casei; fetele nu trăseseră încă storurile. Siluetele se mișcau, purtând lumânări. Așteptă o bucată de timp, urmărind cum se reliefau pe rând dreptunghiurile palide ale ferestrelor. Și în timp ce privea, o veche fantezie prinse din nou formă în mintea lui: avea senzația că el fusese conceput acolo, în interiorul Papucului, în acea primă noapte a întâlnirii dintre Fiona și Alan. Pe urmă înaintă și bătu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se ridică și el. Pearl care, se înțelege, trăsese cu urechea, deschise, oportun, ușa camerei de zi. Tom se îndreptă spre hol (lucru care devenise inevitabil). Se întoarse o clipă și se uită la cele două fete; cea tânără, subțire, palidă, și cea vârstnică, brună, puternică. Fețele amândurora exprimau aceeași ostilitate și anxietate. Își spuse: „E absurd, e o greșeală, aș putea explica“. Dar nu putea explica. Bâigui doar: Îmi pare nespus de rău... îmi pare rău că te-am enervat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tăiat foarte scurt. Te-am văzut de mai multe ori la Băi sau la Institut, cum îi spun ăștia de aici. Da? Pearl îl găsea pe Emma extrem de ciudat. Transpira în costumul lui cu vestă și soarele îi arsese fața palidă dându-i o culoare roz-opărit. Se uita la ea cu multă seriozitate, prin lentilele înguste, ovale. Da. Mă interesezi. Foarte amabil din partea dumitale. Dar știi că sunt camerista domnișoarei Meynell? Da, lucrul ăsta e pitoresc, dar neimportant. În zilele noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că visează la asemenea fapte - toate micile lui mârșăvii... Ca de pildă încercarea de a te ucide pe tine? Mă rog... a încercat într-un sens... dar... A împins mașina. Da. Încă îi văd palmele lipite pe fereastra din spate, palide ca... niște mici animale... — Și te-a izbit cu piciorul după ce te-a scos din canal. Cred că ăsta-i lucrul pentru care îi port pică. Dar l-am provocat. L-am ironizat în legătură cu Rozanov. Dacă mă va ucide vreodată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
purta papuci de casă brodați și niște șosete albe, foarte scurte. Arăta ca o școlăriță, mlădioasă, plăpândă, și totuși avea o ținută demnă, șocată și combativă, așa cum stătea cu bărbia în sus. Tenul ei lăptos era ușor bronzat, dar foarte palid, iar buzele i se țuguiaseră cu o furie care răspundea provocării din privirea de pisică a lui George. Expresia aceasta mânioasă i-l evocă brusc lui George pe bunicul ei. Bună seara, îi spuse George. Cum ai intrat în casă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
frângând cu trosnete puternice ramurile fragile și călcându-le în picioare. După primele momente de șoc, lui Gabriel îi trecu spaima și se lasă cotropită de milă și teamă pentru bietul nenorocii; milă față de vulnerabilitatea patetică a trupului său bătrân, palid, mânjit, flasc. Se chinuia acum să sară peste gardul din fundul grădinii, apucându-se cu mâinile de vârfurile șipcilor (pline de așchii, după cum știa Gabriel) și încercând să-și rezeme picioarele încălțate în pantofii scâlciați pe barele transversale, de pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
John Robert? Dar de dorit, dorea foarte mult să se ducă. Și, cel mai mult, mai mult decât orice pe lume, ar fi dorit s-o vadă pe Hattie, să-i explice că era nevinovat, să citească pe fața ei palidă, clară, că și ea era nevinovată. După-masa de joi se scurse încet, încet, și Tom continuă să se ascundă. La un moment dat sună telefonul, dar se temu să răspundă. I se părea că viața lui își pierduse sensul, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de atâtea ori în trecut. Cât de imprevizibil i se înfățișa acum viitorul și cât de neclară era semnificația acestei mărunte acțiuni. Hattie coborî la șapte treizeci. John Robert, aflat în bucătărie, îi aruncă o privire. Fata arăta obosită și palidă, dar îmbrăcase un capot cafeniu, „de domnișoară“, pe care i-l împachetase Pearl în valiză, și se pieptănase cu părul ridicat în creștet. La întrebările lui în legătură cu ce ar prefera să mănânce la micul dejun, răspunse că nu dorește decât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
argint, cochet prins în ace sau căzându-i pe umeri în două cozi uimitor de lungi sau, așa cum o văzuse la mare, revărsându-i-se pe spate ca o mantie de mătase. Îi vedea ochii de un albastru atât de palid privind sarcastic sau blând, cu sinceritate. Îi vedea picioarele lungi în ciorapii mov, cu vârfuri mai întunecate. Și își spunea: „Cum de-am pierdut-o, ce s-a întâmplat? M-am purtat ca un derbedeu, ca o lichea, ca un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
fața spre Stella, ci spre un vechi cuier victorian, ornamentat, pe care-l cumpăraseră împreună la o licitație, pe vremea când erau logodiți. Vezi, am adus înapoi figurinele netsuke, spuse Stella. George văzu pe polița cuierului micul alai de figuri palide, din fildeș. — Da, într-o zi le-am căutat cu înfrigurare. — Eram convinsă că ai să le cauți. Faptul că le-ai adus înapoi trebuie considerat ca un gest sentimental? Gestul pe care l-ar face o femeie adevărată? Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și sus un bar, a fost colosal, am gustat din plin fiecare secundă, până și filmul idiot pe care l-au oferit în avion și... oh, Tom, ce bine e să-ți văd din nou mutra, numai că ești foarte palid. Ia te uită ce bronzați suntem noi! Ne-am săturat de atâta soare. Ia privește! Își suflecă mâneca rochiei și își expuse brațul bronzat. — Trebuie să plec, spuse Tom. — Ba n-ai să pleci, trebuie să rămâi aici în noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
rămân ca niște obiecte de muzeu prea puțin vizitate. Vineri, 3 august: Saint Maximin-Aix en Provence: 36 km La ora șase sunt deja în picioare și respir aerul proaspăt și răcoros al dimineții, admirând luna liniștită ce-și aruncă lumina palidă pe dealurile din jur. Iau micul dejun cu familia Batutt, după care însoțit de Louise îmbrăcată ca pelerin, având pe cap pălăria soțului la care a legat o scoică cu o panglică în culorile tricolorului francez, pornesc la drum, urmând
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
au capac, erau totuși goale... Până la urmă cupoane, cuvântul acela, trebuie să fi fost ceva de rău. Se aplecă pe spate și ceea ce văzu fu șirul de spinări încovoiate ale celor care ședeau incomod pe banca lungă, fără spetează. Lumina palidă venită de afară le scotea în evidență curbura spinărilor. Cu toții ascultau în tăcere discursul domnului înalt de la masa cu daruri, pe care Puiu nu-l cunoștea poate că era directorul sau contabilul-șef sau cine știe ce alt funcționar cu funcție mare
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
tocului ușii, pe o plăcuță emailată, veche de cine știe câți ani, stătea scris, negru pe alb, cu chenar, CANCELARIE. În capul coridorului, departe, o fereastră boltită dădea în strada Baltasar Gracian. Venind de acolo, se reflecta în luciul pardoselii, lungă și palidă, lumina zilei. Hei, Rareș! Ce faci, nu intri?... Rareș întorcea capul în urmă. Și din partea aceea venea zgomotul străzii. Ghiocul zilei de vară... Deschise ușa, și doamna Mușat, stând în picioare de partea cealaltă a mesei, își înălță privirea, c-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]