3,306 matches
-
în familie și germana cu guvernante bucovinene. Mai târziu, Matila a fost adoptat de un unchi al său, Grigore Ghyka (1867-1940), fratele vitreg (care n-a avut copii) al mamei sale, pe care l-au întîlnit prima dată pe timpul studiilor pariziene și care i-a dat numele și titlul de prinț (detalii despre numeroasa familie Ghyka precum și despre locurile unde a trăit prințul român, se pot găsi în lucrările profesorului Mihai Sorin Rădulescu). În septembrie 1891 pleacă la Paris cu mama
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
în secolul al XI-lea. În memoriile sale, Matila Ghyka menționează că citise în Franța despre „legenda bătrânului de pe munte și a castelului numit Alamout” fără a-și aminti exact sursa; el se referă la un roman citit pe timpul școlii pariziene, fapte regăsite și în relatarea călătoriilor lui Marco Polo, unde este prezentată legenda. În timpul drumului de la coasta Mării Caspice la Teheran, avuseseră loc tratative îndelungate cu reprezentanții șahului cu privire la protocolul care trebuia respectat. George Bibescu a cerut să se respecte
Matila Ghyka () [Corola-website/Science/313624_a_314953]
-
III-lea, Edgar Quinet a revenit imediat în Franța (7 septembrie 1870). La 17 noiembrie 1870 și-a redobândit postul de profesor universitar la "Collège de France". În timpul asedierii Parisului de către armata prusacă a scris vehement împotriva germanilor în presa pariziană. În 1871 (8 februarie) a fost ales deputat în Adunarea Națională (din partea Departamentului Sena), contribuind activ la instaurarea celei de-a Treia Republici Franceze. A fost unul dintre cei mai îndârjiți opozanți ai termenilor nefavorabili francezilor din tratatul de pace
Edgar Quinet () [Corola-website/Science/313683_a_315012]
-
a avut parte de funeralii naționale, guvernul de orientare clericală din acea perioadă refuzându-i dreptul la onorurile militare și la prezența colegilor săi deputați. La înmormântarea sa (29 martie 1875) au ieșit însă pe străzi circa 200.000 de parizieni (după relatările din presa vremii), iar studențimea a însoțit carul funerar până la Cimitirul Montparnasse, acolo unde au ținut discursuri Victor Hugo, Léon Gambetta și alții. Mormântul său se află în Cimitirul Montparnasse, din Paris. Ediția completă a scrierilor lui Edgar
Edgar Quinet () [Corola-website/Science/313683_a_315012]
-
litere (F. Strowski, G. Reynier, H. Chamard). La Paris îi urmărește pe Charles Maurras, Léon Daudet, Henri Massis, fruntașii grupării „Action française”, se interesează de mișcarea catolică, ascultându-l pe Jacques Maritain și citindu-l pe Paul Claudel. Din perioada pariziană datează o frumoasă corespondență cu Tudor Vianu. În 1930 se întoarce la București, unde, pe lângă activitatea de barou, desfășoară o activitate publicistică și culturală. În martie 1932, alături de Sandu Tudor, Victor Hillard, Alexandru Mironescu, aderă la Partidul Național Agrar condus
Alexandru Vianu () [Corola-website/Science/313718_a_315047]
-
o cronică lunară intitulată „Actualități franceze”. Moare prematur, în urma unei septicemii, la 33 de ani. Volumul "Libertate și cultură", publicat postum de Tudor Vianu, strânge majoritatea articolelor lui Alexandru Vianu apărute în presa culturală românească. Făcându-se ecoul unor dezbateri pariziene, A.V. pledează pentru un model al intelectualului, literat, dar care își exprimă și convingerile politice, moralist, dar care face și ideologie. Intelectualul este promotorul ideii de civilizație, al cărei scop suprem este „perfecționarea formelor sociale ale vieții și unificarea
Alexandru Vianu () [Corola-website/Science/313718_a_315047]
-
toate ramurile estice și ramura vestică spre Saint-Germain-en-Laye de la Prefectura Nanterre precum și secțiunea centrală din Paris. Originle RER-ului se găsesc în planul "Ruhlmann-Langewin" din anul 1936, în care societatea Compagnie du chemin de fer métropolitain de Paris, operatorul metroului parizian în perioada interbelică, prevedea dezvoltarea unei rețele metropolitane expres. Succesorul postbelic al CMP, RATP, a revitalizat proiectul, iar în anii 1950 și 1960 un comitet interministerial a decis construirea unei prime linii est-vest. RATP-ul a obținut astfel autoritatea de
Réseau Express Régional () [Corola-website/Science/313720_a_315049]
-
construirea unei prime linii est-vest. RATP-ul a obținut astfel autoritatea de a opera noua legătură iar SNCF a cedat operațiunile de pe linia spre Saint-Germain-en-Laye în vest și pe linia Vincennes în est. În 1965, schema de organizare și urbanism pariziană () prevedea crearea unei rețele expres în formă de "H" cu două legături nord-sud. Actualmente doar una dintre axe este în funcționare, linia B, iar linia de metrou 13 a fost extinsă pentru a îndeplinii o funcție similară. În prima fază
Réseau Express Régional () [Corola-website/Science/313720_a_315049]
-
stație după stație, înntre 1969 și 1977. La finalizarea tronsonului central, rețelei RER i s-a adăugat și partea de sud a liniei B. Lucrările au fost inaugurate în 1961 iar dezvoltarea cartierului de afaceri La Défense în vestul aglomerației pariziene, a făcut ca linia est-vest să fie prioritară. Datorită dimensiunii lucrărilor, prima stație a fost inaugurată doar pe data de 12 decembrie 1969 când a fost inaugurată stația Nation pe secțiunea estică, aceasta devenind terminusul liniei Vincennes, spre Boissy. Câteva
Réseau Express Régional () [Corola-website/Science/313720_a_315049]
-
comparându-l cu Napoleon. Este de menționat faptul că în 1886 a părăsit ziarul "La Liberté", după ce și-a ridicat vocea contra proprietarului evreu al acestuia, din aceeași familie Pereire pentru membri ai căreia compusese orațiuni funebre. Frecventând cercurile literare pariziene din primii ani ai Republicii a III-a, are ocazia de a cunoaște unele din marile figuri ale epocii că Victor Hugo, Frații Goncourt, Gustave Flaubert și Emile Zola. A scris o piesă de teatru într-un singur act „Prânz
Édouard Drumont () [Corola-website/Science/313715_a_315044]
-
socialist al arterei Champs-Élysées, bulevardul Victoria Socialismului se încadrează în suita de lucrări megalomanice, ce marchează ultimul deceniu al regimului represiv al lui Nicolae Ceaușescu. Una dintre marile dorințe ale dictatorului a fost ca bulevardul să depășească în dimensiuni artera pariziană. Construcția arterei de 3,5 km lungime a necesitat eforturi financiare și materiale remarcabile, folosind un sfert din materialele de construcție din București, în contextul construirii în paralel a altor obiective de mari dimensiuni, precum Palatul Parlamentului, Biblioteca Națională și
Bulevardul Unirii, București () [Corola-website/Science/313747_a_315076]
-
radiofonice, în franceză și în română: „Duh și Adevăr”. Ei au inițiat conferințe în care au demascat realitatea cu privire la situația drepturilor religioase din România comunistă, denunțând comunismul ca fiind "dușmanul" lui Hristos în lume. În anul 1976, apare la editura pariziană "Plon" cartea autobiografică "Benie sois-tu, prison", care a avut un mare succes atât în Franța, cât și în alte țări, fiind tradusă în diferite limbi: engleză, germană, italiană, norvegiană și în română. Nicole Valéry-Grossu a decedat la spitalul Foch de la
Nicole Valéry-Grossu () [Corola-website/Science/314017_a_315346]
-
deși nu este un film S.F. sau basm. Bruno de Bonne a fost director de imagine. Numele original „le fabuleux destin d’Amélie Poulain” al cărui scenariu a fost scris și de regizor prezintă o viziune idealizată a vieții contemporane pariziene, mai exact din Montmartre. Filmul a fost considerat rasist de Kaganski, deoarece nu apar negri sau alte etnii în film, însă regizorul a declarat că în caietul cu fotografii apăreau persoane variate etnic precum și actorul care l-a jucat pe
Amélie () [Corola-website/Science/314147_a_315476]
-
încontinuu virtuțiile femeii și poziția acesteia în societatea dominată de forța bărbaților. Născută în Veneția, 1364, ca fiică a psihologului, astrologului și Consilierului Republicii Veneția, Tommaso di Benvenuto da Pizzaro, Christine și-a urmat tatăl în Franța, la Curtea Regală pariziană, unde însuși regele l-a solicitat să-i fie psiholog, alchimist si astronom. La vârsta de 15 ani s-a măritat cu Etienne du Castel, secretar regal și au avut trei copii: o fată (care a mers să trăiască la
Christine de Pisan () [Corola-website/Science/314262_a_315591]
-
a dezvoltat mișcarea liberală de unificare, Rissorgimento, care promovează proiectele de unificare ce duc la începutul lui decembrie 1860 la elaborarea constituției regatului unic. Declanșarea revoluției din 1848 în Italia nu este cu nimic tributară în faza ei inițială insurecției pariziene din luna februarie. Ea începe în 1847, odată cu alegerea lui Pius al IX-lea pe tronul Sfântului Petru, care își justifică reputația liberală pe care o are în Italia prin câteva reforme aplicate statelor pontificale. Imediat, întreaga țară începe să
Revoluția de la 1848 în Italia () [Corola-website/Science/314320_a_315649]
-
coregraf, cea care avea să-i aducă faima deplină. Dintre primele balete pe care le-a compus se remarcă cel de debut, "Acis și Galateea" (1905) și "Moartea lebedei" (1907), compus pentru Anna Pavlova. În 1909 a devenit coregraful companiei pariziene Ballets russes, a lui Serghei Diaghilev. După câteva spectacole de mare succes, multe avându-l în centru pe Vaslav Nijinski, Fokine avea să părăsească însă compania în 1912, motivul fiind, se pare, gelozia pe Serghei Diaghilev, aflat într-o relație
Michel Fokine () [Corola-website/Science/313322_a_314651]
-
les albuminuries prolongées". Întors în țară, se căsătorește cu Elena Guțulescu (1885-1964), cu care va avea două fete: Elena (1911-1965), căsătorită în 1930 cu Tudor Vianu, și Maria-Monica (1922-1991), căsătorită în 1947 cu medicul Emanuel R. Neumann-Grigg. În anii studiilor pariziene, Ștefan Irimescu a făcut parte din cercul studenților socialiști români din Franța, legând o strânsă prietenie cu Ioan Cantacuzino, Emil Racoviță, Dimitrie Voinov, Alexandru Slătineanu. După întoarcerea în țară, deși nu a devenit un militant activ al mișcării, a păstrat
Ștefan Irimescu () [Corola-website/Science/313770_a_315099]
-
săraci primele 80 de paturi, din care 60 destinate tuberculozei „deschise sau înaintate” iar 20 tuberculozei „nedeschise sau incipiente”. Sanatoriul îi avea de la început la conducerea sa pe medicii Ștefan Irimescu și Alexandru Slătineanu, buni prieteni din anii studenției lor pariziene și ai colaborării în cadrul Laboratorului de medicină experimentală. În 1908, Slătineanu se mută la Universitatea din Iași, iar dr. Irimescu rămâne singur la conducere, ajutat de dr. Francisc I. Rainer, pentru examenele anatomopatologice. Ștefan Irimescu va face din spitalul Filaret
Ștefan Irimescu () [Corola-website/Science/313770_a_315099]
-
compoziții figurative, printre care "Fetița cu paletă" (1737), execută și scene de viață, cum ar fi, de pildă, "Guvernanta" (1739) sau "Femeie curățind gulii" (1739). În 1735 moare de tuberculoză Marguerite, soția artistului. Când în anul 1737 este redeschis Salonul Parizian (expoziție publică, organizată pentru prima dată în anul 1667 de Academia Regală de Pictură și Sculptură, la care puteau participa - la vremea respectivă - numai membrii și profesorii Academiei), Chardin prezintă șapte tablouri. Din acest moment, va participa în mod regulat
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
mai ales de efectul pe care îl provoacă compoziția privită în ansamblu. Stratul de vopsea este mai subțire, trăsăturile de penel ușoare și succesive, prevestind apariția pointilismului. "Băiatul cu titirez" a fost prezentat de Chardin pentru prima dată la Salonul parizian din anul 1738. Micul Auguste-Gabriel Godefroy, fiul unui bancher, prieten al artistului, urmărește fascinat jucăria care se învârte, este dedicat nestingherit jocului, uitând de toată lumea, pierzând noțiunea timpului. În jurul anului 1740, temele reprezentând scene de viață ale lui Chardin suferă
Jean Siméon Chardin () [Corola-website/Science/314783_a_316112]
-
vârful vulcanic Puy de Sancy. Relieful Franței este dispus sub forma unor trepte cu largă extindere, remarcându-se o regiune înaltă în centru, vest și sud ( Francez și "Alpii"), iar la periferie, spre est și nord, câmpii ("Bazinul Aquitaniei", "Bazinul Parizian" s.a.). Masivul Central Francez este situat în partea central-sudică a Franței, fiind cea mai veche unitate de relief, ceea ce-i conferă o mare varietate a peisajelor și a formelor de relief. Are aspectul unui uriaș platou de calcar și de
Masivul Central () [Corola-website/Science/314896_a_316225]
-
filmărilor la "Ciuleandra", ea a făcut parte în paralel și dintr-o echipă de restauratori cu care lucra la refacerea Teatrului Maria Filotti din Brăila. Anca Szönyi făcea naveta între platourile de filmare și Brăila, schimbând costumele cochete în stil parizian ale personajului din film cu salopeta de muncitor pe șantierul de restaurare unde nu era încălzire centrală. Ea a considerat că perioada filmărilor la "Ciuleandra" a fost cea mai dură perioadă de lucru din viața ei. Sergiu Nicolaescu a considerat
Ciuleandra (film din 1985) () [Corola-website/Science/320403_a_321732]
-
Carlos a recunoscut că a fost responsabil de un atentat eșuat la Bank Hapoalim din Londra și de atacuri cu mașini-capcană asupra a trei ziare franceze acuzate de tentă proisraeliană. El a susținut că a aruncat grenada către un restaurant parizian într-un atentat care a ucis două persoane și a rănit 30. Apoi, a participat la două atacuri cu grenadă cu rachetă asupra avioanelor El Al din Aeroportul Orly de lângă Paris, în zilele de 13 și 17 ianuarie 1975. La
Carlos Șacalul () [Corola-website/Science/323416_a_324745]
-
la construcția unui nou arsenal. Aici a întâlnit-o pe Marie-Soulange Duperré, o femeie cu 18 ani mai tânără decât el, cu care se va căsători în 1786. În următorul an, el a început un proiect de numărare a străzilor pariziene. În 1788, Laclos a părăsit armata, intrând în serviciul lui Louis Philippe d'Orléans, cu care și-a continuat o activitate diplomatică intensă, după izbucnirea Revoluției franceze. Capturat de republicani, l-a părăsit pe Louis Philippe pentru a obține un
Pierre Choderlos de Laclos () [Corola-website/Science/323503_a_324832]
-
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Comunismului (CNSAS), din partea PNL; tot în 2012, a fost numit Președintele Consiliului Științific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românescu (IICCMER) . În prefața la un volum despre activitatea din exilul parizian, scria: ”M-am născut în București, la 26 iunie 1929. Tatăl meu, avocat și moșier, fiul colonelului Pavel Zamfirescu, aghiotant al regelui Carol I, profesor la Școala de Război și văr cu scriitorul Duiliu Zamfirescu. Mama, fiică a generalului David
Dinu Zamfirescu () [Corola-website/Science/322876_a_324205]