3,339 matches
-
de unde pleacă la Constantinopol, la invitația patriarhului Chiril I Lucaris (). Aici continuă să predice la bisericile din Constantinopol și Galata, Meletie Sirigul contând drept "„omul cel mai erudit al timpului”". Chiril Lucaris îl numește protosinghel și mare predicator la catedrala patriarhala, Meletie fondând totodată o școală pentru compatrioții săi greci, unde preda literatura și știință. Meletie a fost trimis de patriarh într-o serie de misiuni în Moldova (1632, 1635-1637), împrietenindu-se cu Vasile Lupu căruia îi devine duhovnic. La 23
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
erezie, chiar a doua zi după ce acesta a fost asasinat. Din acel moment avea să devină conducătorul mișcării anti-lucariene, condamnând cu vehemență modul în care interpretase Noul Testament Chiril Lucaris și adepții săi, dintre care cel mai renumit era directorul Școlii Patriarhale, Teophilos Korydalleus. Unii contemporani au opinat că această condamnare avea un motiv foarte lumesc: rivalitatea profesională: Meletie a trebuit sa inchida școală pe care o fondase la deoarece studenții săi preferau să meargă la școală mai liberală a lui Korydalleus
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
lui Meletie Sirigul care a fost caterisit în acest an. După o păstorire de numai trei ani, în 1658 este înscăunat că mitropolit de Târnovo. La 14 august 1673 el îi succede patriarhului Dionisie al IV-lea „Muselimul” pe tronul patriarhal de la Constantinopol, sub numele de Gherasim al II-lea. Rămâne în această demnitate până în decembrie 1674 când este înlocuit de patriarhul Părtenie al IV-lea, aflat la cea de-a patra înscăunare pe tronul patriarhal și care fusese între 1668-1671
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
IV-lea „Muselimul” pe tronul patriarhal de la Constantinopol, sub numele de Gherasim al II-lea. Rămâne în această demnitate până în decembrie 1674 când este înlocuit de patriarhul Părtenie al IV-lea, aflat la cea de-a patra înscăunare pe tronul patriarhal și care fusese între 1668-1671 mitropolit al Proilaviei sub numele de Părtenie I-ul. Gherasim este exilat de către acesta în Chios. În 1676 a încercat din nou să ocupe tronul patriarhal dar a eșuat, fiind numit câteva luni mai târziu
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
aflat la cea de-a patra înscăunare pe tronul patriarhal și care fusese între 1668-1671 mitropolit al Proilaviei sub numele de Părtenie I-ul. Gherasim este exilat de către acesta în Chios. În 1676 a încercat din nou să ocupe tronul patriarhal dar a eșuat, fiind numit câteva luni mai târziu în eparhia Andros, unde rămâne până în 1678. Între 1678 și 1683 devine mitropolit de Paronaxia de unde va fi depus în 1683 prin acțiunea lui Dionisie al IV-lea "„Muselimul”" sau „"Seroglanul
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
mai important act al scurtei păstoriri a lui Gherasim că mitropolit al Proilaviei l-a constituit readucerea în cadrul mitropoliei a orașului Reni (Tomarova) cu zona înconjurătoare, care de la reînființarea Mitropolie Proilaviei la 1639, funcționase că Exarhat, sub conducerea unui Exarh Patriarhal. Gherasim reușește să obțină o decizie sinodala a Patriarhie Ecumenice, prin care exarhatul era desființat "„parohia Tomarovei rămânând a Mitropolie Proilaviei, așa cum a fost întotdeauna”" Mitropolitul Părtenie I-ul () a condus mitropolia pentru scurtă vreme, între două numiri succesive că
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
tarziu ai Proilaviei, Calinic al II-lea, istorisindu-i viața, îl confundă, într-una dintre scrierile sale, cu Sfanțul Patriarh Atanasie Patelarie. Mitropolitul Părtenie I-ul a părăsit scaunul de la Brăila, la 1671, pentru a ocupa, a treia oară, tronul patriarhal de la Constantinopol. După 1685, Părtenie I-ul va pastori Mitropolia Vidinului, iar în ultimii ani ai vieții se va întoarce la București, unde va și muri, după anul 1688, și unde, probabil, este și înmormântat. În anul 1715, este menționată
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
acolo (Filotei era în Moldova să încaseze sumele canonice de la creștini) aflând faptul, a anatemizat în biserică pe cei care au pricinuit acest lucru." Totuși, din anul 1753 și până în 1767, mitropolitul Filotei semnează că "fost al Proilavului" multe acte patriarhale. Bazându-se pe acest lucru, prof. dr. Mircea Păcurariu crede că "nu este vorba de o caterisire, ci numai de înlăturarea să din scaun". După depunerea din scaun a mitropolitului Filotei, în anul 1751, în poziția de mitropolit al Proilaviei
Mitropoliții Proilaviei () [Corola-website/Science/308696_a_310025]
-
acestei variante Mihai ar fi fost eliberat la presiunea membrilor comunității, strânși la locul execuției. Eliberat, Mihai își ține promisiunea luată în fața lui Dumnezeu și construiește mănăstirea. Cea mai veche menționare documentară a Mănăstirii Mihai Vodă se găsește în grammata patriarhală din 1591 întocmită de egumenul Evghenie de la Mănăstirea Simonopetra de la muntele Athos. Conform acestui document Evghenie i-a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
a cerut lui Mihai Viteazul să clădească o nouă mănăstire, cea veche, Biserica Albă-Postăvari, metoh al Mănăstirii de la Athos aflându-se în apropierea unei mlaștini aducătoare de boli. Conform documentului din 1591 ctitoria lui Mihai Viteazul avea statut de stavropighie patriarhală și era în jurisdicția canonică a patriarhiei de la Constantinopol. Ulterior bisericii i se vor adăuga turnul clopotniță, mai multe case domnești, case pentru stareți, o sală de mese (trapeză) și o bucătărie (cuhnie), pivnițe. Banul Mihai va înzestra mănăstirea cu
Mănăstirea Mihai Vodă () [Corola-website/Science/308013_a_309342]
-
Bisericii Ortodoxe Ruse din 7 iulie 1989, arhimandritul a fost ales în funcția de episcop al Chișinăului și Moldovei. El a fost hirotonit ca episcop la data de 21 iulie 1989, de sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului de Kazan, în Catedrala Patriarhală „Botezul Domnului” din Moscova, slujba fiind oficiată de către arhiereii care au participat în ajun la numirea și proclamarea în mod public a evenimentului hirotonirii sale ca episcop al Chișinăului și Moldovei și anume: mitropoliții Juvenalie Poiarkov de Krutița și Kolomna
Vladimir Cantarean () [Corola-website/Science/308055_a_309384]
-
Ortodoxe din Basarabia. Un sinod desfășurat la Chișinău la 15 decembrie 1992 condus de IPS Vladimir a aprobat rămânerea Mitropoliei sub jurisdicția rusă. Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a răspuns acestei cereri la 19 decembrie 1992, printr-un „Act Patriarhal și Sinodal al Patriarhiei Române privind recunoașterea reactivării Mitropoliei Basarabiei, autonomă și de stil vechi, cu reședința în Chișinău”, în care declară următoarele: "„Prin reactivarea Mitropoliei Basarabiei se săvârșește un act sfânt de adevăr și dreptate, care reîntregește plinătatea comuniunii
Vladimir Cantarean () [Corola-website/Science/308055_a_309384]
-
ornament. Populația indigenă Populația indigenă se numește „ainu”. Numărul lor nu este clar, dar în insula Hokkaidō sunt ca. 24.000). Aceștia trăiesc azi în sudul insulei Sahalin, în arhipelagul Kurilelor și în nord-vestul insulei Hokkaido. Posedau o organizare socială patriarhală și poligamă și aveau o religie bazată pe cultul ursului. Originile civilizației japoneze se pierd în negura timpului. În mod tradițional, se consideră că Japonia a fost fondată de împăratul Împăratul Jimmu pe 11 februarie 660 î.Hr.. Aceasta este numai
Istoria Japoniei () [Corola-website/Science/308200_a_309529]
-
achiziționarea unor voci bune”. În încheiere se roagă să nu mai fie „șicanat, hărțuit și suspectat” ca să poată continua activitatea de dirijor și compozitor, căci doar liniștea i-a oferit răgazul să fie autorul atâtor lucrări precum și a celebrului „Imn patriarhal”, o piesă muzicală de referință în uz până în zilele noastre. Într-o cerere - datată 25 ianuarie 1931 - adresată Întâiului Stătător al Bisericii, Patriarhului Miron Cristea (1925-1939), Gheorghe Cucu face o introducere prin care arată realizările sale, după venirea la conducerea
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
pentru că se micșorase subvenția pentru cor și, prin aceasta, scădea puterea de implicare profesională a membrilor săi. Trebuia rezolvată o problemă pecuniară; drept urmare sugerează o intervenție la „domnul primar pentru ca din suma rezervată corurilor să binevoiască a acorda și corului patriarhal o subvenție potrivită nevoilor și îndatoririlor lui”. În 9 martie 1931 Gh. Cucu a primit răspuns că Sfânta Mitropolie a Ungro-Vlahiei va beneficia de o sumă de 5000 lei lunar pentru corul patriarhal. După decesul lui Gh. Cucu, Nicolae Oancea
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
corurilor să binevoiască a acorda și corului patriarhal o subvenție potrivită nevoilor și îndatoririlor lui”. În 9 martie 1931 Gh. Cucu a primit răspuns că Sfânta Mitropolie a Ungro-Vlahiei va beneficia de o sumă de 5000 lei lunar pentru corul patriarhal. După decesul lui Gh. Cucu, Nicolae Oancea depunea în 9 septembrie 1932 o cerere adresată patriarhului Miron Cristea prin care solicita „postul de diriginte al corului Patriarhiei”. El a fost acceptat fără nici o reținere din partea patriarhului, fiind cunoscut de acesta
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
din bună vreme. Coriștii să fie disciplinați, să cânte cu evlavie și artă în același timp, să aibă o ținută cuviincioasă, și să fie totdeauna exacți, atât pentru execuțiuni, cât și pentru repetițiile ce le veți găsi necesare”. Corala Catedralei Patriarhale a funcționat sub conducerea profesorului Nicolae Oancea între anii 1932 și începutul anului 1940. Credem că acesta a fost nevoit să renunțe la conducerea coralei o dată cu venirea pe scaunul patriarhal a lui Nicodim Munteanu (1939-1948). Perioada de păstorire a patriarhului
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
și pentru repetițiile ce le veți găsi necesare”. Corala Catedralei Patriarhale a funcționat sub conducerea profesorului Nicolae Oancea între anii 1932 și începutul anului 1940. Credem că acesta a fost nevoit să renunțe la conducerea coralei o dată cu venirea pe scaunul patriarhal a lui Nicodim Munteanu (1939-1948). Perioada de păstorire a patriarhului Nicodim este cea mai frământată pentru continuitatea coralei, între 1945-1946 fiind chiar suprimată activitatea acesteia. Nu știm care au fost considerentele și argumentele patriarhului Nicodim, dar dorința sa, - odată cu venirea
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
păstorire a patriarhului Nicodim este cea mai frământată pentru continuitatea coralei, între 1945-1946 fiind chiar suprimată activitatea acesteia. Nu știm care au fost considerentele și argumentele patriarhului Nicodim, dar dorința sa, - odată cu venirea la cârma Bisericii - era ca în Catredala Patriarhală să cânte un cor bărbătesc. Pentru concretizarea dorinței sale îl cheamă de la Biserica română din Sofia pe Ioan Popescu-Runcu,preot cu „practică corală de peste 20 de ani, între care 17 numai la Sofia”. În cererea din 20 martie 1940, preotul
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
noi „ascultări”, apropiindu-se războiul. Din punct de vedere profesional „corul s-a achitat onorabil”, deși era format din persoane instruite a cânta o cu totul altă muzică, departe de ceea ce ar fi fost necesar și firesc într-o Catedrală patriarhală. Preot I. Popescu-Runcu nu a renunțat la paisunea sa pentru corul bărbătesc, organizând „Corala Preoților” din Capitală, alături și în concurență pemanentă cu Pr. Alexandru Delcea, formație care a avut prestații excepționale, multe în scopuri caritabile. Iată că „minunea” corului
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
la paisunea sa pentru corul bărbătesc, organizând „Corala Preoților” din Capitală, alături și în concurență pemanentă cu Pr. Alexandru Delcea, formație care a avut prestații excepționale, multe în scopuri caritabile. Iată că „minunea” corului bărbătesc nu a rezistat la Catedrala Patriarhală decât 2 ani (aprilie 1940 - mai 1942)”când, prin „dezorganizarea corului și încetarea delegației domnului Remus Țincoca de a mai conduce acest cor (nici nu se mai pomenește de Pr. I. Popescu-Runcu), postul de dirijor al Catedralei Sfintei Patriarhii a
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
V. Uncu (1955), Constantin Drăgușin (1959) și Iulian Cârstoiu (din 1972, decedat în 1992), cel din urmă participând decisiv la imprimarea cu succes a unor discuri pe ebonită: „Cântările Sfintei Liturghii”, „Concerte religioase” și „Colinde”. A urmat la conducerea coralei Patriarhale parintele Constantin Drăgușin, doctor în Teologie, absolvent al Conservatorului de muzică din București, profesor, dirijor și compozitor. Urmând liniei trasate de profesorul Nicolae Lungu, părintele Constantin Drăgușin și-a apropiat la rândul său mai mulți discipoli între care preot lector
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
unui stil inconfundabil al acestei formații corale. Repertoriul Coralei Patriarhiei este vast, preponderent religios și liturgic, din paleta largă componistică - de la piese clasice la cele contemporane - fiind riguros selectate partiturile care se încadrează cu demnitate în spațiul liturgic al Catedralei Patriarhale. Efortul unei asemenea corale este substanțial; două repetiții săptămânal și concertul (răspunsurile litrugice) din fiecare duminică și sărbătoare solicită corul cel puțin ca într-un concert susținut de orice formație profesionistă pe scenă, totul petrecându-se „live”, în direct, într-
Corul Patriarhiei Române () [Corola-website/Science/308241_a_309570]
-
Ulterior vikingii mai sunt cunoscuți sub denumirea de normanzi nume provenit de provincia franceză Normandia unde s-au așezat unii dintre ei, o altă parte pe teritoriul Angliei. Structura socială a lor se baza pe înrudiri de sânge cu caracter patriarhal. Această perioadă de timp este socotită după descoperirile arheologice ca perioada de înainte de „Harald Hårfagre”.
Istoria Norvegiei () [Corola-website/Science/307771_a_309100]
-
și greacă au fost furate sau distruse. În ciuda jurămintelor și amenințării cu excomunicare, cruciații au desacralizat fără scrupule lăcașurile de cult ale orașului, distrugând, pângărind sau furând tot ceea ce se putea. După cum afirma cronicarul Choniates, cruciații au plasat pe Tronul Patriarhal Bizantin o prostituată. Când Papa Inocențiu al III-lea a auzit de purtarea sălbatică a pelerinilor săi, s-a simțit foarte rușinat și i-a mustrat cu amărăciune. În conformitate cu unele aranjamente care se pare că existau deja, imperiul a fost
Cruciada a patra () [Corola-website/Science/306635_a_307964]