3,343 matches
-
Republicii Estonia în 1918, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Ruse, Sfântul Tihon a recunoscut independența Bisericii Ortodoxe a Estoniei în 1921. Arhiepiscopul Aleksander Paulus a fost ales și hirotonit ca întâistătător al Bisericii estoniene. În 1923, arhiepiscopul Aleksander s-a îndreptat către Patriarhia Ecumenică pentru a primi recunoașterea canonică. În același an, Biserica sa a intrat în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice, beneficiind de o autonomie extinsă din partea acesteia. Înainte de 1941, o cincime din totalul populației estoniene (care fusese în cea mai mare
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
1921. Arhiepiscopul Aleksander Paulus a fost ales și hirotonit ca întâistătător al Bisericii estoniene. În 1923, arhiepiscopul Aleksander s-a îndreptat către Patriarhia Ecumenică pentru a primi recunoașterea canonică. În același an, Biserica sa a intrat în jurisdicția canonică a Patriarhiei Ecumenice, beneficiind de o autonomie extinsă din partea acesteia. Înainte de 1941, o cincime din totalul populației estoniene (care fusese în cea mai mare parte luterană începând de la ocupația Estoniei de către Suedia în sec. al XVI-lea) era creștină ortodoxă, sub autoritatea
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Ecumenice, beneficiind de o autonomie extinsă din partea acesteia. Înainte de 1941, o cincime din totalul populației estoniene (care fusese în cea mai mare parte luterană începând de la ocupația Estoniei de către Suedia în sec. al XVI-lea) era creștină ortodoxă, sub autoritatea Patriarhiei Ecumenice de la Constantinopol. Existau 158 de parohii și 183 de clerici în Biserica estoniană. Exista și o catedră de teologie ortodoxă la Facultatea de Teologie a Universității din Tartu. În Petseri se găsea o mănăstire, două schituri în Narva și
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
de Uniunea Sovietică, al cărei guvern a început un program general de dizolvare a oricărei independențe ecleziastice de pe teritoriul său. Totuși, autonomia Bisericii Estoniei a fost reactivată temporar din 1942 până în 1944, sub jurisdicție constantinopolitană. În 1945, un reprezentant al Patriarhiei Moscovei a dizolvat ceea ce mai rămăsese din Sinodul Bisericii estoniene și a înființat o nouă organizație, Sinodul Diocezan. Credincioșii ortodocși din Estonia ocupată au fost astfel regrupați într-o simplă eparhie sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Ruse. Chiar înainte de a doua
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Estoniei în Exil, al cărei Sinod s-a reorganizat în Suedia și-a continuat activitatea în conformitate cu statutul său canonic precedent până la restabilirea independenței Estoniei în 1991. Înainte de a muri, în 1953, mitropolitul Aleksander și-a transformat comunitatea în exarhat al Patriarhiei Ecumenice. Majoritatea episcopilor și clericilor care au rămas în țară au fost deportați în Siberia. În 1958 a fost ales un nou Sinod în exil, iar Biserica Estoniei s-a reorganizat în Suedia. După destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut divergențe
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
iar Biserica Estoniei s-a reorganizat în Suedia. După destrămarea Uniunii Sovietice, au apărut divergențe în sânul comunității ortodoxe din Estonia între cei care doreau să rămână sub autoritatea Bisericii Ruse și cei care doreau să se reîntoarcă sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, generând dispute, de multe ori cu tentă etnică, deoarece mulți ruși emigraseră în Estonia în timpul ocupației sovietice. Negocieri îndelungate între cele două patriarhii nu au dat nici un rezultat. În 1993 sinodul Bisericii Ortodoxe Estoniene în Exil a fost recunoscut
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
doreau să rămână sub autoritatea Bisericii Ruse și cei care doreau să se reîntoarcă sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice, generând dispute, de multe ori cu tentă etnică, deoarece mulți ruși emigraseră în Estonia în timpul ocupației sovietice. Negocieri îndelungate între cele două patriarhii nu au dat nici un rezultat. În 1993 sinodul Bisericii Ortodoxe Estoniene în Exil a fost recunoscut oficial ca succesor legal al Bisericii autonome Ortodoxe a Estoniei și în data de 20 februarie 1996 patriarhul ecumenic Bartolomeu I a reînnoit tomosul
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Estoniene în Exil a fost recunoscut oficial ca succesor legal al Bisericii autonome Ortodoxe a Estoniei și în data de 20 februarie 1996 patriarhul ecumenic Bartolomeu I a reînnoit tomosul acordat Bisericii Estoniene în 1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a teritoriului său, iar patriarhul Moscovei a scos temporar numele Patriarhului Ecumenic din diptice. S-a ajuns la
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
Estoniei și în data de 20 februarie 1996 patriarhul ecumenic Bartolomeu I a reînnoit tomosul acordat Bisericii Estoniene în 1923, restaurând coordonarea canonică sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice. Această acțiune a adus imediat proteste din partea patriarhului Alexei al II-lea al Patriarhiei Moscovei, care privea Biserica estoniană ca parte a teritoriului său, iar patriarhul Moscovei a scos temporar numele Patriarhului Ecumenic din diptice. S-a ajuns la o înțelegere conform căreia comunitățile locale puteau alege ce jurisdicție să urmeze. Comunitatea ortodoxă a
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
canonic Bisericii Ruse. În 1999 Biserica Estoniei a primit un ierarh rezident, după ce mai înainte se găsea sub autoritatea Arhiepiscopului Bisericii Ortodoxe Finlandeze, care slujea ca "locum tenens" al Bisericii Estoniei), mitropolitul Stephanos, fost episcop vicar al Mitropoliei Franței din Patriarhia Ecumenică.
Biserica Ortodoxă Estoniană (Patriarhia de Constantinopol) () [Corola-website/Science/318178_a_319507]
-
din Rusia, cu intenția de a deveni preoți activi. Două foste biserici ortodoxe din Shanghai erau folosite, până de curând, ca restaurante și baruri de noapte. În acest timp, încă de la începutul secolului XXI, Biserica activează liber în Hong Kong (unde Patriarhia Ecumenică l-a trimis pe Mitropolitul Nikitas) și Taiwan (unde ieromonahul Iona (Mourtos) conduce o biserică misionară) sub jurisdicția Mitropoliei Ortodoxe de Hong Kong și Asia de Sud-Est. Cu toate că mulți au adoptat lamaismul, care este curentul principal al budismului tibetan Mahayana, evenkii din
Biserica Ortodoxă Chineză () [Corola-website/Science/318218_a_319547]
-
000 Biserica Ortodoxă Siriană- 55.000 Biserica Apostolică Armeană - 35.000 Biserica Ortodoxă Etiopiană Tewahedo - 13.000 Biserica Ortodoxă Greacă - 13.000 Biserica Asiriană - 10.000 Biserica Ortodoxă Ucraineană autocefală - 3.600 Biserica Ortodoxă Egipteană - 3.000 Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Kievului) - 1.000 Altele Biserica Mormonă - 37.159 Martorii lui Iehova - 166.000 Sunniți - 2,5 milioane Aleviți - 410.000 Shiiți - 225.000 Almadiyya- 50.000 Ismailiți - 12.000 Sufi - 10.000 Uniunea Progresivă a Evreilor din Germania - 3.000
Demografia Germaniei () [Corola-website/Science/319533_a_320862]
-
acum o congregație de 1500. Există diferite grupuri Ortodoxe-Ruse în Anglia.În 1962,Mitropolitul Antonie(Bloom) de Sourozh a fost pentru mulți ani episcop,arhiepiscop și apoi mitropolit al eparhiei Ortodoxe-Ruse din Eparhia de Sourozh,Eparhiei Ortodoxe Ruse din Moscova,Patriarhiei Marii Britanii și Irlandei.Este cel mai numeros grup Ortodoxo-Rus din țară.Există,deasemenea,Biserica Ortodoxă-Rusă,din afara bisericilor Rusiei,precum și unele bisericii și comunități apaținând Exarhatul Patriarhal pentru Parohiile Ortodoxe de Tradiție Rusă din Europa de Vest. Astăzi,există șapte biserici care poartă
Religia în Anglia () [Corola-website/Science/319536_a_320865]
-
sub conducerea lui Boris I, la mijlocul secolului al IX-lea, deși își are rădăcinile în Balcani , încă din secolul I și de la misiunea Apostolului Paul. Ridicarea Imperiului Bulgar a determinat autocefalia Bisericii ortodoxe bulgare, în 919, devenind astfel prima nouă patriarhie care s-a alăturat pentarhiei inițiale. Biserica ortodoxă bulgară este cea mai veche dintre bisericile slave ortodoxe și a avut o influență considerabilă asupra lumii slave ortodoxe, datorită bogatei activitații literare și culturale din Evul Mediu, precum și datoritită invenției alfabetului
Religia în Bulgaria () [Corola-website/Science/319642_a_320971]
-
al erei creștine. Din punct de vedere istoric, adoptarea creștinismului de către regatul Georgiei (Iberiei sau Iviriei) s-a făcut în timpul și prin propovăduirea Sfintei Nina din Cappadocia, la începutul secolului al IV-lea. Inițial, Biserica Georgiei făcea parte din jurisdicția Patriarhiei Antiohiei, care îi acordă autocefalia în anul 466. Deși a avut mult de suferit în timpul invaziilor diferitelor triburi tătare din secolele al XIII-lea și al XV-lea, Biserica autocefală a Georgiei a supraviețuit până în anul 1811, când a fost
Biserica Ortodoxă Georgiană () [Corola-website/Science/319841_a_321170]
-
ani. Când Stalin, pentru a obține susținerea acesteia în lupta împotriva invaziei Uniunii Sovietice de către trupele naziste în 1941, a recunoscut Biserica Ortodoxă, Biserica Rusiei a recunoscut în 1943 autocefalia Bisericii Georgiei. În 1989, aceasta a fost recunoscută și de către Patriarhia Ecumenică. Astfel a fost recunoscută "de jure" o autocefalie care "de facto" s-a exercitat începând din secolul al V-lea. După căderea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Georgiei, Biserica Ortodoxă de aici a cunoscut o mare renaștere. În anul
Biserica Ortodoxă Georgiană () [Corola-website/Science/319841_a_321170]
-
Biserica Antiohiei a fost în primul mileniu creștin una din cele cinci patriarhii ale creștinătății, alături de Roma, Constantinopol, Alexandria și Ierusalim. În zilele noastre este una din Bisericile Ortodoxe autocefale. În traducerea cea mai răspândită a documentelor oficiale (în limba engleză), Biserica Antiohiei se intitulează Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei și a întregului Răsărit
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
primul mileniu creștin una din cele cinci patriarhii ale creștinătății, alături de Roma, Constantinopol, Alexandria și Ierusalim. În zilele noastre este una din Bisericile Ortodoxe autocefale. În traducerea cea mai răspândită a documentelor oficiale (în limba engleză), Biserica Antiohiei se intitulează Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei și a întregului Răsărit, dar o traducere literală a denumirii arabe impuse de legislația otomană (și utilizată până astăzi de succesorii politici ai otomanilor) ar suna mai degrabă astfel: Patriarhia Ortodoxă Romană (a Romeilor) a Antiohiei și
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
în limba engleză), Biserica Antiohiei se intitulează Patriarhia Greco-Ortodoxă a Antiohiei și a întregului Răsărit, dar o traducere literală a denumirii arabe impuse de legislația otomană (și utilizată până astăzi de succesorii politici ai otomanilor) ar suna mai degrabă astfel: Patriarhia Ortodoxă Romană (a Romeilor) a Antiohiei și a întregului Răsărit (conform împărțirii teritoriilor otomane după sistemul millet-urilor, ortodocșii aparțineau toți de "Rum millet" - miletul romanilor/romeilor). Biserica Antiohiei este continuatoarea comunității creștine fondate în Antiohia de către apostolii Petru (considerat ca
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
Orientale, păstrând o viziune hristologică oarecum diferită ca limbaj de cea de la Calcedon. Restul Bisericii Antiohiei, în primul rând greci sau părți ale populației locale elenizate au rămas în comuniune cu Roma, Constantinopolul, Alexandria și Ierusalimul. Urmașii acestora formează astăzi "Patriarhia Ortodoxă Greacă a Antiohiei și a întregului Răsărit", considerată de comuniunea ortodoxă drept unica moștenitoare legitimă a Bisericii din Antiohia. Schisma a slăbit mult Biserica Antiohiei, iar în 637, când Antiohia a fost cucerită de arabii musulmani, Biserica "greacă" a
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
pe tinerii ortodocși. Institutul Teologic Sf. Ioan Damaschin (Tripoli, Liban) a fost creat de în 1970, iar în 1988 acesta a fost complet incorporat în Universitatea din Balamand. Institutul funcțioanează ca principal seminar de instruire teologică pentru clerul și laicatul Patriarhiei. Sfântul Sinod al Antiohiei îl cuprinde pe patriarh și pe toți episcopii eparhioți. Acesta se întrunește în fiecare primăvară și toamnă pentru a dezbate problemele Bisericii, pentru a alege episcopii sau pe patriarh, după caz. Patriarhul și Sfântul Sinod conduc
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
Europa, în Australia și Pacific. Arhiepiscopia cu cel mai mare număr de credincioși este cea aAmericii de Nord. Este singura alcătuită din mai multe eparhii. Arhiepiscopia cu teritoriul cel mai întins este cea a Australiei și Noii Zeelande. Numărul credincioșilor Patriarhiei Antiohiei este estimat la 750.000-1.000.000 numai pe teritoriul Siriei. De-a lungul secolelor, numele Bisericii Antiohiei a fost asociat cu cel al multor sfinți din calendarul bisericesc, între care:
Patriarhia Antiohiei () [Corola-website/Science/319840_a_321169]
-
Cel mai bun artist interpret,- 2006), 2008 - Premiul de Excelență (Antenă 1 - Duminică în Familie), 2008 - Diplomă de Onoare pentru rolul avut în Festivalul Cerbul de Aur (TVR), 2008 - Premiul de Excelență (Primăria Generală a Capitalei), 2008 - Diplomă de Vrednicie (Patriarhia Ortodoxă Română), 2008 - Premiul DISCUL DE PLATINA (Casă de Productie Ovo Music) pentru vânzări record.
Premiile Angelei Similea () [Corola-website/Science/315666_a_316995]
-
jumătate din moșia Tătărași (1748, Grigore II Ghica), cealaltă jumătate a moșiei Tătărași (1751, Constantin Racoviță), moșia târgului Botoșani și izlazul cumpărat de la familia Cantacuzino (1753, Constantin Racoviță), Cișmea, Răchiți etc. În anul 1753, domnitorul Constantin Racoviță a închinat către Patriarhia Antiohiei, aici instalându-se călugări greci. Hotarele mănăstirii au fost întărite prin actele lui Grigore III Ghica (1776), Alexandru I Mavrocordat (1783) și Alexandru Moruzi (1803). Moșiile mănăstirii, împreună cu iazurile și viile, sunt arendate de către stareții Popăuților, aducând mari venituri
Mănăstirea Popăuți () [Corola-website/Science/316558_a_317887]
-
monument istoric și este acoperită cu șindrilă. Intemperiile naturii au degradat-o și, în mai multe rânduri, s-au făcut reparații. Între anii 1968-1973 s-a făcut reparația capitală prin Direcția Monumentelor din Cluj-Napoca, prin ajutoare primite de la Departamentul Cultelor, Patriarhia Bisericii Ortodoxe Române, Arhiepiscopia Clujului și contribuția benevolă a credincioșilor. Ultima reparație generală s-a făcut în anul 1997 cu fonduri proprii și s-a continuat până în anul 1999, s-au făcut scările și drumul de acces până la biserică sub
Biserica de lemn din Sălcuța () [Corola-website/Science/316592_a_317921]