3,245 matches
-
Editura Cronica, Iași, 2009; Faldurile nopții (cu o prefață de Ioan Holban), Editura Junimea, Iași, 2012. Alte volume publicate: Șevaletul (roman), Editura Boema, Iași, 1995; Podul de piatră (povestiri, cu o postfață de Nichita Danilov), Editura Junimea, Iași, 2004; Apocalipsa perpetuă (scenete, cu o prefață de Bogdan Ulmu), Editura Cronica, Iași, 2004. Membru al Uniunii Scriitorilor din România. Ștefan Amariței ar putea fi inclus în familia versificatorilor (neo)moderniști, vizionari, gnomici și ezoterici, cultivatori ai obscurității și ambiguității, ai figurilor de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
pânzele artistului grafic, textele sunt expresiile explozive, autosuficiente, ale agonicului, ale torturii de a muri și a se renaște, din nou și din nou, nu în proximitatea morții, ci chiar în ea, de a supraviețui cu această conștiință a muritudinii perpetue ("cât de mult mor!", notează poetul prin vocea propriei umbre, sinistră Apariție în timpul unui ritual vizionar obișnuit). În fapt, este cât se poate de evident, în timpul lecturii propriu-zise a poemelor în proză, că între cele două părți ale cărții, Moarte
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a condensa o poetică (a prozaismului, a gestualității denudate de sensuri prea grave de menționat, din această perspectivă, textele Așa grăit-a Pițipoanca, viitorul amoebelor, pițipoanca și țiparul, reflectări dintre cele mai pitorești ale umanității emblematice pentru o Românie de perpetuă tranziție). Convingătoare este în special ilustrarea acestei poetici în Ontos și ontos II, probabil cele mai bune texte ale volumului, în care meditația despre calitatea unui timp, de altfel punctul centrifugal al întregii lirici scrise de "teutonul român" Michael Astner
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
decât dezamăgit de pauperitatea blasfemică a discursului. Evanghelia după om însumează de fapt poeme ale pătimirii în(-) și întru starea de a fi om. Împrumutând sonuri diverse, meditațiile lirice din carte se grefează în special pe luciditatea halucinantă a situării, perpetue, într-o zonă a neliniștii în fond benefice, din moment ce generează versuri precum cele din Pledoarie pentru stare de fapt : "Aștept într-o haltă,/ populată cu lumi paralele,/ învierea morților și viața veacului ce va să vie.// Îmi strivesc memoria/ de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
cel mai profund la concupiscența cea mai vulgară), bărbatul este un adorator desăvârșit, neclintit de nicio revelație întoarsă. Baladele și idilele, rondelurile, sonetele și cântecele naive ale lui Brumaru nu devin niciodată madrigaluri răsturnate. Dimpotrivă: ceea ce funcționează, în cazul adoratorului perpetuu deghizat uneori în faun este un fel de cristalizare stendhaliană, asumată pe deplin, ba chiar împinsă până aproape de ceea ce am putea numi o limită a inconștienței în reprezentarea femininului. După Reparata cu cei sâni și Pirata chioară de un sân
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
iluminării. Frânturile de povești relatate în ele configurează trepte ale rătăcirii, ale căutării halucinante prin spații labirintice, ascunse în alte spații labirintice, în care obiectele și spațiile însele se convertesc, printr-un bizar proces de umanizare, în forme ce reiterează perpetuu același tipar al orbecăirii. Seara, toate sufletele ies de la Second-Hand, în biserică sfinții din icoane se rotesc cu capul în jos, iar un Fluture cap-de-mort scheaună, jalnic, peste orașul acoperit de "pânza neagră, croncănitoare" a ciorilor Stradelă; camera se ascunde
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
fiecare Cuvânt în cuvânt, nu poate fi, prin urmare, decât una aurorală; identic, ființa rostuită prin logos nu poate fi decât una duminicală. In fiecare dintre volumele lui Nicolae Ionel exultă omul de duminică și de sărbătoare, cel menit celebrării perpetue, într-o limbă ce vorbește de la sine despre atât despre substanța sa profundă, cât și despre temeiul său, Întemeierea: "Cum în afară,-abisul de abise/ galactice nu poate fi ajuns,/ și-abisele-n lăuntrul meu închise/ n-adâncul celular nu-s de
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
Orur (în mod cert, un alter ego al poetului), unele dintre complicatele Jeux d'amour, câteva dintre Balade și, aproape în întregime, ciclul Rosarium constituie, în fapt, remarcabile exerciții de reflecție pe marginea cultului marianic. Cultul Morții-Mamă, izbăvitoarea lumii, cea perpetuu adorată, este una dintre statornicele obsesii ale lui Cezar Ivănescu și, cu siguranță, fixația care a alimentat lecturile psihanalitice ale operei sale (Laura Pavel, spre exemplu, a putut identifica, în lunga epopee a Baaadului, "un veritabil complex al lui Oreste
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
prelucrate în scenarii inițiatice lesne comparabile cu tiparul catabazei lui Orfeu, din moment ce se articulează pe același concept esențial: teletai (riturile tainice). Astfel, însăși metafora-simbol dominantă, ce dă și titlul primelor sale cărți, rodul, devine un semn al fertilității și regenerării perpetue întru moarte. Echivalența rod-moarte este realizată, undeva, fără nici un rest ("rotundul rod ce-i moartea: rotund precum era rotundul/ când nu existau cranii/ rodul acesta crematorial"), căci ființa cezarivănesciană pare marcată de la început de morbul descompunerii lente, insidioase, voluptuoase. Marca
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
în el stridențe sociopolitice sau reflecții cotidiene cu totul epurate de metaforism. Armonia suav erotică, refăcută pe cale anamnetică sau onirică, nostalgia acelui illo tempore în care cuplul devenea ori, și mai bine, era una, trăind într-un climat de fericire perpetuă, nu pot fi întreținute prea mult. Mutația de semn/ percepție a evaziunii erotice are loc mai ales atunci când privirea poetului coboară asupra prezentului. În astfel de momente, tristețea sa lucidă identifică, fără greș, spectacolul grotesc al unei lumi spoite, incapabile
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
bulversante, ce dau seamă de adevărata adâncime a unei individualități poetice vulnerate nu atât de inadecvarea ființei la o lume imundă și agresivă, cât de avatarurile propriei sfâșieri. Între mine și mine", iată de fapt intervalul căutărilor clarificatoare, al tentativelor perpetue de a descoperi acele rotunjimi care să dea consistență profilului unui ins torturat, angoasat, inapt a se plia pe așteptările unei exteriorități în fond nedemne și, deopotrivă, a-și minimaliza ori alunga cu totul suferința de sine. Încă din primele
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
gelozie, speranță, dezgust și confuzie). Texte ca nesfârșită-i surparea, e prea târziu, iubito, ca să mă mai grăbesc, iubita mea m-a părăsit, când femeia ta te părăsește sau mâinile unui străin pe umerii tăi configurează o poetică a despărțirii perpetue, a sângerării unui eu căruia i se confirmă, mereu, întâlnirea eșuată cu alteritatea. O alteritate care i se refuză cu obstinație, refuzând comunicarea, ca în nimeni nu înțelege pe nimeni, astfel cufundând subiectul liric într-un abis al conștiinței, în
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
a selectării acelor experiențe biografico-lirice capitale, de răscruce. În fapt, mai toate volumele autorului, scrise, cum afirmă undeva, la "flacăra flămândă" a sagacității, cuprind texte cărora ideea de experiență-limită, de sfâșiere ontologică (și poetică!) nu le este deloc străină. Situarea perpetuă într-un orizont al îndoielii de lume și de sine, scindarea între principii contrare cum și, deloc întâmplător pentru un eseist specializat în Aventurile terțului, depășirea lor printr-un proces unificator care să nu le piardă, ci, dimpotrivă, să le
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
se dăruiește unui abis resimțit, întocmai ca pharmakon-ul grecesc, când ca un blestem, când ca o binecuvântare, dar întotdeauna ca un dat necesar, ca o realitate imanentă ființei: "cuiele/ sârma ghimpată sunt necesare". Așa se explică și apetența pentru glisarea perpetuă între un ieri al suferinței epurate grație unei încrederi în sensul ei catharctic și un azi al dezechilibrului, al cumpenei (câtă vreme timpul viitor rămâne de regulă unul al morții): "abia mă aflu/ printre degetele dureroase/ mușchii febrili/ ochii uscați
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
spre o lumină tot întunecată, cea a vieții biologice. În poemul intitulat Octombrie, spre exemplu, pre-nașterea este recuperată anamnetic ca un lung șir de scindări, de diviziuni între punctele cardinale opuse ale conștiinței: "Mă aflam închis într-un ou,/ în perpetuă rostogolire prin mine însumi/ în Marele Întuneric,/ unde Răsăritul și Apusul erau doi frați siamezi/ Un fel de soare negru mă locuia/ Un fel de pasăre augustă a neantului (...)// Într-o arenă fără gladiatori/ într-un câmp cu flori sălbatice
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
tipică mai târzie a poetului ("Lucian Vasiliu/ este inventatorul/ unei monadologii desuete/ așadar,/ bun de răstignit/ pe un perete// el e un fel/ de/ n-ar mai fi-/ când bezmetic/ și când gri") se articulează pe același principiu al alunecării perpetue nu atât între "orgoliu și umilință", între sens și nonsens, cât între haos și ordine, între ființă și neființă. În spațiul dintre ele, instanța auctorială poate textualiza în voie "mesajul ultimității" (Vladimir Jankélévitch). Din fericire însă, în cursul acestui proces
Dicţionarul critic al poeziei ieşene contemporane: autori, cărţi, teme by Emanuela Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1403_a_2645]
-
să agite popoarele creștine", trebuie căutată în cuvintele lui Hristos. Statul a încetat "să fie unul". Din divizare și din existența a două puteri, a principelui și a celor ce se consideră purtători ai voinței divine, a rezultat "un conflict perpetuu de jurisdicție", care a făcut imposibilă orice "politică bună" în societatea noastră. Nu s-a știut niciodată, scrie Rousseau, cărui stăpîn sau cărui preot trebuie să i te supui". Această situație se referă la "un drept mixt și indisociabil, care
by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
să rezolve tensiunea specifică oricărei forme de textualitate: tensiunea dintre continuitate-repetiție, pe de o parte, și progresia, pe de altă parte. B. Combettes rezumă acest fenomen de textualitate generală în acești termeni: Absența aportului de informație ar genera o parafrază perpetuă; absența punctelor de ancorare care fac trimitere la ceva "deja-spus" ar conduce la o suită de fraze care, pe termen mai mult sau mai puțin lung, nu ar avea nici o legătură între ele" (1986, p. 69). Această tensiune constitutivă apare
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
guler, brodată cu motive de culoare violet. Și întotdeauna își pune pe mîini mănuși negre pentru a le proteja fără îndoială de înțepături, atunci cînd lucrează. Este straniu să vezi degetele acelea subțiri, negre cum se învîrtesc într-o mișcare perpetuă și rapidă, pentru a prinde firele, a le reține, a le trage, a le lăsa să cadă, a le prinde din nou. Ai spune că sînt niște piciorușe subțiri de insecte foarte agile, neobosite". Adăugăm un ultim paragraf care descrie
by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
care nu poate decît accelera marile descoperiri științifice. Dar ar putea fi imediat formulată o obiec-ție majoră: cum poate filosofia, în dorința sa de stabilitate și de permanență, să accepte ca fundament știința, care se află într-o stare de perpetuă fierbere, de schimbare continuă ? Chiar și Lupasco spunea: "Aventura experimentală a științei secolului nostru este ca un taifun care mătură totul în calea lui inclusiv teoriile științifice... ale celor care l-au declanșat și îl alimentează irezistibil "12. Obiecția este
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
cea a actualizării) este mereu asociată, în abordarea lui Lupasco, unei finalități antagoniste. Cauzalitatea locală nu apare decît într-un domeniu restrîns al Realității. Cauzalitatea globlă este prezentă la toate nivelurile de Realitate. Realitatea în întregime nu este decît o perpetuă oscilație între actualizare și potențializare. A lua în considerare doar actualizarea conduce inexorabil la un real trunchiat. Nu există actualizare absolută. Dar actualizarea și potențializarea nu sunt suficiente pentru o definiție logică coerentă a Realității. Mișcarea, tranziția, trecerea de la potențial
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
non-contra-dicției este respectată. Structura repetitivă a acțiunii logicii terțului inclus dă naștere imbricării nivelurilor și a coerenței ansamblului naturii. Un rol particular este jucat de cele trei învelișuri topologice ale tuturor stărilor A, non-A și T. Există o transmutare perpetuă, iterativă și ciclică a unei stări T într-un cuplu de contra-dictorii (A, non-A), adică o amplificare continuă a principiului non-contradicției. Să clarificăm acum problema de logică ridicată de considerațiile lui Umberto Eco citate anterior. Îl citez din nou
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
numește "micile mistere"), în vreme ce intensificarea nedefinită a simțurilor ocupă emisfera de sus (faza 6, înălțarea la cer, urcarea vieții în serviciul spiritului, ceea ce tradiția numește "marile mistere"). Jos, științele, la plural, sus, cunoașterea, la singular, în centru conștiința. Centrul este perpetuu germinativ: conștiința devine din ce în ce mai intensă, ea se învîrte din ce în ce mai repede și stabilește din ce în ce mai multe raporturi tot mai încărcate de sens"4. În Chipuri imobile se spune că vom ajunge să "ne convingem într-o zi (care va fi o zi
[Corola-publishinghouse/Science/1461_a_2759]
-
vitale". La polul opus al naționalismelor, al căror caracter războinic se manifestă din ce în ce mai mult, visul de întemeiere a Statelor Unite ale Europei, care apăruse sub formă ectoplasmatică în "utopiile" secolului al XVII-lea (William Penn, abatele de Saint-Pierre) sau "proiectul păcii perpetue" al lui Kant capătă consistența unui sistem de idei în care se îngemănează emanciparea naționalităților, democrația republicană și federația europeană. Victor Hugo profetizează sublim domnia viitoare a Statelor Unite ale Europei, care vestesc ele însele Omenirea înfrățită a viitorului. Mai mult
Gîndind Europa by Edgar Morin [Corola-publishinghouse/Science/1421_a_2663]
-
continuități nu înseamnă să ignori elementele de înnoire autentică, mutațiile produse în plan mental, în atitudini, în reconsiderarea ansamblului sociopolitic, în cultură nu mai puțin. E. Lovinescu avea dreptate să spună că "în materie de cultură evoluțiile nu sunt nici perpetui, nici lineare; când crezi că ai pus mâna pe un țărm, un val te va smulge departe în larg; pânza țesută ziua se desface noaptea; apele se ascund în nisip și ciulinul crește pe marmura cetății ruinate". Suntem, acum, în
[Corola-publishinghouse/Science/1451_a_2749]