14,286 matches
-
pe care-l avea de făcut până în Nashville și că acolo va fi cu Clyde. Toamna acoperise cu totul dealurile. Pinii se biciuiau între ei în bătaia vântului acolo sus, dar la nivelul pământului era destul de liniște, chiar dacă bătea un pic vântul, dar nu atât de puternic ca la înălțimea unde se terminau pinii. Câteva frunze din tufișuri care creșteau pe acolo s-au încolăcit printre picioarele noastre și au luat-o înaintea noastră pe cărarea spre oraș. Mi-aș fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
din acele seturi cu care să te vopsești singur acasă, dacă ești prea jenat să te duci la un salon. Se plimba prin grădină, a continuat el, ca să ia o gură de aer curat, probabil dorindu-și să scape un pic și de gălăgie. Am înțeles de la vecini că petrecerea a fost destul de animată. Ochii lui s-au oprit cu un aer dezaprobator pe o gaură din pantalonii mei croșetați. Domnișoara Jackson nici nu era nevoie să fie neapărat beată ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
discuția care nu ducea nicăieri și de atmosfera încărcată. întorcându-mă pe călcâie am ieșit pe ușă în cea mai demnă manieră de care eram capabilă, având în vedere faptul că dormisem doar câteva ore și încă mă simțeam un pic pe altă planetă, în urma comportamentului destrăbălat de noaptea trecută de la petrecere. Am luat-o pe niște coridoare galbene ca și linoleumul, care păreau fără sfârșit, mult prea nervoasă ca să mă opresc și să întreb pe cineva unde este ieșirea, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
Era noiembrie, frig crâncen, respirația mea scotea aburi eleganți în aer. Fațada casei era acoperită de o pânză încâlcită de crengi, ca un șal aruncat lejer peste umeri. Frunzele moarte de pe jos erau îmbibate de ploaie, întunecate și triste, fără pic de roșu în ele. Nu m-am gândit niciodată că toamna putea fi atât de cuminte și palidă. Mi-am spus cu hotărâre că dacă m-aș duce acasă, probabil m-aș îmbăta crunt și sentimental. Puteam face asta la fel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
afară să studiez efectul; impresionant. Speram doar să nu fi exagerat cu parfumul. M-am oprit pentru câteva momente în Fenwick ca să îi dau voie unei vânzătoare, acoperită de o coajă de machiaj ca o gheișă, să mă stropească un pic cu Montana și acum parcă îi vedeam aura albastru-închis în jurul meu. Nu puteam să mai aștept; ar trece ore până să se ducă. Cel puțin mirosea scump. Făcându-mi curaj, am împins ușile grele de sticlă. înăuntrul galeriei era răcoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ai venit aici? Ce vrei de la mine? Mă simțeam de parcă fusesem aruncată direct într-o piscină cu apă rece, într-o baie turcească - reconfortant atâta timp cât nu crăpi din cauza șocului. Mi-am turnat încă o ceașcă de cafea ca să câștig un pic de timp. —E puțin mai delicat, am început, privind-o cu atenție. Trebuie să fiu sigură că nu vei vorbi cu nimeni despre asta. Bineînțeles, a spus ea cu ușurință. Cu prea multă ușurință. —Lee mi-a povestit în noaptea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
de palidă de parcă nu fusese văzută niciodată de soare. Părul era șaten și neregulat, ca și cum și l-ar fi tăiat singur. Dar ceea ce mi-a atras atenția a fost privirea lui, ochii purtau o strălucire malefică ascunsă; ochi alungiți, un pic înclinați, sub sprâncene perfect drepte, de o culoare imprecisă, albastru sau gri, dar deschiși la culoare pe lângă paloarea pielii. Nu i-am putut citi expresia feței. Era ceva îngropat în spatele privirii, ceva ce voiam să scot la lumină. Am simțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a întrebat rapid. Așa este. — Voiam să te întreb dacă galeria are vreun tablou de Philip Guthrie. Judith mi-a spus că ai putea să te uiți pentru mine. Și-a trecut degetele prin păr, care s-a îndepărtat un pic din calea lor după care și-a revenit, exact în același loc. O mai văzusem făcând asta și mai devreme. Atunci mi se păruse un tic nervos. I-am spus: —Shelley tocmai m-a rugat să mă uit dacă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
a spus, surprinsă că mă vede. Nu arăta prea bine. Sub ochi avea cearcăne negre și tenul ei părea obosit, avea o nuanță nesănătoasă, pământie. Nu era deloc machiată, iar părul ei, strâns cu un elastic la spate, nu avea pic de strălucire. Era îmbrăcată într-o pereche de jeanși simpli și purta un pulover larg care probabil îi aparținea lui Johnny. Confortabil. —Pot să intru? am întrebat. — Sigur! M-a condus în living. Era un bârlog de burlac, cu canapele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
la subiect? a spus. —Păi, asta e. Probabil lucrezi pentru Clifford. Catherine îl avea pe Walter. Și ăștia doi sunt mereu în competiție, Clifford și Catherine. Nat a zâmbit. Era unul din zâmbetele care îi arăta dinții și nu avea pic de amuzament în el, ci doar un rânjet. —Ești isteață, nu? Sau cel puțin așa crede fratele meu. E paranoic din cauza ta. A zis cuvântul frate pe un ton batjocoritor, ca și cum își bătea joc de Clifford Hammond, sau cel puțin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
te-aș fi rănit, a spus gâfâind din cauza efortului de a se ține. Doar ți-am salvat viața, nu? —Nat! inima îmi bătea cu putere. L-am apucat cu amândouă mâinile de încheietură, cu degetele puternic strânse în jurul ei. Nici un pic de carne, doar oase, greu de apucat... Prea târziu. Scara parcă își dăduse seama că peretele de care se sprijină nu există de fapt. Nat a alunecat din mâinile mele, care erau și ele albe de la efort. S-a auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
chiar și pe mine cumplit. - Aha, făcu Bogdan, cred că înțeleg. Timpul curge de la stânga la dreapta. Bravo, Luca, bun exemplu! Ești bun, jos pălăria! - Căcat, i-am zis eu (țin minte și-acum). Fii atent. Imaginea se lărgi un pic, cuprinzând și mai mult nisip bătut de vânt, mult și inutil. - Da, am înțeles, hotărî Bogdan. Mersi, Luca. În clipa aceea apăru pe ecran un om în pula goală, ce privea undeva în zare. Era cu curul la aparat. Nisipul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
noastre au mers zeci de mii de ani pe firul furăciunii, Luca, al crimei... al... odioșeniei, Luca, și știi, pentru că și tu simțeai sau mai simți, poate, ca și mine... Pfuah! Oooh... Nu-mi vine să cred că nu avem pic de control asupra vieților noastre!! Nu-i nimic!!! Eu am formula mea, de-asta vreau s-o completez, pentru ca odată aplicată unui petec de pământ pe care anterior eu voi fi declanșat pieirea și pustiirea mea, acolo să renască forme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
emisfere electrogastronecromantobliveonaale, Luca, atât de necesare vieții și securității înțelegerii interumane a ceea ce va fi după ce voi declanșa, într-o primă fază, Pogromul meu personal, Luca! Înțelegi? Mamă... nu e control! Mi se pare incredibil! Cum să nu poți controla picul tău de clipită în vestibulul ăsta al Conștiinței de care ne bucurăm ca printr-o minune, de clipoceala asta anamorfopsihotică a gelatinei pe care unii o numesc spațiu celest și a cărei viață însăși durează o secundă de-a Spiritului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
În momentul de care vorbim, Mircea abia împlinise așadar cincizeci de ani, avea o familie frumoasă și fericită, dar și o mare problemă. Una capitală. Și cum era dimineață, iar Mircea avea obiceiul ca dimineața după trezire să petreacă un pic de timp în fața oglinzii, tocmai asta făcea și acum, meditând la gravele implicații ale veștii pe care o aflase de pe prima pagină a tuturor gazetelor cumpărate de inimoasa lui soție cu numai câteva minute în urmă. Fapta, lucrul sau blestemul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
era să judece întrebarea cretină a persoanei din fața lui. De altfel nici nu răspunse, sperând ca aceasta să dispară cât mai repede, cu tot cu falsitatea lumii pe care o reprezenta și în spiritul căreia vorbise. Personajul nostru se mai gândi un pic, acum parcă un pic mai linștit, în vreme ce restul persoanelor aflate în birou, în număr de aproximativ zece, îl priveau într-o tăcere perpetuă. Acum se ridicaseră însă în picioare, formând un cerc în jurul lui și privindu-l ca și cum ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
cretină a persoanei din fața lui. De altfel nici nu răspunse, sperând ca aceasta să dispară cât mai repede, cu tot cu falsitatea lumii pe care o reprezenta și în spiritul căreia vorbise. Personajul nostru se mai gândi un pic, acum parcă un pic mai linștit, în vreme ce restul persoanelor aflate în birou, în număr de aproximativ zece, îl priveau într-o tăcere perpetuă. Acum se ridicaseră însă în picioare, formând un cerc în jurul lui și privindu-l ca și cum ar fi fost un animal ciudat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Stai ușor, un’ te duci? - Cum adică unde mă duc? spuse Abdulah uimit, încercând din răsputeri să-și ascundă uimirea. Merg să-mi iau răsplata, așa cum mi s-a promis. O vreau pe aia cu părul verde. - Stai, stai un pic. Cine ți-a promis? - Yusuf, la moschee. - Aha, ia vino un pic să vorbim. Hai un pic mai încolo, uite, la masa aia. - Da’ de ce nu pot să merg direct la virgine? Ce să vorbim? Cine ești? - Nu contează. Vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
uimit, încercând din răsputeri să-și ascundă uimirea. Merg să-mi iau răsplata, așa cum mi s-a promis. O vreau pe aia cu părul verde. - Stai, stai un pic. Cine ți-a promis? - Yusuf, la moschee. - Aha, ia vino un pic să vorbim. Hai un pic mai încolo, uite, la masa aia. - Da’ de ce nu pot să merg direct la virgine? Ce să vorbim? Cine ești? - Nu contează. Vreau să-z zic ceva, ține-z pula un pic. - O.k. Cei doi se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
-și ascundă uimirea. Merg să-mi iau răsplata, așa cum mi s-a promis. O vreau pe aia cu părul verde. - Stai, stai un pic. Cine ți-a promis? - Yusuf, la moschee. - Aha, ia vino un pic să vorbim. Hai un pic mai încolo, uite, la masa aia. - Da’ de ce nu pot să merg direct la virgine? Ce să vorbim? Cine ești? - Nu contează. Vreau să-z zic ceva, ține-z pula un pic. - O.k. Cei doi se îndreptară spre un loc mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
moschee. - Aha, ia vino un pic să vorbim. Hai un pic mai încolo, uite, la masa aia. - Da’ de ce nu pot să merg direct la virgine? Ce să vorbim? Cine ești? - Nu contează. Vreau să-z zic ceva, ține-z pula un pic. - O.k. Cei doi se îndreptară spre un loc mai retras din spatele unor copaci. Se așezară. Tipul părea foarte supărat, ba chiar nervos, motiv pentru care tăcea, privindu-l numai din când în când, cu o mină destul de întunecată. Nici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
instalațiile luminoase și sonore năuciră pe de-a-ntregul privitorii. Certurile, răspunsurile pe care și le dădeau instrumentele unele altora, cuvintele pe care și le adresau întrecură efectiv orice închipuire, ba chiar s-ar fi putut spune că nu mai cunoșteau pic de rușine pe măsură ce Naybet deborda de măiestrie, dărâmându-și întregul complex de percuție pe care-l avea la dispoziție. În tot acest timp, uralele mulțimii înnebunite de transa încrâncenată în care era purtată creșteau din ce în ce. Po-po-po-poai-pi-poai, declamă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
ce se întâmplă? - Da, da, răvășitor, nu-mi revin, bâiguia John Euripide, încercând de zor să se așeze la locul său, ceea ce și reuși să facă într-un final. Haideți, să ne așezăm, vă rog... aș vrea să vorbim un pic despre ce poate înseamna toată această poveste a Aurorei Sticlaru... vă rog... Oamenii cu fețe ciudate se grăbiră să se așeze din nou, deși mulți nu mai aveau pe ce, fiindcă aruncaseră scaunele, astfel că rămaseră în picioare. Eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
numai astfel se pot împlini sufletele precum cel al meu, adăstând la răscrucea dintre lumi?... Nu știu. Nu știu cum este pentru fiecare, dar pentru mine cunosc, cred, răspunsul, o dată pentru totdeauna: am să aleg viața în locul exaltării aceleia tulburi și fără pic de consistență pe care unii o numesc geniu și pe care, dacă n-aș ști totuși că am trăit-o pe propria-mi piele până nu demult, în încercarea de a afla locul de unde izvorăsc gândurile, la fel de neputincios ca cine știe câți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
șters orice indiciu. Ochii lui Cristi își reveniseră de acum și vedea acum mai bine. Numai un punct luminos mai stăruia în centrul câmpului vizual. E foarte plauzibilă presupunerea ta, se uită el către tânărul agent care era totuși un pic descumpănit din cauza faptului că nu luase în calcul și aversa din noaptea trecută, -și eu cred că așa s-au petrecut lucrurile. În concluzie, am aflat cum s-a oprit camionul. Nu și de ce. O să încercăm mai încolo să-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]