3,133 matches
-
disperare să mă trezesc, oprindu-se gingașe pe ochi, pe nas, pe gură, reluându-mă În stăpânire, smulgându-mă treptat din absență; iată, o revăd susurând: plânge, râde fericită, mă bate pe umeri (Înghețase sloi zăpada În pulovărul vărgat), Îmi pipăie brațele, mă bate pe spate, coboară, atinge orice parte a corpului: abdomen, șolduri, genunchi; Îmi Înfoaie părul, Îmi scutură cizmele galbene; gata, am fost refăcut, am fost reînviat prin gesturile ei, am reapărut din absență; este la capătul puterilor, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ani, ascunzându-ne câteodată toată ziua, fără să mai intrăm În clasă pentru lecții. Orice colțișor, orice ungher, cât de misterios ar fi fost, fusese explorat minuțios de către noi; nu exista piatră sau crăpătură din gard, să nu fi fost pipăită și probată. Am trăit o senzație de timorare, ca un personaj de roman care știe că e personaj și trebuie să-și controleze gesturile și ținuta În fața cititorilor, pentru a ieși Înaintea lor În haina de duminică; mai artificial, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
vârsta mea de atunci, miraculos. Îmi plăcea să mă reflectez În oglindă, să stau ore Întregi mut de admirație În fața mea, cel din geamul argintat. Credeam că sunt viu și acolo; Întindeam mâna să mă mângâi pe obraz, să mă pipăi, dar e curios că nu atingeam oglinda, ci propriul meu corp real; senzația era de mare satisfacție: convins Însă că Întâlnesc pe cel dinaintea mea, ce mă privea cu mirare că exist, că arăt așa, că am ochi, gură, nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
nu ajung Încă să individualizez o formă precisă, un corp clar, un obiect real, totul este posibil, dar corpul meu nu există decât ca virtualitate. Mă Întorc la starea de plasmă a Întunericului din care am ieșit; chiar dacă Încerc să pipăi realul cu degetul, nu pot da un nume materiei, căci numirea se realizează ca diferență vizuală. Aprind brusc lumina, și atunci obiectele mă invadează; ochiul le caută, le descoperă, le omologhează: sunt toate la locul lor, ceasul cu cuc, umbrela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
société où je me divertis assez bien... La Paris am fi putut să ne Înțelegem, am fi refăcut firul rupt, l-am fi cusut cu arta amorului parisian, l-am fi lipit elegant cu subtilitățile limbii franceze. Bă, monstrule, am pipăit-o pe fund pe ciunga aia de Venus din Milo. Nu e nimic de ea, dar să vezi ce salivează babalâcii dându-i ocol și pozând-o din cur și din față; mă prăpădisem de râs. „Hai sictir“, mi-ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
Prin piața Palatului regal i se păru totuși că tăcerea a fost prea lungă. Cumpănind despre ce i-ar putea vorbi, își aminti cu cât interes a discutat Grigore despre nevoile țărănești. Îi zise deci, ezitând, parcă i-ar fi pipăit sufletul: ― Nici n-am pomenit, atâta ce se vorbește pe aici despre țărani și mereu despre țărani. Toată lumea, pretutindeni, întruna: chestia țărănească, problema țărănească, să facem așa, să facem altfel... De ce atâta discuție? Până și la mine în curte, toți
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
-l aprobe, Ion Pravilă ceru de-a dreptul părerea lui Titu, așteptând o acoperire a purtării lui. ― Apoi, oameni buni, eu sunt străin și de-abia de ieri în sat, zise tânărul Herdelea puțin încurcat de privirile curioase care-l pipăiau din toate părțile. Nu cunosc împrejurările și nici ce pagubă este, dacă este, și... ― Nu e pagubă deloc, conașule, strigă brusc pândarul cel bătrân. Poftiți și dumneavoastră să vedeți și dacă... ― Tu ține-ți gura, Iacobe, și lasă-l pe
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cald în odaie. Se sculă, îmbrăcă un halat, aprinse o țigară. Trebuie să se răcorească puțin. Întunericul era acuma mai negru. În hol razele lunii se zvârcoleau neputincioase. Ajunse bâjbâind în deschizătura verandei unde erau câteva fotoliuri și mescioare. Își pipăi un jilț și se așeză încet, cum și venise, parcă i-ar fi fost teamă să nu turbure somnul celorlalți. Ședea cu spatele spre peretele care-l despărțea de iubirea lui. In față, pieziș, prin sticla albastră, îl privea discul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
cu un braț, iar cu celălalt sprijinindu-se. Nadina își înfipse degetele în părul lui, zgâlțâind cu furie. Deodată simți mâna lui grea ca un mai între pulpele ei lipite, despărțindu-le și făcând loc genunchilor lui. Aceeași mână îi pipăi o clipă pântecele cu mișcări aspre. Nadina se zvârcolea neputincioasă sub greutatea bărbatului, legănîndu-și capul pe dunga canapelei: ― Nu vreau!... Ajutor!... Ajutor! Petre își ridică atunci capul dintre sânii ei și mormăi răgușit: ― Stai binișor... Stai, că doar nu te
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
care vociferau și continuă retragerea prin grădini, într-un ritm mai cumpătat, gândind că se va uni cu trupa la adăpost și zicîndu-și, pe măsură ce se reculegea: ― Noroc că n-au fost încărcate armele, altfel tâlharii ne omorau! Pe când jandarmii dispăreau, pipăindu-și cucuiele și coastele, țăranii comentau bătălia cu râsete și glume, cu sudălmi și ocări. Trifon Guju bălăbănea o pușcă în aer, și chiuia, și striga cu o vioiciune ce nu se potrivea deloc cu fața lui morocănoasă: ― Acu-i
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
taxe, le făgăduiește să le arendeze lor moșiile statului, să ușureze învoielile cu boierii și alte asemenea lucruri, care ar fi fost foarte bune înainte de izbucnirea răzmeriței, pe când azi... ― Eu am fost la Amara numai acum câteva zile și am pipăit pulsul țăranilor! urmă Grigore. Cu vreo lună înainte umblau și se zbăteau să cumpere moșia Babaroaga. Azi nici prin gând nu le mai trece așa ceva. Azi pretind foarte simplu să li se împartă toate moșiile. Și acestor oameni vrei dumneata
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
în oală să-ți fac o ciorbă fierbinte și... Se întrerupse deodată. Ochii îl priveau mereu, nemișcați, cu aceeași umbră de spaimă, deși gura întredeschisă parcă voia să vorbească. ― Aoleu, doar n-oi fi murit? bâigui Melentie zăpăcit. Se apropie, pipăi brațul uscat sprijinit pe dunga patului și cu degetele atârnând în jos. ― A murit! făcu omul abătut, uitîndu-se lung în ochii încremeniți cu privirea spre masă. Tocmai acuma s-a prăpădit și ea când... În pat, la picioarele moartei, copilașul
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
buni!... Faceți loc!... Dați-vă la o parte!... Nu mai intrați, că n-aveți ce lua!... Nea Serafime, fii tălică mai cuminte! Își croi drum cu coatele și pătrunse înăuntru. În marele hol de la parter oamenii umblau cu oarecare sfială, pipăiau lucrurile, vorbeau încet. Petre strigă mai mult rugător decât poruncitor: ― Ieșiți afară, măi oameni!... Ia ieșiți, că n-aveți ce căuta aici! Auzi pași sus, la etaj. Urcă în goană pe scara de stejar. În camerele deschise cotrobăiau după obiecte
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
bine ciuperca... Încercă de câteva ori, dar nu nimeri nicicum. Ceea ce nu-l descurajă pe Petrache, căruia zvâcnetul din viscere nu i se potolise. Până la urmă, Aurica se lăsă păgubașă, uitându-se cu jind la ursulețul de pluș. Petrache își pipăi mărunțișul din buzunare, privind când la căutătura bosumflată a Auricăi, când la rânjetul molfăit al bătrânului. — Câte ? întrebă acesta, cerându-și bănuții cu palma întinsă. — Nouă din zece, propuse Petrache. Te prinzi ? Bătrânul se ridică, abia atunci Petrache văzu că
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
a ști dincotro bate soarele, îi asculta sunetele amestecate, îi adulmeca aromele crude de iarbă spălată de ploaie. N-ar fi putut să-și separe simțurile, încerca o percepție nouă, care venea din toate deodată, de parcă privea și auzea și pipăia și mirosea cu același organ, ce putea fi o adăugire. Pășea fără să șovăie, nu mai fusese prin locurile acelea, dar era convins că nu greșea drumul. Inspiră adânc, dintr-o amintire mai veche, dar aerul, urnindu-se greu, nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
chipul tău. Și atunci nu mai ai unde să fugi. Marginile sufletului tău, frâiele minții, se desfac ca doagele unui butoi căruia i-au plesnit cercurile. După atâta vreme, putea să simtă liniștea cu toate cele cinci simțuri. Uneori o pipăia, așa cum simți cu degetul muchia dintre lumină și umbră. Alteori o privea și atunci văzduhul nu agita nicio frunză. Gustul ei era răcoros, nici n-ar fi putut fi altfel pentru cineva ca el, care nu ieșea din casă decât
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
Aruncă, din obișnuință, o privire în oglindă, dar nu-și netezi părul care cădea în neorânduială. Se uitase în vitrină și nu-i venise să creadă : buza de jos spartă, ochiul stâng pe jumătate închis, obrajii descărnați de nesomn. Își pipăise fața, încă neconvinsă că reintrase în realitate, carnea era amorțită și senzațiile nu corespundeau cu ceea ce vedea în luciul vitrinei. Abia apoi, după ce mersese la spital, înțelesese că înlăuntrul ei lucrurile erau mult mai grave. Îi trebuiră câteva săptămâni pentru ca
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de acordeon, la fiecare mișcare, burduful lăsa să-i scape un vaier din slobozeniile trecute, ca o boare uscată ce fluieră prin streșini. Vorbind aceeași limbă amestecată, acordeonul visa pentru el. Isaia dormea împăcat, cu capul în poala Marchizei, mâna pipăindu-i zadarnic prin iarbă după sticlă și resemnându-se, apoi, să cotrobăie printre pulpele ei, pe sub fustă. Cum visa bucurie și milostenie, o visă și pe Marchiză și o iertă de păcate. Iar ea părea pe măsura visului său. Neprihănită
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
deschizi ușa de la biroul lui taică- tu. Știi că n-ai voie acolo... Jenică încuviință fără o vorbă. Simți, pe dedesubt, hainele tricotate de maică-sa, ciorapii, flanelul, furnicându-l de la câlcâie până la șira spinării și strângându-l la subsuori. Pipăi pereții acestei cuști nezăbrelite și, tocmai de aceea, mai rea decât o cușcă adevărată. Se opri pentru o clipă în fața ușii de la biroul lui taică-su. N-o încercase niciodată. Nici măcar nu știa dacă e sau nu încuiată. Maca habar
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
patului, acolo unde ea lăsase locul liber, sărind spre perete. Fata își desfăcu prosopul, dar își apără goliciunea, ghemuindu-se. El întinse degetele și o mângâie pe obraz. Fata îi îndepărtă iarăși mâna, întorcându-se în cercul ei. Maca stărui, pipăind, pe bâjbâitelea și de aceea tot mai tandru. Ea rămase nemișcată câteva clipe și atunci bărbatul, coborându-și degetele sub lobul urechii, spre claviculă, crezu că izbutise. Fata însă, uitând cu totul că o chemase Beatrice, se scutură, cu ochi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
le schimbe. Bancurile pentru strunguri se legănau în întuneric, ca niște bărci pântecoase. Podul rulant își întindea brațele, atât de lacom, încât în jur se făcea vid. Maca le privi cu compătimire, dar nu mai simți nevoia să le reînvie. Pipăi până dădu de clanță. Ușa se deschise repede, de parcă cineva îl aștepta înăuntru. În camera lipsită de ferestre, întunericul era deplin. De acolo nu se mai putea merge mai departe. Având această putere, întunericul parcă respira, ca într-un fel
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
lumină de un galben stins. Mă întorc spre Majestatea Sa: — La ce te uiți? mă întreabă el. Zâmbesc: — Mă întreb ce e în mintea Fiului Cerului. — O să-ți arăt ce e în mintea mea, îmi răspunde, în timp ce mâinile lui mă pipăie între coapse. Nu aici, Majestatea Voastră. Îl dau la o parte. — Nimeni nu-l opreste pe Fiul Cerului. — Cărăușii își vor da seama. — Și ce? — Se va naște un zvon și se va răspândi ca vântul. Mâine dimineață Majestatea Sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
de 6 și am navigat prin playlist-ul iPod-ului meu până când m-am oprit la „In My Dreams“, de REO Speedwagon. Când am coborât la Astor Place, o femeie foarte micuță, care semăna cu o bibliotecară de școală m-a pipăit de-a binelea. Mi-am cerut scuze pentru rolul meu În incident (cum ar fi că eram acolo), cu un sincer „scuză-mă“, la care ea s-a Întors și a strigat, cu cea mai contorsionată, malefică și diavolească expresie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
păream ridicolă Penelopei. Penelope, ea e Elisa. Ea mi-a arătat cum merg lucrurile toată săptămâna. Și Elisa, ea e Penelope, cea mai bună prietenă a mea. —Mamă, super inel! spuse Elisa, Înșfăcând mâna stângă a Penelopei În loc de dreapta și pipăindu-i Încet piatra uriașă. Strălucirea diamantului e, cum să zic, orbitoare! De fapt, Penelope afișase inelul „purtabil“ și m-am Întrebat ce părere ar fi avut Elisa despre celălalt. —Mulțumesc, spuse Penelope, În mod evident Încântată. Tocmai m-am logodit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
din spate, Kristin Davis. În capăt dreapta, chiar În fața ei, Suzanne Somers. Nu-i mare lucru, Îmi dau seama, dar tot vedete se cheamă. Capăt stânga, nu chiar În colț, mai degrabă În față, Sting și Trudie Styler, care se pipăie. Pe canapeaua rotundă de piele din mijloc, Heidi Klum și Seal, iar Davide i-a auzit spunând că trebuie să apară Zac Posen. —Mamă, spuse Penelope, cu un efort admirabil de a părea impresionată, În seara asta e multă lume
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]