5,205 matches
-
era iertat. Și nu numai că era iertat, dar suveranul își cerea el însuși iertare că-l maltratase, cerându-i chiar, din moment ce ăsta îi era năravul, să meargă să trâmbițeze în tot orașul că ochiul august se tămăduise. În realitate, pleoapele erau încă acoperite de bandaj, dar suveranul se simțea destul de în putere pentru a-și relua audiențele. Cu atât mai mult cu cât se petreceau evenimente de o gravitate ieșită din comun. Tocmai primise, într-adevăr, unul după altul, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
la promisiunile de prietenie ale lui Selim până când sabia otomană îi va fi tăiat beregata, ca de altfel tuturor circazienilor lui. A fost neîndoielnic un brav soldat în tinerețe, dar, deocamdată, nu-l preocupă nimic altceva decât să-și proteguiască pleoapele și să-și stoarcă supușii de aur. Trebuie să-l avertizăm asupra intențiilor celor de la Constantinopol; numai noi o putem face deoarece doar noi le cunoaștem. — Îți dai seama ce-mi propui? S-o fac pe spionul, să ies din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
degeaba soldații noștri ar face orice ca să fie transferați la Mediterana. Sclavul lăsă draperia să cadă, iar Vitellius se apucă din nou să ronțăie migdale și să bea vin dintr-o cupă din aur cizelat. Îl privi pe băiat pe sub pleoapele umflate. — Ești gal? — Sunt gal. Nu-mi plac galii, zise încruntat Vitellius. Cel mai bun gladiator al meu a evadat. Nu știu cum a reușit să fugă de la Ludi, aici, în Colonia. Era gladiatorul care ucidea pentru mine. Cel care, pentru mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
în întunericul decolorat de sus. Sampath rămase la intrare, cu ochii bine închiși, parcă pentru a le da timp să facă trecerea de la soare la umbră. În definitiv, nu dormise în noaptea aceea și trebuia să fie deosebit de atent. Deschise pleoapele încet, permițându-le pupilelor să exploreze semiîntunericul, aerul care semăna cu umbrele, cu apele tulburi ale unei bălți. Era vară; peisajul oferea doar câtva culori șterse, iar simțurile îi erau în cea mai mare parte copleșite de întuneric și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
schimbă hainele, își pictă fața, așteptă momentul în care familia era distrasă de agitația pe care o presupunea baia zilnică a lui Sampath și evadă pe cărarea care pornea din spatele adăpostului. Își conturase ochii cu dâre negre groase, trasate pe pleoapa de sus și pe cea de jos și-și prinsese câte un buchet de flori îmbobocite, care avea să se deschidă cu o explozie, după fiecare ureche. Asemeni unei actrițe gata de spectacol, era pregătită. Cu buzele strânse și cerceii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
lipicios din arbuști, tăiase tulpini ca să curgă sava ca laptele și să se picteze cu albul ei pe picioare. Scuturase stamine încărcate cu polen ca să-și verse povara galbenă și bogată pe degetele sale și-și presărase această bogăție pe pleoape... Mintea îi reveni la evenimentele acelei după-amiezi. 20 Acesta era atmosfera încărcată ce-l întâmpinase la sosire pe noul Colector Districtual, când, în cele din urmă, expresul cel mult-așteptat de la Delhi sosi. Imediat ce coborî din tren, acesta se trezi zorit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
Octavian Goga Că o vecernie domoala Se stinge zvonul din dumbrava, Pleoapa soarele-si închide Sus, pe o capita de otava, Norodul a cuprins podmolul Lângă frăgarul din ulița - De cârja sprijinit răsare Bătrânul preot la portița. Moșneag albit de zile negre, Așa îl pomenise satul, Pe pieptărelul lui de lâna Purtând
APOSTOLUL. In: Apostol fără vârstă by Octavian Goga () [Corola-publishinghouse/Imaginative/304_a_601]
-
Ascultă-mă pe mine, buticul Hellei a fost la înălțime cu marfa din seara asta... M-am apropiat și mai mult. Selina dormea, era atât de mulțumită, de sinceră, de naturală. Mai puteai încă să vezi copilul din ea în pleoapele adormite și în umbra de zâmbet - da, mai era încă acolo. Călătorește prin timp, dar încotro? Selina s-a mișcat, grațioasă, moale, în căutarea celei mai bune poziții, așa cum apa își dorește locul cel mai neted. Street nu are nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
rămase ca un semn de întrebare. — E o hârtie mare, omule. Ești beat? mă întrebă el încântat și zâmbi. Sunt câteva lucruri mai bune decât zâmbetul întunecat și reticent: lucruri care merită o sută de dolari. Merită mai mult. Cutele pleoapelor lui erau de un negru infinit, ceea ce dădea și mai multă consistență uimirii lui, făcându-i zâmbetul și mai tainic. E ceea ce va pune întotdeauna pe figura lui Felix un aer ștrengăresc, chiar și atunci când el va înceta să mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și m-am întins pe pat ținându-mi cana. Selina s-a așezat la masa rotundă de oțel: ziarul de seară, ceașca de ceai, o singură, binemeritată țigară. Dădu paginile grăbită, se opri, se încruntă, își drese glasul, își ridică pleoapele și se aplecă înainte sub presiunea unei concentrări bine calculate. Știam ce anume citește. Citea despre procesul legat de pensia alimentară din California. Selina urmărește povestea asta, Și eu. Genul ăsta de pensii pare a fi o veste proastă pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
vorba de ceva grav și violent și criminal și josnic. Nu poți să bați mahalaua, nu aici, pentru că mahalaua mușcă și ea. În timp ce Agnes se strecura pe cealaltă portieră, marele pește și-a ridicat bâta. Am închis ochii, strângându-mi pleoapele cu tărie. Fără milă. Am auzit un mormăit, foșnetul aerului, o izbitură nimicitoare, apoi cu o precizie stranie și mișcări line, m-am ridicat spunând „Bani“, și mi-am luat portofelul de la locul lui, desfăcând ca pe un evantai cinci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
la bătrânețe? Ori una, ori alta. Amândouă nu se poate. — Și nu e asta o tragedie? Îmi aruncă o privire atentă. I-am urmărit ochii cu tristețe și am văzut și eu ce a văzut și el. Obrajii albicioși și pleoapele injectate, gura ca o crăpătură, cu dinții muiați parcă în tanin - și părul, un păr uscat, păr de bețiv. — Deci îți cheltuiești încă toți banii seara. — Mda. — Și dimineața te simți ca un căcat îmi privi amuzat carafe cu vin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ridicată. Așteptând să-mi revină respirația la normal, am dat ocol mansardei închiriate. Mi-am aprins o țigară al cărei prim fum m-a îndoit cu o lătrătură furioasă a plămânilor în căutare de oxigen. O mâncărime înlăcrimată îmi frământa pleoapele, amintindu-mi de vechile mele mahmureli. Băutul, băutul pe viață, e dificil pentru cei care îl aleg. Mi-am continuat plimbarea, străduindu-mă să mă bucur de lumină, trecând pe lângă perdele și bonete de spital, fie lângă părți demontate dintr-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
e e degât un val. Gurând, albul pălejte din log în log ji văd din nou gum abar inzulicele de negru neotărât , gare ze egzdind, ze reunesg ji regonstituie orele gadranului....Ahhhhhh....zimd gă nu mai am oghi.... mi-j pleoapele umvlate ji grele... Ge giudat... paharul meu strivejte pe lemnul mezei o băltoacă jeneroasă de vermut , în care plutejte o gâjă moartă.... Un paradiz bizzzzar ji-a mai găjit ji mușca asta... ș-a turmentat mai rebede ca mine...ji dubaia
Absconditus. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Georgiana Artenie, Antonela Vieriu, Madalina Tîmpău () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_945]
-
adevărul însemna ceea ce credea Vultur-în-Zbor. Zeul Axona s-a ridicat de pe scăunel. Discipolul său și-a continuat cântarea până când zeul l-a întrerupt cu un gest scurt. Era un om destul de scund, dar privirea aprigă a ochilor săi crunți, cu pleoape grele, străpungea până și întunericul lugubru al templului. — Așadar, Născut-din-Moarte a ajuns într-un final la zeul său, a spus Axona și cuvintele lui au stârnit iarăși un fior în inima lui Vultur-în-Zbor, pentru că scoteau la iveală ceea ce ascunseseră întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lasă femeia să te vindece. S-a așezat lângă el. Din gâtul ei ieșeau niște sunete aidoma unor cloncănituri ușoare. Și-a pus mâinile la ochi, ca să și-i închidă, și i-a ținut așa, cu degetele răsfirate, la colțurile pleoapelor de forma unui porumbar. Pentru că Virgil n-a schițat nici o mișcare, ea i-a luat mâna într-a ei și i-a așezat-o pe sân. încet, mâna a început să se miște. Fii liniștit, i-a zis ea. Iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
așezată lângă cea a Irinei, închisă și inutilă în umbra liniștitoare a copacului. Elfrida zâmbind cu o plăcere copilărească nevinovată, Vultur-în-Zbor zâmbind cu jumătate de gură, ca să-i țină companie, Irina fără nici un zâmbet, cu ochii ei gri în dosul pleoapelor închise, la jumătatea drumului dintre vis și realitate. Leagănul balansându-se regește, cu mișcări domoale, asemenea copacului. Nici măcar în grădina Cerkasovilor nu se afla vreun copac pe măsura frasinului și nici un leagăn care să se compare cu acesta. Ceața era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
zi, lângă un copac, la un leagăn și cu două astfel de femei, nu puteai să nu fii voios. Iar Vultur-în-Zbor chiar așa și era. Elfrida în leagăn. Mai sus! porunci ea. Vultur-în-Zbor împinse mai tare, iar leagănul se înălță. Pleoapele Irinei, închise precum umbreluța, cenzurau scena. O astfel de inocență ostentativă nu prea o atrăgea. Elfrida Gribb era tovarășa permanentă și vecina ei - și totuși, se gândi ea, ele două aveau prea puține atribute în comun, în afara frumuseții. Trecuse mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
l-am omorât, a spus ea. Eu am făcut-o. ‘Frida Gribb, ‘Frida Gribb Soțu-și răpuse. Nu-i minciună! Chiar se duse. Vultur-în-Zbor a închis ușa în urma lui. Camera s-a cufundat în întuneric; a mers către capul patului. Pe pleoapele închise ale lui Ignatius Gribb erau puse niște monede vechi. — Avea ochii deschiși, a spus Elfrida. A trebuit să-i închid ochii. Vultur-în-Zbor a luat-o de umeri. — Uită-te la mine, i-a spus el. Ea continua să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
bărbați care își luaseră viața chiar și pentru mai puțin de-atât. Dar aici era muntele Calf și în raza Efectului Grimus sinuciderea nici nu fusese necesară. Vultur-în-Zbor aproape că putea să vadă creierul pustiit din tigva cu monede pe pleoape. Asta pentru că vorbele Elfridei făcuseră mai mult decât să-l mâhnească pe Ignatius. Ele îi pătrunseseră în inconștient, în mecanismul lui solid de apărare, trecând de bariera mentală pe care o clădise Ignatius pentru aproape toți membrii comunității din K.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
nivelul ochilor. — M-am gândit eu c-o să vii, spuse Liv cu o voce egală. Virgil Jones fugea de colo colo pe micul platou și mormăia ceva pentru sine. Din când în când se oprea, închidea ochi și strângea din pleoape până când stropi de umezeală începeau să-i curgă pe la colțuri, iar el rămânea cu gândurile paralizate. Apoi deschidea ochii, clătina din cap și continua să scotocească iar poarta continua să-i alunece printre degete. Liv spuse: — își închipuie că eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
lângă mine, suna deja după ajutor. —Urgență, spunea, avem nevoie imediat de o ambulanță în clădirea Mowbray Steiner, Broadgate... am impresia că cineva a suferit un atac de cord. Abia îi simțeam pulsul. —Bill, am spus stăruitor. Bill, mă auzi? Pleoapele i se zbătură. Brusc, se uită fix la mine. —Sammy... Vocea îi era atât de stinsă încât a trebuit să mă aplec exact deasupra lui ca să îl aud. Respirația îi mirosea puternic a whisky, ceea ce m-a surprins; dar încercam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
fi deranjați de asta. Păi, era ceva la care să mă gândesc când aveam să mă fac bine. Precum și la expoziția personală pe care mi-o promisese Duggie la anul... Închizând ochii, m-am cufundat între perne. În întunericul din spatele pleoapelor mi-a apărut fața lui Suki Fine exact ca ultima dată când o văzusem, desfigurată și umflată, complice a tot ceea ce ura, și mi s-a făcut rău. Dădusem greș. Nu reușisem să o scot dintre cioburile de sticlă. Belinda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
ta. O studiam amuzat. Era amețită, clar, dar încă nu se îmbătase. Îmi părea cunoscută fața ei, cu negul de sub nas, cu dunga aceea maronie fină, de piele arsă, de pe sprânceana dreaptă, cu privirea ușor încețoșată, ca și cum străbătea greu printre pleoapele abia întredeschise, fața ei de tătăroaică sau chinezoaică, zâmbetul persiflant. Mă concentram să mi-o amintesc, convins fiind că o mai întâlnisem undeva. — Poți să te holbezi cât vrei, chicoti ea. S-a terminat. Se dă pronunțarea și ce-o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Bea, goală și strălucind de ploaie, Întinsă lîngă foc, cu ochii larg deschiși Într-o privire care, de atunci, m-a urmărit mereu. M-am aplecat peste ea și i-am mîngîiat pielea pîntecelui cu vîrful degetelor. Bea Își miji pleoapele și Îmi surîse, sigură și puternică. — Fă-mi tot ce vrei, șopti ea. Avea șaptesprezece ani și viața Întreagă Îi strălucea pe buze. 29 Se Înnoptase cînd am părăsit casa, Învăluiți În umbre albastre. Din furtună mai rămăsese un suflu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]