4,561 matches
-
Editură Grasset, 1985). A doua observație se referă la statutul și, respectiv, imaginea canonului muzical în postmodernitate, desi deja aici ar trebui să admitem o dedublare a interogației, deoarece (a) ne putem focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
a interogației, deoarece (a) ne putem focaliză pe mutațiile pe care le suporta în postmodernism ideea tradițională a canonului muzical așa cum a fost această formulată, spre exemplu, în perioada romantismului sau (b) ne putem întreba dacă în virtutea neîncrederii cu care postmodernismul tratează oricare structura metanarativă, canonul muzical ar mai putea reprezenta un concept aplicabil în gândirea și practicile muzicale postmoderne, dat fiind statutul său evident metanarativ. Aceeași soartă, în virtutea suspiciunii și ironiei postmoderne, ar trebui s-o împărtășească și substructurile canonice
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
drept incapacitate de diferențiere) care nu presupun tăierea legăturilor cu trecutul, ci chiar formularea unor noi tehnici de asimilare a acestuia în imaginea unei (3) continuități generative. Astfel, putem constată coabitarea, cel puțin într-o primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
primă perioadă de emergentă a postmodernismului muzical, a reprezentanților mai multor filoane tradiționale - neo-tonal (Dmitri Șostakovici, Benjamin Britten), neo-modal (Olivier Messiaen), atonal (Pierre Boulez), experimentalist (John Cage, Iannis Xenakis, Helmut Lachenmann), cu compozitori situați într-o tranziție sau orientare spre postmodernism (George Rochberg, Karlheinz Stockhausen, Luciano Berio, Luigi Nono, György Ligeti, Krzysztof Penderecki, Mauricio Kagel, Steve Reich, Terry Riley, Philip Glass și ulterior, plecând de la premisele minimalismului sau chiar a serialismului - John Adams, Michael Torke, Loius Andriessen, Wolgang Rihm, Manfred Trojahn
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
ideea și conceptul canonului muzical. Iar consecințele sunt vizibile prin proliferarea unei multitudini de tipologii canonice în jurul acelor deja consacrate prin tradiția unor practici istorice. Pentru a finaliza șirul considerentelor expuse mai sus, ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata în aproximativ trei etape într-o imagine evident ipotetica și aproximativa. Însă formularea unei periodizări vizează la modul direct invocarea fenomenului canonic, deoarece conținutul unui termen periodizant precum postmodernismul (muzical) reclamă explicitarea unei liste repertoriale. Etapă 1
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
sus, ne propunem schițarea unei liste repertoriale a postmodernismului muzical, aceasta subdivizata în aproximativ trei etape într-o imagine evident ipotetica și aproximativa. Însă formularea unei periodizări vizează la modul direct invocarea fenomenului canonic, deoarece conținutul unui termen periodizant precum postmodernismul (muzical) reclamă explicitarea unei liste repertoriale. Etapă 1 (1968-1979). Războiul din Vietnam și proliferarea mișcărilor pacifiste (sfârșitul anilor '60), revoluția "de catifea" în Cehoslovacia (1968), revoluția rock (implicând o multitudine de orientări și curente constitutive, precum revoluția hippy sau revoluția
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
limite le reprezintă anul în care este scrisă Sinfonia (1968-1969) și Opera (1970), ambele de Luciano Berio - 1968 (-1969), Alfred Schnittke începe scrierea Simfoniei nr. 1 (1969-1972), iar Jean-François Lyotard finalizează Raportul său în 1979. Perioadă incipientă, de emergentă a postmodernismului muzical și de identificare "sinonimală" a acestuia cu disoluția treptată a trăsăturilor ultimei avangarde (anii '50-'60). Repartizarea câmpului stilistic, grosso modo, între (a) muzică stocastica (I. Xenakis), (b) orientarea polistilistică (A. Schnittke) și (c) minimalismul american (Ph. Glass & Co.
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
trăsăturilor ultimei avangarde (anii '50-'60). Repartizarea câmpului stilistic, grosso modo, între (a) muzică stocastica (I. Xenakis), (b) orientarea polistilistică (A. Schnittke) și (c) minimalismul american (Ph. Glass & Co.), anii '70 reprezentând consacrarea și clasicizarea minimalismului că "trend" internațional. Emergentă postmodernismului prin creația unor artiști că Laurie Andreson (performance), George Rochberg (care își începe carieră componisitcă prin orientarea înspre serialism, pentru a o "rectifica" prin orientarea înspre tehnică de citat și colaj și ulterior înspre neoromantism: reminiscențe din creația târzie a
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
confruntă cu o dublă provocare identitara - clasicizarea tot mai pronunțată a postmodernității că atitudine creativă și emergentă altor imagini, teorii și propuneri pentru alte identități estetice, noi și diferite, pentru deceniul deja consumat, dar și vizând, retroversiv, deceniile anterioare ale postmodernismului muzical. Ideea lui Klaus-Steffen Mahnkopf, deja citat în text cu cele două liste ale principiilor și tipologiilor muzicale postmoderne, despre modernitatea secundă vine să completeze, să salveze sensurile tipologice, încadrabile într-o succesiune temporală coerentă, si sa confere o identitate
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
se străduiește să creeze lucrări multi-perspectivale, i.e. non-reducționiste și cultivând idealul stilurilor integrale"<footnote Mahnkopf, Idem., pag. 12 footnote>. În ce măsură această declarație de intenții va reuși să evite spectrul manierismului și se va impune că o autentică diferența conceptuală față de postmodernismul muzical considerat depășit, se va relevă doar la o următoare schimbare de paradigmă<footnote “ În istoriografia mai recentă muzicologii (de exemplu, Reese, Bukofzer, Blume) au divizat muzică începând de la anul 1000 și (astfel - n.n.) stiluri de epocă precum Ars Antiqua
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
un decalaj de câteva decenii), la 1750 - începutul clasicismului (incluzând perioadă Preclasica și activitatea timpurie a lui Haydn, nașterea lui Mozart la 1561 și a lui Beethoven la 1770, după Clasicismul vienez urmând Romantismul), iar la 1900 - începutul Modernismului (incluzând Postmodernismul și, iată, Modernitatea secundă a lui Mahnkopf). Continuând șirul, o următoare schimbare a paradigmei ar trebui să intervină în jurul anului 2050. footnote>.
Muzica postmodern?: reinventarea artei muzicale dup? sf?r?itul modernit??ii by Oleg Garaz () [Corola-journal/Science/83151_a_84476]
-
fi rețeta criticului de succes? Pentru a fi un bun critic trebuie să cunoști foarte multe texte literare, ca și istorie și filosofie. Cred, de pildă, că Fredric Jameson e un bun teoretician ce a schimbat o întreagă viziune despre postmodernism. Te poți certa cu el, dar este strălucitor și original în ceea ce privește modernismul. Harold Bloom este opusul lui - pentru el, canonul este totul, dar nu este bine informat despre literatura europeană. Și neagă total literatura african-americană, feminismul și așa mai departe
Cu Marjorie Perloff despre Criza domeniilor umaniste by Cosana Nicolae () [Corola-journal/Journalistic/15406_a_16731]
-
viață la 30 noiembrie 1977. În toți acești ani va publica o serie de cărți, printre care „O picătură de sânge spaniol” (apărută în traducere și în România), „La Hiperboreeni”, un roman care-l va consacra drept unul dintre precursorii postmodernismului, și „Migrațiile”, roman de inspirație istorică, din care prima carte a fost publicată în 1991 la „Editura de Vest” din Timișoara, în traducerea lui Dușan Baiski și a Octaviei Nedelcu. Tradus în limba franceză, „Migrațiile” a fost declarat de critica
Agenda2003-15-03-d () [Corola-journal/Journalistic/280906_a_282235]
-
textului lui Stendhal, Ramura din Salzburg. „Iubește și scrie ce vrei!” - iată una dintre condițiile unui roman bun. Apocaliptic și nostalgic al canonului romanului românesc modern(ist), Radu Aldulescu, în expunerea sa, și-a continuat „războiul” împotriva textualismului și a postmodernismului optzecist. Cristian Cosma ne-a povestit „cum scrie un cristian un roman”: Morții Mă-tii. Început într-o budă a Facultății de Litere din București și scris cu furie. Deși a participat la discuțiile de la Călimănești, Nicolae Breban n-a
Colocviul romanului românesc by Gabriela Gheorghișor () [Corola-journal/Journalistic/4642_a_5967]
-
a itinerariilor în căutarea amintirilor „familiei”, a vieții Provinciei ocupă pagini numeroase. Aici scrisoarea este cel puțin excesivă, oricum ar privi relația tată-fiu. Dar validabilă, cred, în planul modelului romanesc, dacă este să privim lucrurile din unghiul de vedere al postmodernismului în ofensivă, Ziarist vibrant, cu cărți despre revista „Tribuna”, despre calatorii prin Italia mirabilă sau doar cenușie, Radu Mareș devine, în perioada sa postdecembristă, un scriitor tradițional pentru care familia, iubirea, fertilitatea ținuturilor atât de ofertante sunt destrămate de somațiile
Radu Mareș – topografiile de ieri și de azi by Cornel Ungureanu () [Corola-journal/Journalistic/4669_a_5994]
-
Aveam douăzeci și șapte de ani și eram căsătoriți de șase când am născut-o pe Nona. Scriam cronici, eseuri, studii, publicasem deja cam o sută cincizeci prin diferite reviste și volume colective și pregăteam pentru debut Optzecismul și promisiunile postmodernismului, care câștigase în manuscris un premiu la un concurs de debut al Uniunii Scriitorilor. Eram asistent universitar și țineam seminarii de literatură comparată și de istoria literaturii române la Facultatea de Litere din Cluj. Eram atât de gravidă, încât Doru
Poveşti cu scriitoare şi copii by Mihaela Ursa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/801_a_1783]
-
unei camarile cu alta, a unor corupți cu alți corupți, a unor buzunare cu niște trăiști. Acest cuvânt, suprafață, este esențial în definirea lui Adrian Năstase. Premierul este un exemplu perfect de om bidimensional, creatură născută din încrucișarea postcomunismului cu postmodernismul. (Disproporția între avalanșa de mijloace și micimea scopurilor e și ea o caracteristică postmodernă.Ă A treia dimensiune, adâncimea, îi lipsește cu desăvârșire. Nu nutrește nici o convingere profundă. Nu are nici un principiu de neclintit. Tot ce face este construit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2042_a_3367]
-
omniscient, Maria, Ana și desigur prin recul Claudia Mitră, își dispută cu personajul toate tipurile de raporturi, știind mai mult, tot atât sau chiar mai puțin decât personajul. De aici și mobilitatea și modernitatea textului, acesta aparținând deopotrivă neo și postmodernismului). Ca narator omniprezent, secvenționează firul epic, intervine cu detalii subiective, cu o analiză aprofundată a trăirilor interioare. În partea a doua (actul doi) naratorul omniprezent elimină orice formă de dialog cu cititorul (receptorul); devenit narator - reflector, schimbat perspectiva asupra evenimentelor
Viaţa ca un fir de păpădie… by Claudia Mitră () [Corola-publishinghouse/Imaginative/101021_a_102313]
-
teorie și practică literară, numit altădată de autorul eseului de psihologie a literaturii noastre un "curent de mansardă", ar fi fost, măcar el, excepția care confirmă regula, altfel suspectabilă. Că optzecismul este experimentalist, estetic, nu postmodernist, o spusese chiar autorul Postmodernismului românesc, M. Cărtărescu. Singular și consecvent este E. Negrici în delimitatea modernismului de premodernism, aplicând, în poezie, criteriul lui Hugo Friedrich, de altfel un criteriu structural, filosofic, ontologic, și nu estetic. Ceea ce numesc unii neomodernism (N. Stănescu și alții) este
Lanțul slăbiciunilor literare by Marian Victor Buciu () [Corola-journal/Journalistic/7846_a_9171]
-
De aceea, vom aborda o tematică centrală a prezentului, în vederea unui viitor mai bun pentru evrei și creștini: judecarea actuală a uciderii în masă a - cifra aceasta este bine documentată - șase milioane de evrei. Ce vrea să spună termenul de postmodernism? Epoca noastră încă nu are nici un nume sau (așa cum au fost ,barocul" sau ,rococoul" la origine) supranume. Avem nevoie cel puțin de o denumire preliminară, pentru a caracteriza această epocă, așa cum s-a format ea de la Primul și al Doilea
Hans Küng - Iudaismul by Edmond Nawrotzky-Törok () [Corola-journal/Journalistic/11393_a_12718]
-
se deosebește epoca noastră de modernism. Acest modernism a început către mijlocul secolului XVII, a intrat într-o criză profundă o dată cu Primul Război Mondial și și-a găsit sfârșitul definitiv o dată cu cel de-al Doilea Război Mondial și cu Holocaustul. ,Postmodernismul" este deci pentru mine un termen de epocă, ce trebuie să desemneze experiențele legate de criza modernismului (de aceea post-modernism) și căutarea de noi sinteze în teorie și practică (de aceea post-modernism). Pentru că în diferitele sfere ale vieții, experiența crizei
Hans Küng - Iudaismul by Edmond Nawrotzky-Törok () [Corola-journal/Journalistic/11393_a_12718]
-
cultură cu o mai mare orientare pluralisto-holistică. - Din punct de vedere al politicii reglioase, se profilează o lume postconfesională și interreligioasă. Acest lucru înseamnă: încet și anevoie, se dezvoltă o comunitate globală ecumenică multiconfesională. De schimbarea paradigmei de la modernism la postmodernism se leagă însă și o modificare fundamentală a valorilor (nu în mod necesar dispariția acestora), care promite o consolidare a viziunii etico-religioase asupra lumii: - de la o știință lipsită de etică la o știință responsabilă din punct de vedere etic; - de la
Hans Küng - Iudaismul by Edmond Nawrotzky-Törok () [Corola-journal/Journalistic/11393_a_12718]
-
dispariția ideologiilor progresiste moderne, religia, și religia iudaică, ar trebui să obțină o nouă șansă. Dacă Holocaustul a fost pragul cel mai de jos și cel final al modernismului, formarea statului Israel este punctul de plecare și de abordare al postmodernismului. Pe cât de negativ rămân marcate religia și teologia iudaică a postmodernismului datorită catastrofei, Shoah, pe atât de pozitiv sunt ele marcate de renașterea unui stat evreu. însă această modificare a constelației holistice a politicii globale, începând cu Primul și al
Hans Küng - Iudaismul by Edmond Nawrotzky-Törok () [Corola-journal/Journalistic/11393_a_12718]
-
obțină o nouă șansă. Dacă Holocaustul a fost pragul cel mai de jos și cel final al modernismului, formarea statului Israel este punctul de plecare și de abordare al postmodernismului. Pe cât de negativ rămân marcate religia și teologia iudaică a postmodernismului datorită catastrofei, Shoah, pe atât de pozitiv sunt ele marcate de renașterea unui stat evreu. însă această modificare a constelației holistice a politicii globale, începând cu Primul și al Doilea Război Mondial, nu este un lucru de importanță majoră doar
Hans Küng - Iudaismul by Edmond Nawrotzky-Törok () [Corola-journal/Journalistic/11393_a_12718]
-
calchiază formule și poetici aflate, în Vest, în succesiune istorică. Așa cum Eminescu este, simultan, romantic și clasic (ceea ce, într-un alt spațiu cultural, ar reprezenta o contradicție în termeni), Bacovia poate figura ca simbolist, ca modernist și ca anticipator al postmodernismului. De la Eminescu la Tristan Tzara, de la romantism la dadaism, numărăm câteva decenii. Ceea ce în Occident se petrece (mai bine zis: se parcurge) lent și organic, prin sedimentare și adăugiri cultural-istorice, la noi se întâmplă brusc și accelerat, sincretic și coplanar
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]