3,728 matches
-
de drum! Că nu se ținea de cuvânt, Ataca fără discrnământ, Lovea cu amândouă picioare, Colți de sfâșiat, dinți de fiară mare, Coamă inpunnătoare, Aripi mari cu gheare, Înfricoșătoare! Nici n-o descriu Mai departe, Vorba bunicii:,, Ducă-se pe pustiu"! Din oricare parte, Nu te puteai apăra! Și din tată în fiu, Prolifică cum era, A tot... proliferat! Din pădure în sat, Din sat în zăvoi, Și azi îl găsești printre oameni ca noi! Este ocolit pe departe, Iar când
Calul cu potcoave roz Epigrame-Fabule-Panseuri by Val Andreescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/468_a_877]
-
se risipise de pe firele adormite ale imașului. Cărarea urca domol spre Sângeap și se afunda, întortocheată, în valea pârâuașului, care răcorea setea oilor, păscute de ciobanii locului. Băieții, călări, se întreceau și cântau din frunză, pentru a le mai trece pustiul de urât. Păsările susurau zgobii în întinderea neclintită a văzduhului, iarba foșnea alene, printre copitele cailor, iar pădurea chema viețuitoarele să-și primească tainul zilnic. Dintre râpele Podului de Lut, o închipuire de suflet omenesc se apropia de cei doi
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
înțeleg". Spaniolii au început să numească peninsula Ciuthan, denumire care ulterior s-a transformat în Yucatan. (M. Stingi, Indienii precolumbieni) tace paralizată parcă de frumusețea acestei dimineți clare. Nu se mai aude sunetul de la Palenque. E o tăcere adâncă, de pustiu însorit. Din când în când, pe șosea trece câte o mașină. În rest, nimic. Și chiar aceste mașini nu fac decât să accentueze senzația de singurătate. Nu știu de unde vin, încotro se duc, nu există indicatoare și am impresia bizară
Caminante by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295603_a_296932]
-
vremea frumoasă de afară mă îmbie să plec, nehotărât încă, să rămân până la sfârșitul sesiunii aici sau să le las toate în plata Domnului și să mă grăbesc la mănăstire, biserica mă așteaptă, dar părintele Ioan, mi-e groază de pustiul ce-l voi găsi acolo, Daniel! Ieșeam împreună la o pizza ori de câte ori aveam prilejul, hotărâm acum când ar fi cel mai bine să ne întoarcem la mănăstire, să termin eu școala, Theo crede că mai mult de două luni de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
de la Emmett, am pornit într-acolo. Primele trei erau niște cocioabe pustii, fără electricitate, cu geamurile sparte și cu pereții pictați cu sloganuri ale bandelor de mexicani. Nici urmă de camioneta Ford din ’39, cu numărul de înmatriculare 6B119A - doar pustiul răscolit de vântul Santa Ana, care sufla dinspre Hollywood Hills. În drum spre a patra locuință, chiar când trecuse de miezul nopții, mi-a venit o idee... sau, mai bine zis, ideea m-a înrobit: Omoară-l! Nu tu glorie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
din baie pe care picură se descompune, Își pierde strălucirea și culoarea din cauza acizilor tari concentrați În lichid. Ceva acru și iute Îmi lovește nările, făcându-mă să-mi duc degetele la nas. Acum Înțeleg de ce eremiții se ascund În pustiu, ca să nu fie văzuți și auziți; cred că strigătele lor lubrice se aud din peșteri ca niște boncăluituri de cerbi În călduri, ca urletul fiarelor În rut, dar fiarele au ceva pur În modul de a lăsa natura să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
situația grea a absenței iubirii. M-am educat atât de mult să joc bărbații pe degete, Încât am ajuns o mașină de debitat vorbe goale, o mașină fără suflet. M. Îmi este indiferent. Ceilalți la fel. Sunt ca Într-un pustiu, În ceea ce privește dragostea. Și simt atât de mult nevoia iubirii, a unei iubiri ideale, pe care știu Însă că n-o voi avea niciodată. Dar cred În ea din tot sufletul. 26 iulie 1965 (duminică) Am fost În „excursie“ cu Fredy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
parter și ieși prin celălalt capăt al holului spre piscina luminată discret și frumos amenajată. În afară de doi tipi de vreo douăzeci și ceva de ani care beau bere și jucau table la o masă mai încolo, locul era minunat de pustiu, așa că Emmy își suflecă pantalonii pescărești și se așeză lângă bazinul cu apă caldă, exhalând în timp ce-și vârâ picioarele în apa din care ieșeau aburi. Formă numărul de telefon al lui Leigh. — Dumnezeule, ce mă bucur să te-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
treaba lui. În timp ce cânți te gândești la anul 2000 și socotind realizezi că atunci vei fi bătrân. Așa crezi tu, că la 53 de ani ești bătrân. Anul 2000 este departe, departe este și acel om rătăcit, departe sunt și pustiurile unde probabil s-a efectuat o nouă experiență nucleară. Care a ridicat În văzduhuri praful acela galben, rozaliu fin ca mătasea. Degeaba bat unii câmpii despre vulcanul Kracatoa și alți vulcani. Îți Închipui sosirea anului 2000. E ca și cum ai străpunge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
firav după ce Îți strecoară discret ceva În carnetul de note. Îți vezi imperturbabil de teză. „ Pe stradă urle viața și moartea / Și plângă poeții poema lor vană / Știu / Dar foamea grozavă nu-i glumă, nu-i vis / Plumb, și furtună, pustiu / Finis / Istoria contemporană / E timpul... toți nervii mă dor / o vino odată, măreț viitor”. Tu scrii că poetul a intenționat În această poezie să critice nedreptatea societății burgheze, să arate viața cruntă a oamenilor simpli În această societate și că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
triaje. Zgribulită stă vrabia, zgribulit stă bărbatul. Ce mari sunt mâinile lui, ce mici picioruțele vrabiei, lăsând urme În zăpadă, hieroglifele unei mișcări țopăite. Urme de viață. Vântul acoperindu-le cu pudra chiciurei. Doamne, cineva trebuie să fie fericit În pustiul acesta cutreierat de vânt. Poate mecanicul care doarme În cabina locomotivei-plug, duduind, pregătită pentru marele viscol ce va veni. Și bate vântul totul. Se duce bătută de vânt ziua, porție a zilelor ce ni s-au dat. Tu, plin de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
pe un al treilea, în civil, care vorbește în șoaptă, mișcându-și imperceptibil buzele negre ca și cum ar fi supt lemn-dulce. Își întoarce ochii spre mine, aproape ca și cum m-ar țintui, două sfere de materie vitroasă care sar pe mine în pustiul văratic al spitalului. Omul mă privește, iar unul din polițiști se întoarce acum și el spre mine. Liftul este dincolo de ei, puțin mai jos, pe cealaltă parte. Pașii mei își continuă drumul, goliți ca aceia ai unei marionete. A trecut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
urcat în mașină, am vârât cheia în contact, dar n-am învârtit-o. Am răsucit butonul radioului în căutarea unui post cu muzică. Mi-am sprijinit capul pe spătarul scaunului. Stăteam la umbră, afară zăpușeala continua să bâzâie în același pustiu. Din când în când câte un țipăt izolat se rostogolea jos din cine știe ce gaură. Am stins radioul. Mi-am întins picioarele dincolo de pedale, am închis ochii pe jumătate și am văzut-o. Printre gene, în deschiderea aceea de cinemascop. Traversa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
și goală care pândește carnea care a ieșit din ea. Nu-i tristă, e amețită. Nu intră, rămâne acolo. Mă scol și mă duc la ea. O strâng în brațe, e un sac care tremură. Simt mirosul casei în acest pustiu de amoniac. — Cum se simte? — Trăiește. O ajut să-și pună halatul, masca, apărătoarele de plastic peste pantofii de stradă și boneta pe cap. Se apleacă deasupra ta și te privește de aproape. Privește bandajul, electrozii de pe piept, tuburile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
baie cu o chiuvetă dublă și o sufragerie cu uși glisante din sticlă, până în tavan, nu le pasă ce văd când se uită prin acele uși. Nu le pasă dacă se uită la mimoze sau la stejari sau la un pustiu plin de săpături. Singurul motiv pentru care pâlcul din depărtare fusese salvat era pentru că nu se afla pe proprietatea noastră. Copacii din depărtare îmi aminteau de părul din capătul străzii Hunzestraat, cel din apropierea apartamentului în care trăiam înainte să dispărem
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
sunt pe cale de dispariție anticipam abstinența oamenilor dornici de afirmare care nu au copii, cultul ego-ului care-i caracterizează și care e celebrat până astăzi, și îmbătrânirea populației Republicii Federale, cu urmări precum criza permanentă din sistemul de pensii și pustiul unei existențe în doi cultivate cu obstinație, povestirea ei exotică Dragoste și moarte în Bali mi-a fost de folos la conturarea unor fundaluri melodramatice. Dar nicicând nu am mai fost acaparat până la uitarea de sine de arta narativă, zice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pictorilor fără obiect, asemenea uni iconoclast, sau abia în timpul discuțiilor de mai târziu, de prin cârciumi? Împărțeam deja friptura de miel și pâinea cu chimen? Afară depășeam un peisaj care, sub un strat subțire de zăpadă, se întindea neted fiind: pustiu de oameni, era populat cu personaje imaginate. Începând de la Magdeburg, ale cărui rămășițe în ruine se puteau doar ghici, a vorbit Lud: despre fiul pe care, de asta era sigur, el îl concepuse și care, cântat în gura mare, urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
cu totul diferiți. Singurul sentiment pe care-l am față de ei este că nu-mi plac. — Ei bine, spuse Norman zâmbind, cel puțin ai găsit ceva viu aici, jos. Știi, e ceva ciudat, spuse ea. Ții minte cât era de pustiu totul afară? Nu era nimic pe fundul apei. — Desigur. Destul de șocant. — Ei bine, m-am deplasat În jurul habitatului ca să adun vietățile astea. Iar acum, pe fundul apei erau tot soiul de gorgone, minunat colorate În albastru, purpuriu și galben. Unele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
Și mă înmormîntez în ele, în nașterea suferinței. O apăsare. O cumplită oboseală lucidă de parcă toată vina universului se varsă asupra pieptului meu și bolește acolo. Promite, mă înflăcărează și apoi dispare instantaneu, fără a fi atins esențialul. Mă părăseșteîntr-un pustiu straniu în care spațiul este inutil, lipsit de vibrație ca un decor de studio. Păsările marine se agită în jurul meu. Dincolo de ele se ghicesc încă puncte înstelate. Privind cerul descopăr că fiecare strălucire a sa e o rană care curge
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
să-l înnobilezi cu rana ta zemuindă lipindu-i-o de suflet cu tandrețea unei mîngîieri. Dar, dăruind suferința, te-ai goli. Te-ai descărca. Și dacă durerea sar putea împărtăși ce-ar mai rămîne cu adevărat din tine în afară de pustiu? Știi că nu-ți poți împărtăși chinul fără să dispari. Nu-ți mai rămîne decît strigătul. Cel pe care nimeni nu-l bagă în seamă. La care fug cu toții. E clipa cînd inutilitatea dispare. Unica stare muzicală ce-ți face
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
credulitatea sinelui despre sine și astfel apar nenumărate locuri unde sclavii sînt stăpîni, înșelații, iubiți și victimele distrug totul în jur. Ori, ca și adevărul, mai multe realități n-o anulează astfel pe cea generală ce nu are decît un pustiu de sens?” V. tînăr nu mă las înșelat. Sînt doar un praf în deșert ce a surprins adevărul scufundării sale. Îmi pare rău că nu mă înțelege. Sinceritatea doare. Doctorul tînăr mă privește cu îngăduință așa cum privește probabil la toți
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
de idoli. Și pe colinele dragostei, un copac aruncat de paști trecătorilor, peste buzele însetate ale acestei nopți; rămân lîngă goliciunea tăcerii, să accept nebunia unei amare cafele ce încearcă, să prindă-ntr-un amurg flăcări de zile, dormind pe pustiuri ce-ți destramă nemurirea.... Și-n repetate întâmplări, congelarea țipătului, peste ochii somnambulului de sicrie, mai așteptasem o zăpadă de îngeri să-ți așeze diamantele deshidrataților, întunecați de nebunia înecată-n niciunde... Și-n droguri spintecate de negura unui vis
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
ochii tăi au tremur haotic ce dansează în asfințituri precum sufletul luminii în care-ți presimt apropierea înghețului în ochii tăi ce-mi tulbură umbra străină în ochii tăi ce mă robește în lacrimi. Din mine începe un infinit de pustiuri dragostea mea, precum dragostea uitată în pocaluri albe de liniște. Dragostea mea ștearsă de prezența tandră a unui sidef auriu de sentimente arzânde în ficțiuni nedeslușite de cuvinte, nedeslușite de toată halucinația ce mă devoră în așteptări și însângerări de
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
care era îmbrăcată în negru și alb al unui DELIR UCIS, de o Zdreanță de umbre. Înserările dor, pământul îmi doare, lacrimile dor, iar APUSUL de UMBRE mă vinde. Undeva o lume începe și sfârșește odată cu o liniște albă din PUSTIURI ALBE. Dar undeva departe în ZESTREA ALBASTRĂ DE EROS, sufletul poetului rămâne un ZID DESPĂRȚIT DE TIMP, despărțit în ideee. Nu-i nimeni în lumea sufletelor de lună, e-o aghiazmă a nopților plânse. Nu-i nimeni în sufletul meu
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
privesc Orașul din sufletul albastru de nor, să-ți văd ochii tăi de o prietenie ce mă sfâșie, mă izolează de timp. Și de ce să nu vrei a înțelege că mă vânează ca pe o vietate a însinguratelor nopți de pustiuri ce nu-mi repetă decât picătura izolată de viață, decât starea așezată la marginea unui deșert fără foame și sete, fără clipă și zări și fără provizii de dragoste albă, și fără pământ de erori. Dar noi prietene dintotdeauna, am
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]