3,487 matches
-
Vasele se șubreziseră. A trebuit să le pună papură nouă. A pritocit băutura. Făcuse floare și căpătase o acreală. Se strâmbau mușteriii. Rămăseseră și zidurile cu o mucezeală. A adus meșteri, a uns cărămida cu catran, să nu se întindă răceala la pereți. Casele lucrătorilor se dărăpănaseră. Căpătaseră o coșcoveală și o spuzeală verzuie de igrasie. Mucegaiul urca pe neștiute. Iarna aceea degeaba au ars zidarii focurile. În odăi rămăsese un frig ascuns și un miros de putregai. Pereții nu mai
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să aprinzi o luminare dacă n-ai fi cunoscut, dar văduva cunoștea. Pe podeaua de lut amestecat cu bălegar stătea aruncat un strat mai mărișor de nisip. Mirosea stricat, pentru că în el se mai ușurau motanii babei, dar dedesubt, în răceala lui, stăteau morcovii, niște cotolani roșii, înverziți, buboși și tari, numai buni de mâncat la vremea asta, verzitură de împrospătat sângele. Marghioala se lăsa pe vine, scormonea unde știa și-și umplea poala. Dincolo, babelor li se umplea gura de
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de frumos În propria lui persoană”, superioritatea aristocratică a spiritului, adorarea distincției, simplitatea eleganței, originalitatea, plăcerea de a uimi și „orgolioasa satisfacție de a nu fi niciodată uimit”, un cult de sine Însuși exacerbat, spiritul de opoziție și revoltă, blazarea, răceala, refuzul trivialității, al vulgarității. Cu o rară intuiție (venită probabil din faptul că dandysmul nu e, pentru el, doar un obiect de analiză, ci și - până la un punct - un mod de a trăi), Baudelaire trasează Întregul „program” al unui stil
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
dandy-i de la 1830. Dandysmul Își redobândește forțele și culoarea. ș...ț Sportul l-a transformat, l-a debarasat de plictis, de morga sa obligatorie, de flegma disprețuitoare. Acest dandysm, Învăluit Într-un soi de melancolie, preferă bon ton-ul răcelii, reînnodând tradiția unui tip de frivolitate și a unui clasicism Îmblânzit de grația veacului al XVIII-lea. Dandy-ul dansează cumva menuetul: eleganța devine o formă a moralei, gustul - o formă de politețe”1. Fraze care, fără să se refere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
bizare, cu o mustață impertinentă à la Whistler, cel care Își descrie apariția longilină cu umor („Sunt un iepure cu mantou”) rămâne În amintirea contemporanilor pentru arta conversației ieșită din comun, amestec ciudat de insolență și delicatețe, de efuziune și răceală studiată. Dar și pentru legendara sa locuință sau pentru nu mai puțin renumita grădină. Însuși Gallé, inventatorul stilului liberty, Îi ornează interioarele cu hortensii albastre, floarea preferată a contelui. Un subiect ceva mai delicat, pe care Robert de Montesquiou știe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
asemenea mod de a concepe erosul? Strict ca doctrină, deci ca eșafodaj teoretic, da. Impasibilitatea flegmatică a unui dandy nu este compatibilă cu seducția practicată de un Don Juan, chiar dacă ei au multe trăsături comune (mai puțin relația cu femininul). „Răceala” construită a dandy-lor intră În totală contradicție cu ceea ce se Înțelege, de la greci până astăzi, prin eros-pasiune. Cum să accepte tocmai el, blazatul, bărbatul care a cunoscut imensa păcăleală sentimentală, care a măsurat vulgaritatea tuturor amorurilor, că ar putea deveni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
decid să Își confecționeze aceste măști de blazați superiori, care Îi opacizează total. Le vor folosi ca pe niște armuri ori scuturi, În apărare sau mai ales la atac. Deși Baudelaire are o cu totul altă teorie atunci când afirmă că răceala exterioară și delicata transparență a unui foc lăuntric trebuie să se afle În echilibru, deoarece dandy-ul e o emblemă a Înseși frumuseții. Însă majoritatea dandy-lor aleg să Își domine În spirit stoic sufletul, să Își exerseze voința. Astfel Încât celorlalți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
mănușilor, Înclinarea discretă a capului, În fine, ținuta, mersul, statul jos, picior peste picior, totul e studiat Îndelung, pentru că totul trebuie să producă efect. Și Îl produce, fără doar și poate, din două motive. Întâi, deoarece Întregul corp degajă o răceală și o distanță strategic compuse, o flegmă care lui Barbey i se pare a fi tipic britanică, o nepăsare și În același timp un self-control impresionante. Psihologii ar spune că acestea sunt și modurile clasice de a para ale timizilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
În Întâlnirea cu pricina, uitând de pretențiile sale de gentilom deplin, nu și-a mai amintit nici măcar de Îndatoririle impuse de legea ospitalității, iar Brummell, crezând că poate opune dandysmul dandysmului, a răspuns aerului țâfnos al prințului cu acea elegantă răceală pe care o purta ca pe o armură și Îl făcea de neatins 1. Între toate cluburile din Anglia, tocmai la „Watier” nebunia jocului Îi cuprinsese pe toți. Deja aici avuseseră loc scandaluri Înfiorătoare. Îmbătați cu porto, acești blazați, devorați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
caracter de opoziție și revoltă; sînt cu toții reprezentanți a ceea ce e mai bun În orgoliul omenesc, a acelei nevoi, prea rară astăzi, de a combate și nimici trivialitatea. De aici se trage, la dandy, trufașa atitudine provocatoare pînă și În răceala ei. Dandysmul apare mai cu seamă În epocile de tranziție În care democrația nu este Încă atotputernică, În care aristocrația nu este decît În parte zdruncinată și Înjosită. În apele tulburi ale acestor vremuri, o mînă de bărbați declasați, dezgustați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
ființele acestea privilegiate, În care joli-ul și redutabilul se contopesc atît de misterios: „Iată, poate, un bărbat bogat, dar mai cu siguranță un Hercule care nu are ce face”. Însemnul frumuseții unui dandy constă mai cu seamă În aerul de răceală pe care Îl dă neclintita hotărîre de a nu se lăsa mișcat; ai spune că e un foc mocnit ce se lasă ghicit, care ar putea, dar nu vrea să strălucească. Iată ce este, În aceste imagini, desăvîrșit exprimat. Théophile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
zbor; descoperea Între lucruri legături de nepriceput pentru ceilalți și a căror ciudățenie logică te uimea. Gesturile sale erau Încete, rare, sobre, ținea mâinile apropiate de trup, căci avea oroare de gesticulația meridională. Nu-i plăcea nici vorbirea volubilă, iar răceala britanică i se părea de bun-gust. Despre Baudelaire se poate spune că era un dandy rătăcit În mijlocul boemei, dar un dandy ce ține la rangul său, la purtarea aleasă și la acel cult al sinelui ce-l caracterizează pe omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
nu este Încă atotputernică, iar aristocrația nu este decât parțial șubrezită și Înjosită. ș...ț Dandysmul este un soare În amurg; ca și astrul care pogoară, el este superb, fără căldură și plin de melancolie”. Voluptatea singurătății morale, refuzul comunicării, răceala și sterilitatea sunt trăsături satanice, cărora masca impecabilă a dandy-ului le sporește puterea de fascinație. Individul, conștient de excepționalitatea sa, subliniază prin semne, variabile de la o epocă la alta, neaderența lui congenitală la spiritul vremii sale, separația radicală, prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
rolul altcuiva. Nu Tabithei. Și Tabitha știe? —Me5 îndoiesc. Ridică aparatul meu MIG de sudură și începu să înfășoare firul în jurul lui. — Sunt sigur că au unul exact ca ăsta la teatru, observă el. — Nu, n-au, îi răspunsei cu răceală. Deși poate părea același lucru pentru cineva care nu se pricepe. Sally urmase cursuri de sculptură la colegiu, perioada minimă cerută; s-a concentrat imediat pe fabricarea unor modele la scară ale schițelor lui cu scenografii, tăiate perfect cu cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
muzica, târșindu-și picioarele. Nu că acest gest de politețe ar fi fost necesar. Philip Cantley fusese actor aproape toată viața și avea o voce ascuțită ca un diamant; ar fi putut tăia sticla. Mă privi din cap până în picioare, cu răceală și o anume scânteiere în ochi care aducea cu firele de nisip din marmură. —Tu trebuie să fii sculptorița lui Salvatore. —Sam Jones, zisei, invidiindu-l un pic pe Bez pentru nonșalanța pe care și-o permitea, ca de la client
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care-mi trezește o plăcută nostalgie a vremurilor bune petrecute împreună. Bill șuieră ca aburul care iese dintr-un ibric înfierbântat. —Bill! Bine ai venit! N-am observat că ești aici, zise Hugo pe un ton suav, privindu-l cu răceală cu ochii săi gri. Își răsucea insistent unul dintre inele, gest care atrăgea atenția asupra mâinilor sale. Era imposibil să nu remarci că avea unghiile date cu ojă. —Îți place? zise el întinzându-și degetele lungi și albe astfel încât negrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
aduce aminte că am stat tot timpul lângă ea. Da, dar - dădui eu să zic ceva. N-avea rost. Sally o luă cu pași apăsați spre ușă, ofensat, ca unul care fusese călcat rău pe bătături. —Sophie, zise el cu răceală în glas, este prietena mea. Ea o să-și aducă aminte unde eram. O să vedeți. Trânti ușa după el. Eu mă strâmbai. — La dracu, n-am vrut să-l scot din pepeni. Dar ce putea să zic? Adică, na!, cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
la fel de subțiri ca și gleznele, fragile și puternice asemenea oțelului elastic. I-am strâns mâna și mi-am dat seama că nu-mi plăcea, deși nu știam clar de ce. Poate că era modul în care mă privea, măsurându-mă cu răceală, ca și cum s-ar fi gândit dacă merita sau nu să mă cunoască. — Ești sculptoriță, nu? zise Gita. — De unde știi? exclamă Janey. — Tu mi-ai zis, acum o mie de ani. Țin foarte bine minte ce-mi spui. Avea o voce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
eu. Dacă așa încerca el să mă seducă, atunci era un eșec lamentabil. Am aruncat o privire încărcată de ură spre telefon. —Uite ce e, dragă, continuă Hugo, trebuie să ne vedem neapărat. —O, chiar așa? am zis eu cu răceală. — Ești supărată pe mine, nu-i așa? Vino pe la mine și lasă-mă să-mi cer scuze personal. O să mă umilesc, promit. De ce nu m-ai sunat aseară? am zis eu îmbufnată. —Uite ce e, hai să vorbim despre asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
bar și zice: „Deci, Margarita, ce faci diseară?“. Mai ești supărată pe mine? adăugă el, pufnind, amuzat. Proastă sincronizare, zisei eu. Ar fi trebuit să aștepți până terminam cu râsul ca să mă întrebi asta. Oi fi emoționat, zise Hugo, cu răceală. Dumnezeu știe de ce. Poate, dacă mă gândesc mai bine, e pentru că știu că ești în stare să-mi arunci în cap cine știe ce obiect casnic, să mă lași lat și apoi să mă omori în șuturi dacă spun ceva greșit. —Ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
stare să-mi arunci în cap cine știe ce obiect casnic, să mă lași lat și apoi să mă omori în șuturi dacă spun ceva greșit. —Ai fi preferat să nu mă fi deranjat să-ți salvez viața? zisei eu, cu aceeași răceală. —Dimpotrivă. Ai fost minunată. În sensul clasic al cuvântului. Doar că-mi vine greu să-mi imaginez că unei tipe care e în stare de așa ceva i-ar sări țandăra, chiar și o clipă, din cauza faptului că am găzduit o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
care deranjau întrucâtva demna lui ținută, rămase în picioare, țeapăn în lunga-i jubba de mătase cu mâneci fluturânde, purtând eșarfa, taylassan, elegant înfășurată în jurul umerilor, și abia schițând umbra unui zâmbet ocrotitor care-i mărturisea bucuria. Însă această aparentă răceală nu o descuraja deloc pe Salma. Ea știuse întotdeauna că un bărbat de calitate nu-și putea etala sentimentele fără a da o impresie de ușurătate, care nu șade bine condiției sale. — La ce te gândeai? Dacă întrebarea ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sărbătoare, moartea. Un spectacol. Tatăl meu nu și-a făcut apariția decât la amiază, explicând în chip confuz că abia aflase trista veste. Toți se holbau la el într-un mod ciudat, toți se credeau obligați să-l salute cu răceală sau chiar să nu-l bage în seamă. Mă simțeam îndurerat. Aș fi vrut ca el să nu se afle acolo, să nu fie tatăl meu. Rușinat de gândurile mele, am venit spre el, mi-am pus capul pe umărul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în jur de patruzeci și cinci de ani, păr scurt, negru, cu câteva șuvițe cărunte; era atrăgătoare, chipul ei emana un simț practic extrem de solid. Maggie presupuse că ea era capul familiei. Apoi fiul. Pe jumătate ridicat, o privea cu răceală. Era înalt, îmbrăcat mai neglijent decât s-ar fi așteptat ea într-o casă îndoliată, cu blugi de culoare închisă și cămașă albă, ambele părând scumpe. Părul, de un negru intens, era bine tuns. După felul în care gravitau oamenii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ei. Și nu îi pierdea nici o clipă de sub observație. Ajunseră înapoi, la casa lui Shimon și a lui Rachel Guttman. În clipa în care intrară, Maggie începu să tremure. Nu era frig, dar în aer plutea totuși un soi de răceală. Casa aceea fusese un loc al morții, de două ori. Îl admira pe Uri pentru faptul că era în stare să pună piciorul acolo. Preșul de la intrare era acoperit de bilețele și scrisori: urări de bine din străinătate, fără îndoială
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]