5,495 matches
-
și glumind cu colegii și cu fetele. Dar de ce nu și acasă? Și astfel ruptura dintre ele și fiii lor (și fiicele lor7) s-a adâncit și s-a tot adâncit, an de an. Mai ales că ceea ce fiii le reproșau mamelor lor basarabence (și în privința asta fiicele nu se lăsau mai prejos) a fost nu numai accentul rusesc, ci și nostalgia vremurilor apuse din Rusia Pravoslavnică. Și încă n-ar fi fost nimic dacă numai la atâta s-ar fi
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
nefericită, și nici nu obișnuia să se plângă, dar mi-a mărturisit într-o zi, cu mulți ani în urmă, în timp ce străbăteam Strada de Mijloc întorcându-ne din oraș: Nu, nu sunt fericită. În egoismul meu de copil, i-am reproșat în gând că, dacă nu altceva, măcar simplul fapt că mă avea pe mine ar fi trebuit s-o împiedice să spună asta. Într-un vis care se repeta mereu, cu cine dansam în vals? Cu ea? Nu. Dansam cu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
memoria pentru istoria reală, să citim un rezumat al unui meci de hochei prin lentila relațiilor istorice dintre ruși și cehi, în 2010 (SUA au învins cu 5-3 Canada, într-o partidă care le-a determinat pe gazde să le reproșeze oaspeților, cu umor, că nu așa se procedează între vecini și amici, mai ales că de săptămâna viitoare vor juca din nou în aceleași echipe. În cealaltă confruntare, poate mai interesantă chiar decât „sferturile” competiției, rușii i-au bătut pe
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
pregătirii unui personal în domeniul pedagogiei muzeale cu o dublă specializare. Această stare de fapt s-a ameliorat doar în a doua jumătate a secolului XX, imediat după razboi, într-un climat favorabil dezvoltării științelor pedagogice. Ceea ce le-a fost reproșat muzeelor a fost în principal tendința acestora de a se adresa unei pături elitiste, ignorîndu-se celelalte categorii de public. Pe de altă parte trebuie înțeles că o astfel de poziție poate fi argumentată din perspectivă istorică; standardele democratice ale acelei
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
unei atmosfere cît mai autentice și amplasarea a nu mai puțin de 33 gospodării împreună cu anexele, biserici și obiective reprezentative pentru sectorul ocupațional. Cu siguranță că stăruința acestui efort și rezultatele concrete au stîrnit deopotrivă admirație și contestări. D.C. Amzăr reproșează "absența elementelor specific sociale, de tipul ceremonialului", acesta limitîndu-se doar la aspecte etnografice. Mai mult, considera că: "nici acestea nu sînt prezentate în mod adecvat, raportat la aspectele sociale (neexistînd în cadrul aceleași regiuni etnografice diferențieri din punct de vedere economic
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
admirabilă prin ideea ei fundamentală, produce o impresie adîncă asupra vizitatorului și deșteaptă în el aspirații mari și nobile"58. Din nefericire proiectul gustian a fost parțial abandonat. În anul 1938, Lucian Blaga, referindu-se la situația muzeelor din România, reproșa acestora că "oferă cultură sub formă de conserve"59, iar N. Iorga comenta în același sens faptul că "ceea ce avem noi în muzee sînt lucruri rupte de la o realitate care fost vie"60. H. H. Stahl mărturisea faptul că Muzeul
Muzeul contemporan: programe educaționale by IULIAN-DALIN IONEL TOMA () [Corola-publishinghouse/Science/1016_a_2524]
-
la epuizare personală; • nu este obligatoriu ca o persoană să treacă prin toate fazele descrise, unele putând fi sărite; • simptomatologia burnout-ului se adâncește treptat. Modelul fazic a fost validat de unii autori și invalidat de către alții deoarece i s-a reproșat că transpare ideea absolutizării rolului epuizării emoționale în detrimentul celorlalte două dimensiuni și că modelul prezintă prea multe faze, trei sau patru fiind suficiente pentru a determina momentul de intrare în procesul de epuizare, ca și tranziția de la o fază la
Stresul traumatic secundar. Efectul advers al empatiei by Irina Crumpei () [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
nu simte ca ar fi greșit, statutul de victimă îi va fi cu atât mai greu de asimilat și de aliniat cu celelalte credințe ale sale. Teoria lui Janoff-Bulman a primit mai multe critici. În primul rând i s-a reproșat că este incompletă pentru că nu explică mecanismele prin care trauma psihologică altereză credințele individului. Teoria reduce complexitatea credințelor indivizilor despre lume la doar trei care nu sunt destul teoretizate și nuanțate. În plus din punctul de vedere al acestei teorii
Stresul traumatic secundar. Efectul advers al empatiei by Irina Crumpei () [Corola-publishinghouse/Science/1075_a_2583]
-
Emmanuel de Martonne, care fusese încă din 1918 numit ca secretar al Comisiei de Studii. - Duc lupte dure pentru ca lui Brătianu și României să le fie recunoscută calitatea de aliați. îi am contra mea pe Clemenceau și pe Wilson. Ei reproșează românilor gesturi anterioare care, chipurile, i-ar priva de această calitate - l-a informat Tardieu pe Saint-Aulaire, ministru al Franței în România. - Personal, cred că este o exagerare și o nedreptate din partea aliaților. Dacă ne-am bucurat atunci când trupele române
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92342]
-
Se spune că trecutul este întotdeauna frumos, el fiind retrăit emoțional, cu priviri îngăduitoare. Așa și este, dovadă stând numeroasele scrieri, lucrări muzicale sau de arte plastice care ilustrează satul în chip idilic. Ceea ce nu e, în nici un caz, de reproșat. Viziunea lui Mihai Hăisan, în cazul poeziilor pe această temă - care par a domina volumul - se desprinde, însă, din acest context, autorul depășind ispita abordării exterioare, ele-giace, de pastel, în folosul cele grav-emotive, de adâncime, prin care ruralul este perceput
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
inflație, mai există și indivizi clonțoși, spurcați la gură și fără respect pentru caracterul profund mioritic al neamului nostru. Ei bine, un astfel de specimen mi-a fost dat să cunosc în persoana unui amic căruia nu i se putea reproșa nimic, și asta începând cu cele cinci progenituri ale Societății de Asigurări unde lucra nevastăsa. Insul își vedea liniștit de slujbă, de plimbatul câinelui, de gunoi și aprovizionare când, subit, avu prima criză instigatoare. Oprit în fața ușii blocului îl luă
CÂINELE DIZIDENT by Aurel Brumă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/505_a_1289]
-
la cîțiva metri, Într-o lumină Înșelătoare, dintr-o dată zăresc un tînăr zeu intonînd cîteva descîntece militare contra mea. Pe umărul stîng are așezat, drept rang de cenușă, o femelă a șoimului, care, deschizînd ochiul spre mine, caută să-mi reproșeze ceva. Văd o străfulgerare de eoni cinetici, În ochii șoimului- femelă, aidoma unei semnături pe un pact de agresiune. Acest mîrșav de galonat ține bine strînsă la piept cartea franțuzului Laurent: „De quelque phenomenes mecaniques produits au moment de la menstruation
UN CARNAVAL ÎN INFERN (scene din viaţa și moartea poetului necunoscut) by Marian Constandache [Corola-publishinghouse/Imaginative/91597_a_107358]
-
decât s-o lase să țipe; nimeni n-a bruscat-o; și totuși, în loc să se liniștească, ea a continuat și mai tare; ― fiecare avea propriile sale necazuri, chiar fără să fi fost concediat; totuși nici unul nu se apucase să-i reproșeze ei necazurile sale; ― țipătul nu este un argument, este o izbucnire de disperare; dacă fiecare și-ar țipa disperările pe toate drumurile, nu s-ar mai putea trăi. Pe altă hârtie, notam argumentele care erau de partea ei: ― femeia nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
că aș fi putut-o recunoaște din atâtea pe cea adevărată. Într-o zi, am avut impresia că una din aceste femei mi-a aruncat o privire dușmănoasă. Ca și cum m-ar fi recunoscut și ar fi avut ceva să-mi reproșeze. M-am apropiat stânjenit, am salutat-o și, bîlbîindu-mă, am vrut să-i explic ce se întîmplase cu mine atunci. Dar de-abia am apucat să zic "Doamnă, vă rog să mă scuzați, dați-mi voie să vă explic" că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
Bine, cum vrei tu" a zis. M-a durut că se consolase așa de repede, dar am rămas. Mai târziu, mi-a părut rău, totuși. Fără voie, am auzit niște discuții neplăcute pe seama mea. Mamei nu puteam, bineînțeles, să-i reproșez nimic, dar am căutat un motiv să mă mut. Am rămas singură. Din când în când îi dădeam telefon și o întrebam cum mergea cu sănătatea. Atât. Ea nu mă întreba ce făceam, ce intenționam și, dacă n-aș fi
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
s-o pedepsească, fără să se gândească la urmări. Scria și lucruri de genul acesta: "Știu cât vor suferi copiii mei, dar nu pot sacrifica adevărul de dragul lor"... În zilele următoare a văzut-o crispată, neagră de spaimă. Nu-i reproșa nimic, dar acum îl privea cu ură. De câte ori îi întîlnea ochii se cutremura. "M-ar omorî", și-a zis într-o zi... A început să bată în retragere, să încerce s-o liniștească. Dar abia astfel reuși s-o exaspereze
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
și m-am trântit pe bancă fără o vorbă. Eram ca prostit. ― Ce e? m-a întrebat Eleonora. ― Apa, am bâiguit eu. ― Ce e cu apa? ― S-a terminat. ― Cum s-a terminat? se răsti ea, ca și cum mi-ar fi reproșat mie acest fapt, revoltată și înfricoșată. ― Du-te și te uită, i-am zis. A rămas pironită pe bancă, îmbrăcată în trenciul care într-o noapte atât de zăpușitoare părea și mai curios, mai nepotrivit. Nu îndrăznea să se ridice
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
o voce de om hăituit. În cele din urmă, îmi vorbi și despre scrisoarea pe care i-o dase un individ pe stradă. ― Raporturile dintre voi s-au schimbat după aceea? am întrebat-o. ― într-o oarecare măsură. ― I-ai reproșat ceva? ― Ce să-i reproșez? N-aveam nici un drept. Am simțit că vroia să mai adauge ceva. Dar a renunțat. ― Și când ți-a spus prima oară că era în pericol? ― În ultima zi când mi-a dat telefon. ― Ți-
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
În cele din urmă, îmi vorbi și despre scrisoarea pe care i-o dase un individ pe stradă. ― Raporturile dintre voi s-au schimbat după aceea? am întrebat-o. ― într-o oarecare măsură. ― I-ai reproșat ceva? ― Ce să-i reproșez? N-aveam nici un drept. Am simțit că vroia să mai adauge ceva. Dar a renunțat. ― Și când ți-a spus prima oară că era în pericol? ― În ultima zi când mi-a dat telefon. ― Ți-a promis cumva atunci că
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
el n-a crezut-o, nici o clipă, în stare de o asemenea faptă. Nu bănuia că o împingea singur spre ură și crimă. Acest om, vreau să spun, a fost animat de cele mai bune intenții. Ce i se poate reproșa la urma urmei? Faptul că n-a acceptat să se umilească? Și că a ținut să creadă în adevăr? Că, înspăimîntat de frică, a mai găsit încă resurse să se; împotrivească fricii? Acuzata i-a imputat că nu-l interesa
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un idealist. Dar dacă n-ar exista nici un judecător idealist, probabil n-ar mai exista justiție. Justiția se sprijină, onorată instanță, pe judecători care pun adevărul deasupra oricărui alt interes. Să respectăm memoria unui judecător idealist și să nu-i reproșăm că n-a știut să sacrifice adevărul. Interesul său ar fi fost să înceteze ancheta, să lase totul baltă, în felul acesta ar fi avut poate liniște și nu s-ar fi întîmplat nimic. Dar n-a putut. Era vinovat
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
asta ceilalți. Dar iubesc multe lucruri dincolo de mine. Spun "eu, eu, eu" numai pentru că vreau să mă explic și pentru că în timp ce vreau să mă explic mi se pare că intru în conflict cu cei care mă ascultă... Nu, nu vă reproșez nimic. Vreau doar să vă arăt că mereu am visat binele și toate mi-au ieșit pe dos... Dealtminteri, știu că mărturisirile prea sincere par scandaloase. Mulți s-au învățat cu o anumită pudoare a minciunilor cuviincioase, tresar când le
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
puteam obține decât condamnarea mea. Dar, iertați-mă, domnilor, cine nu-și pledează cauza? Oare dumneavoastră nu pledați acum prin tăcerea prudentă cu care, probabil, mă ascultați, cauza oamenilor respectabili care nu umblă ca mine după năluci? De ce mi-ați reproșa mie ceea ce face toată lumea? Poate nu știu să spun ce am de spus în tăcere, dar nu mă judecați după faptul că vorbesc atât. Sânt într-adevăr, împrejurări când, dacă nu vorbești, mori. Și trebuia să mă hotărăsc. Dacă nu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
altele, vă mărturisesc că unul dintre cele mai mari defecte ale mele a fost că nu m-am priceput să mint nici măcar când alții nu-mi cereau decât asta. Dar "nejudecat" înseamnă în capul meu "neiertat". Și am să-mi reproșez destule lucruri, care aici, în pustietatea asta, au ieșit la suprafață ca untdelemnul. Nu m-am priceput nici să călătoresc prin viață, nici să iau din ea doar peronul. N-am fost mulțumit cu ceea ce am avut, dar n-am
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
frica e un zid. Poate că ea închide zidul, ea închide coaja. Și dacă gândesc astfel înseamnă că mă înăbuș în mine însumi, vreau să respir aerul de dincolo de coaja mea, nu-i așa? Sincer să fiu, oricâte mi-aș reproșa, și chiar dacă destinul m-a strâns de gât cu mâinile mele, nu pot să cred că tot ce mi s-a întîmplat era ceea ce meritam. Am auzit odată o vorbă: "Ia de la viață și pe urmă plătește". Unii iau fără
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]