4,067 matches
-
să ciupească săptămânal pentru mine bani de buzunar. Dar, văzând că văicărelile mele nu se mai sfârșeau - în clasa mea, toți colegii aveau mărunțiș prin buzunare, mai mult sau mai puțin -, ea mi-a împins sub ochi un caiet in-octavo ros de atâta întrebuințare, în care erau înșirate datoriile tuturor clienților care trăiau, cum zicea ea, „pe credit“. Văd caietul înaintea ochilor, îl deschid. Cu un scris citeț sunt trecute nume, adrese și sume, unele care tocmai au scăzut, dar care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
a fost foame întruna.“ De fapt, însă, ar trebui să spun: ea, foamea, se instalase în mine ca într-o casă părăsită, atunci când i-a revenit sarcina de a ține locul ocupat, atât în barăci, cât și sub cerul liber. Rodea. Asta i se pune foamei în cârcă, faptul că ar fi în stare să roadă. Iar băiatul pe care încerc să mi-l închipui ca pe o ediție timpuriu avariată a propriei mele persoane a fost unul dintre miile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
în mine ca într-o casă părăsită, atunci când i-a revenit sarcina de a ține locul ocupat, atât în barăci, cât și sub cerul liber. Rodea. Asta i se pune foamei în cârcă, faptul că ar fi în stare să roadă. Iar băiatul pe care încerc să mi-l închipui ca pe o ediție timpuriu avariată a propriei mele persoane a fost unul dintre miile de oameni pe care i-a lovit rozătoarea. Ca parte dintr-o secțiune a armatei germane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lagărul se asemăna cu locul pe care se afla vechiul teren de instrucție a armatei de la Grafenwöhr, care, dincolo de sârma ghimpată, era înconjurat de un ținut împădurit. Sigură mai e de asemenea vârsta mea tânără la vremea foamei care mă rodea, sigur e și că până de curând aparținusem, ca tunar tanchist, unei divizii care, sub numele „Jörg von Frundsberg“, nu avusese decât o consistență de legendă. Cântărit la o acțiune de despăduchere la nivel de lagăr, în cursul căreia am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ziua eliberării. Orice gând se ducea într-acolo, doar într-acolo. Pipăiam, voiam să fiu pipăit. Această altă foame a mea, care a putut fi oricum potolită pentru scurt timp cu mâna dreaptă, a durat mai mult decât cea care rodea. Aceea m-a luat în stăpânire abia atunci când, după mesele îndestulătoare de la spitalul militar și care, tocmai de asta, nu mi-au rămas în memorie - vor fi fost supă la cazan, gulaș cu găluște, iar duminica tocătură la tavă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
o simțisem până de curând pe piele ori fața unei școlărițe cu cozi căreia îi duceam dorul să-mi fi slujit și în lagăr ca tablouri votive și astfel, mute, dar docile, să mai fi atenuat puțin foamea ce mă rodea. În orice caz, îmi lipseau, în același timp, și una, și alta. Nevoia mea avea o dublă natură. Una din ele rămânea întotdeauna trează. Și cu toate astea, privind înapoi, nu mă văd expus în întregime dublului chin. La fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
să amestec ingredientele într-o oală, să umplu asta cu aia, să le produc, prin adaosuri, un gust deosebit și să-mi imaginez, în timp ce gătesc, oaspeți vii sau morți, s-a anunțat încă de la începuturile perioadei de foame care mă rodea, atunci când rănitul vindecat a fost smuls din mâinile pline de grijă ale surorilor medicale și când, de la cura din Marienbad, am ajuns direct în lagărul foamei din Oberpfalz. Printre cei zece și apoi mai multe zeci de mii de prizonieri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
multe zeci de mii de prizonieri de război am învățat, după șaptesprezece ani de sațietată regulată - rareori se-ntâmpla să mai fim strâmtorați -, așadar, am învățat să îndur foamea, care avea primul și ultimul cuvânt, ca pe o suferință ce rodea fără încetare și totodată să o folosesc ca pe un izvor de nesecată inspirație; în condițiile unei imaginații sporite, am slăbit totuși vizibil. E adevărat că nici măcar unul singur dintre cei zece mii nu a murit de inaniție, dar foamea ne-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
era permis să se învețe, cu stoicism, în corturi, în clădirile cazărmii și în grajdurile spațioase - lagărul trebuie să fi fost ocupat odinioară de garnizoana unui regiment de cavalerie - cum se poate lupta împotriva foamei și a insistenței cu care roade ea. Puțini erau cei care nu participau. Lamentându-se, aceștia se complăceau în ipostaza de învinși și plângeau după bătălii pierdute. Unii credeau chiar că, în cursul unor jocuri în nisip, ar putea obține retroactiv victorii - de pildă, în bătălia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
pe mine și pe colegii mei de curs, nici unul dintre noi nu voia să salveze Apusul sau orice altceva îmbrăcat în uniformă americană. Cât se poate de pașnici, ne abandonam în continuare procesului de anesteziere culinară a foamei care ne rodea. De aceea, probabil, mi se pare că cele două ore pe tema gâștei, imediat sau curând după valorificarea porcului, au fost utile artei culinare pe care am savurat-o mai târziu din plin, influențându-mi, în plus, și evoluția ulterioară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
șoptind, a înlăturat câțiva bolovani rău așezați din calea mersului pe două picioare și, în final - după ce a schițat scheletul unui alt basm; să fi fost Hänsel și Gretel? -, a ridicat iadeșul, acel așa-numit os al minciunilor, de pe care rosese toată carnea, i-a poruncit capului său de profet să lumineze, invocând acum principiul său frecvent citat, pentru ca imediat să dea tonul pentru un imn întru slava poveștilor mincinoase în general și în particular. La masă, copiii - Franz, Raoul, Laura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
taină. Astfel, a rezultat un material de roman sau de film, care ar fi fost bun de umplut cârnați. În ceea ce mă privește însă pe mine, abia plecase maestrul și presupusul bucătar personal, că foamea a și început să mă roadă cu dinți și mai ascuțiți. Abia acum mă simt provocat să schițez scenariul unui film polițist în care arta culinară est-europeană îi provoacă generalului Patton o dispoziție grandilocventă, îndemnând la un nou război, dar maestrului meu îi pune viața în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
lui Napoleon, generalul Rapp, nu a scăpat decât ajutat de noroc; și rinichii pregătiți de Lena Stubbe în sos de muștar când August Bebel a fost oaspetele ei și când i-a arătat cartea ei de bucate „proletară“... Atunci când foamea rodea pe dinăuntru, l-am ascultat cu atenție pe maestrul meu. De îndată ce ingredientele au început să se găsească ieftin, supele de aer, găluștele de nori, găinile de vânt au început să figureze pe lista mea de bucate. Eul care mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
jefuitor de cadavre profesionist a fost încununată de succes. Asta e situația, literatura trăiește din nasturele căzut și găsit peste timp, din potcoava ruginită a unui cal de ulan, din faptul că omul e muritor și, deci, din pietre funerare roase de vreme. Astfel, drumețului ce pornise pe căile lui ocolite spre artă și pe poteca îngustă dintre poezie și adevăr i se va tot pune de-a curmezișul Toba de tinichea; o carte al cărei conținut acumulat a aruncat umbre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
sau chiar tare de-a binelea. Abia despovărat la schimbarea tramvaiului, îmi făcea pantalonii să se întindă. Nici măcar printr-o evadare intensă, în gând nu se lăsa adormit. Sătul de supa matinală de griș cu lapte, simțeam cum începea să roadă acum, violent, cealaltă foame. Și asta zi de zi. Tot mereu eram jenat și stăpânit de teamă că chestia aia țeapănă ar putea fi observată, simțită ca necuviincios-stânjenitoare, mai mult chiar, certată în gura mare ca supărătoare. Dar nici un călător
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am primit un răspuns... Caporalul salvator, căruia un obuz rusesc i-a retezat ambele picioare, în timp ce mie... Crezând totuși până la sfârșit în victoria finală... Până în visele febrile ale celui rănit ușor ajungeau degetele unei fete cu codițe negre... Foamea care rodea... Jocul cu zarurile... Iar apoi, de necrezut în fotografie: Bergen-Belsen, cadavrele stivuite - uitați-vă, haideți, uitați-vă, nu întoarceți privirea numai pentru că așa ceva este, într-o formulare grăbită, de nedescris... Nu, nu mi-am întors privirea și nici nu m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
dar atribuim atare omisiune nu celei mai justificate invidii, ci naturalei modestii a artizanului care Își cunoaște limitele. Parcurgând indolent paginile acestui opuscul meritoriu, somnolența de moment ne e zguduită de o mențiune ocazională: cea a lui Lambkin Formento. Ne roade o inspirată bănuială. Există oare, În carne și oase, asemenea personaj? Nu cumva e, oare, vorba de o rudă, sau măcar de un ecou, al acelui Lambkin, fantoșa imaginară care și-a Împrumutat augustul nume unei satire de Belloc? Farse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
semn. X a umblat pe străzi. Y a făcut incursiuni prin birouri și magazine. Z a pus o scrisoare la cutie. Carlota sau Carlos a cumpărat tutun și l-a fumat. Legenda vrea ca Longuet să fi rămas nervos acasă, rozându-și unghiile, Întru totul dependent de telefonul care Într-un târziu avea să-i comunice unul din cele două rezultate ale acțiunii: un succès d’estime sau cel mai categoric eșec. Cititorul nu ignoră rezultatul. Longuet dăduse o lovitură de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
crezi matale că dau? Când ț-oi zice, faci comoție celebrală. Dă japoni, morți dă râs și cu hăini noi, care-și cumpăra biciclete. Un japon pă biciclu, asta mai lipsește! Infantili dă neiertat, nici nu bănuia tragedia care Îmi rodea precum carii peptu dă om ș-abia a răspunsără cu chițcăitu lor la superficialu hau-hau care le-am aruncat dă pă celălant trotal. S-a depărtat pedalând; orașu indiferent i-a halit, fără să să strâmbe. Io sunt ca mingea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1894_a_3219]
-
să plece de-acolo. Tina alergă la consola de comunicații. Norman abia o mai putea vedea pe Edmunds. Distingea vag o formă Întunecată, mișcându-și agitată brațele... Prin intercom se auzi: — Pata de pe vizor... nu vrea să dispară... par să roadă plasticul... și brațele mele... țesătura e... Vocea Tinei: — Jane! Jane, pleacă de-acolo! Imediat, zise Barnes. Spune-i să plece imediat. Respirația lui Edmunds se auzea Întretăiată. — Petele... nu mai văd bine... simt... doare... brațele Îmi ard... doare... mănâncă prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2313_a_3638]
-
spital. Și știu și răspunsul celălalt, cel pe care nu mi l-a dat. Răspunde singură vocea limpede din mine: „-Nu-i mare lucru“-spune ea. „Practic, nu-i nimic.“ Stau și mă întreb dacă nu cumva sînt un șobolan ce roade, străluminat de înghițitură, o inimă de înger? Vreau să mă sinucid convins fiind de tîmpenia eternității. În veșnicie, cu toatele-și pierd rostul. Iată: tînără și strălucitoare ca o sabie, mă gonește moartea din urmă: „-Ești nimic! Ești nimic! Schimbă-te
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
alături de Dumnezeu, am fi fost îngeri și carnea noastră nu și-ar avea rostul. Cîteodată mi-e rușine să mai privesc în jur. Lumea mi se pare limpede cu toată violența sa iar eu mă simt murdar. Demonul regretului îmi roade pieptul cu o durere surdă de cîte ori încerc a-mi ridica privirea. Pare cu neputință să pot ieși vreodată din păcat. Și-așa greșesc din nou prelungindu-mi suferința cu memoria acestuia. În clipele de singurătate, prin cameră sau
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
rupându-mi carnea dorințelor. Să fiu oare victima propriului meu suflet în care asediul tinereții îmi confiscă toată puterea visului, ca nimeni să nu-mi răpească nemurirea?... De parcă glasul meu s-ar opri în adâncuri să poată sprijini lumina geamătului ros de distanțe... ȚĂRÂNA DE ZILE În gustul înserărilor, te-am căutat, să-ți împart iubirea unui vis, ce s-a prelungit între noapte și zi. Era noaptea florilor de lume, unde aerul se petrecea prin trupul înveninat al sărutului. Totul
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
rămână un amestec de suflete. DE-ATÂTA DECEMBRIE Mi-am dus viața în umezeala unor aripi de vis cu gesturi palpabile de-a lungul extazului dureros și înfometat înlăuntru-mi... Frumoasele mele deprinderi cleveteau Cu furia surdă a pietrei pământului, ros de pe tălpile cuvintelor... O lume foșnise peste veacuri Și cine mai știe despre sângele îngropat despre pruncii ce nu s-au mai născut datorită namilei cu gheare ce-a ucis veșnicia. Totul s-a terminat și nimeni nu mai știe
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
să-ți hrănesc cu spatele câteva dureri diabolice. Poate ți-ar înlemni stările să nu mai întâmpini nimic în statistica verbelor disperate... Până mai ieri împingeam ochii mei, stele spre tine, Până mai ieri n-am plâns niciodată. Astăzi otrava roasă în suflet a murit. N-am mai rămas decât un vânt cu câteva regrete că te-am întâlnit la statuia ce mi-a dăruit dureri oarbe de neguri... Pentru azi n-am pregătit cuvinte urmează să alung încă o zi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]