3,162 matches
-
ele angajate într-un anumit tip de constituire fenomenală. Oricum, astfel de concepte ajung să poarte și sensuri propriu-zis non-judicative, căci ele țin de ceea ce am numit în aplicațiile anterioare la Aristotel și Kant constituire (a unui gând, a unei rostiri, a unei făptuiri) pusă în joc de către Heidegger în ipostaza de constituire de sine a Dasein-ului.157 În contextul acestor aprecieri generale, se cuvine a aminti și faptul că Heidegger lucrează în cheie fenomenologică, iar în opera magistrului său întru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vizează temeiul în el însuși către scoaterea la iveală a temeiului produce o dislocare tematică, foarte semnificativă tocmai în sensul distanțării analiticii existențiale, așa cum aceasta a fost proiectată de filosof, față de spațiul în care judicativul este constitutiv oricărui gând, oricărei rostiri sau făptuiri. Poate că până la urmă nu este vorba despre o distanțare propriu-zisă: faptul va fi cercetat mai departe; dar despre o deschidere către non-judicativ, concordantă cu o încercare de distanțare sau chiar de părăsire a convenționalității judicativ-constitutive, poate fi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dar și pe aceea de a suporta rosturi precomprehensive "tradiționale". Aplicațiile actului-de-principiu numit ne-ar putea însă indica, în mai mare măsură, atât poziția sa originară față de toate "factele" structurii Dasein-ului, cât și putința sa de a constitui gânduri și rostiri în registrul non-judicativului, valabile pentru anumite articulații ale proiectului heideggerian de analitică existențială a Dasein-ului. Prin acest din urmă fapt, actul- de-principiu nu-și contrazice propriul sens, acela "logic", ci doar își "pune în evidență" puterea de a lumina
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
filosofică heideggeriană. Proiectul heideggerian, luat in extenso, are drept sens ultim, proclamat de însuși filosoful german, depășirea metafizicii. Dacă cele două modele de discurs analitica și dialectica -, proprii dictaturii judicativului fiind, au pus în formă (oferind condiția formală de posibilitate) rostirea filosofică, al cărei nivel de excelență este chiar metafizica, atunci depășirea metafizicii înseamnă și depășirea spațiului de valabilitate necondiționată a judicativului constitutiv și al analiticii și dialecticii ca modele de discurs ale sale. Oricum, o bună susținere a ideii depășirii
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Dasein-ului, construită după toate rigorile "analiticii" transcendentale (depărtată, totuși, în privința structurii, regulilor valabile în spațiul său, limbajului și elementelor sale "inteligibile", dar nu și în privința sensului său ultim, de analitica transcendentală kantiană). Și Heidegger pune la punct o metodologie a rostirii filosofice, cu certe intenții regulative și constitutive prin raportare la condițiile de acreditare a discursului de tip filosofic: la el, a discursului ce are drept miză depășirea metafizicii. Nu ne-am putea explica altfel, de exemplu, prezența abundentă a elementelor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unor sensuri judicative și a unora non-judicative din structura discursivă a acesteia. Sensurile non-judicative nu pot fi încă adunate într-o unitate într-o "analitică non-judicativă", de exemplu pentru că dictatura judicativului constituie sau cel puțin reglează orice tip de gând, rostire, făptuire, iar analitica existențială nu pare a avea, din cele prezentate până aici, un statut non-judicativ ca atare; la fel și interpretarea de față. Sensuri non-judicative pot fi scoase la iveală pentru a le evidenția potențialul lor de semnificație prin
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Nici un enunț nu poate prelua acest sens. Atunci, de unde vine el și ce anume îl "legitimează", în așa fel încât să poată fi luat în seamă de o conștiință care pare a fi îngrijorată de el? Fiind vorba despre gândirea, rostirea și făptuirea lui, nu putem avea în vedere decât logos-ul însuși. În felul acesta, însă, am trecut dincolo de granițele unei reducții ontologic-fundamentale a "lumii omului" la Dasein, a acestuia la timp și a timpului la ființă. De fapt, ființa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta, însă, am trecut dincolo de granițele unei reducții ontologic-fundamentale a "lumii omului" la Dasein, a acestuia la timp și a timpului la ființă. De fapt, ființa nu este un "capăt de drum"; poate fi astfel, cel puțin atunci când intenția gândirii, rostirii și făptuirii vizează înseși rădăcinile dictaturii judicativului, logos-ul. Pentru înțelegerea acestui fapt, care scapă "logicii" judicativului constitutiv, trebuie procedat printr-o reducție a ființei (care, esențialmente, este timp) la logos potrivit rosturilor discursului de față, a timpului la logos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și le vor însuși. Toate acele probleme, precum și cele câteva enumerate puțin mai sus, țin de un fel de principiu prin care își face prezența "gândirea care se gândește pe sine" în orizontul discursului (de fapt, oriunde se produc gândirea, rostirea și făptuirea), principiu care ar putea fi formulat astfel: constrângerea cea mai puternică în orizontul discursului (încă odată, în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii) este de ordin interogativ. De aici faptul că ceea ce contează în cea mai mare măsură nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
își face prezența "gândirea care se gândește pe sine" în orizontul discursului (de fapt, oriunde se produc gândirea, rostirea și făptuirea), principiu care ar putea fi formulat astfel: constrângerea cea mai puternică în orizontul discursului (încă odată, în orizontul gândirii, rostirii și făptuirii) este de ordin interogativ. De aici faptul că ceea ce contează în cea mai mare măsură nu este legat, în orizontul precizat, de formele logice (concepte, judecăți de orice fel, tipuri de raționamente etc.) sau de alte elemente constitutive
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Posibilitatea unei reducții judicative a dictaturii judicativului la timp Toate elementele structurale din schema judicativului, expuse mai sus, țin de istoria acestuia, de modalitatea în care el a trecut în fel de fel de "forme", constrângând discursul (care motivează gânduri, rostiri, făptuiri) să intre el însuși în anumite tipare. Dar însăși istoria se justifică prin existența unor elemente originare, care funcționează în sens de acreditare (autorizare) a "evenimentelor sale"; ceea ce se află la început condiționează tot ceea ce urmează, așa încât ceea ce urmează
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ele țin, neîndoielnic, de "forma" judecată și de actele sale propriu-zis constitutive. Raportată la judecățile de valoare, structura judicativă evocată constituie "fenomenul originar". Potrivit unor termeni introduși la începutul lucrării, aici ar fi vorba, totuși, despre "originea non-originară" a gândirii, rostirii și făptuirii. Dar însăși structura judicativă are o anumită ierarhie a elementelor; fenomenul ei originar este timpul (care apare, de asemenea, ca element al aspectului alethic al judecății). De aici "poziția" tematică a timpului în istoria filosofiei, interesul pentru problematica
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesteia, dar și unitatea lor ca dictatură a judicativului ca atare, se vor lămuri prin reducția judicativă la timp. De altfel, aceste caracteristici nu pot fi primare, originare, față de unitatea judicativului, căreia îi corespunde un orizont de mișcare a gândului, rostirii, făptuirii, dominat de timp, pentru că toate "durează" (capătă durată) în el. Fiecare caracteristică are o "poziție" în acest orizont, ceea ce înseamnă că are un sens judicativ. Prin reducția judicativă, nu se trece de la ansamblul de caracteristici, elemente, "poziții", "atitudini" ale
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
despre ceea ce ar avea puterea de a deschide o altă cale a gândirii, una diferită de cea proprie istoriei judicativului constitutiv, totuși, una care nu ar avea puterea constituirii în afara unei preeminențe în chiar lumea vieții omului, acolo unde gândurile, rostirile și practicile trebuie puse, totuși, în ordine ... temporală. Această cale de gândire, asemenea celei judicativ-constitutive, nu este ea însăși decât un fapt al lumii vieții, dar al acesteia în măsura în care o ordine domnește, anume tocmai cea corespunzătoare acestei căi "noi" despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
să scoatem pe rând din spațiul discursului aceste elemente de ordin structural și istoric, putem observa că ceea ce am numit "dictatura judicativului" (sau "judicativ constitutiv") încă mai poate fi gândit, ba încă mai este ceva semnificativ pentru problema originii gândirii, rostirii și făptuirii. De exemplu, am putea renunța la evocarea "motivației sofiste" a fenomenului dictaturii judicativului, fără ca acesta să-și piardă sensul său de a fi; ea rămâne mai departe cogito-ul însuși. Ceea ce înseamnă că dictatura judicativului este autonomă față de astfel
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe rând, fiecare aspect, ci este tocmai dictatura judicativului, ca o unitate originară a lor; strict fenomenologic, el este act (constitutiv) de judecată. Ceea ce înseamnă că, în aceeași ordine de semnificații, judecata, ca act constitutiv universal (orice "obiect" de gândire, rostire și făptuire este constituit prin ea), este necesară și, desigur, a priori; iar obiectul acesteia de diferite niveluri de constituire este, întotdeauna evident. Neîndoielnic, evidența aceasta trebuie interpretată ca o evidență judicativă; așadar, am putea spune mai bine "obiect acreditat
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
proprie acestuia este aceea a corespondenței. Adevărul sau falsitatea unei judecăți (enunțare, logos apophantikos) vor fi determinate de timp: el constituie valoarea de adevăr; mai mult, acesta devine esențial pentru orice formă, ipostază etc. a discursului (temei pentru orice gând, rostire, făptuire). Este, cumva, de interes metodic această precizare, fiindcă judecata (logos apophantikos) este precondiționată "ustensilic" în lumea vieții, cu sensul de formă a cunoștinței. Judecata poartă în ea de la bun început acest telos: a "forma" cunoștința; iar aceasta din urmă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
non-judicativă a dictaturii judicativului. În măsura în care aceasta din urmă va deveni posibilă, însăși filosofia ar căpăta șansa de a deveni cu adevărat reflexivă, reconsiderându-și rădăcinile, nu pe cele istorice, ci pe cele sistematice, adică sensurile originare pe care, ca gândire, rostire și făptuire, le-a primit de la logos-ul însuși. Pe aceeași cale, dominată de posibilitatea unei reducții non-judicative a dictaturii judicativului, filosofia ar căpăta șansa de a-și repotența firea sa "iubitoare" de "înțelepciune", nepirzând nimic din experiența sa milenară
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
la fenomenul originar al acesteia, timpul; reducția non-judicativă a dictaturii judicativului are drept sarcină trecerea de la fenomenul originar de timp la logos (nu însă la logos-ul formal), dovedit tocmai pe o asemenea cale, încă judicativă, drept fenomenul originar al rostirii, gândirii și făptuirii omenești și operant, încă, numai în măsura în care timpul îl constituie pe el însuși ca un "corp în carne și oase", timpul pierzându-și astfel "poziția" obiectuală în favoarea celei propriu-zis operaționale, "active". Desigur, termenii formulelor din urmă se vor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
element din această descriere să devină semnificativ ca atare să-și primească sensul doar prin raportare la timp; așa stând lucrurile, judecata, reprezentând veritabilul act constitutiv, și timpul, corelatul său "obiectual", vor putea fi recunoscute în orice fapt de gândire, rostire, făptuire. Desigur, trebuie înființate două orizonturi principale de lucru: cel propriu-zis descriptiv, în care capătă rost de simplă prezență într-o structură fiecare element al dictaturii judicativului, orizont deschis deja, și orizontul în care se produce "reducția" fiecărui element judicativ
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens posibil el însuși sub condiționări judicative, va indica o "structură" semantică (plină de sens, de aici "semnul" logos-ului întreg) ce ne apropie de însăși "unitatea de viață", cu practicile și regulile ei, anume tocmai de faptul originar pentru rostire, gândire, făptuire, care, acum, pare a fi de natura non-judicativului. Dar, paradoxal, tocmai prin constituirea temporală a logos-ului însuși, așa cum spuneam, ca un "Corp în carne și oase" paradoxal, fiindcă timpul, corelat obiectual al judecății, devine el însuși act
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de alta, acestea (S și P) nu pot fi nimic în afara judecății și fără a fi prezentuiți după schema arătată mai sus. Această mișcare înlăuntrul spațiului judecății, aflat în proces de concentrare pe "poziții", este originară în privința constituirii oricărui gând, rostire sau făptuire din orizontul judicativului. O separație a funcțiunilor logice a fost propusă în istoria filosofiei: în acest fel s-a constituit o tradiție filosofică, anume aceea a teoriei categoriilor, apreciată de Constantin Noica, de exemplu, ca fiind unul dintre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
trebuie să ne deruteze în sensul de a accepta o preeminență a termenilor-funcțiuni sau pozițiilor logice în judecată față de aceasta din urmă; termenii-funcțiuni sau pozițiile logice, de o parte, judecata, de alta, sunt, deocamdată, în echilibru. Punerea în formă a rostirii, prin aceste convenții de statut obiectual (ființial) și funcțional al celor doi termeni în unitatea judecății, scoate la iveală, cum spuneam mai sus, faptul unei pre-ființări sau al unei condiții preexistente, care slăbește în ființa sa pentru a se trece
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt acum "reduse" și ele pot constitui obiect de tematizare chiar în afara orizontului judicativ. E drept, pentru aceasta ar fi necesară o nouă reducție, prin care să se treacă de la statutul judicativ al categoriei, la statutul ei de element al rostirii, de ipostază a logos-ului. 4.3. Aspectul alethic al judecății și timpul " Este" (verbul) și timpul alcătuiesc împreună, cum am precizat deja, cel de-al doilea aspect obiectual al judecății (și al judicativului): aspectul alethic. Unitatea celor doi termeni
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
acesta, în jocul reducției poate fi menținut, într-un regim provizoriu și doar obiectual, însuși logos-ul. Altminteri, chiar și judecata și-ar pierde orizontul propriu de tematizare, iar aspectele sale nu ar mai constitui decât fapte marginale în lumea rostirii. Desigur, ar fi depotențate înseși actele judicative, nemaifiind posibilă cunoașterea. Cel de-al doilea aspect judicativ, cel alethic, introduce sensul de transcendent; adevărul judecății presupune întotdeauna preexistența logos-ului formal și, desigur, a logos-ului ca atare; deocamdată acest lucru
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]