3,090 matches
-
soluție pentru a se putea asigura prevalența regimurilor constituționale democratice și combaterea unor structuri totalitare sau de subordonare între actorii vieții internaționale 2. O asemenea concepție este, desigur, tentantă și, fără îndoială, marile principii democratice ale constituționalismului ca de pildă separația puterilor, respectul drepturilor omului, constituie de mult un îndreptar pentru cvaziunanimitatea țărilor lumii. Nu trebuie uitat, însă, că în lume există diferite ideologii, sisteme de gândire, credințe religioase etc. ceea ce face ca un concept uniform de "constituționalism democratic" ridicat la
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
pe de altă parte, independența economică a fiecăruia față de celălalt prin reglementarea bunurilor proprii. Proiectul Codului civil adoptă regimurile matrimoniale ale viitorilor soți de tip separatist și de tip comunitar, prevăzând că "viitorii soți pot alege regimul comunității legale, regimul separației de bunuri sau cel al comunității convenționale" (art.242 din Proiectul Codului civil). În raporturile dintre soți, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei, iar față de terți, regimul matrimonial este opozabil numai de la data îndeplinirii formalităților de publicitate
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
Proiectul Codului civil). În raporturile dintre soți, regimul matrimonial produce efecte numai din ziua încheierii căsătoriei, iar față de terți, regimul matrimonial este opozabil numai de la data îndeplinirii formalităților de publicitate prevăzute de lege. În cazul în care soții aleg regimul separației de bunuri sau pe cel al comunității convenționale, ei vor trebui să încheie o convenție matrimonială prin act autentic notarial. Regimul matrimonial încetează prin anularea, desfacerea sau încetarea căsătoriei. Proiectul Codului civil cuprinde o serie de reguli specifice fiecărui regim
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
a soților, întemeiată pe egalitatea dintre ei și pe comunitatea lor de interese, nu exclude ca unele bunuri să aparțină concomitent și altor persoane care să aibă o cotă-parte abstractă din dreptul de proprietate"9. 3. Bunurile dobândite în perioada separației în fapt a soților Există momente în timpul căsătoriei în care, datorită unor grave neînțelegeri intervenite între soți, aceștia se separă în fapt, întrerupând conviețuirea dintre ei. În literatura de specialitate, ca și în practica judecătorească, s-a ridicat problema dacă
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
în timpul căsătoriei în care, datorită unor grave neînțelegeri intervenite între soți, aceștia se separă în fapt, întrerupând conviețuirea dintre ei. În literatura de specialitate, ca și în practica judecătorească, s-a ridicat problema dacă bunurile dobândite de soți în perioada separației în fapt alcătuiesc sau nu obiectul comunității de bunuri. Răspunsul dat acestei întrebări, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judecătorească, a fost acela că bunurile dobândite de soți în perioada separației lor în fapt sunt bunuri comune
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
bunurile dobândite de soți în perioada separației în fapt alcătuiesc sau nu obiectul comunității de bunuri. Răspunsul dat acestei întrebări, atât în literatura de specialitate, cât și în practica judecătorească, a fost acela că bunurile dobândite de soți în perioada separației lor în fapt sunt bunuri comune și alcătuiesc obiectul dreptului lor de proprietate comună în devălmășie. Împrejurarea că o perioadă de timp soții au întrerupt conviețuirea, trăind despărțiți în fapt, între ei nemaiexistând niciun fel de relații, nu ridică prin
[Corola-publishinghouse/Science/1527_a_2825]
-
exemplu, unul din modelele combinării găsirii unei căi de mijloc celor două poziții are la bază filosofia realismului critic a lui Bhaskar (1997; 1998). Practic el subliniază luând poziție mai ales vizavi de abordările postmoderniste care suprapun epistemologia și ontologia separația între realitatea independentă de reprezentările noastre și cunoașterea realității care e supusă diferitelor tipuri de influențe; ceea ce înseamnă că îmbină ontologia realistă cu epistemologia relativistă, accentuând atât latura epistemologică, subiectivă a cunoașterii, cât și pe cea ontologică, intranzitivă (vezi și
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
corespunde întregului orizont de gândire, rostire și făptuire instituit de evenimentul gândirii autonome. Dar tehnicile filosofice pot avea, pe de altă parte, sensul unei "reducții" a bogăției de fapte pe care gândirea le ia la cunoștință, întotdeauna într-o suspectă separație a sa de propriile obiecte, la "unitatea sintetică originară", din care ea, apoi și obiectul său, pot fi separate în vederea unei relative analize. Ambele sensuri vor fi încercate în această lucrare, deși al doilea va căpăta preeminență, sub anumite condiții
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de propoziție (enunțare), definind astfel nu adevărul, ci enunțul adevărat și enunțul fals (adică valorile de adevăr).32 De asemenea, logicienii moderni nu potențează această diferență, deși ei au pus și pun încă la punct teorii foarte aplicate în legătură cu problema separației lingvisticului de ontic, apoi a logicului de ontic. De aici decurg și anumite argumente puternice în favoarea preeminenței lingvisticului în relația acestuia cu logicul și în favoarea unor "metode" de cercetare a "materialului" logic, a relațiilor dintre logic și lingvistic etc. Dar
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
argumente puternice în favoarea preeminenței lingvisticului în relația acestuia cu logicul și în favoarea unor "metode" de cercetare a "materialului" logic, a relațiilor dintre logic și lingvistic etc. Dar această preeminență are legătură și cu un alt fapt "istoric", anume acela al separației logicului de psihologic, temă încercată, polemic, de Frege și de Husserl, mai cu seamă, dintre cercetătorii logicului cu aplicație matematică de la începuturile istorice ale logicii simbolice. Interpretarea logicului ca sinteză între lingvistic și ontic fiecare termen semnificând un orizont tematic
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aristotelică a logicii, apoi din problemele pe care filosoful atenian le pune în discuție, iar în ultimă instanță, din ideile ce susțin teoria aristotelică a adevărului. Este vorba despre o încrucișare a domeniilor analiticii și dialecticii, așadar nu de o separație totală, cum pretinde un raport de opoziție contradictorie, reprezentat, de regulă, ca exprimând adevărata relație dintre cele două. Pe de o parte, analitica cercetează elementele raționamentului (în genere), ale raționamentului corect din punct de vedere formal, fără un interes special
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferența dintre cunoașterea autentică și cea ilicită, considerând pe lângă criteriul firesc, acela al corectitudinii formale, și un criteriu suplimentar, care depășește condiționarea strict formală a logicii-organon, dar ne poate indica, tocmai prin atenția îndreptată către "obiectul" cunoștinței, o cale de separație non-formală a celor două tipuri de cunoaștere. În plus, acest ultim criteriu poate fi angajat și în sensul de a nu respinge în mod absolut calitatea de cunoaștere pentru raționamentele incorecte din punct de vedere formal. 3.1.1.5
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
aceasta, înainte de toate, în virtutea unității gândirii înseși; apoi, datorită instituirii acestei unități în poziția de principiu al gândirii care capătă fel de fel de ipostaze. Pluralizarea facultăților umane de cunoaștere, instanțializarea procesului de cunoaștere, însuși procesul acesta în unitatea sa, separația, cel puțin metodică, dintre facultatea de cunoaștere sau dispoziția habituală însărcinată cu cunoașterea și obiectul cunoașterii etc. sunt fapte care își capătă sensul pe temeiul admiterii "gândirii care se gândește pe sine". Dar în condițiile în care, model fiind, aceasta
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
99 Dar obiectul gândit după regulile de corectitudine ale intelectului este obiectul cunoscut, adică fenomenul; iar obiectul rezultat printr-o gândire în care intelectul și rațiunea funcționează hiperfizic este obiectul aparent sau pur și simplu aparența. Așa încât, temeiul ultim al separației dintre analitică și dialectică este, într-o primă înțelegere, însăși diferența dintre fenomen și aparență.100 Angajându-ne însă pe o cale descriptiv-analitică, pentru a scoate la lumină această întemeiere, observăm, în însuși scenariul kantian, că până la diferența în cauză
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altfel spus, importante sunt, din perspectiva constituirii cunoștinței veritabile, condițiile de posibilitate ale judecăților sintetice a priori. Ceea ce înseamnă că diferența dintre "fenomen" și "aparență", la care va trebui să ajungem în demersul nostru, pentru că ea reprezintă temeiul ultim al separației dintre analitică și dialectică (sau originea acestora), nu mai poate avea semnificație doar în orizontul cunoașterii constituite și acreditate; căci tocmai ea determină cunoașterea, fiindu-i acesteia condiție de posibilitate, fiindu-i "element" constitutiv, din lăuntru, ceea ce, în limbaj kantian
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intelectului, în absența oricărei condiționări empirice. La o primă vedere este clară apropierea dintre logica transcendentală, la al cărei proiect lucrează filosoful german în Critica rațiunii pure, și logica generală, alcătuite fiind amândouă din analitică și dialectică. Pornind de aici, separația dintre aceste două "logici" socotite și corpusuri normative care vizează orice constituire "logică" se face, în primă instanță, după criterii strict funcționale, iar nu după criterii "obiectuale", referitoare la obiect anume, pe care cele două, diferit una de alta, l-
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
transcendent, ca și cum ar fi vorba despre o aplicație transcendentală, pretinzând, așadar, că poate produce o cunoștință despre un obiect care nu este dat în intuiția sensibilă. Primei situații îi corespunde un fapt cu totul firesc pentru facultatea de cunoaștere, anume separația fenomenului de lucrul-în-sine; cea de-a doua este sursa aparenței, pentru că, deși conceptul al cărui obiect nu poate fi dat în experiență are o semnificație transcendentală, el nu are, legitim, și o folosire transcendentală (obiectul neputând fi dat și în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi neobișnuit pentru dictatura judicativului. Nu este vorba despre un "obiect", pentru care trebuie să ființeze și un "subiect", ci despre un act de constituire, în același timp, a celor două instanțe (poziții judicative: subiect și obiect), dar nu în separația lor, ci în unitatea lor originară, ele putând căpăta un sens abia pe seama a priori-ului originar reprezentat de propria lor unitate. În scopul de a răspunde întrebărilor de mai sus, am putea presupune că lui Heidegger îi trebuia un
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapt, actul- de-principiu nu-și contrazice propriul sens, acela "logic", ci doar își "pune în evidență" puterea de a lumina însăilări de gând în orizont non-judicativ. Prezența sa activă în analitica existențială nu constituie o probă radicală în favoarea ideii separației dintre această analitică și analitica judicativă; dimpotrivă, tocmai luarea în considerație a acestui act-de-principiu ne îngăduie să observăm implicările constitutive ale judicativului în construcția filosofică heideggeriană. Proiectul heideggerian, luat in extenso, are drept sens ultim, proclamat de însuși filosoful german
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pot fi nimic în afara judecății și fără a fi prezentuiți după schema arătată mai sus. Această mișcare înlăuntrul spațiului judecății, aflat în proces de concentrare pe "poziții", este originară în privința constituirii oricărui gând, rostire sau făptuire din orizontul judicativului. O separație a funcțiunilor logice a fost propusă în istoria filosofiei: în acest fel s-a constituit o tradiție filosofică, anume aceea a teoriei categoriilor, apreciată de Constantin Noica, de exemplu, ca fiind unul dintre puținele fapte cu adevărat notabile din întreaga
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
unele dintre sensurile non-judicative ale acestui eveniment au fost evocate mai devreme. Poate cele mai semnificative în spațiul filosofic reglat prin "logica nouă" sunt: teoria lui Frege asupra sensului și semnificației și asupra relației de referință; ideea lui Husserl despre separația dintre psihologic și logic, formulată, întărită și susținută cu viziune încă din lucrarea sa de tinerețe, Filosofia aritmeticii; "metoda" lui Wittgenstein de separație categorică între expresiv și logic (acesta din urmă, ca formă, caracterizează și stările de lucruri), apoi ideea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sunt: teoria lui Frege asupra sensului și semnificației și asupra relației de referință; ideea lui Husserl despre separația dintre psihologic și logic, formulată, întărită și susținută cu viziune încă din lucrarea sa de tinerețe, Filosofia aritmeticii; "metoda" lui Wittgenstein de separație categorică între expresiv și logic (acesta din urmă, ca formă, caracterizează și stările de lucruri), apoi ideea sa de forme ale vieții (Lebensformen), prin care încearcă să explice sensurile cuvintelor, așadar, natura rostirii (logos-ului); teoria despre denotare a lui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
reduse" și precizate ca "poziții" logice in judecată) nu mai sunt privilegiate în noul context al logicii; ele, oricum, nu mai au o legătură directă cu adevărul ceea ce, într-un fel, se petrecea și în logica veche și, în plus, separația lor față de adevăr este justificată, uneori, prin utilizarea criteriului "timp", așa cum se întâmplă la Frege. "Combinând subiectul cu predicatul susține el se ajunge numai la gând, niciodată nu se trece de la sens la referință, niciodată de la gând la valoarea sa
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în absența oricărui semn al timpului (obișnuit). Reciprocitatea ființării conștiente (reflexive și deschise), care face necesară prezența Celuilalt, el însuși ca o ființare reflexivă și deschisă, face de asemenea ca timpul să primească sensul unei despicări de sine, adică al separației între timpul care în-ființează și care, astfel, este ființare (timporizând prin prezentuirea care îngăduie și chemarea trecutului și survenirea viitorului, el este ființarea conștientă), și timpul ca măsură a mișcării constante a lucrurilor. Fără îndoială, există anumite corespondențe între aceste
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
că nimic din ceea ce există universal nu este o substanță și nici un predicat comun nu semnifică ceva determinat ci doar modul de a fi." (Ed. Vlăduțescu, p. 136). Redăm și varianta engleză a fragmentului, pentru a întări imaginea "modernă" despre separația dintre "lucru" și "însușire". "... it is plain that no universal attribute is a substance, and this is plain also from the fact that no common predicate indicates a 'this', but rather a 'such'." (Ed. W. D. Ross, p. 77) / "... este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]