4,151 matches
-
asumă responsabilitatea actelor ilocuționare, iar enunțiatorul este autorul unui punct de vedere, care nu se exprimă obligatoriu prin cuvinte. Problematica polifoniei este aprofundată de Dominique Maingueneau, pentru care locutorul poate pune în scenă, în propria sa enunțare, poziții distincte ale sinelui: "Enunțiatorii nu se mulțumesc să transmită doar conținuturi reprezentative, ei se implică în ceea ce spun și se afirmă afirmînd, negociind propria lor manifestare în discurs ("îmi permit să vă spun că ..."), anticipînd reacțiile celuilalt ("îmi veți spune că ...") etc.". Discursul
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ar fi prinsă de ceva nepământean și în această ipostază devin mai puternic, îmi descopăr o forță, o energie de stăpân absolut. Sunt Dumnezeu în negativ“. De ce totuși jurnale? Creatorul de jurnal scrie tocmai pentru a regăsi vorbirea esențială, limbajul Sinelui, caută un feedback din partea conștiinței: sau, așa cum scrie M., acțiunea netrecută imediat în cuvânt își pierde orice însemnătate. Astfel, suntem tentați să susținem faptul că cel ce simte necesitatea ontologică a jurnalului este un nevrotic ce trăiește în continuare fantasme
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
orice însemnătate. Astfel, suntem tentați să susținem faptul că cel ce simte necesitatea ontologică a jurnalului este un nevrotic ce trăiește în continuare fantasme ale corpului „îmbucătățit“ - sparagmos -, absența Gestalt-ului ca „formă ortopedică a realității“ implică o percepere „îmbucătățită“ a Sinelui. Lipsa imaginii speculare nu permite accesul, fie și aproximat, la identitate. Viața dependentului de această notație zilnică este „pigmentată“ de „stări de oroare și beatitudine pasivă“. O altă problemă ar fi și specularea adăugirii lui Lacan din 1966 la „stadiul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2179_a_3504]
-
perfecta possessio" ("veșnicia este posesiunea, în același timp deplină și desăvârșită, a vieții nesfârșite") 37. Numele lui Dumnezeu nu poate fi conjugat decât la persoana I. În loc de o revelație de Sine directă, Dumnezeu se face cunoscut prin revelarea indirectă a Sinelui ca reflex al activității Sale în istorie. Ideea că istoria ca totalitate este revelația lui Dumnezeu, ca trăsătură specifică a religiei creștine, a fost enunțată deja de Schleiermacher în al cincilea discurs despre religie (1799)38. Ea va fi continuată
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
ÎNTREBAT fără zahăr V| R|SPUNDE Socialism olfactiv BOBI Din când în când mi se face dor de baștină. De locul unde am învățat primele lecții despre viață, unde am fumat prima oară, unde am avut prima experiență erotică cu sinele. De dealul Polonicului, unde mă băteam cu băieți din Plevna. Cu alte cuvinte, mi se face dor de Dorohoi, în toată splendoarea lui.Am oprit mașina lângă centrala termică a cartierului, lipită de blocul alor mei. Bucuria revederii urbei o
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2187_a_3512]
-
unei analize sistematice - drept care subiectul ca atare este oarecum neglijat în studiile naratologice. Pentru început, mulți naratologi nu percepeau aici un subiect care să se susțină: se punea sub semnul întrebării ceea ce se numește statutul ontologic al personajului, persoana și sinele (statutul ontologic al unui lucru se referă la situația sa ca parte a existenței: în ce sens există el "cu adevărat”, relativ la alte lucruri "care există cu adevărat”?). Această întrebare marca o reacție larg răspîndită în studiile literare din anii
Naraţiunea Introducere lingvistică by Michael Toolan () [Corola-publishinghouse/Science/91885_a_92305]
-
greu să ne imaginăm caracterul traumatic al acestei precoce experiențe de marginalizare, etichetare și excludere, așa cum cred că putem citi în biografia ulterioară a eroului nostru un scenariu al emancipării de sub tirania identității atribuite de alții și o căutare a sinelui într-un alt teritoriu, deopotrivă în plan individual și în plan universal, de la microcosmosul neuronal la infinitul macrocosmic. În multe privințe, numele acestui om aflat în bătaia vânturilor Istoriei poate fi intepretat și într-un registru simbolic: tatăl său, numindu
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
cu care câștigă competițiile pentru cele mai bune cărți de ficțiune ale anilor 2011-2012. 10 John Locke (1632-1704), medic și filosof englez, a cărui gândire se impune ca fiind cea mai autoritară în filosofia Iluminismului (secolele XVII-XVIIII). Locke consideră identitatea sinelui drept o esență a filosofiei și o numește "continuitate a conștiinței". Consideră mintea omului ca o tabula rasa la naștere, cunoașterea fiind o experiență dobândită prin senzații și percepție. Considerat "tatăl liberalismului clasic", realizează o asociere a filosofiei empirice a
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
LeDoux (1949), neurolog și psiholog la Universitatea New York, s-a făcut cunoscut pentru cercetările sale asupra mecanismului emoției, în special al fricii și memoriei. A publicat, în 2002, cartea Synaptic Self în care încearcă să răspundă la întrebarea: "Ce este sinele (self)?". Sinele este rezultatul ansamblului conexiunilor noastre sinaptice cu mediul interior și exterior, demonstrând, deci, o plasticitate sinaptică dinamică. Teoria sinaptică a sinelui unifică domeniile psihologic, social, moral, estetic și spiritual, între cunoaștere și conștiință. Ledoux explică de ce alții văd
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
neurolog și psiholog la Universitatea New York, s-a făcut cunoscut pentru cercetările sale asupra mecanismului emoției, în special al fricii și memoriei. A publicat, în 2002, cartea Synaptic Self în care încearcă să răspundă la întrebarea: "Ce este sinele (self)?". Sinele este rezultatul ansamblului conexiunilor noastre sinaptice cu mediul interior și exterior, demonstrând, deci, o plasticitate sinaptică dinamică. Teoria sinaptică a sinelui unifică domeniile psihologic, social, moral, estetic și spiritual, între cunoaștere și conștiință. Ledoux explică de ce alții văd în noi
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
memoriei. A publicat, în 2002, cartea Synaptic Self în care încearcă să răspundă la întrebarea: "Ce este sinele (self)?". Sinele este rezultatul ansamblului conexiunilor noastre sinaptice cu mediul interior și exterior, demonstrând, deci, o plasticitate sinaptică dinamică. Teoria sinaptică a sinelui unifică domeniile psihologic, social, moral, estetic și spiritual, între cunoaștere și conștiință. Ledoux explică de ce alții văd în noi lucruri pe care noi nu le vedem. În 2005 publică cartea Creierul emoțional în care dezvoltă ideea menționată în cartea Synaptic
Spiralogia by Jean Jaques Askenasy () [Corola-publishinghouse/Science/84989_a_85774]
-
comunicării ne îndrumă spre intrările multiple ale fortăreței sale. "Comunicarea este interpretarea, făcută de un observator, a interacțiunii dintre două organisme 1, 2". Mai mult încă: "Comunicarea este o reprezentare (internă) a unei relații între sine (o reprezentare internă a sinelui) și un altul", deci "nimic nu este (nu poate fi) comunicat" deoarece la fel de bine totul depinde de singurul observator, iar "activitatea nervoasă a unui organism nu poate fi împărțită cu un alt organism". Paradox de nesusținut și pe care, totuși
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
124. Prima pagină cuprinde cu majuscule, un titlu în roșu: "I commit myself... the end of hunger and starvation by the end of the century". Trei milioane de aderenți, din care două în Statele Unite, iau acest angajament solemn (commitment) al sinelui (self). Este o problemă de voință, de will. ""Angajații" descoperă cum să facă deosebirea între căile de urmat în raport cu împrejurările și responsabilitățile lor... Micile acțiuni ale fiecăruia generează un climat... un mediu în care lucrul de efectuat este generat și
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
trebuie să fiți fericit să faceți, puțin contează ceea ce este (...). Fiți fericit" (p. 21). Esența comunicării este intenția" (p. 18). " Fericirea constă în a accepta ceea ce este. Iubirea este o funcție a comunicării. Sănătatea este o funcție a participării. Exprimarea sinelui este o funcție a responsabilității" (p. 10). A fi de acord cu sine însuși despre drumul ales este deci binele (p. 12, 14 și 15) deoarece dumneavoastră, dumnezeu al universului dumneavoastră, corespundeți Dumnezeului care poruncește (p. 13): asta înseamnă stăpînirea
Comunicarea by Lucien Sfez () [Corola-publishinghouse/Science/922_a_2430]
-
-l secretă, orb și fanatic, creând plase În care se va prinde o victimă Încă nevăzută și improbabilă. Victima noastră - viitorul, improbabilul cititor care ne va salva din acea singurătate, fals inamic, redutabil complice al devastatoarei dorințe de „trădare a sinelui” și a trivialității tiranice În care acesta e scufundat. Vorbind de „comunicare” și instalând acest termen oarecare pe un fel de altar al ultimei modernități, nu cumva se luptă, În esență, contra acelei Singurătăți creatoare care a izvodit Literatura și
(Memorii III). In: Sensul vieții by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2232_a_3557]
-
moderne, așadar, romanul lui Theodor Codreanu prezintă un personaj a cărui viață e fracturată de hazard sau de destin, oricum de un "mare zid" peste care caută să treacă pentru a se regăsi ori pentru a-și găsi cu adevărat sinele, într-o lume care, dincolo de bulversările pe care le naște regimul politic, încearcă să-și împlinească menirea indiferent de adversitățile de orice natură. "Revista Nouă", X, nr. 1, ianuarie 2014 EMINESCU DIALECTICA STILULUI, BUCUREȘTI, EDITURA CARTEA ROMÂNEASCĂ, 1984, COLECȚIA "ESEURI
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
denumită Dasein și că acest Dasein trebuie să depășească un hotar, o prăpastie și să se raporteze la întreaga totalitate a ființării (care trebuie depășită). Hyperion este simbolul acestei depășiri prin călătoria pe care o face de la Totul ființial la sinele său. Eminescu nu călătorește oricum, ca să revenim la argumentele lui Theodor Codreanu, ci urmând "curba în infinit a Universului"; " Iar dacă Universul e rotitor, călătoria e în linia cercului. A te în-cerc-a înseamnă a te înscrie în cerc, a merge
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
credinței pune între paranteze simțul critic. Fragmentele lui Lamparia (Fundația "Scrisul românesc", Craiova, 2002) nu sunt ale personajului, evident. Sunt ale autorului Theodor Codreanu, care găsește de cuviință să se dedubleze, în speranța de a ilumina ființa unui al treilea, sinele omului cu același nume. Cu alte cuvinte, personajul este un lampadofor. Cel care vede, nu doar ca operație secundară, e ochiul insului coborât în peșteră. Iar vederea se definește dintotdeauna drept cordonul ombilical al științei în sensul cel mai curat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
din toate direcțiile, însă, ca ultimii doi, îl "anexează" în special dinspre filozofie. Părintele lui Lamparia este un filozof mai abilitat decât maestrul său. Eminescu descoperea gândirea și încerca să și-o asume, inclusiv prin mijloacele ei discursiv-conceptuale, din interiorul sinelui său de poet înnăscut, predestinat. Sine care, potențat are mereu un "imperialism" luciferic, bine cunoscut de Blaga și chiar de Eliade. Nimic damnabil, totuși, în luceferismul acesta autohton, de vreme ce nu se hrănește dintr-o excrescență a ideologiei religioase iudeo-creștine, ci
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
spre "lumea-lumen". Milan Kundera, cel din romanul L'Imortalite, și-a deconspirat convențiile și instrumentarul literar, după canonul postmodernității, în timp ce în Gluma sau Insuportabila ușurătate a ființei (1984) autorul se arată, în primul rând, interesat de conștiință și de avatarurile Sinelui. Mai mult decât atât, în partea sa cea mai puțin evidentă, este un roman al Ființei și al reîntoarcerii spre dimensiunea profunzimii, din momentul în care aduce în miezul "dezbaterii" noțiuni ca "ușurătate" și "greutate". "Așa se produce despărțirea radicală
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Serge Moscovici, în care câmpul post-social nu poate fi înlocuit decât de o structură nou creată, pe un alt palier, în urma amintitelor fluctuații. Post-socialul lui Touraine, cel care "iscă" spinoasa problemă a hiper-modernismului, nu poate asigura atingerea gradului zero al sinelui, dar poate da o descriere pertinentă a cadrului în care au loc fluctuațiile de sistem. Deci nu o depășire a modernismului, nu o despărțire de modernitate. Cu toate acestea, putem, însă, consemna o tentativă de situare în post-istorism, ceea ce aruncă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ideologic al lui homo nationalis. România fusese făcută, mai rămâneau de făcut românii. Iar școala a fost instrumentală în acest scop. Educați într-un spirit militantist naționalist care îi introducea în tradiția istorică a "României eterne", țăranii ortodocși își descopereau sinele național și românitatea lor inerentă. În postbelic, regimurile socialiste au instrumentalizat la rându-le școala în sensul propriilor programe de antropomorfoză politică. Crearea "omului nou" (în specia homo sovieticus), un proiect urmărit și de filosofiile politice de extrema dreapta, a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Domnule, replică săteanul, eu nu știu d-ald-astea; dumneata vorbești ca din carte" (Murgescu, 1999, pp. 12-13). Toate aceste rezistențe ilustrează dificultățile inerente, precum și volumul, intensitatea și sistematicitatea eforturilor întreprinse de naționalizatori în vederea impunerii în mentalul colectiv a identificării naționale. Crearea "sinelui național", înțeles ca acea parte a concepției de sine a individului derivată din apartenența la națiunea română, a fost, așadar, un proces de lungă durată și nicidecum o "deșteptare" sub forma unei revelații naționale. Facerea lui homo nationalis, în principatele
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
metodologic. 1.2.1. Literatura didactică românească: de la bucoavnă, prin abecedar, către manual Manualul școlar de istorie este principalul instrument prin care se realizează "pedagogia națională", fiind, de asemenea, principalul vector al memoriei colective. Ca unealtă pedagogică de creare a sinelui național, manualul de istorie s-a dovedit a fi cel mai eficient medium înspre atingerea acestui scop. Însă manualul de istorie este un instrument modern, care apare destul de târziu în recuzita pedagogică, instituționalizându-se ca principalul mijloc educațional de fasonare a
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
noduri ale împletiturii mitoistorice în care a fost țesută memoria istorică românească, desprinzând din aceasta principalele fire roșii în jurul cărora a fost brodată narativa istoriei naționale. Firele roșii ale conștiinței istorice românești au fost determinate ca fiind originile, continuitatea, unitatea, sinele românesc în raportul cu Ceilalți și conducătorul. Pe urmele lui Boia și a paradigmei stabilită de lucrarea sa anticanonică, Istorie și mit în conștiința istorică românească, studiul de față procedează conform unei scheme analitice derivate din cadrul de analiză folosit de
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]