4,267 matches
-
bine de trei decenii, Gavriil Musicescu, cu competență și cu exigență, a îndrumat generațiile de discipoli, instaurând o tradiție de seriozitate și de autentică trăire emoțională artistică în lucrările elaborate. La catedră a fost un zelos propagator al cântecului popular, stăruind neîncetat a arăta studenților calea dezvoltării muzicii românești prin axarea ei pe creația populară. Ca director al Conservatorului din Iași (1901-1903ă, Gavriil Musicescu a inițiat acțiuni menite să contribuie la educarea muzicală a publicului larg. Dezvoltarea orchestrei Conservatorului și organizarea
PERSONALITĂȚI UNIVERSITARE IEŞENE DIN BASARABIA by VLAD BEJAN IONEL MAFTEI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91488_a_93522]
-
dacă ar avea și ceilalți principi creștini o astfel de inimă sau voință... Sau, dacă, singur, ați avea atâta putere pe măsura măreției sufletului vostru..." îi scrie Dogele Veneției la 6 martie 1475, după izbânda de la Podul Înalt. Ștefan a stăruit pentru ideea solidarității europene în lupta împotriva pericolului otoman și unirea celor trei țări românești într-un front comun de apărare la Dunăre. "Să fim o singură țară" o primă idee a unirii țărilor române. Neunirea Europei, atunci, ca și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
duce la culcare la Putna o să mă satur de somn... O mie de ani... până la Judecata de Apoi, o să mă tot odihnesc. Și cel mai zbuciumat râu ce coboară de la munte, învolburat, își află odihna cufundându-se în mare"... Daniil stăruie, cu blândețe: Te chinui... Te zbați ca marea de maluri... Nu vezi? Ești frânt... Ești bolnav ... Ai trebuință de hodină... De pace... De... Ștefan izbucnește cu patimă agitându-se de colo-colo, șchiopătând, târșindu-și piciorul, dă ocol chiliei, răstoarnă un scăunel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
o cale. O cărare. O potecă măcar... Te-ai rătăcit olecuță, spune Daniil cu blândețe. Te-o lumina Dumnezeu. O să-ți găsești calea... Ștefan rămâne cu ochii pironiți în gol... Respiră adânc și începe: "Neatârnarea", gândul aista drag inimii mele stăruie în mine din Sâmbăta aceea Luminată, când am fost uns pe Direptate de-am luat schiptrul Moldovei. Sunt douăzeci de ani și mai bine... Îmi amintesc, îi ia cuvântul Daniil. În primăvara aceea, la Direptate, pe malul Siretului, înfloriseră cireșii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Unde sunt?... Nu... nu văd nimic... nu mai văd..." abia îngână glasul ce se stinge încet, încet. "Mamă... mamă..." Tăcere... Ninge, fulguiește ușor. Peste câmpul de bătălie, peste trupurile straniu încremenite în moarte, plutesc, se leagănă cețuri, aburi destrămați, tăcere... Stăruie o duhoare înecăcioasă de pulbere, de sânge, de catran... Învălmășite: un cal cu burta în sus; țeava înflorită a unui tun; un chervan răsturnat ce fumega încă; un steag verde al Profetului ce flutura ca o zdreanță pe craca unui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
cerșetorii, ne-am furișat în noapte, pe străduțe dosnice, fugeam, căutam să ne strecurăm printr-o spărtură a zidului, fugeam cât mai departe de coșmarul ce se chema acum "Stambul". Călcam îngroziți peste cadavre, nu vedeam pământul de stârvuri. Îmi stăruie și acum, în nări, duhoarea aceea pestilențială de hoit putrezit, miasmă puturoasă a Iadului: Apocalipsa pe Pământ. Maria! Te rog! Ajunge! Mi-ai povestit! Nu vreau mai departe! Știu ce urmează! Nu vreau! Nu pot să ascult! De ce trebuie să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
vultur bicefal; la șold, se zbuciumă în ritmul pașilor lui agitați, amenințător parcă -, un mic pumnal de argint. Soră dragă! Unchiule! Nu mai pot răbda! răbufnește el mânios. Lâncezesc în Cetatea Sucevei! Nu mai pot răbda! V-am rugat să stăruiți! Stăruiți! Să-mi dea odată oștenii făgăduiți! Cu ce-oi elibera Mangopul din ghearele lui Isac, vândutul turcilor?! Vreau Mangopul! Vreau Mangopul! E dreptul meu! Alexandre! Răbdare, Alexandre! îl domolește Țamblac. A făgăduit. Și când Ștefan făgăduiește... Dar, știi și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
bicefal; la șold, se zbuciumă în ritmul pașilor lui agitați, amenințător parcă -, un mic pumnal de argint. Soră dragă! Unchiule! Nu mai pot răbda! răbufnește el mânios. Lâncezesc în Cetatea Sucevei! Nu mai pot răbda! V-am rugat să stăruiți! Stăruiți! Să-mi dea odată oștenii făgăduiți! Cu ce-oi elibera Mangopul din ghearele lui Isac, vândutul turcilor?! Vreau Mangopul! Vreau Mangopul! E dreptul meu! Alexandre! Răbdare, Alexandre! îl domolește Țamblac. A făgăduit. Și când Ștefan făgăduiește... Dar, știi și tu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Moldovei trebuie să judece pricina cu porcul lui moș Bodrângă care a rupt gardul țaței Safta?! Pârcălab n-au?! întreabă Ștefan cu gura plină, mestecând. Păi... aiasta-i pricina: dumnealui pârcălabul Agapie a făcut județ cu strâmbătate. "S-a vândut" stăruie moșneagul. Ștefan se încruntă: Agapie?! El zice că Agapie s-a mânjit de la boier Chiriță și le-au hrăpit obștei broscăuțenilor, pășunea dreapta lor ocină dobândită cu hrisov bun de la Domnul Alexandru, bunicul Măriei tale, pentru că au luptat bine la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pomenire pentru taica, pentru maica... Și pe maica ta, pe Maruța, am pomenit-o. Alexandru își face cruce, sărută picioarele Mântuitorului. Ștefan deschide fereastra, privește în gol, răscolit încă de rugăciune și de amintirea celor ce s-au dus, ce stăruie în el de parcă ar fi fost ieri... Privește în gol și vede în el, ca orbii. Și totul se perindă pe dinaintea ochilor minții sale retrăindu-le. Vorbește încet, adunându-și gândurile: Douăzeci și cinci de ani s-au scurs din noaptea aceea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
acea tăcere atât de adâncă de se auzea cum arde lumânarea de la căpătâi, pe marginea pătuțului. În iatac, era o răvășeală ca după o luptă: un lighean răsturnat, podelele ude, rufe aruncate peste tot, sticluțe cu leacuri, ștergare... În aer stăruia mirosul acru, înțepător al oțetului cu care mama frecase cu disperare trupușorul gol al puiului, ca să-i domolească fierbințeala ce nu voia să scadă. Acu se răcise de tot... "Tata căluțu!" Nu mai suportă ochișorii albaștri... Sărutarea din urmă îi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Poate... poate, un jurământ... Da! Da! Un jurământ făcut cu mine însumi, atunci, pe Direptate, când am fost uns! Mi-am jurat atunci, să fiu Domnul unui popor liber, neatârnat sau... sau să nu fiu deloc! De douăzeci de ani stăruie în mine gândul aista drag inimii mele... Visam să ard timpul rămânerii în urmă... Bâjbâim prin veacuri ca orbeții; cât era să stăm cu ochii în pământ?... Pasăre măiastră ce renaște din propria-i cenușă, aiasta am năzuit să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fost aberantă: „M-a îngrozit nu o dată gândul că accidentul din primăvara lui 1959, catastrofa politică și socială a tinereții mele, ar fi putut să nu se producă” (65). Natură complicată, scriitorul poate avea un coșmar liniștitor. În memoria lui stăruie imaginea unui soare uriaș pe pergamentul unei amintiri de groază. Se întâmplă ca o stare de bine să se proiecteze pe fundalul unui plâns de femeie. Mai grav, mai tulburător, chipul unui medic omenos, devotat pacienților săi, se suprapune pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
găsim fiecare ceva de făcut sau de spus; aflându-mă în postura de politehnician deja ratat în acel amfiteatru zumzăind potolit, îl înregistrez absent de undeva din centru-dreapta pe fondul părții a doua din Sonata lunii ascultată în ajun și stăruind, imperial, în minte - fără să bănuiesc că acea imagine banală și acele sunete divine au și hotărât să rămână pentru totdeauna împreună în memoria mea. * Studiile universitare mi le-am început la 1 septembrie 1954, la Cluj, într-o dimineață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
asiste la acel meci câți mai trăiesc, câți nu? Dacă ultimii ar dispărea din imagine chiar în timp ce vizionez acele secvențe, cum s-ar mai rări spectatorii din tribune... N-ar mai rămâne decât pâlcuri, grupulețe, inși singuratici împrăștiați ici-colo... Obiectivul stăruie ceva mai mult asupra unei femei tinere și frumoase, purtând beretă, după moda vremii: participă - sau se preface, din cochetărie, că participă - la fazele mai fierbinți ale meciului, Dumnezeule, cum o arăta astăzi? Dar oare mai trăiește? Zgomotul tribunelor aplauzele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
suit în încăperea de sus, unde se adunau de obicei: Petru și Ioan și Iacov și Andrei, Filip și Toma, Bartolomeu și Matei, Iacov al lui Alfeu și Simon Zelotul și Iuda al lui Iacov. / Toți aceștia, într-un cuget, stăruiau în rugăciune împreună cu femeile și cu Maria, mama lui Iisus, și cu frații lui”. Secvențele adunării spontane, din instinct, a ucenicilor la un loc, în „încăperea de sus”, ca a oilor rămase fără stăpân și păstor într-un țarc, ale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
-l mai primește la muncile „în parte”. Nervos că i-a cerut socoteală și că l-a contrazis, logofătu la încălecat calul și a plecat pe moșie. Bunicul și tata au mers după el, cu căciulile în mână, și au stăruit să-l convingă că nu este dator și să-i ceară să-l accepte la munca „în parte” în anul agricol care începea. Când bunicul i-a adus aminte pe nume, oamenii care au fost de față când și-a
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
mâna stângă. S-a luptat mult cu mine până m-am deprins să scriu cu dreapta. După ce am făcut patru clase, tata a vrut să mă țină la gospodărie ca să-i fiu de ajutor. Numai bunul Dumnezeu știe cât a stăruit mămica pentru ca să fiu dus mai departe la școală. Dacă a văzut că singură nu-l poate determina pe tata, nici cu vorba bună, nici cu lacrimile, a apelat la frații ei. De mila ei m-a luat la el unchiul
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
din încercuire, compania a trecut în „refacere”. PRĂBUȘIREA. Între timp au ajuns armatele sovcietice, iar noi am fost scoși din luptă. Ne-am întors la cazarma din Ineu, am reluat instrucția, dar totul mi se părea acum fără rost. Îmi stăruia în minte întrebarea: „Pentru cine și pentru ce se mai face instrucție de luptă dacă nu mai avem țară, dacă nu mai stăm pe picioarele noastre? Toată disciplina care se cerea în cazarmă, toată dotarea pe care învățam să o
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
pot înălța sufletește în mirosul de tămâie și în cadența ecteniilor. Ei simt nevoia de a cânta, pentru a uita de ei și de sufletele lor. Ei nu simt nevoia de a se interioriza, de a adânci credința, de a stărui în rugăciune, și, lucrul cel mai trist; pentru ei o predică nervoasă, țipată, terorizantă, cu o înlănțuire de citate biblice, e „o predică bună” și mai de preț decât participarea la jertfa euharistică. Le-am vorbit mult. Am încercat să
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
de frunze vestejite, uscate, e tristețe, nostalgie. Parcă nu mai sunt eu. Nu-mi pot stăpâni gândurile. Socoteam un timp că instinctul mă determină să îndrept toate gândurile spre Marta, dar acum instinctul îmi este complet mortificat; de ce totuși gândurile stăruiesc în același loc.? Fapt este că Marta a ocupat complet centrul vieții mele, și a o scoate presupune smulgerea unor rădăcini care rup bucăți din pământul în care sunt ancorate și este dureros pentru că sufletul și viața mea fără Marta
A FOST O DATA........ by VICTOR MOISE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83162_a_84487]
-
determine pe cei dotați să se apropie cu hotărâre de temele care le însuflețesc inspirația! Pentru aceasta însă, trebuie să existe și un debușeu de valorificare a acestor noi încercări în creație. Și aici ne apropiem de motivul care ne stăruie de multă vreme în minte, și pentru care am mai pledat în alte articole, fără ecou la guvernarea trecută! Ne gândim acum, anume, la cele patru instituții de Operă care au în titulatura lor atributul de național, și anume: Operele
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
final, prin calitatea excepțională a interpretării tuturor compartimentelor, conduse cu înaltă măiestrie de dirijor (cum Sandu Lăscae ne-a obișnuit de mai multă vreme prin repetatele sale susțineri de concerte ieșene), s-a constituit în apoteoza unui concert ce va stărui mult în memoria celor care l-au urmărit! Datorită varietății stilistice a repertoriului, calității deosebite a interpretării, succesiunii la pupitrul dirijoral a unor remarcabile și familiare personalități, concertul jubiliar s-a constituit într-o adevărată sărbătoare. Oricât ne-am strădui
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
sărbătorit, Sabin Păutza. Urarea s-a cuvenit deopotrivă adresată și celor care interpretau și, nu în ultimul rând, celor care au avut plăcerea să onoreze cu prezența lor acest jubileu: dirijori, membri fondatori invitați și fanii spectatori permanenți. Jubileul va stărui mult în memoria noastră afectivă!Ă (Flacăra Iașului, 2 iulie 2003) VIITORII BALERINI Pare de necrezut că în această perioadă, când la tot pasul întâlnești oameni care caută să urmărească doar câștiguri materiale, se mai găsesc și unii, încă tineri
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]
-
își vede unicul fiu, Leonard Dumitriu, ca urmaș pe tărâmul muzicii, devenit astăzi recunoscut dirijor de Operă, cu chemare pe tărâm componistic prin evidente creații! Cu siguranță că și ultimul moment celest oferit în încheiere de Vasile Dumitriu, ne va stărui în memorie mereu! De aceea, voi încheia rândurile acestea cu urarea de viață lungă, urare pe care o merită deplin! (Flacăra Iașului, 6 noiembrie 2003) UN NOU DEBUT ÎN LA TRAVIATA - DIANA BUCUR În seara zilei de 5 februarie 2003
PANORAMIC ARTISTIC (consemnări de regizor) by MIHAI ZABORILĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91815_a_93193]