3,383 matches
-
generos și onest. Când ai apărut prima dată într-un spectacol? Am intrat pe scenă la Coana Chirița, dansau unii la sfârșit, era mare petrecere, și mi-au pus niște tipi mustață și costum ca să-i facă o glumă lui taică-miu. Era prima oară când puneam piciorul pe o scenă și vedeam publicul. Cred că se produce un declic, e mirajul unei săli pe care o ai deodată în față fără să fii conștient de asta. Mi-a rămas în
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
oară când puneam piciorul pe o scenă și vedeam publicul. Cred că se produce un declic, e mirajul unei săli pe care o ai deodată în față fără să fii conștient de asta. Mi-a rămas în minte imaginea cu taică-miu privindu-mă în timp ce eu priveam sala și dansam fericit. După aceea, mi s-a întâmplat să văd publicul printr-un cuptor, în Pluralul englezesc în care juca maică-mea. Maică-mea stătea cu capul în cuptor și îl tot
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
de Opposites... și la care am și caiet de regie pentru că l-am gândit extrem de minuțios, am nevoie pentru el de un actor care să joace opt personaje și care ar trebui să fie foarte elastic. M-am gândit la taică-miu și am încercat să fac o lectură cu el pentru că ar fi fost uluitor să-l vezi într-un asemenea rol, dar nu prea ne-am potrivit. Suntem în zone destul de diferite. A fost ultima mea încercare, am mai
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
detalii, întâmplări, povești. M-am trezit cu un conținut care putea fi de Unda veselă, pe care am început să-l curăț și să-l organizez, să-i dau un sens. Filmul s-a făcut în două săptămâni cu totul. Taică-miu nu înțelegea ce vreau de la el cu Somnoroase păsărele în baie, dar încet-încet lucrurile s-au adunat. Am văzut anul acesta la Sfântul Gheorghe un Hamlet făcut de Arpad Schilling, în care trei actori în jeans, hanorac sau cămăși
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2193_a_3518]
-
îi umbla cu dezinvoltură pe sub rochie, pe fundul ce i-l știam fără chiloți. Și am urlat, dar glasul mi se înfunda mereu-mereu, făceam un efort disperat să mă audă careva, am urlat să i se dea de mâncare lui taică-meu. Altfel îl dau afară pe tipul ăla! Însă dânsul, bărbatul necunoscut cu care se giugiulea soția, nici nu se sinchisea... Da, l-am visat pe tata viu, întins ca un om care va muri de foame... Și totul s-
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2170_a_3495]
-
al vacarmului dispăruse. Dintr-un impuls lăuntric, am luat-o la fugă, în câteva clipe eram pe celălalt mal al râului. Moșneagul se afla acolo. Ce vrei, moșule?! am strigat gâfâind, plin de furie. Am spus să treceți repede, dar taică-tu n-a înțeles. O să rămână acolo unde este. Ce vorbești, moșule, ești nebun?! Podul ține, e de piatră... Calul necheză a doua oară înspăimântat. Tata porni spre podul înclinat peste apele furibunde, gata gata să se prăbușească în râu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
câteva clipe o tuleam afară, în stradă. El și-a ridicat privirea. Atunci a apărut bunica: Nerușinatule, îți bați joc de un om bătrân și bolnav! Lasă-l, spuse bunicul. Ce să-l las! striga ea. Să se ducă la taică-su, că el îl trimite. De asta ne strică grădina și umblă ca un bezmetic pe acoperișul casei. Ce tată are! Să le fie rușine la amândoi. Du-te, zise bunicul. Știi că nu am voie să mă enervez. Stau
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
mingea continua în gând. Tu n-ai fost bun nici când erai activ. Ai fost un mare ratangiu. Îmi amintesc, tribunele spuneau: Să vezi că ăsta ratează! Ș-aveau dreptate, iar tu ghinion. Ai fost ghinionist, mare ghinionist. Noroc de taică-tu că era antrenor, altfel jucai fotbal la Pocreaca, acolo unde s-a răsturnat știi tu care car. Nu încerca să tragi, lasă-te păgubaș, o să râdă copiii ăștia de tine. Lasă-te păgubaș, auzi?! Antrenorul își râdea în barbă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
poarta adversă, toți spectatorii, absolut toți, urlau ca lupii în codru de bucurie că înscrisesem al douăzeci și doilea gol. Fotbaliștii de la Cioara Doicești se adunaseră grămadă în jurul arbitrului de centru protestând. Nea Fluieraș nu era altul decât fratele lui taică-meu, un fotbalist de mâna întâia pe vremea lui Dobrin (dădea golurile numai cu mâna) a scos atunci teancul de cartonașe galbene și roșii, dar le-a folosit doar pe cele din urmă pentru indisciplina oaspeților. La fluierul final, care
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
că m-am măritat cu tine. Ai mei n-au vrut, știau ei ce neam de hoți și de bețivi sunteți voi... Ce te legi de ai mei! Ce te legi! se ridică unchiul în picioare, dar căzu la loc. Taică-tu a fost un bandit, un hoț, iar maică-ta o bețivă crăcănată, de asta mă leg. La voi nu lipsea țuica de pe masă. Ea te-a învățat să bei, ea, crăcănata! Taci, măgărițo, taci! striga scos din sărite unchiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ajuns și atunci domnul A devenea și un conștiincios paznic de noapte, încât nu te mirai auzind cuvinte blânde ca acestea: Măgarule, de ce te uiți la trandafiri?! Vrei să-i rupi, nu-i așa?! Lasă, că o să vorbesc eu cu taică-tu sau el te-a trimis să-i distrugi?! Asta se întâmpla, uneori, și după ora douăzeci și două. Travaliul domnului "profesor", desfășurat metodic și cu o dezinvoltură cuceritoare, n-a rămas fără "răsplată", fiindcă într-o zi senină de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Noi, artistic, ne-am apreciat mereu. Viața în doi nu e ușoară. Trebuie să fii foarte maleabil și să știi să înclini balanța când așa, când așa. Era Rac. Eu Capricorn. Combinația fatală. Cum v-ați înțeles cu socrii? Murise taică său. Maică-sa mă adora. O femeie mică, mică, mereu în doliu.... Năștea un copil, altul murea și tot așa. Parcă o văd și acum, cocoțată în vârful patului: "Marcel, să n-o superi pe Viorica!" știa ce fecior nebun
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
luat, cu adevărat, decizia: "Într-o țară care vrea să te rupă de copilul tău, eu nu mai vreau să mă întorc". — Ce înseamnă "au reținut-o"? — Cântam Samson și Dalila la Napoli, în iarna lui 1970. Cătălina și cu taică-său au venit alături de mine. Era prima dată când se putea. Am făcut Anul Nou la Roma, la Ambasadă, apoi am luat-o pe Cătălina cu mine, la Paris. Am dat-o la școală acolo, dar nu... nu se simțea
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
umbra lui Bruson și tot așa în viață... Dragă, pe scenă, mă uitam la el când cânta și nu încetam să mă minunez: ce voce îngrijită, ce dicție, câtă participare! Atunci mi-am zis că ăsta îl mănâncă și pe taică-său! Nici azi nu este unul mai mare ca el! Uite fotografiile: aveam părul meu lung și negru pe atunci și mă luptam cu toți make-up artiștii ăși pe aici, dar mai ales în America), pentru că voiau să îmi pună
Cortez by Mihai Stan, Viorica Cortez, Leontina Văduva () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1357_a_2698]
-
constant preocupat de biografia lui Proust): „Tata interzisese astfel de manifestări sentimentale, considerate de dânsul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodată sărutându-se ori mângâindu-se, nici eu n-aveam voie să-i sărut. Când taică-meu nu era de față, mai îndrăzneam să o sărut pe mama, care însă nu se grăbea să-mi răspundă. Doar târziu, ca student poate, și apoi până la moarte, am putut s-o sărut în voie, fără ca ea în schimb
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
origine, Diug (mai târziu, i s-a schimbat numele în Dumbrăvița), se trăgea dintr-un neam de popi din tată în fiu. Cam bețivi se pare, spre deosebire de dânsul, care strălucea prin sobrietate și abstinență, consolidate de zgârcenie. Popa cel bătrân, taică-său, a murit înecat în apa unde căzuse de pe pod pe când se întorcea acasă de la o libație. Ortodox, bunicul meu a studiat teologia la Sibiu, unde s-a împrietenit cu colegul său de facultate Nicolae Ivan, viitorul episcop de Cluj
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
acest nume. Deasupra restaurantului soților Dimitriu, se afla micul lor hotel, unde se pare că, în perioade electorale, trăgeau diverși politicieni de vază, între care și Ion Brătianu. Gheorghe Negoițescu, al cărui părinte ținuse în București birjă cu un cal - taică-meu îi spunea simplu și crud: birjar -, se trăgea poate din țărani de pe lângă Vălenii de Munte, unde există un sat cu Negoițești, după cum mi-a relatat un tovarăș de suferință al meu la penitenciarul Jilava, și trebuie să fi fost
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
orale și niciodată sărut sau alint. Tata interzisese astfel de manifestări sentimentale, considerate de dânsul ca de prost-gust. Nici pe ei nu i-am surprins vreodată sărutându-se ori mângâindu-se, nici eu n-aveam voie să-i sărut. Când taică-meu nu era de față, mai îndrăzneam să o sărut pe mama, care însă nu se grăbea să-mi răspundă. Doar târziu, ca student poate, și apoi până la moarte, am putut s-o sărut în voie, fără ca ea în schimb
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
în casa căreia el s-a și mutat provizoriu. Maică-mea mă trimitea uneori, cu ordonanța care rămăsese la dispoziția ei, să-l îndemn să se întoarcă acasă. Nu cred ca eu să fi fost factorul determinant, dar până la urmă taică-meu s-a întors în sânul familiei lui. Relațiile mamei cu cele două cumnate au rămas în aparență amicale, dar de atunci încolo am simțit mereu că - afectiv - s-a rupt ceva între ea și aceste femei, pe care eu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
primară românească, ea i-a răspuns: „Pentru că eu și soțul meu ne gândim la viitorul copilului; noi nu trăim în trecut. De instrucția lui maghiară mă ocup eu acasă.“ Adrian era un băiat brunet, frumușel, elegant îmbrăcat și foarte bine-crescut. Taică-său era inginer și locuiau într-o vilă pretențioasă ca un cavou de lux. Aceste două clase primare țin de o perioadă fără experimente erotice, în schimb cu escapade clandestine. Mă aventuram, fără știrea părinților, până în Piața Unirii, unde, în
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
la un moment dat s-au speriat caii, luând-o nebunește la goană - sperietură transmisă gravidei și fatală sarcinii delicate din pântecele ei). Cât eram elev de școală primară, prolifica-mi mamă apela mereu la doctori și se întorcea cu taică-meu, după „raclaj“, palidă și prăpădită, iar ca licean într-a treia ori a patra am fost întrebat dacă aș vrea o soră sau un frate și, oricât de entuziast și stăruitor am răspuns că da, nu mi s-a
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
localitate), însoțit de vreun subaltern mai tânăr, ca să-și facă cheful; se întorcea nou nouț, fercheș, spășit și blând ca o oiță, tovarășul lui de dezmăț (sublocotenent sau locotenent nefamilist) jurându-se că n-a fost decât „o plimbare“. De câte ori taică-meu lipsea inopinat și misterios, mama era nervoasă, abătută, îngrijorată, întrebându-se continuu de n-a pățit ceva fugarul, iar eu încercam cu râvnă s-o liniștesc. La examenul de admitere în clasa întâi de liceu, la „Gheorghe Barițiu“, unde
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
arunce un ochi pe lista ce nu fusese încă semnată și ștampilată, dar era definitivă și, privind lung și ușor zâmbitor spre cel care-l solicitase, i-a comunicat: „Păi a ieșit primul, domnule căpitan, felicitările mele.“ Scenă pe care taică-meu n-a uitat-o și, din când în când, și-o reamintea, povestind-o cu ochii umezi. Nici un succes al meu în viață nu l-a mișcat atâta. Am putut chiar eu, atunci, să-mi explic acest succes: făcusem
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
și fratele lui, Toader, și soția lor, Elenuța. Încă vara, înainte de a păși în clasa a treia, ne am luat calabalâcul și ne-am mutat la Aiud, unde-l transferaseră pe tata la vânătorii de munte. Fără vreo vocație militară, taică-meu n-a fost nici amator de plăceri cinegetice, nici măcar față de natură n-a arătat vreodată înclinație. În război, era totuși cât pe-aci să-și lase un picior sau poate chiar viața în haosul de la Turtucaia, dacă nu l-
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
întors pe plaiurile natale, cu toate stăruințele familiei din patrie, de la Cortina d’Ampezzo, oameni cu stare, proprietari de hoteluri) atât de mulți copii, încât singura-i preocupare serioasă pare să fi fost cum să scape de ei. De Godini, taică-meu vorbea cu respect și milă: despre cinstea lui, conștiinciozitatea, bunătatea, devotamentul, biblioteca plină de cărți germane și italiene legate în marochin. Îl considera victimă a dragostei lui pentru munteanca frivolă, căreia-i căzuse în mreje, pe care a vrut
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]