5,159 matches
-
Cea mai neînsemnată știre despre vreo rudă, pronunțarea doar a numelui, aducea un fel de prevestire rea, care o înfricoșa. — Dacă ar fi avut un copil, poate... încerc, iarăși, să murmur. Dar nu mai aude nimeni, au început pregătirile orchestrei, tavanul se clatină sub tam- tamul tobei, două ghitare schelălăie, să acopere saxofonul. Poetul își aranjează cravata, împinge la o parte scaunul, repede ocupat de-un mops mexican, elegant, răgușit, o frunte ridată, doi canini lungi de aur. — Tovarășe, stimabile, aș
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
tulburată de vibrația schimbată, în apropiere, a unei unde străine. Percepea prompt, cu extremă acuitate, tăișul, în spate, al privirii ce o țintise... Holul se alcătuia dintr-o prismă albă, trapezoidală, cu laturi mari. Subliniind, parcă, panta scării interioare. Din tavanul înalt cobora, cu patru lanțuri grele și lungi, un candelabru de argint înnegrit, în care creșteau, din zece cupe rotunde, lumânări cenușii, terminate în becuri subțiri, ascuțite. Pe peretele oblic se deschidea un unghi larg cu ușa de la intrare, mărind
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Privește cotoarele. Cosimo. Vasari. Réaumur. Apoi, Parola antenelor încrucișate. Apoi, Espinas, Fabre. Sunt toate, deasupra s-a și așezat ultima. Subțire, cât o broșură. Răsfoiește vechi pagini prăfuite, pătate. Transcrie din când în când într-un gros caiet verde. Pe tavan revin umbrele, conture ciudate, fabuloase imagini de demult, de o grație tenebroasă. Trage cu coada ochiului spre custode. Îi vede picioarele plinuțe și strâmbe până deasupra genunchilor cărnoși. Halatul saltă, la fiecare pas, până spre pulpele bronzate, bustul se tot
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
printre dealuri păduroase, sfârșitul femeii care își așteaptă, acolo, dezlegarea. Părăsit în singurătatea lumii, silit să fie, să devină, să se nască bărbat, egal cu ceilalți, aidoma lor. Frica îl întâlnește, cu-adevărat, abia acum. Ridică, din nou, privirea spre tavanul de sidef. Conturul de scoică, chipul cu ochii mari și fruntea netedă, otrava lunecând, fosforescentă, spre sânii palizi și tineri. Aliniază cărțile pe pupitru ; pe un colț dintr-o foaie de caiet notează două cuvinte, un șir de cifre. Depune
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
colegul Vornicu într-un bâlbâit dialog cu colegul Manole, soțul disputatei doamne. Formulare aparent întâmplătoare, diagnostic însă nu cu totul nepotrivit. Nu cu totul, nu cu totul și somnorosul sare în picioare, gol, în mijlocul patului. Gata să se lovească de tavan, s-ar fi trezit de-a binelea ! Clătinându-se, amețit, somnambulic. Încordează mușchii, pleoapele, genunchii, strânge pumnii jilavi. Discret ciocănit. Pauză. Călăul ezită ? Bătaia în ușă se repetă. Destinul insistă, iată, insistă. Vreo parteneră veche care n-a mai suportat
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
acum : iată, încă și încă o dată. Toate puterile adunate într-un gâfâit. Scâncetul încearcă și izbutește bolboroseala : intră, intră, Lena. Nu e Lena, sunt eu, Ortansa... vine vocea îngroșată. Nu mai e de glumit, trei scurte salturi de cangur până în tavan, până la scaun, până la ușa dulapului împinsă repede, cu cotul. Învelit cu pătura până la gât, până la creier. Cadranul de pe mâna stângă : aproape ora unu, ohoho, cât mai lenevise ! Gâfâie, trezit, cu ochii spre gaura cheii : — Poți intra. Intră, dacă vrei. Doamna
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
se înfurie: "El cântă în loc să..." în odaie, pe o masă, ardea lampa cu flacăra gâtuită, cu sticla funinginită. Bologa își așeză casca pe laviță, pe urmă se trânti pe pat și rămase întins, cu mâinile pe piept, cu ochii în tavanul cu grinzi negre și crăpate. Se simțea frânt, ca după o muncă istovitoare. " Pînă la masă am să mă odihnesc puțin, să-mi alung gîndurile", își zise dânsul, căscând și închizînd ochii. Dar îndată gândurile se năpustiră asupra lui din
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Svoboda a fost vinovat, a încercat să dezerteze și să trădeze, și că, prin urmare, el, care din întîmplare l-a judecat și l-a osândit, n-are să-și impute nimic, nimic... Totuși, pe când asculta în suflet dovezile liniștitoare, în tavanul cu grinzi negre se iviră, întîi ca niște sclipiri fără rost, apoi tot mai lămurit, ochii omului de sub ștreang, cu privirea mândră, tulburătoare ca o chemare, în al cărei foc straniu valurile de argumente se topeau neputincioase. " Nu mai încetează
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
șopti: "Acuma, puișorule..." Cu fruntea sus, cu mers apăsat, Apostol trecu în fața ușii împărătești, căzu în genunchi, împreună mâinile... Peste o clipă glasul lui subțire ca un fir de mătase albă fâlfâia în tăcerea înecată de respirații, se ridica spre tavanul înstelat, se coborî printre sutele de oameni... Ochii lui văzură la început, în altar, pe protopopul Groza zîmbindu-i cu blândețe și încurajîndu-l; pe urmă însă rămase numai crucea aurită, sus, parc-ar fi plutit în văzduh... Apoi, tocmai în clipa
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
revolvere, săbii, baionete, de-a valma. Masa din dreapta se golise; un soldat, cu capul țuguiat și cu fruntea de un deget, strângea alene tacâmurile și resturile de pâine. Fumul de tutun, mirosul de mâncăruri și de băuturi umpleau odaia până în tavanul cu grinzi, sugrumând flacăra lămpii cu abajur de tinichea roasă. Obloanele celor două ferestre erau închise, iar găurile din obloane, astupate cu șervete. De altfel, ferestrele n-aveau perdele și pe pereți se vedeau numai câteva cadavre de ploșnițe sătule
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
schimb au și sosit la Zirin... În aceeași noapte, târziu, se ivi iarăși reflectorul, în sectorul de alături. Bologa, în postul de comandă, cu receptorul la ureche, asculta indicațiile observatorilor. Tunurile bubuiau aspru, răgușit, încît se cutremura pământul și, din tavanul adăpostului, printre bârnele groase, se scurgeau firișoare de nisip. " Ce-ar fi să-l doboare tocmai acuma alții?" se gândi el cu o părere de rău ciudată. Când amuțiră tunurile și auzi că lumina a dispărut, Bologa avu o tresărire
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sfârșitului de februarie. Pereții, îmbibați de gemete și dureri, își amestecau respirația cu mirosul apăsător de spital și cu căldura sobei de teracotă din dosul ușii. În paturile curate cei doi ofițeri, în halaturi cenușii, stăteau lungiți, cu ochii în tavanul înalt. La căpătâi, în perete, pe tăblițe negre, albeau numele lor: Locotenent Bologa, Locotenent Varga... Pe mescioarele de noapte foile de febră se pierdeau printre sticluțele de medicamente, arătând că suferințele cele grele au trecut peste dânșii. În aerul încărcat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bine zici, că tu ești de peste Someș, din Ierusalim... Te-am uitat, Petre, uita-te-ar necazurile... atunci du-te cu Dumnezeu! Doamna Bologa conduse pe Apostol în iatacul ei, în fund, cu o singură fereastră, și aceea oblonită. Din tavan atârna lampa cu abajur de porțelan. Patul era așternut. Aici și-a petrecut Apostol copilăria, până ce a trecut în Năsăud. Aici fusese pătuceanul lui, unde-i acuma o sofa cu căptușeala roasă la colțuri, și aici zicea cu glas tare
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
frunte, ca odinioară, când dormea în iatacul cu Dumnezeu pe perete. Apoi Apostol rămase singur. Pe mescioara de noapte fâlfâia flacăra portocalie a unei lumânări scufundată într-un sfeșnic înalt de aramă. Umbre moi jucau pe podele, pe ziduri, în tavan, ca niște visuri de om necăjit. " Noapte bună!" își zise Apostol, dezbrăcîndu-se la iuțeală, vîrîndu-se în pat și sucindu-se în dreapta și-n stânga până să-și potrivească bine culcușul. Suflă în lumânare. Voia să adoarmă îndată, fiindcă într-adevăr
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
bolnavul trebuie cruțat și mai ales n-are voie să vorbească... De altfel, are dureri cumplite și..." Apostol Bologa se apropie de patul lui Cervenko în vârful picioarelor. Căpitanul, foarte palid, cu fața în sus, avea ochii verzi țintiți în tavanul cu grinzi. Obrajii lui erau uscați, cu pielea lucioasă, întinsă pe oase, și atât de albă, că barba cafenie, resfirată peste învelitoarea sură, părea neagră. În ochi îi ardea o lumină cu pâlpâiri de suferință și exaltare și umilință, ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
deschise. Aghiotantul îl întîmpină nerăbdător: ― Ai venit de mult?... Trebuia să-mi spui... Excelența a întrebat de trei ori de tine... Dispăru, mititel, pe ușă și, peste trei secunde, îl introduse în biroul generalului, cu perdelele lăsate și lampa, în tavan, aprinsă. Generalul Karg se plimba mulțumit, cu mâinile la spate, cu o țigară de foi între dinți, slobozind rotocoale albastre. Avea fața cam buhăită, ca după un somn lung, cu visuri plăcute. Aghiotantul se strecură la masa de scris și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de piatră. La spatele lui, horcăiturile reîncepură ca niște ferăstraie ruginite. Un soldat se lăsă pe vine, în ungherul de lângă ușă, cu arma în brațe și adormi numaidecât, pe când cellalt cîrliga când un genunche, când pe cellalt, uitîndu-se numai în tavan la pironul de care atârna lampa. Telefonistul întorcea capul deseori, curios, dorind amănunte și neîndrăznind să întrebe nimic. Liniștea și lumina pătrundeau în sufletul lui Apostol ca într-o casă pustie. Osteneala îi omorâse toate gândurile. Ridică mâna stângă să
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
tot șovăitor: ― Vina e covârșitoare, desigur, dar Curtea va asculta cu luare-aminte apărarea d-tale... Prin urmare, vorbește... O mișcare grăbită umplu o pauză scurtă. Pe urmă țâșni, ca un glonț, glasul pretorului, revoltat, rotunjind cuvinte care se înălțau până-n tavan, se izbeau de pereți și plesneau capetele tuturor ca niște palme umede. Pe urmă glasul lui Klapka, patetic, protestând stăruitor... Și amândouă se învîrteau ca două sulițe în inima lui Apostol care, nemaiputîndu-le răbda, murmură, fără să ridice capul: ― Mai
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pe fereastra cu cruce cafenie. Amurgul trăgea pe furiș obloanele întunericului. 8 După miezul nopții, Apostol Bologa, istovit, se întinse pe pat. O tăcere imensă îl împresură, parcă toată lumea ar fi încremenit într-un somn de mormânt. Liniștea galbenă din tavan îi picura în ochi și îl ustura. Ațipi. Deodată se trezi. Afară răsunau pași, pe trepte, în coridor. Sări în mijlocul odăiței și rămase pironit acolo, cu inima zgribulită, murmurând din buzele-i albe: ― Doamne-Dumnezeule... Dumnezeule... Ușa se deschise larg, cu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fiți... Poate doar dacă vă blestemam. Ce știi tu din Cant ăla, Gicule, că la școală, pe vremea noastră, de abia treceai clasa, venea tac’tu cu sarsanalele și cu damigenele, altfel făceai și-acu’ liceul?! Gicu ridică ochii către tavan, În semn că nedumeririle lui Sandu Îl lasă rece și nu poți cere omului ceea ce nu are... Apoi Își toarnă vin În pahar și Îl Întinde către Șpriț. Noroc, Sandule, Întotdeauna m-ai subestimat. Nu ai avut Încredere În mine
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
cu șunca le avea ca nimeni altul, n-o afuma el? Și, dacă n-o afuma, n-o făcea el cu usturoi și cu boia de-ți ploua În gură? Sandu Șpriț se lovește peste frunte și se uită către tavanul stabilimentului. Ba da, Gore, lasă-mă, că mă podidește plânsul șio cer pe-aia cu un părinte poate crește șapte, opt copii sau zece, dar zece copii cu minte nu pot crește un părinte... Tii, și mâncam nuci și porumb
De-ale chefliilor (proză umoristică) by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/781_a_1580]
-
fascinat... A dus ulcica la nas, a adulmecat îndelung, ca un copoi, apoi a sorbit din licoare doar o picătură. A purtat-o prin toate cotloanele gurii și... în sfârșit a înghițit-o ca pe o împărtășanie, cu ochii în tavan, căutând mereu spre sine... a aducere aminte parcă... După aceea, doar el știe de ce, a slobozit un “daaa” șoptit și prelung... Îl urmăresc curios ca orice nepriceput în ale degustării vinurilor. Mda. Merită oboseala... Gustă și tu, vere, dar nu
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
femeie care vorbise și prima dată: - Domnule Maynard, cum poți să stai acolo atât de liniștit și să ne spui că ai părăsit-o pur și simplu pe acea biată fată cu pruncul în pântec?! Maynard își ridică mâinile spre tavan, cu un aer neajutorat: - Ce altceva puteam să fac? La urma urmei, era înconjurată de familia ei, care îi purta de grijă. Am mers până acolo încât mi-am spus că Marietta s-ar putea, curând, recăsători cu tânărul acela
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85131_a_85918]
-
azi-dimineață. Oare chiar vreau să fac duș? Mi-ar fi mult mai bine dacă m-aș întinde pe canapea sau măcar dacă mi-aș scoate pantofii; apoi m-aș lăsa ușor pe spate și poate aș avea alt orizont asupra tavanului pe care-l studiam de două ore sau de câteva minute, care, oare, mi s-au părut mie ore? Spuneam că am telecomanda în mână, ei bine, nu mai sânt așa de sigur, pentru că nu mai simt nimic. Parcă plutesc
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]
-
șireturile, piciorul drept executind o descălțare rapidă, ca de armată. Pantoful celălalt l-am aruncat la intrarea în baie și, imediat, regretând parcă ce am făcut, mă încalț la loc. Dacă m-ar privi cineva, ascuns, dintr-un colț al tavanului, pe acolo, prin crăpătura cea nouă, ar zice că sânt nebun: "A stat două ore nemișcat pe canapea, după care, brusc, a deschis televizorul, s-a descălțat îndreptîndu-se către baie, țopăind într-un picior după care, tot brusc, s-a
Singur sub duș by Dan Chișu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295575_a_296904]