11,843 matches
-
o metodă practicată de câțiva elevi, care învățau arta meseriei de constructor la construcția unei vile. Cel care le dădea lecții practice era chiar patronul firmei.” (Magda Condoș, Monitorul de Galați, 27.05.2003) Această frântură de ziar a devenit tipică pentru a descrie o realitate a României de astăzi. Nu contează, se pare, nici măcar adoptarea în urmă cu un an a legii 346 din 05.06.2002 privind asigurarea pentru accidente de muncă și boli profesionale sau a legii 90
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
teorie menită să explice apariția din punct de vedere psihologic a accidentelor de muncă este teoriei riscului ca proces de homeostazie. Conform acestei teorii, persoanele acționează în așa fel încât să aibă un nivel oarecum egal de risc. Un exemplu tipic ar fi situația unui șofer care conduce mașina pe timp de ploaie. În astfel de cazuri, el poate percepe un risc crescut de accidentare și decide să conducă prevăzător, pentru a evita unele consecințe neplăcute. Dacă, ploaia se oprește și
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
unui sistem de semnalizare corespunzător, respectiv de ameliorare a propagandei de protecție a muncii (Bogathy, 2002). În special această din urmă măsură se dovedește a fi deosebit de importantă în cultura muncii din România. Istorioara prezentată la începutul acestui capitol este tipică și deosebit de întâlnită în practica profesională de la noi. Să ne gândim numai la câte rezistență a trezit la șoferi obligativitatea utilizării centurii de siguranță în interiorul localităților și vom avea o impresie bună despre situația dezastruoasă din acest domeniu, al securității
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
o altă categorie ce conduce la erori, e apărând mai ales în condițiile în care nu există o cultură a siguranței în organizația respectivă; Măsurile de management incorecte pot de asemenea conduce la erori și accidente de muncă. Un exemplu tipic pentru situația tranziției românești ar fi disponibilizarea de personal, făcută chiar și în secțiile în care orice reducere ar însemna suprasolicitare sau chiar incapacitate de a acționa eficient în cazul angajaților rămași să suplinească munca celui disponibilizat. O altă clasificare
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
construiește sau adaptează stilul la situație, în baza unei percepții asupra acesteia și aplicând o serie de principii ale comportamentului uman pentru a obține rezultatele dorite în condițiile date. Stilurile descrise mai sus nu sunt singurele posibile iar variantele acestea tipice se regăsesc rar în situațiile comune de conducere. Mai des vor fi întâlnite stiluri de conducere în cadrul cărora se pot sesiza tendințe spre una sau alta dintre aceste „extreme”. În cercetările realizate, Blake și Mouton au demonstrat că liderii au
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
Bass, Avolio și Atwater, 1996), aceasta le face mai eficiente decât bărbații? Și ce se poate spune despre culturile colectiviste versus cele individualiste; stilul de leadership transformațional este întâlnit mai des în vest (și este mai eficient), în timp ce dependența este tipică pentru țările colectiviste? Dacă este așa, la ce schimbări să ne așteptăm în viitor date fiind tendințele globalizării? Dacă nu este așa sau au fost găsite doar mici diferențe între țări diferite din punct de vedere cultural (Bass, 1997), cum
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
caute promovarea sau să încerce să-și depășească liderul. Acestea relații nu pot fi înțelese complet fără a lua în considerare elementele iraționale și inconștiente ce devin manifeste în modele repetitive de comportament, sentimente sau percepții distorsionate. Unii studiază relațiile tipice dintre lider și un susținător: „secundul la comandă”, „amicii”, „partenerul” și „grupul de susținători” (Berg, 1998). „Secundul la comandă” este ilustrată de o relație a subordonatului cu liderul susținută de un rol formal, instituțional. „Amicii” nu include acest rol formal
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
experienței socialismului real, fiind un factor de rezistență la schimbarea efectivă, blocând procesele reformatoare, devenind opusul „competenței civilizatoare”, termenul cu care Sztompka definește factorii facilitatori ai proceselor reformatoare. Caracteristic acestei culturi este legitimarea paternalismului statal și crearea unui pattern comportamental tipic infantilismului prelungit. Aprecierile privind existența unei culturi de bloc comunist în spațiul cultural și organizațional românesc duce la ipoteza existenței la nivelul întreprinderilor românești a unei culturi cvasiomogene, ce reprezintă o reală rezistență la reformarea și restructurarea spațiului economic românesc
Zoltan Bogathy (coord.). In: Manual de tehnici si metode in psihologia muncii si organizationala () [Corola-publishinghouse/Science/2059_a_3384]
-
sale, respectiv de atitudinile față de rolul indivizilor în sistem (Almond, Verba, 1963). Autorii identifică trei componente ale acestor atitudini și anume cognitivă, afectivă și evaluativă, respectiv cunoștințele indivizilor despre sistemul politic, sentimentele față de sistem și evaluările relativ la acesta. În funcție de atitudinile tipice ale populației în ceea ce privește aceste aspecte sunt construite trei tipuri principale de cultură politică: parohială, tradiționalistă și participativă. Autorii sugerează faptul că diferitele culturi politice sunt mai consonante cu anumite regimuri politice, cultura politică de tip participativ (sau civică) fiind favorabilă
Viața socială în România urbană by Dumitru Sandu , Mircea Comșa , Cosima Rughiniș , Alexandru Toth , Mălina Voicu () [Corola-publishinghouse/Science/2285_a_3610]
-
A. Hoffmann, nici pe alți maeștri ai literaturii fantastice, nu uit nici suprarealismul. Dar atrag atenția că la Shakespeare așa-zisele feerii exprimă o filozofie foarte coerentă și amară, care nu evadează din realitate, ci are, dimpotrivă, un substrat brutal, tipic elisabetan. Mai atrag atenția că Hoffmann (pe care-l socotesc genial și cred că e „cel mai mare” dintre scriitorii fantastici) are, în primul rând, o excepțională forță de a capta concretul și că, pe de altă parte, orice s-
[Corola-publishinghouse/Science/2234_a_3559]
-
operă. Astfel, publicul bine dispus de această introducere favorabilă este Încrezător, va considera că acel critic este imparțial și va fi gata să-l urmărească și mai departe. Mai apoi, Lousteau se apucă să arate că lucrarea lui Nathan este tipică unui sistem În care literatura franceză se lasă prinsă fără scăpare. Acest sistem se caracterizează printr-un abuz de descrieri și de dialoguri, ca și printr-o supraabundență de imagini, În detrimentul gândirii care a dominat Întotdeauna marile opere ale literaturii
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Fiecare om care a absolvit studiile gimnaziale cu examenul de maturitate se plânge de Încăpățânarea cu care Îl persecută visul de angoasă În care el pica acest examen, trebuia sa Îl repete etc. Pentru posesorul unui grad academic, acest vis tipic este Înlocuit de un altul, care Îi arată că a ratat examenele de licență și Împotriva lui el obiectează degeaba chiar În vis că practică deja de ani de zile, că este docent universitar sau șef de cancelarie. Este vorba
Cum vorbim despre cărțile pe care nu le-am citit by Pierre Bayard () [Corola-publishinghouse/Science/2314_a_3639]
-
Înșine.) Un om nu e neapărat rău fiindcă altul e bun. Totuși astfel de comparații se fac frecvent: chiar unii părinți depreciază pe unul dintre copiii lor numai pentru că celălalt excelează prin cumințenie sau prin străduință la Învățătură. Un exemplu tipic de comparație defavorabilă se constată În cursul activității de evaluare a cunoștințelor elevilor: răspunsul unui elev care urmează după un coleg ce a impresionat prin cunoștințele sale este evaluat drept mediocru, deși el a cuprins suficiente elemente pentru a fi
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
dai sfaturi, decât să ajuți”; „Nu-i greu pentru cine dă povață, greu e pentru cine-nvață”; „E ușor de aflat cum se face un lucru, greu e să-l faci tu Însuți” etc.) Scopul scuză mijloacele. (În literatură, cazul tipic este al eroului dostoievskian Raskolnikov, care a crezut că un scop nobil poate justifica folosirea oricăror mijloace, inclusiv a crimei, pentru a putea fi realizat. Se poate spune că cele mai multe dintre războaiele și revoluțiile umanității s-au Întemeiat, de asemenea
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
părinților lor, făcând să le reînvie în suflete conformisme și terori, iar în aspectul fizic, convenționalisme și mizerii ce păreau depășite pentru totdeauna. Acum, aceste plete spun, în limbajul lor non-verbal, nearticulat și obsesiv, prin iconografia lor de huligani, „chestiuni” tipice televiziunii sau reclamelor la produse, în care este deja de neconceput să-ți imaginezi un tânăr fără plete: fapt ce, astăzi, ar fi scandalos pentru putere. O spun cu un imens și sincer regret (ba chiar cu o adevărată disperare
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
un film este „de un enigmatic și reprobabil decadentism”, e indubitabil că sensul acestor cuvinte este același ca în cazul subculturii care ardea cărțile și tablourile „decadente” în numele unei „morale sănătoase”. Chiar și „scrisul coroziv” este o formă de stil tipică de acum treizeci de ani, deoarece instituie comparația cu o ipotetică sănătate și integritate ale culturii oficiale, întemeiate pe autoritate și pe putere. În sfârșit, prin formula „atitudini excentrice” se face aluzie la viața mea personală. Dar la acest punct
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
a nașterii. Cât privește avortul, eu sugeram în mod paradoxal să fie inclus ca delict de eutanasie, inventând pentru el o serie de circumstanțe atenuante cu caracter ecologic. În mod paradoxal. În realitate, poziția mea - cu toate implicațiile și complexitatea tipice unui intelectual singur, care nu aparține unui grup - coincide în fond cu aceea a comuniștilor. Aș putea subscrie cuvânt cu cuvânt la ceea ce a scris Adriana Seroni 1 în Epoca (25 ianuarie 1975). Trebuie evitat mai întâi avortul și, dacă
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
privează de plăcerea de a se simți lipsiți de prejudecăți și avangardiști. Astfel de metode vechi, infame sunt cele ale „vânătorii de vrăjitoare”: instigarea la linșaj, înscrierea pe listele celor excluși din societate, expunerea oprobriului public. „Vânătoarea de vrăjitoare” este tipică culturilor intolerante, adică clerico-fasciste. Într-un context represiv, obiectul „vânătorii de vrăjitoare” (ceea ce este „diferit”) e mai întâi privat de caracterul său uman, lucru care permite ulterior excluderea sa efectivă de la orice posibil sentiment de fraternitate sau milă și, în
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
totuși influențat incredibil de mult de lecturile copilăriei, Pinocchio sau chiar Gian Burrasca 1). Dar, dacă atunci când vorbește despre propria vocație și propriul devotament față de Dumnezeu și față de Biserică, trăsăturile dominante sunt pudoarea, litota și gluma (caracteristici care vor fi tipice și pontificatului mic-burghez al lui Ioan al XXIII-lea2), când se referă la autoritățile ecleziastice temporale - de exemplu, la episcopul de Florența - și când își declară propria hotărâre de a da dovadă de o supunere totală și ascultare față de acestea, tânărul
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
huliganice și deci ambigue (în acest caz, nu confer a priori vreo conotație negativă nici termenului de „huliganism”, nici celui de „ambiguitate”), în maniera elementară a unui „suflet simplu”. Propriile sale acțiuni huliganice în stilul lui Marinetti - de o grosolănie tipică psihologiilor tinere ale perioadei industriale și bunăstării neocapitaliste - apar în ochii lui Valcarenghi ca un fel de epos, atât de puternic „autoghetizat” - după cum sună incredibila expresie folosită de Goffredo Fofi4 într-o altă anexă a cărții -, încât nu mai au
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
clasic (adică obiectivă, dar „în interiorul sistemului”); este o cercetare părtinitoare, ce vrea să demonstreze greșelile obiectivității (care poate să-și permită, la adăpostul puterii, să trateze niște ființe umane ca pe niște date). O cercetare „stângistă” în polemică cu cercetarea tipică a „sistemului” nu poate adopta obișnuințele lingvistice și metodologice ale acesteia din urmă. Un roman de Dario Bellezza 2 despre acei Guido, Giorgio, Franco, Lucio, Filippo etc. este infinit mai valid, inclusiv din punct de vedere sociologic, decât acest raport
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
corpul” lui Comisso, îl folosește ca pe un organ transformator care o preface în scriitură. Scriitură care, din cauza acestei prefaceri, rămâne corporală și fizică, însă în același timp are și ceva mecanic, uimitor, ceva creat prin magie. Ea are inconsistența tipică a mâinii greoaie în materie de literatură care, aproape silabisind-o, îi servește drept intermediar; și în același timp are rezistența unui obiect absolut, făcut din materiale inutilizabile. Mâna lui Comisso este, repet, greoaie în materie de literatură (de parcă abia
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
și, firește, contingentul cultural impus de clasa lui, cel puțin începând din secolul al XVII-lea și îndeosebi în ultimele decenii. În orice caz, relația dintre vânzătorul ambulant de la Porta Portese și cumpărătorul cult se arată a fi întru totul tipică: este vorba despre cumpărarea-vânzarea unui bun de proveniență ambiguă. Pungașul napolitan va fi rămas cu siguranță convins că l-a „tras pe sfoară” pe cumpărătorul „fraier” care se interesează de „hârțoage vechi”; iar cumpărătorul va fi rămas satisfăcut atât de
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
sa cu privire la chestiunile omenești o împiedică să nutrească orice fel de speranță; Biserica nu poate (ca să venim la teme de actualitate) decât să considere veșnic valabil și paradigmatic concordatul său cu fascismul. Toate acestea reies limpede din douăzeci de sentințe „tipice” ale Tribunalului Sacru, publicate în cele 55 de volume ale Sacrae Romanae Rotae Decisiones, editate de Libreria Poliglotta Vaticana între 1912 și 1972. Desigur, nu era necesară lectura acestui florilegiu pentru a ști lucrurile pe care le-am înșirat sumar
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]
-
ale acestuia, care evident i se potriveau. Una dintre ele este urgența șantajistă, neliniștea nevrotică a realizării imediate a reformelor. Originea culturală a unei asemenea urgențe este nobilă: acel „Paradise now” al Noii Stângi americane precontestatare (adică un univers cultural tipic „reformist”). În schimb, verbalismul și terorismul prin care astăzi se exprimă în mod normal o asemenea urgență (este și cazul articolului în chestiune) au o origine mai puțin nobilă: ele se nasc direct din înclinațiile culturale ale micii-burghezii italiene, etern
Scrieri corsare by Pier Paolo Pasolini () [Corola-publishinghouse/Science/2224_a_3549]