3,617 matches
-
an, devine unul dintre obiectele cele mai apreciate. Fiind orele după amiezii, cînd mare parte dintre oameni fie se odihnesc, fie se relaxează pe nisipul fierbinte al vreunei plaje sau se răcoresc la ștranduri, cu toate că străzile mai puțin Înțesate de trecători mă Îmbiau să-mi prelungesc plimbarea, simțeam totuși că parcă mă aștepta banca mea din parc, unde Îmi petreceam cele mai plăcute momente În care puteam să-mi las gîndurile să zburde În voie. După vreo oră ma smuls din
Viaţa-i complicat de simplă by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91691_a_93569]
-
lumea era alertată de căldura ce se anunța ca excesivă, de nesuportat, de-a lungul întregii zile. Vânzătorii de răcoritoare, cu tonetele pregătite cu tot dichisul, așezau cu grijă sucuri între calupurile de gheață, scontând pe o vânzare profitabilă. Unii trecătorii, fiind deja înfierbântați, se arătară tentați de o sticlă brumată cu o băutură răcoroasă pe care puteau să o bea din mers. În fața clădirii Judecătoriei orășenești, o mulțime pestriță aștepta deschiderea ușilor pentru a intra în marea sală de ședință
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3123]
-
Soarele apunea, ultimii consumatori plecau, în șarete sau cu bicicletele. Picioarele mele goneau peste pavaj, iar ochii îmi erau plini de lacrimi. Stăteam în pat, cu ochii larg deschiși, pînă tîrziu în noapte. Uneori zgomotele năvăleau înăuntru prin fereastra dormitorului. Trecători ai căror pași păreau amplificați de zidurile de cărămidă, o propoziție din conversația lor. Clopoțelul unui tramvai apropiindu-se de depou, și uneori din depărtare un crîmpei dintr-un zgomot neclar care părea a fi muzică. Lumea era plină de
by H. M. van den Brink [Corola-publishinghouse/Imaginative/955_a_2463]
-
vin din pahar, lăudându-l. Seara, când a ajuns la Bacău, s-a pus pe băut. A doua zi, când sa dus la WC-u a văzut că urina îi este roșie. S-a speriat, dar a crezut că-i ceva trecător. Dar peste zi urina îi ieșea tot roșie. Seara a băut din nou din vin și a doua zi urina tot roșie. Îmi telefonează și mă întreabă ce fel de vin i-am dat și i-am răspuns: „Vinul care
Pensionariada by Corneliu Văleanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91844_a_92866]
-
palmele pe genunchi, privind Lumea prin fanta ce i-o lăsa ușa deschisă spre stradă a camerei. Din timp în timp, farul portului arunca un fulger de lumină verde, smulgându-l pe Carol pentru o clipă din întuneric. Câte un trecător întârziat, ajuns în momentul flash-ului în dreptul ușii deschise, rămânea surprins într-un straniu stop-cadru, în care cei doi își amestecau privirile timp de o fracțiune de secundă, suficient însă ca să-și arate unul altuia uimirea de a vedea o
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
râs. Probabil că lui Carol îi displăcu această intimitate și clipa de familiaritate născută spontan, căci toată noaptea umblă tăcut și ursuz, purtându-l pe Filip anume prin părțile din oraș care știa că nu-i plac. Când întâlnea vreun trecător întârziat, îl oprea, îl privea țintă în ochi și-i spunea foarte serios un text de tipul: Fiica mea mi-a cumpărat o gorilă, și îl indica pe Filip cu un gest al mâinii, care știe să îngrijească morminte, știe
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
din marii filozofi în original. Nu știe să judece; ăsta e singurul lucru care ne deosebește, dar e foarte nostim. îmi ține companie și mă supraveghează când mă joc pe chei să nu cad în apă și să mă înec... Trecătorul, după ce făcea temător câțiva pași cu spatele, se întorcea brusc și o lua la sănătoasa în hohotele de râs ale lui Filip. Și tu crezi, într-adevăr, că o ființă poate fi oprită să-și curme viața? întrebă Carol după
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
oraș să mănânce și să doarmă peste noapte la o cunoștință, iar eu am luat loc în rândul colegilor de clasă. În drum spre cunoștința la care urma să găzduiască tata, în fața cinematografului de atunci - astăzi Victoria - circula mulțime de trecători. Tata observă o cârpă făcută ghemotoc care circula ca o minge de fotbal în vârful picioarelor celor ce mergeau cu sau fără interes. Ajunge și el la cârpă, calcă cu vârful bocancului pe ea, i se pare că ar fi
Călător... prin vâltoarea vremii(călătoria continuă) by Alexandru Mănăstireanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/561_a_770]
-
scăpase de Mariana, doamna Popa nu era pregătită pentru o astfel de veste. Dar doamna doctor nu greșise niciodată. După arestarea lui nea Ovidiu, Mariana se întorsese singură la nuntă. Cuprinsă de presimțiri sumbre, țipase și se zbătuse, atrâgând atenția trecătorilor. Așa că băieților li se cam luase și de nuntă și de furat mireasa. Au intrat în prima crâșmă, lăsând-o pe Mariana să se întoarcă pe jos, în rochie de mireasă și sandale albe cu toc cui, la MaxiBar. Aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
se hotărăște să moară, vedea Mișu pe toate panourile publicitare, pe toate ziarele, pe statuia lui Coposu, pe cartoanele cu reduceri din vitrinele magazinelor de lux. Mișu simțea o nevoie imperioasă să fugă. Dar unde? Avea impresia că fețele tuturor trecătorilor se metamorfozează, toate chipurile începeau să semene cu al Marianei - și toți se hotărau să moară. Un cerșetor cu picior de lemn și cu fața Marianei strigă după el: - Eu nu sunt „pisi”! Nu mi-ai zis niciodată „pisi”! Mișu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
mașini și autobuze, ca să nu mi se întâmple ceva și să-i fac pe Mircea și Andreea să sufere. Banca se făcea din ce în ce mai tare și îmi amorțiseră rău ambele picioare. Începuse să mi se facă frică că mă uitaseră acolo. Trecătorii nu mă băgau în seamă, însă de la un timp am început să recunosc unele chipuri și asta mă înspăimânta și mai tare. Mi-am dat seama că unii le spuneau altora ceva în șoaptă, tot așa cum își șopteau și Mircea
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
încăpățânai să crezi că aveau să se întoarcă asemeni unui criminal la victima lui, așa cum și tu te întorceai la urmele tale din ce în ce mai vechi și mai apăsate. Veneai în stație cu noaptea-n cap și plecai seara târziu, urmăreai fiecare trecător, iar silueta ta devenise ceva comun și impersonal ca asfaltul. Aveai deja o viață alături de cele două adâncituri și nu mai știai să trăiești altfel. În stație erai cu ea, apoi plecai să hoinărești prin oraș și te întorceai ca să
Soarele răsare din televizor by Carmen Dominte () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1323_a_2718]
-
vile peste vile. Nu conta că este același model. Să fie, numai; să fie vile! Banii să nu rămână neconsumați, și, locul acela, să nu rămână gol. Deci, vile, cu duiumul! Oare ce-i cu ăștia, se Întreba, câte un trecător? Ce-i cu această seminție de buhușani, care nu lasă loc, nici măcar unei cât de mici raze de soare, să atingă pământul, de potopul acesta de vile? Ce să fie, a răspuns, Într-o zi, careva. Nu e nimic. Au
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
verdeață, rai, În care, arbuști și pomi fructiferi, laolaltă cu numeroase specii de flori de grădină și de câmp, printre rondouri și alei străjuite de iarbă, de un verde crud, și de o prospețime ademenitoare - toate astea invitându-l, pe trecător, să-și Încetinească pasul, să privească, să admire, săși Încânte sufletul și să și-l Încarce de plăcere și de fericire. Mai avea de făcut câțiva pași, până la portiță, când, a auzit, simțindu-se vizat; și, zi, așa, domnule: tot
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
În urmă, către bătrânii care-l petreceau, de dincolo de gard, În timp, ce, poarta mare, de la intrarea În curte, rămânea Închisă, Întrucât, instalația electronică, cu care era prevăzută, acționa, doar la autoturismele, care, fie că ieșeau, fie că intrau. Și trecătorii, grăbinduse, către locurile de muncă, ori către pe altundeva, nu luau În seamă acest amănunt, al porților, și nici pe cel al bătrânilor, pe când, soarele, urca,victorios,către crucea zilei. Ghici, ce-i aici? Nici primul sărut pe care acel
Vieți răscolite by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91621_a_92849]
-
destrămată de toamnă a parcului, toți copacii ning pete de aur: frunze desprinse de crengi flutură viața de o clipă a unui efemer vegetal și, ca-ntr-un basm de Walt Disney, se aștern covor moale sub pașii întîrziați ai trecătorului plictisit de banalul vieții cotidiene! Lacul tremură la fel ca și atunci; și la fel își leagănă bărcile uitate pe sub sălciile plângătoare, ce au surâs cu duioșie la șoaptele îndrăgostiților care și-au plimbat înfiorările pe aici. Cinci și jumătate
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
că nu mai merge cu mine, și eu abia mă stăpâneam să nu săr în sus de bucurie! În sfârșit, acum puteam să privesc în voie la vitrinele care-mi făceau cu ochiul pe drum, puteam să mă uit după trecători și trăsuri, puteam să merg împreună cu băieții de la alte licee, dar care aveau același drum cu mine, și să vorbesc în toată libertatea cu ei. Dar tata parcă-mi ghicise gândurile ce mă năpădiseră înveselitor, unul după altul, că-mi
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
ghiozdanul, și o pornesc! Așa de scorțos cred că n-am mers niciodată. Uniforma, șapca și ghiozdanul, toate ― noi-nouțe! Puțin lucru, la un băiat de 10 ani și jumătate? Mi se părea că toată lumea se uită la mine. Dacă doi trecători își aruncau vreo privire furișă și neînsemnată asupra mea, din întîmplare, și-apoi își continuau vorba, eram convins că spun: "Ăsta a reușit la liceu! A intrat la "Lazăr"! Vezi ce frumoasă uniformă are?" Iar celălalt completa: "Și șapca... și
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
hotărăște să-și facă popasul în București, se oprește în prima zi în grădina Cișmigiu. Vestitorii și i-a trimis cu câteva zile înainte... Pajiștile înverzite sânt smălțate cu violete și ghiocei, ce zâmbesc șăgalnic și parcă fac cu ochiul trecătorilor maturi sau copii, care de-abia se-abțin să nu-i culeagă. Și dacă astăzi ai trecut pe aleile discrete ale Cișmigiului, privind la bobocii de pe crengi, peste noapte Primăvara înfăptuiește minunea: în zori, la fiecare pas, te întîmpină mirese
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
mult! Am înțeles ce trebuia să înțeleg... Eram prin dreptul grădiniței din strada Luigi Cazzavillan. Pe străzi, liniște ca într-o zi de sărbătoare... Buchetele de liliac își revărsaseră crengile peste garduri și-mprăștiau cu dărnicie miresmele amețitor de dulci trecătorilor fericiți că trăiesc o primăvară atât de îmbietoare la viață. Simțeam că trebuie să-i spun Veturiei tot ce mă-ndemna sufletul și primăvara să-i spun. Mă agățai de ultimele ei vorbe: ― Zici că ai înțeles tot ce trebuia
Cișmigiu Comp by Grigore Băjenaru [Corola-publishinghouse/Imaginative/295561_a_296890]
-
slab, despre adevărul bogat și adevărul sărac ce hălăduiesc noaptea pe străzi. Despre adevărul luminos și adevărul Întunecat, despre adevărul tare și adevărul moale. Despre adevărul mascul și adevărul femelă, care umblă mereu cu fusta sumețită, arătându-și goliciunea oricărui trecător. Despre supremul adevăr și adevărul ultim ce animă atât omul, cât și subomul. Toate aceste adevăruri, după părerea lui Bikinski, le aducea vântul cel bun, ce ziua umbla cu capul răvășit pe câmp și odată cu lăsarea serii pătrundea pe nesimțite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu Întârziere, după ce În prealabil Oliver Îl descoperise Într-o duminică după-amiază, În timp ce era la bucătărie și privea pe geam. Adevărul Îi apăruse travestit Într-un câine negru, care stătea cu labele cocoțate pe balustrada blocului vecin și lătra la trecători. Oliver se așteptase ca trecătorii să reacționeze În același mod, ei se plimbau Însă liniștiți pe bulevard, conversând pașnic Între ei, ca și cum ar fi trăit Într-o lume În care totul, inclusiv sufletul omenesc, ar fi trecut mult dincolo de stadiul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Oliver Îl descoperise Într-o duminică după-amiază, În timp ce era la bucătărie și privea pe geam. Adevărul Îi apăruse travestit Într-un câine negru, care stătea cu labele cocoțate pe balustrada blocului vecin și lătra la trecători. Oliver se așteptase ca trecătorii să reacționeze În același mod, ei se plimbau Însă liniștiți pe bulevard, conversând pașnic Între ei, ca și cum ar fi trăit Într-o lume În care totul, inclusiv sufletul omenesc, ar fi trecut mult dincolo de stadiul perfecțiunii... Arar câte unul se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
lui greu de explorat, dispăreau la prima atingere sau la primul strigăt. Apăreau În scurt timp altele, care apoi se făceau nevăzute când le aruncai o privire mai pătrunzătoare. Fantoșele aveau ceva din psihologia unei haite de câini care Încolțesc trecătorii singuratici, stând la pândă după colț. Tactica cea mai simplă și mai eficace e să-i ignori cu desăvârșire. Dacă Începi să bați din picior, haita se retrage, dar numai după o clipă Începe să te atace cu o furie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
ieși, gol pușcă, În oraș. Călcând pe trotuar, masterandul Își contempla, din mers, cu coada ochiului silueta În vitrine. Acoperit de frunze și de pene, masterandului nu avea de ce să-i fie teamă că va fi arătat cu degetul de trecători sau că va fi oprit de vreun gardian și băgat la zdup pentru Încălcarea normelor privind bunele moravuri. Acoperită de fruziș, goliciunea sa era ascunsă oricărui ochi străin. Stând În fața cavoului, străjuit de statuia lui Noimann repezentat În chip de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]