3,565 matches
-
va veni și vremea când va trebui să pleci în lume, cu siguranță bunica aceasta cicălitoare nu-ți va mai fi alături, așa că adu-ți aminte în toate momentele vieții tale de ceea ce-ți spun acum : „toți oamenii sunt trecători în viață, nu însă toți trecătorii sunt oameni.” Mai târziu aveam să înțeleg pe îndelete vorbele de suflet ale bunicii Floarea, mai mult chiar făcusem o raportare la ceea ce citisem din Nicolae Steinhardt, pe o replică similară: „lume multă, oameni
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
trebui să pleci în lume, cu siguranță bunica aceasta cicălitoare nu-ți va mai fi alături, așa că adu-ți aminte în toate momentele vieții tale de ceea ce-ți spun acum : „toți oamenii sunt trecători în viață, nu însă toți trecătorii sunt oameni.” Mai târziu aveam să înțeleg pe îndelete vorbele de suflet ale bunicii Floarea, mai mult chiar făcusem o raportare la ceea ce citisem din Nicolae Steinhardt, pe o replică similară: „lume multă, oameni puțini”. Doamne, cât adevăr se găsește
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
țeapăn, cu palmele Înmănușate, pe mânerul de aur al bastonului său de jonc. Primele demonstrații de cinematograf (curând după botezul său, În flăcări și În sânge, la Bazarul de Caritate din Paris, unde a pierit floarea armorialului Franței), oferite gratuit trecători lor indiferenți la vitrina ziarului L’Indépendance Roumaine și, mai târziu, pe fațada casei Török din Piața Tea trului Național, unde, printre reclame luminoase, se intercalau filme scurte reprezentând intrarea senzațională a unui tren În gară sau aven turile unui
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
În sfârșit, să ne facem toți oameni de treabă, cu ne veste și copii la casele noastre. Tot pe acea vreme, un personaj de gravitate comică, cu barbă și livrea de circ, invita, cu accentul lui străin și baritonal, pe trecătorii, recalcitranți pe atunci, să intre În cinematograful Select din fața Terasei Oteteleșeanu de pe Calea Victoriei, cinematograf cu filme mute, dar cu femei frumoase și sentimen tale foc: — Poftiți, doamnelor și domnilor, poftiți! Reprezentația În cepe acum... Morală și instructivă... Program schimbat... Tablouri
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
nici astăzi nu pleacă cu gura rece din odaia mea de student Întârziat, unde lectura acestor pagini sau chiar a celor mai deocheate e totdeauna precedată de scurte agape și libații), dragostea cu femeile sau succesul În dragoste (nu cel trecător, la Îndemâna oricărui imbecil stăruitor cu ele și insensibil la pudoarea lor na tivă) l-am atribuit, În bună parte, În cea mai mare parte, Însu șirilor mele de admirabil maître d’hôtel. Iubitele mele de odinioară vor trece cu vederea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
omenesc Încă inform, Întârziat și rămas locului În creșterea lui naturală, chircit și pipernicit, ca de pitic bătrânicios, și asta numai din practica, prea [de] timpuriu, a funcției sexuale. Întreg cârdul de fete ciri pea și râdea cu inconștiență la trecători, dintre care prea puțini se Încumetau să meargă cu vreuna din ele spre odăile chioare și Înăbușitoare de pe Strada Regală, cu un trafic amoros de un sfert de oră; clienți de o calitate dubioasă, sadici, anormali sau numai bolnavi de
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
care purtau numai tulpanul. Aveau cameră mobi lată În oraș și drept de vizită medicală nu la dispensarul comun celorlalte consore pe care le vedeai, În fiecare săptămână, parcurgând În convoi străzile, Înghesuite buluc În birji, de unde zâmbeau prostește la trecători cu fețele lor subte de nesomn și excese, ci la un medic indicat de serviciul sanitar. și erau frec ventate acum de abonați În toată regula, cam cum erau prin acel timp abonații, cu luna sau cu „cartela“, ai birturilor
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
de gumă, să aibă atârnat de ghidon un clopoțel, la fel cu leproșii din Evul Mediu; și totuși, se mai pu tea citi Încă, din când În când, la rubrica „Întâmplări din Capi tală“ din Universul, vreun caz nenorocit cu trecători călcați de o bicicletă. În această epocă de domnie suverană peste toate vehiculele a bicicletei, neajunsă Încă o unealtă populară, am asistat la triumfurile unor „regi ai pedalei“, precum Alois Pucher și Mița Biciclista, pe velodromul de lemn de la șosea
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
dată, când o privise la cabinet, îi apărea ciudat de expresiv și de atrăgător. -Tovarășe brigadier, nu mai aștepta autobuzul, a zis râzând, fiindcă nu mai circulă, s-a deființat traseul... Nu te-a avertizat și pe dumneata nimeni, nici un trecător?! -Nu, a spus tata ca un automat, de fapt încă mai era în transă, fermecat de tânăra femeie. -Încotro mergi? -Spre marginea orașului, sper să apară vreo mașină, ceva, cu care să mă înapoiez în... Tata a lăsat o pauză
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
în preajma îngerului era ezitant, intimidat și aproape smerit, fără replică, aproape își pierduse graiul. Îngerul a fumat fără să zică nici el nimic. La un moment dat, pe stradă s-au auzit pași: în sinea lui, tovarășul Cameniță se bucura, trecătorul precis are să dea cu ochii uluit de îngerul cel uriaș, de bizara făptură, în curtea luminată de becuri puternice se vedea ca-n palmă, ca ziua, precis are să dea cu ochii de înger și tovarășul Cameniță va avea un martor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
martor, cineva care îl zărise pe înger, cineva care, la o adică, o să confirme că îngerul fusese acolo, îl vizitase pe tovarășul Cameniță, nu era doar o nălucire a minții sale, ci era ceva real, în carne și oase. Dar trecătorul s-a apropiat și apoi s-a îndepărtat pe stradă fără să pară că ar fi observat ceva ciudat. Chiar și gardianul care păzea reședința tovarășului prim s-a ivit curând: s-a apropiat în fugă, îngrijorat, el avea în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]
-
aflam mai în spatele coloanei, nu înțelegeam ce se întâmplă. La un moment dat vedem că Ilie Ilașcu coboară din mașină, traversează strada, chiar prin dreptul stației de troleu unde se află un chioșc, de unde cumpără mai multe ziare. Unii din trecători l-au recunoscut și s-au oprit privindu-l. Pe chipurile lor se vedea bucuria și mirarea că le-a apărut așa, deodată, în cale. Din acest moment, drumul a fost fără oprire până la Taxobeni, la cimitirul unde își dorm
Dacă nu ai amintiri, nu ai dreptate! by Constantin Chirilă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/776_a_1536]
-
umeri: „O face de capul lui. A zis că înnebunește, dacă mai stă degeaba“. De două luni, profesorul pensionar Popa ieșea dimineața, la prânz și seara și strângea, în niște saci de plastic, tot ce aruncau locatarii pe ferestre și trecătorii pe trotuare. În unele zile, cum ar fi lunea, era atâta murdărie în jurul blocului și pe străzile din preajmă, că până la „Știrile de la ora 5“ Popa nici nu mai intra în casă. „Îi iese ceva pentru asta - ziceau invidioși oamenii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
oamenii -, că prea-și dă silința“. Pensionarul lucra ca un apucat. Când termina cu pungile, sticlele de plastic și chiștoacele, se rezema în bastonul cu un cui în capăt, pe care și-l confecționase singur, și se uita lung după trecători. Cum azvârlea unul un ambalaj de bomboane sau un pachet de țigări gol, cum sărea ca ars și-l înțepa. Lumea zicea că s-a țicnit, dar nu era adevărat. Profesorul pensionar Popa ura dezordinea și murdăria. Suferea cu toată
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
există. La un colț de stradă, un infirm de ambele picioare zice mereu: „Ascultă aici!“ și citește ceva dintr-un ziar. Nu contează din ce ziar și nici ce. Contează că citește cu voce tare, făcându-le în răstimpuri semn trecătorilor să se apropie. Tot timpul e câte unul care se oprește. Cei mai mulți își dau seama că e ceva în neregulă cu insul și-și văd curând de drum. Unii însă se pun pe discuții. Infirmul e nebun, dar foarte puțini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
ziua „Ascultă aici!“ a avut, se vede, o judecată cândva cultivată. Elucubrațiile lui conțin frecvent și fraze cu sens. Mai bine zis, care ar avea sens în alte contexte. În fapt, infirmul nici nu citește articolele pe care le arată trecătorilor. În memoria lui s-au adunat fraze din tot ce-a citit de-a lungul anilor, din vremea când era lucid sau poate și din zilele de apoi, când a citit mecanic și a înregistrat textele care i-au trecut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o partidă de rummy în papuci, dar în stradă nu ieșeai decât cu pantofii lustruiți. Pe loc mi-am dat seama ceea ce mă contraria la înfățișarea celor câțiva cerșetori întâlniți ici-colo, prin locuri mai puțin circulate, ca să nu-i ia trecătorii la rost că li se bagă în suflet: toți aveau pantofii dați recent cu cremă și bine lustruiți. Bifurcația cu dubitații E tare neplăcut să fii prost. Nu că ar fi un handicap. Dovadă că atâta lume o duce bine
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
o apuci. Contează ce simți. Venea primăvara, cireșii înfloreau, plouase un pic și totul mirosea a proaspăt: a ghiocei proaspeți, a văruială proaspătă și a nomenclaturiști proaspeți, mutați de curând în casele celor expirați. De după un gard, se uita la trecători, cu un aer dus, un tată vechi de nomenclaturist proaspăt. Purta un fes ponosit, era nebărbierit, bărbia îi tremura, iar una din lentilele ochelarilor legați cu sfoară peste urechi era spartă. Dacă te lăsai înduioșat de aerul său decrepit, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
și el. Ca să nu fac vreo greșeală, m-am oprit și i-am cercetat atent chipul. Nomenclaturiștii se deosebesc de ceilalți oameni prin faptul că păstrează o privire bănuitoare și când ajung boșorogi. Iar atunci se uită prin gard la trecători. Ies la poartă să-și mai umple și ei timpul cu ceva, dar au o căutătură dubioasă. Parcă ar vrea să fie recunoscuți, parcă n-ar vrea. Dacă nu ajungi să-i cârpești, poți în schimb să-i scuipi. Eu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
corcoduș a dat cea mai mare recoltă de când se știa. „Mă, ce de magiun or să facă ăștia!“, spuneau cu invidie vecinii, contemplând ramurile grele de fructe care coborau până-n stradă. „Mă, ce de rachiu or să scoață ăștia!“, ziceau trecătorii. „Mă, ce de bani or să aibă ăștia, dacă ies cu coșuri la piață!“, profețeau neamurile. „Numai să poată ei să adune.“ Nu știu de ce, dar am resimțit cruciada invidioșilor ca pe o mare provocare. Era pentru prima oară când
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
decizie. Cum să stai lângă un om care nu știe decât un singur cântec și acela interpretat prost? Am socotit cam de câte ori s-a produs ambulantul cu unica piesă din repertoriu în acești cinci sau șase ani de când ține calea trecătorilor și am ajuns la un total halucinant. Că va fi fiind de cincizeci de mii de ori sau de o sută de mii, nu contează. Un actor care joacă o piesă de o sută de ori e un performer. Mintea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
timp spre etajele superioare ale blocului de pe cealaltă parte a străzii. Nu s-ar putea spune că încurcă circulația, dar, fiindcă s-au oprit în mijlocul trotuarului, iar bețivul arată mereu cu mâna zicând: „Uite-i colo, la etajul șapte“, câțiva trecători se opresc și se uită și ei. „Lasă-ne, mă, nene, în pace!“, îi zice printre dinți unul dintre bărbații treji, însă bețivul insistă: „Uite-i, uite-i, acum sunt la opt!“. Bărbații care vor să scape de omul beat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
să nu stârnească stânjeneală ori chiar oroare în jur. Când am fost la Veneția, orașul era plin de inși care cântau. Nu cerșeau cu vioara, ci cântau singuri ori în triouri și cvartete concerte de Vivaldi, Albinoni și Mozart, iar trecătorii făceau roată și-i ascultau respectuos, cu înfiorarea pe care o simți când primești un cadou pe cât de neașteptat, pe atât de dorit. Ce-ar fi ca, într-o zi, să mă opresc în mulțime la Universitate și să cânt
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
fost un iubitor de frumos și în acest sens să armonizat perfect cu colaboratorul sau Mihail Botez, director adjunct mulți ani, care a reușit să facă din grădina din fața liceului o oază de flori și de verdeață fiind admirată de trecători și vizitatori. Lungă perioadă de timp, cât a condus destinele prestigiosului liceul, profesorul Erast Viforeanu a dat dovadă de spirit rațional și întreprinzător, impunea respectul colegilor și elevilor prin autoritatea profesională și înțelepciunea deciziilor cât și prin perseverența pentru înfăptuirea
PESTE VREMI…ISTORIA UNEI GENERATII – PROMOTIA 1952 – by Șorea Niculai () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91807_a_93284]
-
În care se Îmbibase tot jegul străzilor - eram doar umbrele aristocraților care fuseserăm. Camionul ne lăsase la marginea de sus a orașului, la intrare, și, cu pași stinși, ne-am tîrÎt bagajele pe străzi, pe sub privirile amuzate sau indiferente ale trecătorilor. În depărtare, portul radia de strălucirea atrăgătoare a vaselor sale, iar marea, neagră și Îmbietoare, ne chema - mirosul ei cenușiu ne dilata nările. Am cumpărat pîine - care ni s-a părut scumpă pe moment, dar se ieftinea pe măsură ce Înaintam spre
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1962_a_3287]