5,154 matches
-
Kriti. Îmi refac forțele în albastrul Mediteranei. Am profitat de o mică furtună ca să-ți scriu. E și un mic paj prin preajmă, băiatul gazdei, care îmi unge pielea cu o loțiune destul de plăcut mirositoare. Ori de câte ori rămânem singuri, se arată uimit de umerii, de pielea mea... Nu-l las să coboare prea mult. Și cea mai mare bucurie a lui este să scotocească prin cufărașul meu. Șalurile, vălurile, pomezile, oțetul de toaletă, praful de dinți, parfumul de gardenii, rozul de obraz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
aproape cinci ani, Iancu îl descoperise dormind pe o masă mare, în mijlocul holului. Se temuse că iar suferea de acea boală și înțepenise privind fix pleoapele bunicului. Genele și păienjenișul ridurilor de pe frunte purtau urmele roz ale pudrei. Amănuntul îl uimise. Descoperirea îl dezamăgise. Bunicul era sau nu era un bărbat adevărat? Își amintea bine de acea zi toridă. În aer plutea un parfum grețos. Lumânările alunecau unele peste altele. Și acea cădere moale îl îngrețoșa. Florile, adunate într-o movilă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
băietanul devenit bărbat, dar altceva! Mai târziu, când Îmi aduceam aminte de Întâlnirea cu Sapșa - Îmi ziceam: «Ăsta-i omul-nou! Așa arată omul-sovietic - așa o să arăt și eu». Îmi tremurau genunchii și din pricină că Încă nu mă... sovietizasem: mă miram, mă uimeam de ființa din fața mea și mai ales de „gândirea” ei - Sapșa era primul bolșevic Întâlnit. Bine, bine, Înțelesesem eu că cineva care rostește, fără să clipească, atâtea... nici măcar minciuni, ci vorbe aiurea; sunete scoase de o ne-ființă - a pățit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
și mama arată cu o mână depărtarea, foarte, aceea. - ... ești rudă cu... - Șșșșt! - ... rudă cu șșșștim-noi-cine! Mama râde cu multă voie bună. Când se potolește, o Întreb: - De ce nu-i spui pe nume lui... fără-nume? - Cum, nu-i spun? se uimește mama. Ba-i spun, ce crezi tu...Numai că n-are el nevoie să-i spun eu - adică numele lui n-are nevoie să i-l rostesc eu, tare, ca să fie ce este purtătorul - și, la urma urmei, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
frica? Dar nu mi-a fost niciodată frică - de asta. Și, dacă vrei să tu să știi: nici nu m-am gândit la asta, la ăsta. Nu de frică nu rostesc numele... știi tu care. De rușine... - De rușine?, mă uimesc. Rușine că te tragi din dom’...? - Șt! Ți-am spus să nu spui nume! Și nu mă trag din niciun dom’, ci, cum ți-am mai spus: dintr-un fel de văr de-al lui, În plus, sărac. - Asta te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1924_a_3249]
-
sus astfel ca umbra lor să se reflecte pe trunchiul iluminat din fața sa și-și privea degetele mișcându-se, compunând o floare de lotus cu petale care se deschideau și se închideau, un pește înotând, o cămilă balansându-se. Era uimit de gradul de sofisticare al umbrelor pe care le făcea. Își lăsă degetele să se miște ca un păianjen ce străbătea în grabă scena improvizată din copacul pe care soarele își pusese pecetea. Picioarele acelea de insectă zorită îl făcură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
o înfurie la culme, astfel că-și petrecu câteva zile plângând până când îi veni ideea atât de veche să-l mituiască pe lăptar să ducă și să aducă bilețele. În acest mod minunat, Pinky și Hungry Hop își cultivară iubirea, uimindu-și familiile cu buna dispoziție într-o situație care altora nu le părea deloc amuzantă. 17 Lucrurile merseseră din rău în mai rău și mulți dintre locuitorii Shahkot-ului nu erau în cea mai bună dispoziție în zilele acelea. Sampath, copleșit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
război e lovit în cap.“ Era încântat să se dea-n spectacol cu câteva dintre replicile pe care le învățase de la Baba al Maimuțelor, mai ales că observase figura plină de admirație a domnișoarei Jyotsna în mulțime. De fapt, era uimit că putea spune toate lucrurile astea și, pe undeva, fără să fie nevoie să se gândească, acestea spuneau exact ce voia el să spună. Își imagina că era singur cu domnișoara Jyotsna într-o noapte cu lună. „Ca să faci smântână
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
produci un copil fără ajutorul lui. —Așa e. Alison a zâmbit cu înțelegere către femeia de la masa alăturată, care se chinuia să-și tempereze bebelușul extrem de activ. Întorcându-se către Fiona, Alison a oftat gânditoare. — Știi, e ceva ce mă uimește. Din multe puncte de vedere, sunt o persoană puternică, încrezătoare în forțele ei. Dar când vine vorba de ceea ce e probabil cel mai important lucru din viața mea, sunt ca o legumă. Nu sunt în stare să-mi înfrunt propriul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
a întors din aceste locuri. Nimeni n-a numărat zilele de nisip, nici zilele de „pământ pustiu“. — Atunci mergem spre moarte? — Faptul că nimeni n-a reușit nu înseamnă că nu se poate face. Dădu din cap cu neîncredere: — Mă uimește această încredere pe care o ai în tine însuți, zise. Mie începe să-mi fie frică. — Frica e cel mai mare dușman în deșert, veni răspunsul. Frica duce la disperare și la nebunie, și nebunia duce la stupiditate și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
care rămăsese alături de cadavrul grăsanului. — Ai găsit „Marea Caravană“? încuviință cu un gest și arătă în spatele lui. — E acolo; la trei zile de drum. Celălalt clătină din cap, ca și cum i-ar fi venit greu să creadă sau l-ar fi uimit faptul că exista cu adevărat. Apoi închise ochii și respiră cu greutate. Nu mai spuse nimic și, după zece minute, muri. Gacel rămase nemișcat, stând pe vine în fața lui, respectându-i agonia, și doar când își dădu seama că îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
și frumoasa, captivanta și memorabila aventură pe care îi fusese dat s-o trăiască în pragul maturității, ce-i avea să-i marcheze viața pentru totdeauna și pe care bătrânii aveau s-o povestească ani și ani de-a rândul, uimind tinerii cu isprăvile singurului bărbat ce a sfidat o întreagă armată și „pământul pustiu“ din Tikdabra în același timp. Și le va povesti nepoților săi ce-a simțit în acea zi petrecută în compania spiritelor „Marii Caravane“, și cum le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
burlac se îngrămădeau sute de fotografii în culori, minunate, pe care le făcuse de-a lungul a peste doi ani de muncă meticuloasă; fotografii care la un moment dat aveau să ilustreze o carte voluminoasă cu care Anuhar-el-Mojkri aveau să uimească lumea datorită descoperirii sale: Frescele de la El-Akab. Și acolo, undeva, încă nu știa unde, dar avea un presentiment, urma să găsească, în sfârșit, ceea ce căutase de la început: o replică a „Marțienilor de la Tassili“, acele figuri gigantice de peste doi metri înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
minusculă gară de munte și conductorul anunță că aveau la dispoziție zece minute ca să-și cumpere ceva pentru cină, Gacel nu putu rezista tentației, sări jos și alergă până la marginea peronului, ca să pipăie zăpada albă cu propriile-i mâini. îl uimi consistența ei. Mai mult decât răceala, l-a impresionat acea moliciune de nedescris, ușor scârțâitoare, care se topea între degetele sale, care nu era nici ca nisipul, nici ca piatra, diferită de tot ceea ce pipăise până atunci, și s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
mă-sa în Brașov, dar Brașovu-i mare, oh, cât l-a umilit femeia asta și cât l-a chinuit ca pe hoții de cai... Las-o dracului, Milică-tată, nu erai tu genul, ți-am mai spus, te-ai schimbat, mă uimești. N-ar strica totuși să înveți să te umilești puțin. Să știi însă, ca să te poți umili puțin, trebuie să te umilești mult. Altfel, n-ai avea cum să reușești, și el că asta tot din cărți ai luat-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2084_a_3409]
-
aspect sănătos. Suprafețele străluceau și nu se vedea nici urmă de vreo pată. Per ansamblu, lăsa impresia unui nivel de maturitate la care eu nu puteam decât să visez. — Rachel, am spus eu, amintindu-mi brusc de ceva ce mă uimise, În timp ce vorbeam cu Lesley, după plecarea tipului Cretin de la Difuzarea Pieselor Muzicale, ea a zis că tu ai sfătuit-o să se țină cu dinții de Derek. Rachel Își aprinse o țigară. — Nu-mi dau seama dacă e proastă sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
Nu sunteți prima persoană care afirmă asta. — Aș prefera să fi fost. Urăsc lipsa de originalitate. — De ce credeți că nu a omorât-o dnul Brewster? — Să Înțeleg că vă referiți la Derek? Omul se uită la mine peste măsură de uimit. Voi chiar nu vă cunoașteți numele de familie? Întrebă. — Am mers cu toții la școli private, i-am explicat eu. Asta e de natură să te scârbească pe viață de astfel de curiozități. La liceu, lui Derek i s-a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2136_a_3461]
-
I-o dă Înapoi, cu o strâmbătură clară de nemulțumire. — De ce mi-o arăți? Nu ți-am cerut nimic. De altfel, n-am Învățat niciodată să citesc. Tot ce știu am dobândit trăgând cu urechea de la alții. Omar nu e uimit. Nu era lucru rar, la acea vreme, ca poeții de valoare să fie neștiutori de carte; asemenea, bineînțeles, cvasitotalității femeilor. — Și ce este atât de tainic În această carte, formule de alchimie? — Sunt poeme pe care le scriu câteodată. — Poeme
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
rubai poate fi considerat drept o distracție, un păcat ușor, aproape o cochetărie; dar ideea că el Își asumă sarcina de a-și consemna versurile, În modul cel mai serios de pe lume, Într-o carte Înconjurată de mister, iată ce uimește și neliniștește o poete să consacrată normelor elocinței. Omar pare jenat; Djahane este nedumerită: — Ai putea să-mi citești câteva versuri? Khayyam nu vrea să continue discuția. Voi putea să ți le citesc pe toate Într-o zi, când le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
știam că vei veni la timp, am multe lucruri să-ți spun. Apoi Îl trage de mână spre o cămăruță Învecinată, unde se retrag. S-au așezat alături pe o uriasșă pernă de piele. — Unele dintre cuvintele mele te vor uimi, dar nădăjduiesc că, În cele din urmă, va părea rău că ai răspuns chemării mele. Cine s-a căit vreodată că a trecut pragul lui Nizam al-Mulk? — S-a mai Întâmplat, murmură vizirul cu un surâs nemilos. Am ridicat oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
Malik Șah Îl anunță pe Ahmed Han, printr-un mesaj patetic, că a venit, În cele din urmă, să-l elibereze de sub jugul ereticilor. „Nu i-am cerut nimic augustului meu frate”, răspunde cu răceală hanul. Malik Șah se arată uimit În fața lui Nizam, care nu se lasă deloc impresionat: „Hanul e În mâinile lor, trebuie procedat ca și cum n-ar exista”. Oricum, armata nu poate face cale Întoarsă, emirii Își vor partea din pradă, nu se vor Înapoia cu mâinile goale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
mândri. N-ai voie să le spui niciodată țigani. La Veneția, în schimb, puteai să vezi apă în prostie, o mulțime de poduri și case nemaipomenit de frumoase, cărora italienii le zic palazzi. Voiam să țin minte, ca s-o uimesc la întoarcere pe mama. Și era un pod care se chema Puntea Suspinelor. Acolo tata m-a luat în brațe. Îi vedeam părul lucind de sudoare la ceafă, cămașa mea udă se lipea de cămașa lui udă. Începuse să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
dintre virtuțile care-i decorează pe regi, mă refer, evident, la cei constituționali, este aceea de a fi persoane extraordinar de Înțelegătoare, Ah, Și cealaltă Întrebare pe care voiați s-o puneți, Nu e chiar o Întrebare, Atunci, Sincer, sunt uimit de sângele rece de care dați dovadă, domnule prim-ministru, mie unul, ceea ce se va Întâmpla În țară la miezul nopții mi se pare o catastrofă, un cataclism cum nu s-a mai Întâmplat, un fel de sfârșit al lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2327_a_3652]
-
îl plictisește pe doctor, într-o clipă politețea lui se risipește și, asemenea unui copil obosit de vorbăria tatălui său, îl întrerupe, atinge picioarele acelea extraordinare, eroinele dimineții, apoi scoate un ac din buzunar și începe să le înțepe. Sunt uimită să văd cum picioarele înghit acul, iar Udi nu spune nimic, cum acul își continuă drumul în susul și în josul picioarelor, apoi un ciocan micuț le lovește, lovește genunchii inerți, ca niște buturugi, iar Udi continuă să afișeze zâmbetul acela plin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]
-
ea îți va spune că sunt mort, iar eu îi șoptesc lui Udi, fă ceva, fă-l să tacă, o înnebunește. Ridică-mi patul, mă roagă el, iar eu răsucesc de mâner până când aproape că stă în șezut, îl privește uimit pe tânărul acela superb, legat cu cătușe de pat, nu-l băga în seamă, șoptește el, îi dai prea mare importanță, dar Noga scâncește, este adevărat ce spune, că unul dintre noi va muri? Și Udi spune, de unde și până
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2360_a_3685]