13,019 matches
-
Une homélie grecque inédite attribuée à Théodote D’Ancyre sur le baptême du Seigneur”, în DIAKONIA PISTEWS, Mélanges J.A. de Aldama, Granada, 1969, pp. 6-30. Studii: G. Bardy, „Thédote d’Ancyre”, în DTC XV/1, 1946, pp. 328-330; A. van Roey, „Le florilège nestorien dans le Traité contre Nestorie de Théodote d’Ancyre”, în Studia Patristica XII (TU 115), Akademie Verlag, Berlin, 1975, pp. 155-159. 6. Eutherius de Tyana Episcop de Tyana, în Capadocia, a fost unul din cei mai
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
adevărate”) anticalcedoniene, scrise în 512-518 (cf. p. 000), citează un pasaj dintr-o operă istorică compusă de Timotei în timp ce era exilat la Gangra; e vorba despre exilul și moartea lui Nestorie la Tebaida. Bibliografie. J. Lebon, Le monophysisme sévérien, J. van Linthout, Louanii, 1909, pp. 93-111; H.G. Opitz, (Timotheos) Ailuros, PRE 2. R., 12. Halbbd, 1937, coll. 1355-1357. Ediție (fără traducere) a versiunii armene a Confutației doctrinelor de la Calcedon: K. Ter-Mekerttschian, E. Ter-Minassiantz, Timotheus Eluros, des Patriarchen von Alexandrien, Widerlegung der
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
trupurilor. De la Chiril din Scitopolis știm că Gelasie, stareț la Marea Lavră de lîngă Ierusalim între 537 și 546, cerea să fie citită în biserică opera lui Antipater pentru a-i feri pe călugări de greșelile lui Origen. Recent, M. van Esbroeck a propus să-i fie atribuită lui Antipater o scriere Despre credință transmisă în georgiană sub numele lui Ipolit. Bibliografie. Ediții: Omilii și fragmente în PG 85, pp. 1764-1796; 86/2, pp. 2045-2053; 96, 468. 501-505. Predica despre înălțarea
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
Akademie Verlag, Berlin, 1975, pp. 17-24; cf., de asemenea, CPG III, nr. 7070-7071. Imnurile sînt editate și traduse de E.W. Brooks în PO VI/1 (1909); VII/5 (1911). Fundamental rămîne studiul lui J. Lebon, Le monophysisme sévérien, J. van Linthout, Louvain, 1909; Idem, „La christologie du monophysisme syrien”, în A. Grillmeier, H. Bacht (ed.), Das Konzil von Chalkedon, I, pp. 452-602. Bibliografie mai recentă în F. Graffin, „Sévère d’Antioche”, în DSp XV, 1989, coll. 748-751. însă privitor la
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
că aproapele este oricine are nevoie de ajutor. Totuși, e foarte greu de spus dacă cele două scurte texte îi pot fi într-adevăr atribuite lui Arsenie. Bibliografie. Scrisoarea: trad. fr. (B. Outtier) cu o excelentă introducere (a lui M. van Parys) în B. Outtier et al., Lettres des Pères du Désert. Ammonas, Macaire, Arsène, Sèrapion de Thmuis, Abbaye de Bellefontaine, Bégrolles-en-Mauges, 1985, pp. 83-113. Celelalte două scrieri în PG 86, pp. 1617-1625; cf. și CPG III, nr. 5545-5552. J. David
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
incomplet. Ediție completă: Augoustinos Iordanites, „Tou hosiou patros hêmôn abba Zôsima kephalaia pany ophelima”, în Nea Siôn 12 (1912), pp. 697-701; 854-865; 12 (1913), pp. 93-100 (și, separat, Hierosolymis, 1913). Trad. fr., cu intr. a lui L. Regnault în M. van Parys (et al.), Enseignements des Pères du désert. Hyperéchios, Etienne de Thèbes, Zosime, Abbaye de Bellefontaine, Bégrolles-en-Mauges, 1991, pp. 93-139. Cf. A. Solignac, Zosime, DSp XVI, 1994, col. 1658-1659. 3) Alți autori de scrieri duhovnicești a) Nilus din Ancira Numeroase
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
asceză. Nr. 4 și 8 tratează teme cristologice; nr. 3 critică obiceiul de a întîrzia botezul pînă în momentul morții. Cine e autorul, sau cine sînt autorii acestor tratate? J. Lebon, într-un studiu publicat postum prin grija lui A. van Roey, l-a identificat pe autorul tratatelor în persoana acelui Marcian căruia îi sînt atribuite trei fragmente dogmatice cuprinse în Florilegiul anonim de la Edesa, scrise după 362 și, potrivit lui Lebon, înainte de 382; el ar fi identic cu Marcian preamărit de
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
fragmente; unui Marcian i-a fost atribuit în tradiția manuscrisă și un opuscul Despre toate armele, închinat călugărilor, existent și în corpusul grec al lui Efrem, pe care Kirchmeyer îl consideră o operă posibilă a lui Marcian din Betleem. A. van Roey insistă însă asupra incompatibilității dintre tezele teologice din tratatele 4 și 8, care, în opinia sa, nu pot să aparțină aceluiași autor; tratatul 4 este compus, crede cercetătorul, după controversa nestoriană. Bibliografie. Repertoar de texte în CPG II, nr.
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
nr. 3885-3900. J. Lebon, Le moine saint Marcien. Étude critique des sources; édition de ses écrits, Spicilegium sacrum Lovaniense, Leuven, 1968; J. Kirchmeyer, „Le moine Marcien (de Bethléhem?)”, în Studia Patristica V (TU 80), Akademie-Verlag, Berlin, 1962, pp. 341-359; A. van Roey, „Remarques sur le moine Marcien”, în Studia Patristica XII (TU 115), Akademie-Verlag, Berlin, 1975, pp. 160-177. d) Marcu Monahul Sub acest nume (care apare în aproape toate manuscrisele vechi; în Occident s-a impus apelativul Marcu Eremitul) s-au
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
danez și un Dumnezeu vorbitor de suedeză. Lui Leibniz îi datorăm, se pare, ipoteza inițială a indo-europenei, pentru că el vorbește despre o origine comună, plasabilă într-un spațiu scitic, a tuturor limbilor europene. Leibniz era influnețat de un anume Jans Van Gorp, medic din Anvers dar și mare amator de comparatisme lingivistice, prin care se înțelege la momentul respectiv jocuri cu cuvintele și etimologii inventive. De altfel, secolul al XVII-lea este martorul a două fenomene interesante, dintre care Olender zăbovește
Ce limbă vorbeau Adam și Eva? (I) by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/17166_a_18491]
-
pierde identitatea, statutul și "gloria". Ce sens ar mai avea dacă n-ar sângera, eventual chiar în mod inutil? Ce proiect ar fi acela în care victima n-ar mai simți voluptatea călcării în picioare sau deliciul revoltei tardive și vane? Și cum să nu fie românul o victimă: a istoriei, a ungurilor, a evreilor, a rușilor, a comuniștilor, a birocraților, a inundațiilor, a ORICUI și a ORICE? Astfel de considerații mi-au fost prilejuite de două evenimente. Primul l-a
Condiția de victimă by Valentin Protopopescu () [Corola-journal/Journalistic/17172_a_18497]
-
sprijinul familiei sau contextul specific a facut ca În cazul acestor oameni de succes energia excesivă specifică ADHD să fie canalizată spre ceea ce a devenit ulterior contribuția lor semnificativă la patrimoniul umanității (ex. Salvador Dali, Benjamin Franklin, Bill Gates, Vincent van Gogh, Elvis Presley). Lista clasicilor culturii române este dominată de cei care au abandonat școala, au avut rezultate nesatisfacatoare la unele discipline sau au fost afectați de corigență sau chiar abandon școlar. Ceea ce dorim să subliniem este că, a da
INTEGRAREA ŞCOLARĂ A COPILULUI CU HIPERACTIVITATE ŞI DEFICIT DE ATENȚIE (ADHD). In: Integrarea şcolară a copiilor cu CES şi serviciile educaţionale de sprijin în şcoala incluzivă by Gabriela RAUS, Corina-Roxana BÂRLĂDEANU,Maricica MANOLE () [Corola-publishinghouse/Science/1136_a_2168]
-
1973 (în colaborare cu Mihai Beniuc, Ion Caraion, Aurel Covaci); Edgar Rice Burroughs, Tărâmul uitat de timp, postfața trad., București, 1973; Paul Celan, Versuri, București, 1973 (în colaborare cu Nina Cassian); Marnix Gijsen, Telemah la țară, București, 1973; Alfred Elton Van Vogt, Odiseea navei spațiale „Beagle”, postfața trad., București, 1978; Gerard Walschap, Houtekiet, pref. trad., București, 1981; Israil Bercovici, În ochii unei cafele negre, București, 1991 (în colaborare cu Anton Celaru). Repere bibliografice: D. Florea-Rariște, „Lumina zilei”, ST, 1954, 12; Victor
SOLOMON-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289787_a_291116]
-
despre Anticrist constituită deja în secolul I d.Cr. - teorie moderată, în cazul lui Charles (vezi mai sus), sau radicală în cazul lui Bousset. Swete, Milligan, Wohlenberg, Brooke, Dibelius, Lohmeyer, Rigaux, Caird, Schnakenburg, Kraft, Beasley‑Murray, Bruce, Brown, Jeremias, Peuckert, Rowley, Van Ess, Hartmann, Jenske, McGinn, Rist, Russell ar fi cu toții „complicii” acestui „complot universal”. Cu toate acestea, există de asemenea o serie de opozanți ai curentului general, dintre care merită amintiți: W.A. Meeks, J. Ernst, A. Yarbro Collins și W.C.
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Apocalipsei: 7 trâmbițe, 7 plăgi, 7 x 3 bătrâni așezați împrejurul tronului dumnezeiesc etc. Numărul 666 simbolizează, așadar, imperfecțiunea, dar nu imperfecțiunea smerită, care‑și recunoaște limitele strict umane, ci imperfecțiunea plină de orgoliu, de aroganță, imperfecțiunea distructivă. G.A. Van den Bergh van Eysinga vede în 666 un „număr triunghiular”. Numerele triunghiulare sunt numerele obținute din suma tuturor cifrelor unei serii de numere naturale. Numărul 153, de exemplu, de la Ioan 21,11, este cifra triunghiulară a lui 17, obținută din
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
7 plăgi, 7 x 3 bătrâni așezați împrejurul tronului dumnezeiesc etc. Numărul 666 simbolizează, așadar, imperfecțiunea, dar nu imperfecțiunea smerită, care‑și recunoaște limitele strict umane, ci imperfecțiunea plină de orgoliu, de aroganță, imperfecțiunea distructivă. G.A. Van den Bergh van Eysinga vede în 666 un „număr triunghiular”. Numerele triunghiulare sunt numerele obținute din suma tuturor cifrelor unei serii de numere naturale. Numărul 153, de exemplu, de la Ioan 21,11, este cifra triunghiulară a lui 17, obținută din adunarea tuturor cifrelor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Apocalypse and Empire, New York, Oxford, 1990. Trapè, A., „Escatologia e antiplatonismo di Sant’agostino”, în Augustinianum, 18, 1978, pp. 237-244. Trites, A.A., The New Testament Concept of Witness, Cambridge, 1977. Trocmé, É., L’Évangile selon Saint Marc, Genève, 2000. Van der Woude, A.S. (éd.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Louvain, 1993. Van Rooijen-Dijkman, H.W.A., De uita beata. Het zevende Boek van de Diuinae Institutiones van Lactantius. Analyse en Bronnenonderzoek, Assen, 1967. Avec résumé
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
1978, pp. 237-244. Trites, A.A., The New Testament Concept of Witness, Cambridge, 1977. Trocmé, É., L’Évangile selon Saint Marc, Genève, 2000. Van der Woude, A.S. (éd.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Louvain, 1993. Van Rooijen-Dijkman, H.W.A., De uita beata. Het zevende Boek van de Diuinae Institutiones van Lactantius. Analyse en Bronnenonderzoek, Assen, 1967. Avec résumé en français. Van Unnik, W.C., „De la règle mete prostheinai mete aphelein dans l’histoire du canon”, în
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Witness, Cambridge, 1977. Trocmé, É., L’Évangile selon Saint Marc, Genève, 2000. Van der Woude, A.S. (éd.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Louvain, 1993. Van Rooijen-Dijkman, H.W.A., De uita beata. Het zevende Boek van de Diuinae Institutiones van Lactantius. Analyse en Bronnenonderzoek, Assen, 1967. Avec résumé en français. Van Unnik, W.C., „De la règle mete prostheinai mete aphelein dans l’histoire du canon”, în Vigiliae christianae, 1984, pp. 1-36. Vanni, U., L’Apocalisse. Ermeneutica, esegesi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
É., L’Évangile selon Saint Marc, Genève, 2000. Van der Woude, A.S. (éd.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Louvain, 1993. Van Rooijen-Dijkman, H.W.A., De uita beata. Het zevende Boek van de Diuinae Institutiones van Lactantius. Analyse en Bronnenonderzoek, Assen, 1967. Avec résumé en français. Van Unnik, W.C., „De la règle mete prostheinai mete aphelein dans l’histoire du canon”, în Vigiliae christianae, 1984, pp. 1-36. Vanni, U., L’Apocalisse. Ermeneutica, esegesi, teologia, Bologne, 1988. Vanni
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
A.S. (éd.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Louvain, 1993. Van Rooijen-Dijkman, H.W.A., De uita beata. Het zevende Boek van de Diuinae Institutiones van Lactantius. Analyse en Bronnenonderzoek, Assen, 1967. Avec résumé en français. Van Unnik, W.C., „De la règle mete prostheinai mete aphelein dans l’histoire du canon”, în Vigiliae christianae, 1984, pp. 1-36. Vanni, U., L’Apocalisse. Ermeneutica, esegesi, teologia, Bologne, 1988. Vanni, U., La struttura dell’Apocalisse, 2e éd., Brescia, 1980. Vanni, U
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
M. Delcor, Le Livre de Daniel, Paris, 1971; A. Lacocque, Le Livre de Daniel, Neuchâtel‑Paris, 1976; The Book of Daniel, A New Translation with notes and Commentary de L.F. Hartman și A.A. Di Lella, New York, Londra, 1978; A.S. Van der Woude (ed.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Louvain, 1993; A. Pavel, Cartea profetului Daniel, Sibiu, 2000; J.J. Collins, P.W. Flint cu C. Van Epps, The Book of Daniel: composition and reception, vol. 1
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Hartman și A.A. Di Lella, New York, Londra, 1978; A.S. Van der Woude (ed.), The Book of Daniel in the Light of New Findings, Louvain, 1993; A. Pavel, Cartea profetului Daniel, Sibiu, 2000; J.J. Collins, P.W. Flint cu C. Van Epps, The Book of Daniel: composition and reception, vol. 1, Leyde, 2001. . D. Barthélemy, „Les devanciers d’Aquila”, în Supplements to Vetus Testamentum, vol. X, Leyde, 1963, pp. 148 sq. Versiunea lui Theodotion se prezintă mai degrabă ca o variantă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
adăuga împotriva lui urgiile scrise în cartea aceasta. Iar dacă cineva șterge vreun cuvânt din cartea acestei prorociri, Dumnezeu îi va lua partea sa din pomul vieții și din cetatea cea sfântă și de la cele scrise în cartea aceasta”. W.C. van Unnik („De la règle mete prostheinai mete aphelein dans l’histoire du canon”, în Vigiliae christianae, 1984, pp. 1‑36) susține însă că autorii creștini, printre care Irineu, nu au fost influențați de Apoc. (aceasta folosește verbul epitheinai și nu prostheinai
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
traducere veche făcută de R. Fame, Des divines institutions contre les gentils et les idolâtres, Paris, 1543. . Histoire de la littérature chrétienne de langue latine, Paris, 1948, p. 297. Un comentariu unitar al cărții a VII‑a la H.W.A. Van Rooijen‑Dijkman, De uita beata. Het zevende Boek van de Diuinae Institutiones van Lactantius. Analyse en Bronnenonderzoek, Assen, 1967, cu un rezumat în limba franceză. . Referitor la întreaga tematică, vezi lucrarea lui P. Monat, L’homme antique et chrétien: l
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]