8,808 matches
-
un sfînt! Și, fără să mă aștept, îmi sărută mâna. Știu că lauda ei nu mi se potrivește, că nu e decât natural să dorești vindecarea vecinului, oricine ar fi el, iar până acum nu contribuisem cu nimic, la această vindecare. Vorba ei nu arată decât că se simte bine lângă mine în momentul acesta, că e îndrăgostită. Ioana e deseori excesivă. Când e supărată, la fel îmi exagerează vina. Dar deocamdată mă las în voia ei, încîntat că poate, măcar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
turbura intimitatea, oricât de discretă ar fi fost și mereu în tovărășia altora. Iar dacă mai trecea până la noi, o făcea numai din politețe, căci cu noi nu putea să aibă nici o distracție.) Trebuie să ne ducem la Cavarna până la vindecare, în fiecare zi, să schimbăm atmosfera, să ieșim puțin între oameni. Ioana, cu toate oboselile ei, e gata să mă întovărășească și, susținută de alte preocupări, nici nu observă cei patru kilometri ce sunt trebuitori să-i facem de cele mai multe
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
De fiecare dată trebuie o pledoarie întreagă ca să convingem pe vreun cârciumar să ne vândă. A găsi gheață este așa de complicat, punem atâta panică înainte și atâta bucurie după ce o găsim, încît avem impresia că numai de ea depinde vindecarea lui Viky, În sfârșit, doctorul Petroff a spus un nume de boală: febră tifoidă. Cuvântul e înspăimîntător, dar, în sfârșit, cunoșteam contra cui trebuie dusă lupta. Nesiguranța medicilor fu-sese oribilă, cu atât mai mult cu cât ea se întîmpla în timp ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
depins de boala lui Viky, s-au amestecat neliniștile geloziilor mele cu neliniștile morți lui Viky, care la fiecare moment apărea amenințătoare. Poate că teroarea, din pricina soartei lui Viky, a grăbit consumarea chinurilor din cauza trecutului. Și dintr-o-dată am descoperit că vindecarea mea depinsese de coborârea temperaturii lui Viky. Nici măcar n-a fost boala ta, ci a lui Viky, adică a unei persoane care mi-e foarte agreabilă, dar, în definitiv, destul de indiferentă, numai în funcție de existența ta. Și tot timpul cât am
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
întrerupt de gândul ca să nu uit să duc vreun pachet doamnei Axente, așa cum fusesem rugat. Așteptam cu încordare să treacă timpul, să scăpăm de situația asta turbure atât de obositoare. Ce va aduce ziua de mîine? Moartea lui Viky sau vindecarea ei? Primul caz ar constitui un dezastru, în al doilea, Viky ar redeveni grațioasă și neînsemnată și eu aș aștepta cu nerăbdare să mă descotorosesc de ea. Ființa ei n-ar mai putea să-mi furnizeze nici o reflecție profundă. Oricum
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
din punct de vedere curativ, să fie rostite astfel de propoziții. În consecință, ascultă cu grijă și bunăvoință ceea ce spune colegul său. Sensul acelei spuse devine posibil în discursul celuilalt, fiind luată ca simptom și deopotrivă ca posibil mijloc de vindecare. Deficitul ei complet - în desemnare, semnificație și sens - pare să fie neutralizat într-un discurs străin. Cât privește posibilitatea exprimării simple și pure a celor absurde, răspunsul lui Coșeriu pare să fie negativ. Ceea ce este perceput drept absurd la un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
din punct de vedere curativ, să fie rostite astfel de propoziții. În consecință, ascultă cu grijă și bunăvoință ceea ce spune colegul său. Sensul acelei spuse devine posibil în discursul celuilalt, fiind luată ca simptom și deopotrivă ca posibil mijloc de vindecare. Deficitul ei complet - în desemnare, semnificație și sens - pare să fie neutralizat întrun discurs străin. Cât privește posibilitatea exprimării simple și pure a celor absurde, răspunsul lui Coșeriu pare să fie negativ. Ceea ce este perceput drept absurd la un nivel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să asigure o domnie fericită unui nou Suveran sau când trebuie să salveze recoltele amenințate, să poarte cu succes un război ori să facă o călătorie pe mare. Recitarea rituală a mitului cosmogonic joacă un rol important mai ales în vindecări, care au drept scop regenerarea ființei omenești. În insulele Fidji, ceremonialul instalării unui nou suveran poartă numele de "Facerea Lumii", iar acest ceremonial se repetă și pentru salvarea recoltelor amenințate. Cea mai largă aplicație rituală a mitului cosmogonic se întîlnește
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
largă aplicație rituală a mitului cosmogonic se întîlnește probabil în Polinezia. Vorbele pe care Io le rostise in illo tempore pentru a crea Lumea au devenit formule rituale. Oamenii le repetă cu felurite prilejuri: pentru fecundarea unui pântece sterp, pentru vindecarea bolilor, atât ale minții, cât și ale trupului, la pregătirile de război, dar și în ceasul morții ori pentru stimularea inspirației poetice.5 Mitul cosmogonic este, așadar, pentru polinezieni modelul arhetipal al tuturor "creațiilor", oricare ar fi planul desfășurării lor
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este proiectat în chip magic la "începuturile Lumii" și devine contemporan cu cosmogonia. Acesta se întoarce la Timpul originii, în scopul terapeutic de a-și relua existența de la capăt, de a se naște încă o dată. Concepția subiacentă acestor rituri de vindecare ar fi că Viața nu poate fi reparată, ci doar recreată prin repetarea simbolică a cosmogoniei, deoarece cosmogonia este modelul exemplar al oricărei creații. Putem înțelege și mai bine funcția regeneratoare a întoarcerii la Timpul originii dacă cercetăm mai în
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
este modelul exemplar al oricărei creații. Putem înțelege și mai bine funcția regeneratoare a întoarcerii la Timpul originii dacă cercetăm mai în amănunt terapeutica arhaică, ca de pildă cea a populației tibeto-birmane nakhi, din sud-vestul Chinei (provincia Yunnan). Ritualul de vindecare constă de fapt în recitarea solemnă a mitului Facerii Lumii, urmat de miturile originii bolilor (provocate de mânia Șerpilor) și de apariția primului șaman-vindecător care le aduce oamenilor leacurile trebuincioase. Aproape toate ritualurile se referă la începuturi, la Timpul mitic
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
trecut Lumea." Orice An Nou înseamnă repetarea cosmogoniei, recrearea Lumii și totodată "crearea" Timpului, regenerarea lui printr-un "nou început". Mitul cosmogonic slujește deci drept model exemplar pentru orice "creație" sau "construcție" și este chiar folosit ca mijloc ritual de vindecare. Devenind din nou, în chip simbolic, contemporan cu Creația, omul se întoarce la preaplinul primordial. Bolnavul se vindecă pentru că ia viața de la capăt, cu o încărcătură de energie intactă. Sărbătoarea religioasă este reactualizarea unui eveniment primordial, a unei "întîmplări sacre
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
chiar îngropați. Ritul echivalează cu o nouă naștere. Îngroparea simbolică, parțială sau totală, are aceeași valoare magico-religioasă ca și cufundarea în apă, botezul. Bolnavul este regenerat, se naște încă o dată. La fel se procedează pentru iertarea unui păcat sau pentru vindecarea unei boli a minții (aceasta din urmă prezentând pentru colectivitate un pericol la fel de mare ca și crima ori boala somatică). Păcătosul este pus într-un butoi sau într-o groapă săpată în pământ, iar când iese, se spune că "s-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
parcă ne simțim mai tineri, dacă nu cumva ne re-copilărim către... mintea de pe urmă. în orice caz, situația nu seamănă cu cele cuprinse îndeobște în formula "ten years later", prin care filmele americane înfățișează șocul schimbărilor, metamorfoze surprinzătoare ori cataclisme, vindecări miraculoase ș.a.m.d. Andrei Oișteanu nu mai este demult un "tânăr autor care promite" sau care pândește o colaborare la reviste precum Ethnologica sau Revista de Istorie și Teorie Literară, ci moderează colocvii la Grupul pentru Dialog Social cu
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
și am găsit o grămăjoară de vomă de culoare rozalie pe pat. După o serie de investigații, a fost diagnosticată cu cancer la colon, iar acum urma o terapie intensivă cu radiații. Veterinarul vorbea sigur pe el despre o posibilă vindecare completă, iar eu îmi doream cu disperare să cred în optimismul lui, dar boala și tratamentul, dacă nu amândouă, sugeau viața din Portia cu o viteză alarmantă. Creatura ironică, mândră cu care îmi împărțisem viața în ultimii doisprezece ani se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
totul cade, se duce rostogolindu-se, iar primii care-i stau în cale sunt naivii, mirându-se de puhoiul ce vine. Este îmbolnăvirea Istoriei, când nu se mai înțelege simbolul justiției legate la ochi. Vine mai târziu un timp al vindecării, când toate se liniștesc, dar nimeni nu mai are atunci timp de socoteli: aceasta e soarta nevinovaților. Sălile de judecată, două la număr, erau spațioase, ferestre cu terminații semicirculare dădeau libertate luminii, vocile avocaților și ale celor împricinați se confruntau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
prin evocarea siluetei delicate a acelei femei tinere care acuma nu mai era. În cele două zile cât au stat acolo oaspeții, Culi a început a se înviora, ceea ce, pentru doctorul Micu, era semnul cel mai evident că opera de vindecare desăvârșită rămânea ornicul din părete, adică timpului. După ce au plecat domniile lor la Sibiu și la Cluj, s-a abătut un alt crâmpei de iarnă peste Prelunci. S-a slobozit din miezul nopții vifor de omăt, care a început din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
desigur - unchiul a căzut bolnav. Frigurile cu accese din patru în patru zile au reînceput chiar în ajunul plecării. Eram iarăși zi și noapte la căpătâiul lui și trebuie să mărturisesc că nu o dată mi-am pierdut orice speranță cu privire la vindecarea lui. Stăpânul orașului l-a trimis pe medicul său, un negru foarte bătrân cu o barbă albă ca un colier în jurul obrajilor, care citise lucrările orientalilor, dar și pe cele ale andaluzilor. Acesta a prescris un regim alimentar sever și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
oboseala lui Valerius. Dacă vrei să dormi... Bărbatul făcu semn spre o grămadă de paie aflată în partea opusă a încăperii. Valerius nu se mișcă. Nu dormea niciodată după ce acorda îngrijiri cuiva, fiindcă știa că veghea lui înlesnea calea spre vindecare a celuilalt. Dacă veghea, putea convinge Moartea să plece în altă parte. Își aminti cuvintele lui Proculus, maestrul său: numai cine știe să împartă cu bolnavul energiile sale vitale și știe să se dăruiască într-atât încât să simtă suferința
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
el. Îi cunoștea și lașitatea care îl împiedicase să sară în ajutorul lui Salix. Pe căi misterioase, prin mâinile acelui bărbat, îi trimisese un semn palpabil, aprobându-i alegerea: Valerius nu era doar un om generos și priceput în arta vindecării, era și un om capabil să-și pună viața în joc. Capabil să riște. Intui că era o întorsătură decisivă în viața lui, că din clipa aceea începea misiunea care-i fusese desemnată de zei. Nu avea cum să i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
și în multe nopți se adăpostiseră în câte-o colibă solitară, unde oameni ciudați, care trăiau singuri și păreau legați de Valerius de o mare solidaritate, îi primeau și le dădeau de mâncare. Poate că-i erau recunoscători pentru vreo vindecare ce li se păruse miraculoasă, așa cum fusese cea a nevestei hangiului, pe care acesta o iubea nespus. Soția lui Maktor fusese mușcată de un șarpe și era pe moarte, dar fusese salvată de medicul acela tânăr, care străbătea o provincie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
dăduse de înțeles prin privirea aceea, prin acele trei cuvinte: „Știu cine ești“. Cu ce glas le rostise! Dar nu asta îl înspăimânta pe Vitellius. La urma urmei, acuzația de omor din partea unui zdrențăros, chiar dacă o fi fost priceput la vindecarea bolilor, nu avea nici o greutate dacă pe celălalt taler al balanței se afla el, imperator-ul. Altceva îl neliniștea la tânărul acela... ceva de neînțeles, teribil... Își aminti de scurta apariție a lui Ausper și petele acelea de vin, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Romei. Suntem oameni liberi și drepți. Nu ne poți cere să te ucidem, pentru că nu ne ești dușman și nu te considerăm vinovat, adăugă alt preot. Ai trăit multă vreme printre noi. De la Velunda ai învățat multe taine din arta vindecării. Te bucuri de prietenia regelui și de respectul nostru, al tuturor. Acum Velunda e moartă, iar tu plângi. Nu mai plânge. Un bărbat trebuie să se răzbune. Știi cine a ucis-o pe Velunda? întrebă Julius. — Da, am auzit ultimele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Gallia, sau în orice alt loc din lume. Velunda nu mai era. Îl părăsise. Ce simțea era nu numai disperare, ci și altceva, mai îngrozitor. Era o indiferență cumplită - avea inima înghețată. Nimic nu mai conta pentru el, nici măcar arta vindecării, căreia până atunci îi dedicase viața lui. Nu-i mai păsa că e medic. Nu-i mai păsa de cei din jur. Putea doar să stea la soare... Nu mai voia să trăiască, dar nu avea curaj să se sinucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rană. O credeam ostoită pentru ca deodată, la răstimpuri neprevăzute, să țipe iarăși, lovită din senin de cine știe ce gând pustiu sau amintire zburătăcită sau gest crezut uitat, să doară și să sângereze ca și cum nu mai există în vecii vecilor leacuri pentru vindecare. Coborârea poate fi un astfel de leac. Dar nu-ți aparține. Tămăduitorul nu ești tu. Tu ești doar rana. Crusta sub care mereu sângerează o pală de suflet. Am pierdut acea povestire așa cum îți dispar, din senin, amintirile. Știi doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]