5,438 matches
-
erai în două locuri diferite în același timp. Eu eram pe platforma unui autobuz, înțelegeți. Poate că era cineva care semăna foarte bine cu el. Poate. Mă duc să salvez musca aceea. William văzu o muscă mare, cu aripile lucitoare, zăcând pe suprafața apei neastâmpărate, care unduia la picioarele lor. Adam se lăsă să lunece în bazin, ușor, tăcut, ca un șobolan de apă, fără să-i tulbure suprafața lucie. Ridică cu grijă musca pe dosul palmei lui și se înălță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
frumos, cu buclele ude care pluteau și se răsuceau. Trecuseră două zile de la extraordinara lui întrevedere cu John Robert, zile în care Tom nu întreprinsese nici o acțiune, ba, chiar, aproape că se ascunsese. Nu-și făcuse nici un fel de plan. Zăcuse în casă, nesimțindu-se în stare să citească Paradisul pierdut, nesimțindu-se în stare să lucreze la cântecul lui pop, nesimțindu-se în stare nici măcar să se uite la televizorul în culori al lui Greg. Era de-a dreptul bolnav
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
riguros, care prevedea ore de lucru foarte matinale și altele nocturne, până la ceasuri înaintate din noapte, precum și o oră de somn adânc după-masa. (Acest somn de după-masă, susținea el, îl ajuta să trăiască două zile în spațiul uneia singure.) Acum, zăcea pe spate și sforăia. George rămase neclintit, apăsându-și inima cu mâna și privind. Pe urmă, înaintă în vârful picioarelor. Dacă un tânăr flușturatic, de douăzeci de ani, Tom McCaffrey să spunem, s-ar fi apropiat de o fată adormită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
tremurători roșii, apoi liliachii, și lumina, dar cel mai mult cred că-mi plac orașele fantomă. Nu natura sălbatică, nici orașele mari, ci ruinele? Da... locurile acelea părăsite... casele vechi, pustii, dărăpănate, vechile instalații miniere și camioanele părăginite, roțile care zac în iarbă... pentru că totul pare atât de recent și totodată atât de sfârșit și apus pentru totdeauna... totul pare mai impresionant și mai mort și totuși mai intens și mai... real! Așadar, tu o să crezi în America numai când o să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un fel, scuze, îi spuse Tom lui Hattie. Rămăseseră o clipă singuri în grădina sălbatică, unde boschetele gardurilor vii se prefăcuseră în adevărați monștri, înalți de patru metri. Frânturi de piatră de pavaj, de statui, de urne și de balustrade, zăceau pe jumătate îngropate în iarbă și în mușchi, iar arcade uriașe de trandafiri agățători, plini de ghimpi, se curbau brambura, în toate direcțiile. Din depărtare se auzea un cuc. Ciocârlii invizibile cântau sus de tot, în văzduhul albastru. — Uite o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ca o ocupație, ca o parte necesară a unei stranii „îndatoriri“ ce i se înfățișa mereu, cu tot mai multă forță și tot mai hidoasă. Influențele temperante, în măsura în care izbuteau să-i pătrundă carapacea, îi apăreau drept frivolități, pierdere de vreme. Zăcuse în brațele Dianei, blând ca un miel. Venise la picnicul familiei lui. Venise, desigur, ca să-i agaseze și pentru că toți se așteptaseră să nu vină, și pentru a-și dovedi lui însuși până unde ajunsese prin exercițiul neîntrerupt al vechilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
După o clipă, o recunoscu pe Ruby, totuși priveliștea continua să fie sinistră. Ce făcea Ruby, la ce s-o fi gândind, așa cum stătea acolo, singură și neclintită, în grădină? Mai devreme, în cursul aceleiași zile, Alex văzuse vulpea femelă zăcând lasciv, elegant, pe pajiște, în timp ce patru pui mici se zbenguiau în jurul ei și i se cățărau pe spate. Tabloul îi plăcuse, dar îi pricinuise în același timp o durere ascunsă, de parcă s-ar fi identificat cu vulpea și ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Robert să fie acuzat că-l asasinase. Dar toate asemenea fantezii nu-l puteau consola, pentru că implicau ideea unei morți reale; or George se cutremura și se ferea cât putea de ideea morții. Vărsase și lacrimi. Apoi, un lung răstimp, zăcuse nemișcat pe canapeaua lui din Druidsdale. Mototolise scrisoarea lui John Robert și o aruncase. Dar după aceea o ridicase, o întinsese și o citise din nou. Adevărul este, gândi el, că-l făcuse pe John Robert să-și piardă controlul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
deși nu trecuse decât o singură noapte. Acum era vineri dimineața. Nu-și imaginase, nici măcar când se urcase alături de ea în taxi, ce extraordinar va fi totul. Cât era de neîncăpătoare casa își dăduse seama abia în timpul nopții, când el zăcuse treaz pe divanul cam umed din micuța cameră de oaspeți, ascultând-o pe Hattie întâi cum plângea, apoi cum se zvârcolea și ofta în patul lui de fier, din camera învecinată. Vineri dimineața, John Robert se trezise ca de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
nenumărate drumuri ce duceau, toate, de-a dreptul în iad. Se întreba întruna dacă nu cumva, după plecarea lui, George o strangulase în tăcere pe biata femeie. Vedea parcă trupul ei micuț, cu fusta franjurată și pateticele cizme de lac, zăcând neînsuflețit pe șezlong, în timp ce George se uita în jos la el, cu zâmbetul acela radios, dement. Pe Tom îl dureau umerii în locurile în care se înfipseseră degetele lui George. Și avea senzația că fusese zvârlit pe scări cu un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
picioare și îmbrăcă o pereche de papuci din lada aflată în hol. Se îndreptă spre ușa camerei de zi, care era întredeschisă și furișă o privire înăuntru. Nu se afla nimeni acolo. Focul de gaz era aprins. Pe un scaun, zăceau o carte și un fular, iar pe masă un teanc de hârtie de scris și un stilou. Până și aceste mărturii îi apărură lui Tom ca semne ale unui loc peste care trecuse un neașteptat dezastru, pustiindu-l. Se reîntoarse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și acum se găsea într-o situație imposibilă; nu îndrăznea să-i mărturisească lui Brian extravaganța ei și își dădea seama că ar fi imoral să-i ceară lui Adam să ascundă de tatăl lui darul. Între timp, oul vinovat zăcea în cutiuța lui de carton, în dulapul ei. Alex se apropie și ea de fereastră. — Ce-i chestia aia din salcâm? — Un soi de plantă parazită, își dădu cu părerea Brian, care li se alăturase. — O plantă? — Ceva ca vâscul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
în viața lui care, în ultima vreme, devenise o treabă foarte complicată. Simțea, pentru prima oară de luni de zile, că va reuși, în sfârșit, să se odihnească, să realizeze ceva care păruse să fi devenit pe veci imposibil: să zacă pe spate, cu ochii închiși, să se simtă liniștit, și somnoros, și nesperiat, în deplină pace. Dar în același timp se simțea tulburat și confuz de ciudat. Ceva plesnise, cedase, și era (așa să fi fost oare?) mai bine. Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
guturaiul, slavă Domnului că nu l-am luat și eu. Păcat că Bobbie e atât de neatrăgător. O să avem o discuție plăcută la un pahar de vin, vai am uitat să cumpăr o sticlă din alea ieftine, de Valpolicella. O să zac în pământ. În fiecare an trec pe lângă aniversarea morții mele. Oare unde o să zac? În Grecia? În America? Poate că o să-l urmez pe Rozanov, presupun că o să se întoarcă în America. Un om absolut imposibil. Ce tristă e lumina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
atât de neatrăgător. O să avem o discuție plăcută la un pahar de vin, vai am uitat să cumpăr o sticlă din alea ieftine, de Valpolicella. O să zac în pământ. În fiecare an trec pe lângă aniversarea morții mele. Oare unde o să zac? În Grecia? În America? Poate că o să-l urmez pe Rozanov, presupun că o să se întoarcă în America. Un om absolut imposibil. Ce tristă e lumina asta galbenă din cameră, și uite o muscă pe fereastră. Ce frumos e Sfântul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
alarmați, altminteri n-ar fi uitat să închidă ușile. Pe urmă își spuse: „Dar unde-or fi? S-ar crede că nu mai există nimeni, că sunt absolut singur. Să fie... să fie morți cu toții, toți mecanicii de aici să zacă acolo la fund, înecați în apa clocotită sau sufocați de aburi? Poate că nu a mai rămas nimeni care să dea alarma? Oare aburul te poate sufoca? Fără îndoială“. Tom își ținea gura deschisă în timp ce inhala, aproape mestecându-l, aerul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
rog. Brian formase numărul de telefon al lui George, dar nu primise nici un răspuns. Și atunci Gabriel îl implorase să se ducă până la George, să vadă dacă nu cumva înghițise, voit, o doză prea mare de somnifere și dacă nu zăcea, aproape neînsuflețit, pe canapeaua din Druidsdale. Era atât de neliniștită din cauza visului ei, și atât de gata să se repeadă ea până la George, dacă nu se ducea Brian, încât acesta din urmă îi făcuse pe plac. — Nu răspund la telefon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ei și se trânti pe pat, cu ochii pironiți în tavan. Își freca picioarele unul de celălalt, încercând să-și scoată pantofii. Tom îi scoase pantofii și-i așeză sub pat. Apoi rămase în picioare, uitându-se la ea. Hattie zăcea pe mantia părului despletit, fața ei dezolată devenise calmă și foarte obosită. În timp ce Tom o privea cu umilință, apologetic, întrebător, Hattie îi zâmbi și îi întinse mâna. Tom i-o luă în mâna lui și se așeză pe marginea patului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
zgomotul apei care curgea prin robinetele deschise. Intră iute și închise ușa după el. Scena era aproape aceeași ca și la prima lui vizită. Pe ferestrele cu geamuri jivrate pătrundea o lumină limpede, sidefie. Era o zi însorită. John Robert zăcea întins pe pat, îmbrăcat, de astă-dată, într-o cămașă de noapte albastră, aparținând Camerelor Ennistone, care-i acoperea în întregime protuberanța pântecelui. Era culcat pe spate, cu o mână pe piept și cealaltă atârnându-i în jos. Masa era plină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de fier forjat. George scoase un mic strigăt înăbușit și se căzni să se strecoare pe lângă patul care-i bara calea. Își dădu seama pe loc că ratase totul. John Robert nu căzuse cu capul în apă, așa cum calculase el. Zăcea în cumpănă, imens ca o balenă, chiar pe muchea bazinului. George își spuse: „Și-a pierdut cunoștința, probabil că s-a lovit în cădere, nu se poate scula de jos“. Gemând, se repezi spre namila culcată pe dalele de piatră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
matahala la capătul mai puțin adânc al bazinului, opus robinetelor, acolo unde se afla banca interioară, astfel încât capul căzu inert pe spate, sprijinindu-se de marginea emailată a căzii. După care, preotul se ridică și se reîntoarse în dormitor. Scrisoarea zăcea pe covor, acolo unde îi căzuse din mână. Instinctiv, o ridică și o vârî în buzunar. Apoi ieși din cameră, strigând după ajutor. Când se iviră gardienii în halate albe care se repeziră în camera lui John Robert, părintele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
a ierbii peste care începuseră să se adune umbrele lungi ale înserării, zări culoarea familiară a hainei gri în carouri a lui George și părul lui întunecat, căzu în genunchi, lângă el, cu un strigăt de mulțumire și recunoștință. George zăcea cu fața în iarbă și, la început, când preotul îi cuprinse umerii cu brațul, păru adormit sau leșinat. — George, George, sunt eu, părintele Bernard, am venit după tine, trezește-te! George tresări, se răsuci pe o parte, deschise ochii, clipi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-ți face niciun rău. Felicia ținea partea pisicii. Hm! făcu mama. Știe el ce știe. Mama era acum rece și aproape că nu ascundea nimic. Discretă și obosită, avea să intervină din ce în ce mai rar. Până ce avea să amuțească de tot. Manechinele zăceau răsturnate pe lângă ziduri, în cele mai bizare poziții. Abandonate. Unele, chiar dacă nu aveau articulații între braț și umăr, aveau în schimb articulații chiar la mijlocul antebrațului. Unora dintre ele partea articulată capătul brațului le lipsea cu desăvârșire, astfel că brațul părea
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
cât o farfurie, pictat cu cercuri concentrice de culori diferite (asta o știa din amintire, fiindcă poza era, firește, alb-negru), dar pe care a reușit să-l dezmembreze deja, încât să-l prefacă în două emisfere. Iată-le în fotografie zăcând pe covor, într-o rână, devenite de nefolosit, dezvăluind în mod surprinzător interiorul de culoarea cositorului. Tiberiu își mai amintea de mătușa Georgiana când venise în vizită la ei acasă, câțiva ani mai târziu, în Vechiul Regat nu că între
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
-i nevoie să-mi spui mai mult. A întins mâna către întrerupătorul de lângă tocul ușii și s-a aprins o lumină slabă. Întunericul s-a retras din mijlocul încăperii. De-a lungul pereților se înălțau etajere de lemn, pe care zăceau în umbră suluri de stofă de culori diferite, dar toate închise. Ia spune, ce vrei să vezi aici? a continuat doamna cea prietenoasă. Stofele? Ai mai văzut vreodată atât de multe la un loc? Am văzut la tata în magazin
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]