30,395 matches
-
au trebuit, sub presiunea situațiilor „necanonice”, adică proprii unor situații diferite de cele pentru care au fost elaborate teoriile modernizării, să admită „devieri” de la teoria standard, pe care le-au încadrat în ceea ce au numit „crize ale modernizării”, vrând să sugereze că acestea ele însele sunt tranzitorii și că, în cele din urmă, procesul dominant, acela al modernizării și deci al tranziției de la tradițional la modern, va reuși să le elimine. Concesia astfel făcută amenință oricum hegemonia teoriei ca atare, astfel încât
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
efectele subsecvente etc. Teoriile dezvoltării dependente. Depășirea paradigmei modernizării O examinare istorică În spatele teoriilor modernizării se poate identifica un sistem de gândire extrem de persistent și cu o largă răspândire, sistem pentru care Eugen Lovinescu a propus termenul sincronism, vrând să sugereze că acest sistem este, totodată, expresia unui spirit al veacului, ce se difuzează în lume după modelul valurilor de imitație masivă în albia cărora se propagă modelul occidental ca model societal universal și civilizație planetară unică. La acest sistem de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
supusă atenției a fost aceea că gândirea globală și pe termen lung, care să aibă în centrul ei preocuparea pentru generațiile viitoare, ar trebui să devină perspectiva efectivă în formularea oricăror politici (economice, educaționale, ecologice) - cu alte cuvinte, Clubul a sugerat că este necesar un nou tip de gândire (esențialmente globală, pe termen lung, interdisciplinară), în caz contrar dezvoltarea socială și eradicarea problemelor globale majore (printre care sărăcia și conflictele) fiind imposibil de realizat. Aspectul educațional a revenit cu forță în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
unei regiuni și, de aceea, s-a încercat găsirea unor factori corelați cu diferențele regionale în măsurarea PIB. Acești factori (PND 2004-2006) structura activității economice, productivitatea muncii, accesibilitatea regională, nivelul de calificare a forței de muncă și rata de ocupare - sugerează și factorii stimulativi cărora ar trebui să li se acorde o importanță deosebită în dezvoltarea regională. Pe de altă parte, se observă că factorii respectivi corelează și cu gradul de urbanizare (PND 2004-2006), un județ sau o regiune este cu
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
aceastea, voi face un ocol, poate surprinzător, prin legile evoluției. Legea lui Romer și pericolul suprainovației Una dintre temele majore ale teoriei evoluției este cea a apariției vertebratelor terestre. Alfred Romer este unul dintre paleontologii care au studiat această problemă, sugerând că nevoia de conservare a habitatului, mai degrabă decât legile progresului și evoluției, au dus la trecerea la alt nivel evoluționar. Cu alte cuvinte, inovația apare atunci când modul de viață este amenințat, mai degrabă decât pentru atingerea următoarei etape evoluționare
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
transformarea înotătoarele în picioare. Morala acestei teorii este că stabilitatea e principalul motiv al schimbării; corolarul ei aplicat la teoria culturii este că sistemele culturale se schimbă pentru a se menține în forma în care există. În termeni comuni, teoria sugerează că schimbarea socială nu este produsă de voluntarism progresist, ci mai degrabă de conservatorism și comoditate. Aplicarea legii lui Romer la dezvoltarea economică sugerează că oamenii sunt mai puțin cooperanți în proiectele care presupun schimbări majore în viața lor cotidiană
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
culturale se schimbă pentru a se menține în forma în care există. În termeni comuni, teoria sugerează că schimbarea socială nu este produsă de voluntarism progresist, ci mai degrabă de conservatorism și comoditate. Aplicarea legii lui Romer la dezvoltarea economică sugerează că oamenii sunt mai puțin cooperanți în proiectele care presupun schimbări majore în viața lor cotidiană, în special cele care se bazează pe practicile de subzistență. Oamenii vor să schimbe doar atât cât să mențină ceea ce au. Motivațiile oamenilor care
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
degrabă, ei sunt motivați de scopuri imediate: să își mențină producțiile agricole, să își construiască un drum mai bun pe ruta deja existentă, să asigure servicii de educație și sănătate etc. Pornind de la legea lui Romer, antropologul american Conrad Kottak sugerează că proiectele realiste promovează schimbarea, dar nu inovația excesivă. El oferă câteva exemple în acest sens, sugerând că proiectele de irigație care doresc reabilitarea, îmbunătățirea și extinderea sistemelor existente sunt mai de success decât cele care doresc să creeze structuri
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mai bun pe ruta deja existentă, să asigure servicii de educație și sănătate etc. Pornind de la legea lui Romer, antropologul american Conrad Kottak sugerează că proiectele realiste promovează schimbarea, dar nu inovația excesivă. El oferă câteva exemple în acest sens, sugerând că proiectele de irigație care doresc reabilitarea, îmbunătățirea și extinderea sistemelor existente sunt mai de success decât cele care doresc să creeze structuri complet noi. În mod asemănător, proiectele care doresc să introducă o cultură comercială în locul celei de subzistență
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de mare adâncime pentru înființarea unor comunități agricole. În acest scop, guvernul saudit a plătit un studiu Fundației Ford din Statele Unite, a cărei misiune era și este studierea problemelor contemporane. Specialiștii acestei fundații, inspirați de litera și spiritul teoriilor modernizării, sugerau câteva rețete standard: beduinii trebuiau să treacă de la organizarea bazată pe rudenie la cea bazată pe cetățenie, de la viața solitară de tabără la viața de comunitate sedentară, de la pastoralismul cămilelor la agricultură, de la individualism la participare comunitară și de la afiliere
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
internaționale (piețe). O soluție intermediară este rolul de broker în numele comunității locale și lumea industriei de dezvoltare sau a birocrațiilor statului. Pe de altă parte, sugestia ca proiectele de dezvoltare să nu amenințe activitatea de subzistență și să nu suprainoveze sugerează că antropologii se identifică cu comunitățile pe care le studiază și le dezvoltă: ei doresc să beneficieze de oportunitățile extracomunitare atunci când există și să se replieze în interior atunci când acestea dispar. Bibliografie Appadurai, Arjun, 1986, „Introduction: Commodities and the Politics
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
asigură accesul sunt bunurile publice și resursele (în special informaționale) de care dispun alți membrii ai comunității implicați în aceleași rețele sociale ca și individul de al cărui capital social discutăm. În fine, modul concret de formare a capitalului social sugerat de Coleman constă, pe de o parte, în participare și asociaționism, iar pe de alta, în investirea încrederii în indivizi și instituții și în respectarea normelor sociale. Implicația imediată este legată de rolul capitalului social la nivel macrosocial și de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
dezvoltările lui Bourdieu); atribut nu doar al relațiilor sociale, ci mai ales al instituționalizării rețelelor sociale, facilitând atât acțiunea indivizilor, cât și formarea bunului public (direcție dezvoltată de Coleman); bun public în sine, facilitând sau putând frâna dezvoltarea socială (după cum sugerează Putnam, insistând asupra relațiilor orizontale, dar și asupra normelor ce susțin funcționarea instituțiilor guvernării). O a patra modalitate de definire, mai largă, sugerată în științele politice și în economie, tinde să includă în capitalul social toate caracteristicile structurii sociale ce
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
bunului public (direcție dezvoltată de Coleman); bun public în sine, facilitând sau putând frâna dezvoltarea socială (după cum sugerează Putnam, insistând asupra relațiilor orizontale, dar și asupra normelor ce susțin funcționarea instituțiilor guvernării). O a patra modalitate de definire, mai largă, sugerată în științele politice și în economie, tinde să includă în capitalul social toate caracteristicile structurii sociale ce contribuie la dezvoltarea economică și la funcționarea statului, cu accent pe normele ce susțin instituțiile guvernării (vezi Grootaert, 1998). Se încearcă, astfel, explicarea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
al doilea rând, sunt acțiunile care îi vizează pe indivizi în sine: creșterea nivelului de educație, o viață de familie normală, o educație școlară promovând toleranța, continua dezbatere publică a schimbărilor anticipate etc. Dezvoltarea capitalului social în România Utilizând argumentele sugerate de literatura revăzută mai sus, ca și analizele prezentate în text, rezultă câteva modalități de stimulare a eficienței capitalului social ca agent al dezvoltării în România. Le formulez în contextul obiectivelor volumului de față, menționând că se adresează deopotrivă societății
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
sociale, prin variabile legate de status. Un alt factor psihologic mai puțin studiat, dar la fel de semnificativ este orientarea latentă către activismul social, la care fac trimitere totuși unele lucrări (de exemplu, Brady, Verba, Shlozmann, 1995). Simțul comun și prudența metodologică sugerează posibilitatea existenței unui factor latent, de natură psihologică, care poate fi identificat ca o predispoziție înaltă pentru implicarea în acțiunea colectivă, fie prin suportarea costurilor, fie prin conducerea acesteia. Acest factor se presupune a fi o variabilă reziduală, care ar
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
mijlocii anumite înzestrări culturale care le stimulează participarea - fie un plus de ambiție, de orientare către realizare, autonomie și activism, fie un subconștient de clasă denumit habitus care descrie conexiunile invizibile dintre pozițiile de clasă și alegerile individuale. Aceste teorii sugerează că resursele pentru participare, fiind însușite prin socializare, sunt dependente de originea socială. Analizând empiric aceste relații, Beck și Jennings (1982) afirmă că participarea este transmisă de la o generație la alta nu prin procese simple de socializare, ci prin transmiterea
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
capitaluri, drumul spre ascensiunea ulterioară, este greu de admis, îmi permit să reiterez ideea că implicarea socială e susținută de un factor latent ce ar putea fi de natură psihologică sau culturală profundă. Opoziția culturală dintre lideri și părinții lor sugerează că aspectul de fundal care energizează activismul și leadership-ul este de sorginte psihologică. Un alt aspect neclar este relația dintre leadership și activism. În ciuda literaturii existente, care susține ideea că ar putea fi un conflict între aceste două roluri, datele
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
aspectul de fundal care energizează activismul și leadership-ul este de sorginte psihologică. Un alt aspect neclar este relația dintre leadership și activism. În ciuda literaturii existente, care susține ideea că ar putea fi un conflict între aceste două roluri, datele mele sugerează faptul că ele reprezintă fațete ale aceluiași fenomen. Pe scurt, activismul pare a fi calea spre poziții de conducere, în unele situații, sau activismul este o formă eșuată a leadership-ului. Concluzii Studiul inițiativelor de acțiune colectivă la nivelul scării de
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
cade într-un localism simplu dacă este lipsită de instrumentele guvernării democratice, care implică participare a la procesul decizional la nivel local și chiar mai general. La acest nivel, organizarea instituțională din România este, în mod clar, defectuoasă și aș sugera să se caute cauzele și soluțiile acestei stări de fapt la nivelul ofertei, și nu într-un închipuit deficit democratic al cetățenilor țării. România are resurse de participare comunitară, cea mai dificilă chestiune fiind valorificarea acesteia, nu producerea ei. Bibliografie
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
precum: asistent stradal pentru că lucrează cu copii străzii, cu cerșetorii și cu cei lipsiți de adăpost, asistent familial pentru că se ocupă de familie și copil, consilier, mediator, supervizor etc. Acest tip de nomeclator este de natură să inducă în eroare sugerând că asemenea „profesii” se pot realiza fie prin cursuri de foarte scurtă durată, înlocuind profesia consolidată de asistent social, fie printr-o formare independentă, care ar dubla nefiresc costurile învățării. În fapt, toate aceste activități care în nomenclator sunt artificial
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în special ca fiind absolut necesară în susținerea dezvoltării. Progresul tehnologic a impus specializarea din ce în ce mai puternică a muncii, nivelul de cunoștințe necesar angajării crescând pentru toate pozițiile. Aceasta presupun investiție continuă în educație, o învățare pe tot parcursul vieții, așa cum sugerează agențiile internaționale precum OECD sau PNUD (Voicu, 2001, p. 274). Având în vedere complexitatea domeniului educațional și a reglementărilor europene în materie, articolul de față se concentrează, în principal, asupra principiilor și obiectivelor politicilor de acces la educație în Uniunea Europeană
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
de vedere administrativ, produc diviziune socială, sunt dificil de ajustat la scheme care să stimuleze ocuparea și tind să descurajeze economisirea”. Opus curentului susținerii sociale minimale, Townsend observă că în rapoartele organizațiilor internaționale susținătoare ale politicilor de tip liberal se sugerează că „păstrarea valorii reale a pensiei și o plată regulată a alocației pentru copii par să fie cele mai potrivite programe antisărăcie, atâta timp cât introducerea asistenței sociale bazate pe testarea mijloacelor este complet nerealistă” (Clarke, 1999, apud Townsend, 2002). Afirmația a
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
să-și mute activitatea sau o parte dintre activități în alte zone, unde nu există încă o presiune pentru creșterea salariului? „Semnalele” care vin din zonele de concentrare ridicată a migrației, fără a fi vorba despre studii sistematice (Lăzăroiu, 2003) sugerează că mai degrabă aceasta este tendința în spațiul românesc. Pe de altă parte, între tipurile de migrație care afectează forța de muncă din România, o proporție însemnată o reprezintă, probabil, migranții circulatori (cei care alternează stagii de muncă în străinătate
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]
-
în care se manifestă, că au o variație în timp (efectele de scurtă durată pot avea o cu totul altă semnificație pentru dezvoltare decât cele de lungă durată) și sunt dependente de nivelul de analiză. Mai mult, am încercat să sugerăm că migrația nu este, cel puțin în cazul Românei, un fenomen cu o repartiție teritorială uniformă, ceea ce are consecințe importante asupra semnificației efectelor. Atribuirea unei semnificații pozitive sau negative unui tip de efect, fără evaluarea prin raportarea la contextul în
[Corola-publishinghouse/Science/2099_a_3424]