31,572 matches
-
Turciei moderne a tânărului Mustafa Kemal. Neîncrezător și dezamăgit de noii lideri seculari ai Turciei, Nursi s-a întors acasă pentru a preda islamul. Când în 1925 o revoltă separatistă kurdă izbucnește în sud-est, se opune, dar este deportat în vest de proaspătul regim kemalist, care dorea să liniștească regiunea și să elimine poziția. De la deportarea lui până la începutul anilor 1950, Said Nursi se îndepărtează de politică și își petrece timpul scriind și propovăduindu-și ideiile noilor discipoli și adepți. A
Mișcarea Nurcu din Turcia () [Corola-website/Science/331075_a_332404]
-
Nursi a facut parte din Marea Adunare Națională din Ankara, pentru a sărbători victoria turcilor. El remarcă răspândirea optimismului printre elita turcă și realizează că această amenințare împotriva credinței poporului turc era mult mai periculoasă decât amenințarea politică venită din vest. O amenințare politică era relativ ușor de depistat și de luptat împotriva ei dar alterarea credinței era mult mai greu de combătut. “Viermele se afla în corp și era greu de luptat impotriva lui ” - Said Nursi. Nursi a înțeles că
Mișcarea Nurcu din Turcia () [Corola-website/Science/331075_a_332404]
-
și scoțieni de la Kelso l-a adus pe Dunward și pe susținătorii acestuia învingători în fața lui Menteith. La atingerea majoratului (la vârsta de 21 de ani), în 1262, Alexandru și-a declarat intenția de a relua proiectele de pe Insulele de Vest, fiind întrerupte cu 30 de ani în urmă de la moartea tatălui său. El a depus o cerere formală în fața reglui norvegian Haakon, însă acesta a respins cererea iar anul următor a răspuns printr-o invazie formidabilă. Navigând în jurul coastei de
Alexandru al III-lea al Scoției () [Corola-website/Science/331097_a_332426]
-
fiind întrerupte cu 30 de ani în urmă de la moartea tatălui său. El a depus o cerere formală în fața reglui norvegian Haakon, însă acesta a respins cererea iar anul următor a răspuns printr-o invazie formidabilă. Navigând în jurul coastei de vest a Scoției, el a oprit pe Insula Arran unde au început negocierile. Alexandru a prelungit discuțiile până când furtunile de toamnă trebuiau să înceapă. Haakon, obosit de atâta întârziere, a atacat, întâlnindu-se cu o furtună teribilă care a deteriorat foarte
Alexandru al III-lea al Scoției () [Corola-website/Science/331097_a_332426]
-
el s-a întors acasă și a murit la Orkney pe 15 decembrie 1263. Insulele erau acum la dispoziția lui Alexandru iar în 1266, succesorul lui Haakon a încheiat Tratatul de la Perth, prin care ceda Insula Man și Insulele de Vest până la Scoția, în schimbul unei plăți. Norvegia a păstrat doar Orkney și Shetland. Alexandru s-a căsătorit cu Margareta, fiica regelui Henric al III-lea al Angliei, pe 26 decembrie 1251. Ea a murit în 1275, după ce a dat naștere unei
Alexandru al III-lea al Scoției () [Corola-website/Science/331097_a_332426]
-
fi atât un musulman și un european, un musulman trebuie să accepte legile țării sale. Se opune unor politicieni sau oameni care încearcă să eludeze sau să dea un nou sens de propriilor lor legi. El crede că musulmanii din vest ar trebui să creeze un "islam occidental", la fel cum există o separare în ”islamul din Asia” și ”islamul din Africa”. Trebuie să fie luate în considerare diferențele culturale. Este cel care respinge o diviziune binară a lumii în Dar
Tariq Ramadan () [Corola-website/Science/331110_a_332439]
-
18 sau 25 iunie 1221. Forțele roiale au zdrobit o revoltă în Galloway în 1235. Cele două regate scoțiene și engleze și-au stabilit disputele în 1237, prin Tratatul de la York, care a definit granița dintre cele două regate, în vest fiind Solway Firth iar în este fiind gura de vărsare a râului Tweed. Alexandru a încercat să-l convingă pe Ewen, fiul lui Duncan, Lord de Argyll, să rupă alianța sa cu [[Haakon al IV-lea al Norvegiei]]. Când Ewen
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
și scoțieni de la Kelso l-a adus pe Dunward și pe susținătorii acestuia învingători în fața lui Menteith. La atingerea majoratului (la vârsta de 21 de ani), în 1262, Alexandru și-a declarat intenția de a relua proiectele de pe Insulele de Vest, fiind întrerupte cu 30 de ani în urmă de la moartea tatălui său. El a depus o cerere formală în fața reglui norvegian Haakon, însă acesta a respins cererea iar anul următor a răspuns printr-o invazie formidabilă. Navigând în jurul coastei de
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
fiind întrerupte cu 30 de ani în urmă de la moartea tatălui său. El a depus o cerere formală în fața reglui norvegian Haakon, însă acesta a respins cererea iar anul următor a răspuns printr-o invazie formidabilă. Navigând în jurul coastei de vest a Scoției, el a oprit pe Insula Arran unde au început negocierile. Alexandru a prelungit discuțiile până când furtunile de toamnă trebuiau să înceapă. Haakon, obosit de atâta întârziere, a atacat, întâlnindu-se cu o furtună teribilă care a deteriorat foarte
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
el s-a întors acasă și a murit la Orkney pe 15 decembrie 1263. Insulele erau acum la dispoziția lui Alexandru iar în 1266, succesorul lui Haakon a încheiat Tratatul de la Perth, prin care ceda Insula Man și Insulele de Vest până la Scoția, în schimbul unei plăți. Norvegia a păstrat doar Orkney și Shetland. Spre sfârșitul domniei lui Alexandru, moartea celor trei copii ai săi la câțiva ani după ce s-au născut a creat problema succesiunii. În 1284 el a recunoscut-o
Casa de Dunkeld () [Corola-website/Science/331098_a_332427]
-
sa pe plan intern, Magnus a pornit o campanie în jurul Mării Irlandei (1098 - 1099). El a atacat Orkney, Insulele Hebride și Mann și a asigurat controlul norvegian printr-un tratat cu regele scoțian. Stabilindu-se în Mann în timpul său petrecut în vest, Magnus a avut o serie de forturi și case construite pe insulă, probabil pentru a obține suzeranitatea din Galloway. El a navigat în Țara Galilor mai târziu, câștigând controlul de la Anglesey după respingerea forțelor invadatoare normande de pe insulă. După întoarcerea sa
Magnus al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331151_a_332480]
-
Magnus a încheiat pacea cu suedezii în 1101, fiind de acord să se căsătorească cu Margareta, fiica regelui suedez Inge Stenkilsson. În schimb, Magnus a câștigat Dalsland ca parte a zestrei soției sale. El a pornit o campanie finală în vest în 1102 și este posibil să fi căutat să cucerească Irlanda. Magnus a intrat într-o alianță cu regele irlandez Muirchertach Ua Briain din Munster, care a recunoscut controlul lui Magnus în Dublin. În circumstanțe neclare, în timp ce obținuse alimente pentru
Magnus al III-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331151_a_332480]
-
alte afirmații. Când Eric a câștigat regalitatea în Northumbria, acesta apare mult mai bine în textele istorice, chiar dacă sursele oferă doar detalii rare. Teritoriul Northumbriei, unde Eric era stăpân, fusese un tărâm care purtase lupte grele între regii saxoni de vest și nordicii descendenți din Imair, regii din Dublin. Când regele Eadred a urmat la tron în 946, Northumbria, precum și loialitatea din Scoția, s-au dovedit a fi instabile, deși nu este nimic cunoscut cu privire la ambițiile domnitorilor rivali din acea etapă
Eric I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331145_a_332474]
-
din acea etapă. Eadred a redus controlul Northumbriei pentru el, iar scoțienii au jurat că vor face tot ce dorește el. În 947, el l-a convocat pe Arhiepiscopul Wulfstan și pe northumbrieni la Tanshelf (în prezent Pontefract, Yorkshire de vest), cu privire la limita teritoriului Humber (lângă vechiul drum roman), unde și-au arătat devotamentul față de el. Ce s-a discutat exact rămâne neclar însă se pare că domnia engleză nu a fost primită foarte bine. Cronicile din acea vreme raportează că
Eric I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331145_a_332474]
-
a fost destinat pentru cei doi frați să conducă regatul fără diviziune, în practică, Olaf a guvernat peste Viken (partea de sud-est a Norvegiei), în timp ce Magnus a controlat zonele înalte și Trøndelag (părțile de mijloc din Norvegia), împreună cu Norvegia de Vest și de Nord. În ciuda acestei divizii, nu există nici un semn de ostilitate între frați, iar relația lor pare să fi fost pașnică. După ce a domnit timp de mai puțin de trei ani, Magnus s-a îmbolnăvit și a murit la
Magnus al II-lea al Norvegiei () [Corola-website/Science/331149_a_332478]
-
regiunea de coastă din sudul Norvegiei. După ce i-a învins pe vikingi (printre care a fost și celebrul Rollo), după cum povestește Saga, a pornit să colonizeze Islanda și Normandia. La sfârșitul vieții, Harald a făcut o expediție de cucerire în vest, spre coastele Scoției, cucerind Orkney și Insulele Shetland. În primul rând a introdus în Norvegia impozitul universal, taxa permanentă. A luptat pentru "Värmland" și alte regiuni adiacente, cu konungul suedez "Eric Anundsson". A doua parte a domniei lui Harald a
Dinastia Hårfagre () [Corola-website/Science/331148_a_332477]
-
a introduce creștinismul în țară, lucru care a stârnit o opoziție cu care nu se simțea destul de puternic să se înfrunte. După moartea regelui Haakon, Harald și frații săi au devenit regi ai Norvegiei, însă au avut puțină autoritate în afară de vestul țării. Harad, fiind cel mai mare dintre frați, a fost mai puternic. În 961, unchiul lor, regele Harald Dinte Albastru al Danemarcei a călătorit în Norvegia și l-a declarat pe Harald Greycloak să fie vasal în Norvegia. Pentru a
Dinastia Hårfagre () [Corola-website/Science/331148_a_332477]
-
a devenit cea mai lungă co-guvernare din istoria Norvegiei. Deși literatura de specialitate de mai târziu povestește întâmplări despre cei doi regi, Eystein este cunoscut pentru că a îmbunătățit infrastructura și a ridicat clădiri și biserici, în special pe coasta de vest, în Norvegia și Trøndelag, de la Bergen la centrul de pescuit din Lofoten, în nord. Activitățile lui au fost centrate mai ales în Bergen, care a devenit un nod important de comerț internațional pentru pești. Activitățile sale în Bergen au inclus
Eystein I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331152_a_332481]
-
îngropat într-o movilă din staul Seim, în Lindås. După moartea lui Haakon, Harald al II-lea, al treilea fiu al lui Eric, împreună cu frații săi, au devenit regi ai Norvegiei. Cu toate acestea, ei nu au avut autoritate în afară de vestul Norvegiei. Harald, fiind cel mai mare, deținea cea mai mare putere. Problema succesiunii a fost stabilită atunci când Harald al II-lea a urcat pe tron. Ulterior, norvegienii au fost chinuiți de ani de război.
Haakon I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331146_a_332475]
-
Eystein nu a ținut mult după evenimentele din 1155. În 1157, ambele părți și-au adunat forțele pentru o confruntare. Forțele lui Inge le deplaseau numeric pe cele ale lui Eystein, iar când aceștia s-au întâlnit pe coasta de vest lângă Moster, forțele lui Eystein au fost distruse. Eystein a reușit să fugă, însă a fost prins și ucis în Bohuslän mai târziu, în același an. Inge era devenise singurul conducător al țării. Cu toate acestea, susținătorii lui Sigurd și
Inge I al Norvegiei () [Corola-website/Science/331169_a_332498]
-
pierdut un avion invizibil (Lockheed F-117 Nighthawk) doborât de ceea ce a fost considerat un sistem de apărare antiaeriană primitiv al sârbilor. În timpul primei conflagrații mondiale, Aliații și Puterile Axei s-au bucurat pe rând de superioritate aeriană pe frontul de vest. Perioadele de superioritate germană au inclus „panica Fokker” de la sfârșitul anului 1915 și începutul lui 1916 și „Sângerosul Aprilile” din 1917. "Corpul Aerian Militar Italian" a cucerit superioritatea aeriană împotriva Kaiserliche und Königliche Luftfahrtruppen austro-ungare în timpul bătăliei de la Vittorio Veneto
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
lor raiduri nocturne. În timpul atacului împotriva Uniunii Sovietice, Luftwaffe a cucerit în mai multe rânduri supremația aeriană pe frontul de răsărit. După intrarea SUA în război, forțele aeriene aliate au obținut superioritatea și mai apoi supremația aeriană pe frontul de vest. Cum la un moment dat și Forțele Aeriene Sovietice au reușit să își impună supremația aeriană pe frontul de răsărit, Luftwaffe nu a mai reușit practic să intervină împotriva operațiunilor terestre aliate. După ce au ajuns să dețină superioritatea aeriană totală
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
superioritatea aeriană totală, Aliații au avut capacitatea să desfășoare bombardamente strategice de o amploare crescută asupra țintelor industriale, dar și militare (centrele industriale din Ruhr sau a orașului Dresda) și să sprijine eficient acțiunile forțelor terestre pe ambele fronturi - de vest și de est. După atacurile Operațiunii Argument (cunoscută și ca „Marea Săptămână’’) din februarie 1944, noul comandant al Forței Aeriene a 8-a, Jimmy Doolittle, a permis în martie 1944 avioanelor de escortă P-51 Mustang să zboare mult înaintea
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
tactică de „măturare cu avioane de vânătoare” a cerului Germaniei. Aviația aliată a atacat avioanele de vânătoare germane oriunde ar fi fost găsite și a reușit în cele din urmă să reducă pierderile proprii de bombardiere pentru restul războiului din vestul Europei. Atingerea superiorității aeriene a fost forța motrice din spatele dezvoltării portavioanelor, care permitea avioanelor să acționeze departe de bazele terestre. De exemplu, Atacul de la Pearl Harbor a fost executat de aparatele de zbor de la bordul portavioanelor aflate la mai multe
Supremație aeriană () [Corola-website/Science/331158_a_332487]
-
15-22 kilometri. Ea se învecinează la nord și nord-est cu Depresiunea Libanului aflată în Liban, și la nord-est cu Platoul Golan, teritoriu sirian până în 1967, aflat sub control israelian, la est cu Munții Moab, Munții Edom aflați în Iordania, la vest cu Galileea, Valea Beit Shan, aflate în Israel, Samaria și Iudeea, divizate între Israel, Autoritatea Națională Palestineană și zona controlată de armata israeliană a Cisiordaniei, iar la sudul Mării Moarte, cu regiunea Arava sau Araba, împărțită între Israel și Iordania
Depresiunea tectonică a Iordanului () [Corola-website/Science/331162_a_332491]