30,393 matches
-
al Imperiului Austro-Ungar. La 1 septembrie 1866 a fost inaugurată calea ferata care lega orașele Liov (în ) și Cernăuți (în ). Ea a fost construită și pusă în exploatare de către compania feroviară Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn (LCJE). Această obținuse la 15 mai 1867 concesiunea pentru continuarea căii ferate până la Suceava, aflată atunci pe granița dintre Austro-Ungaria și România. Concesiunea prevedea că lucrările trebuiau să înceapă în același an și să fie finalizate până la sfârșitul anului 1869. Unul dintre motivele pentru construirea rapidă a căii
Calea ferată Cernăuți–Suceava () [Corola-website/Science/318808_a_320137]
-
Liov (în ) și Cernăuți (în ). Ea a fost construită și pusă în exploatare de către compania feroviară Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn (LCJE). Această obținuse la 15 mai 1867 concesiunea pentru continuarea căii ferate până la Suceava, aflată atunci pe granița dintre Austro-Ungaria și România. Concesiunea prevedea că lucrările trebuiau să înceapă în același an și să fie finalizate până la sfârșitul anului 1869. Unul dintre motivele pentru construirea rapidă a căii ferate a fost dorința de a oferi populației care suferea de foamete o posibilitate de
Calea ferată Cernăuți–Suceava () [Corola-website/Science/318808_a_320137]
-
Moldova. La 1 septembrie 1866 a fost inaugurată calea ferată care lega orașele Liov (în ) și Cernăuți (în ) din Austro-Ungaria. Ea a fost construită și pusă în exploatare de către compania feroviară Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn (LCJE). Aceasta obținuse la 15 mai 1867 concesiunea pentru continuarea căii ferate până la Suceava, aflată atunci pe granița dintre Austro-Ungaria și România. Pe partea românească, construcția rețelei de cale ferată dintre România și Austro-Ungaria s-a desfășurat cu rapiditate. A fost planificată realizarea unei legături de la frontiera austriacă
Calea ferată Suceava–Roman () [Corola-website/Science/318833_a_320162]
-
private de căi ferate locale, inclusiv Bukowinaer Lokalbahnen (Căile ferate locale ale Bucovinei). La 1 mai 1885, împăratul Franz Joseph I al Austro-Ungariei a acordat companiei Bukowinaer Lokalbahnen, după aprobarea de către cele două camere ale Parlamentului imperial (Reichsrat), dreptul de concesiune al construcției unei căi ferate secundare de la Dărmănești (anterior "Hatna") spre Câmpulung Moldovenesc (anterior "Kimpolung"). Această concesiune era condiționată de majorarea capitalului, la care au participat compania feroviară Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn și Fondul religionar al Bisericii Ortodoxe Române - care a desfășurat
Calea ferată Dărmănești–Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/318873_a_320202]
-
împăratul Franz Joseph I al Austro-Ungariei a acordat companiei Bukowinaer Lokalbahnen, după aprobarea de către cele două camere ale Parlamentului imperial (Reichsrat), dreptul de concesiune al construcției unei căi ferate secundare de la Dărmănești (anterior "Hatna") spre Câmpulung Moldovenesc (anterior "Kimpolung"). Această concesiune era condiționată de majorarea capitalului, la care au participat compania feroviară Lemberg-Czernowitz-Jassy Eisenbahn și Fondul religionar al Bisericii Ortodoxe Române - care a desfășurat o exploatare forestieră intensă în pădurile din Bucovina. Termenul de construcție a fost estimat la doi ani
Calea ferată Dărmănești–Câmpulung Moldovenesc () [Corola-website/Science/318873_a_320202]
-
2002, pachetul integral de acțiuni deținut de Statul Român și administrat de FPS/APAPS București a fost transferat cu titlu gratuit din propietatea Statului Român în propietatea privată a județului Vâlcea și administrat de Consiliul Județean. În 2005, preia prin concesiune pe 25 de ani Serviciul de Încălzire Centralizată din orașele Băile Olănești și Călimănești. Pe perioada 2010 - 2012, la Centrala electrică de termoficare "Govora" se va desfășura un proiect de retehnologizare pentru conformarea la normele de mediu. Acest proiect este
CET Govora () [Corola-website/Science/316085_a_317414]
-
administrația militară germană, a respins, însă, modificările. La 26 ianuarie, respectând cererea inițială, cele două versiuni de notificare au fost aprobate, dar nu au inclus modificările de la 8 ianuarie. Textele au fost pregătite pe baza actului de la 11 decembrie. Aceste concesiuni făcute germanilor au dus la crearea de tensiuni în rândul membrilor Consiliului. Petru membri — Mykolas Biržiška, Steponas Kairys, Stanisław Narutowicz și Jonas Vileišis — au demisionat din Consiliu în semn de protest. Președintele Consiliului, Antanas Smetona, care susținea actul de la 11
Declarația de Independență a Lituaniei () [Corola-website/Science/320076_a_321405]
-
să respecte prevederile „Pactului Național”. În timpul conferinței, trupele britanice s-au pregătit să respingă atacul trupelor naționaliștilor turci. Nu au izbucnit însă lupte în Tracia, trupele elene retrăgându-se mai înainte ca cele turce să debarce din [[Asia Mică]]. Singura concesiune pe care a făcut-o Ismet a fost angajamentul ca turcii să nu avanseze mai departe de [[Dardanele]] și să-i atace pe britanici în timpul conferinței. Lucrările conferinței au durat în timp mult mai mult decât se așteptaseră negociatorii. În
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
(10 august 1920) a fost un tratat de pace dintre Imperiul Otoman și Puterile Aliate semnat la sfârșitul Primului Război Mondial. Tratatul de la Versailles cu Germania a fost semnat mai înainte de semnarea celui cu Turcia și a anulat toate concesiunile și drepturile germane acordate de otomani. Franța, Regatul Unit și Italia au semnat de asemenea o „Înțelegere Tripartită” secretă la aceeași dată cu semnarea tratatului de pace. „Înțelegerea Tripartită” confirma concesiunile petroliere și comerciale britanice din Turcia și transfera fostele
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
înainte de semnarea celui cu Turcia și a anulat toate concesiunile și drepturile germane acordate de otomani. Franța, Regatul Unit și Italia au semnat de asemenea o „Înțelegere Tripartită” secretă la aceeași dată cu semnarea tratatului de pace. „Înțelegerea Tripartită” confirma concesiunile petroliere și comerciale britanice din Turcia și transfera fostele intreprinderi germane din Imperiul Otoman unei coroporații a semnatarilor sus-numitei înțelegeri. Negocierile de pace au durat peste 15 luni, fiind începute la Conferința de Pace de la Paris, au continuat la Conferința
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
a fost obligat să asigure libertatea tranzitului persoanelor, bunurilor, vapoarelor pe teritoriul lui, bunurile aflate în tranzit urmând să fie libere de orice taxe vamale. Orice modificare a sistemului de impozite, taxe vamele, contractarea de împrumuturi externe sau acordarea de concesiuni nu puteau fi făcute fără aprobarea unei comisii financiare a puterilor aliate. Pentru prevenirea penetrării companiilor germne, austriece, maghiare și bulgare, tratatul obliga Turcia să lichideze proprietățile cetățenilor țărilor de mai sus. Sumele obținute din lichidări urmau să fie direcționate
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
Armenia Wilsoniană" și includea provinci care nu mai aveau după război o populație armeană importantă, așa cum era cazul orașului-port Trabzon. Detaliile prevederilor tratatului cu privire la Mandatul britanic al Mesopotamiei au fost stabilite pe 25 aprilie 1920 la Conferința de la San Remo. Concesiunile pentru exploatarea petrolului au fost date unui consorțiu controlat de britanici, Turkish Petroleum Company (TPC), care deținuse drepturile de concesiune în provincia Mosul. În timpul negocierilor de pace, delegații britanici și iarkieni au ținut discursuri caustice pe teme noilor concesiuni petroliere
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
Detaliile prevederilor tratatului cu privire la Mandatul britanic al Mesopotamiei au fost stabilite pe 25 aprilie 1920 la Conferința de la San Remo. Concesiunile pentru exploatarea petrolului au fost date unui consorțiu controlat de britanici, Turkish Petroleum Company (TPC), care deținuse drepturile de concesiune în provincia Mosul. În timpul negocierilor de pace, delegații britanici și iarkieni au ținut discursuri caustice pe teme noilor concesiuni petroliere. În cele din urmă, irakienii s-au temut că vor pierde definitiv controlul asupra expoatărilor și au acceptat cooperarea cu
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
Remo. Concesiunile pentru exploatarea petrolului au fost date unui consorțiu controlat de britanici, Turkish Petroleum Company (TPC), care deținuse drepturile de concesiune în provincia Mosul. În timpul negocierilor de pace, delegații britanici și iarkieni au ținut discursuri caustice pe teme noilor concesiuni petroliere. În cele din urmă, irakienii s-au temut că vor pierde definitiv controlul asupra expoatărilor și au acceptat cooperarea cu britanicii. În martie 1925, Turkish Petroleum Company și schimbat numele în „Iraq Petroleum Company” și a primit drepturile de
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
petroliere. În cele din urmă, irakienii s-au temut că vor pierde definitiv controlul asupra expoatărilor și au acceptat cooperarea cu britanicii. În martie 1925, Turkish Petroleum Company și schimbat numele în „Iraq Petroleum Company” și a primit drepturile de concesiune pentru următorii 75 de ani. Cele trei principii ale Declarației Balfour cu privire la Palestina au fost adoptate în cadrul Tratatului de la Sèvres. Prin Articolul 95 se stabilea că administrația Palestinei, ale cărei granițe urmau să fie hotărâte de principalele puteri aliate, urma
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
Grecia. În timpul revoluției cretane din 1866, cele două tabere, sub presiunea Marilor Puteri, au ajuns la o înțelegere, care a fost finalizată în Pactul de la Halepa. Mai târziu, acest pact a fost inclus în prevederile Tratatului de la Berlin, care suplimenta concesiunile acordate deja cretanilor. Pactul garanta în principal un grad mare de autoguvernare a grecilor din Creta, sperându-se în schimb limitarea dorinței lor de indepență . În schimb, turcii cretani, care considerau insula parte inseparabilă a Imperiului Otoman, nu au fost
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Prin eforturile Organizației Sioniste, acest protectorat nu a fost niciodată proclamat, fiind preferat repartizarea întregului teritoriu Mandatului britanic. Mandatul a fost un instrument legal și administrativ, nu un teritoriu geografic. Jurisdicția teritorială a mandatului putea fi schimbată prin tratate, capitulații, concesiuni sau alte mijloace legale. Pentru un observator neavizat, părea că frontiera mandatului britanic pentru Palestina trebuia extinsă până la frontiera apuseană a mandatului Mesopotamiei. De fapt, regiunea de la est de linia Damasc-hamma-Aleppo, (inclusiv cea mai mare parte a Transiordaniei) fusese promisă
Mandatul britanic pentru Palestina () [Corola-website/Science/321129_a_322458]
-
condițiile asumării unor riscuri minime. Deși regele era decis să păstreze neutralitatea țării, primul-ministru Eleftherios Venizelos decisese încă de la începutul conflictului că interesele Greciei sunt cel mai bine apărate doar de Antanta și a început negocieri cu Aliații pentru stabilirea concesiunilor teritoriale pe care urma să le primească Atena după o eventuală victorie. Neînțelegerile dintre rege și premier și eliberarea din funcție a celui din urmă de către monarh au dus la adâncirea sciziunii dintre cei doi, sciziune care s-a amplificat
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
din Turcia i-a făcut pe Aliați să propună amendarea Tratatului de la Sevres în timpul Conferinței de la Londra, unde erau prezenți atât reprezentanții revoluționarilor turci cât și ai guvernului otoman. Deși Italia, Franța și Regatul Unit erau dispuse să accepte anumite concesiuni, guvernul Greciei nu era dispus să accepte aceste soluții, el sperând că poate păstra avantajul strategic și poate continua negocierile de pe poziții de forță. Grecii au inițiat un al doilea atac pe 27 martie. În timpul celei de-a doua bătălii
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
multe rânduri britanicilor să cedeze în favoarea sa controlul asupra Mosulului, facilitându-i astfel unificarea țării. În cele din urmă, după ce Liga Națiunilor s-a pronunța asupra problemei Mosulului, guvernul britanic a acceptat să cedeze controlul asupra regiunii în schimbul unor importante concesiuni de exploatare a bogățiilor naturale ale regiunii. Britanicii au înființat „Turkish Petroleum Company”, companie redenumită mai tarziu „Iraq Petroleum Company” (IPC). Britanicii au încercat de asemenea să calmeze furia turcilor cu privire la decizia Ligii Națiunilor oferindu-le o participare generoasă la
Provincia Mosul (Imperiul Otoman) () [Corola-website/Science/321536_a_322865]
-
au semnat tratatul de pace oficial, Pacea de la Riga, la 18 martie 1921, împărțind teritoriile disputate între Polonia și Rusia Sovietică. În cadrul unei acțiuni care a stabilit în mare măsură frontieră sovieto-poloneză în perioada interbelică, sovieticii au oferit delegației poloneze concesiuni teritoriale în zonele de graniță contestate, foarte asemănătoare cu granița dintre Imperiul Rus și Uniunea statală polono-lituaniană, înainte de prima împărțire din 1772. În urma acordului de pace, liderii sovietici au abandonat în mare măsură cauza revoluției internaționale și nu au reveni
Invazia sovietică a Poloniei () [Corola-website/Science/320802_a_322131]
-
erau situate în cartierele puternic urbanizate producând intense impacte ambientale pentru persoane și fără spațiu pentru mai mult decât previzibilele extinderi pe care noua industrie de electricitate l-e prezenta. Pentru aceste motive, la începutul anului 1908, compania care deținea concesiunea de producție și distribuție a energiei electrice în Lisabona, Companiile Reunite de Gaz și Electricitate (CRGE) au luat hotarârea de a construi o nouă centrală termoelectrică în Lisabona. În autorizația de exploatare s-a cerut permisiunea pentru a instala “o
Centrala Tejo (istorie) () [Corola-website/Science/320999_a_322328]
-
În anul 1925 orașul Constanța este declarat municipiu și avea o populație de 59.164 locuitori, cuprinzând comuna Anadalchioi, cartierele Viile Noi, Palazu Mare și I.C.Brătianu. În 1935, Societatea de Transport Persoane denumită "Săgeată", cu sediul în București, câștigă concesiunea exclusivă a transportului în comun de persoane din municipiul Constanța. În noiembrie 1943 sunt aduse de la Odessa vagoane de tramvai ce au circulat pe ruta Poșta Veche - Bd. Tomis - Bd. Mamaiei - Spitalul Militar - Retur, până în 1944 când au fost retrase
Regia Autonomă de TranSport Constanța () [Corola-website/Science/317329_a_318658]
-
dreptul de proprietate și alte drepturi reale cuprinde: a) numele proprietarului; b) actul sau faptul juridic care constituie titlul dreptului de proprietate, precum și menționarea înscrisului pe care se întemeiază acest drept; c) strămutările proprietății; d) dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul de folosință cu titlu gratuit, corespunzătoare proprietății publice; e) servituțile constituite în folosul imobilului; f) faptele juridice, drepturile personale sau alte raporturi juridice, precum și acțiunile privitoare la proprietate; g) recepția propunerii de dezmembrare ori de comasare și respingerea
Cartea Funciară () [Corola-website/Science/317402_a_318731]
-
dus la o scădere a populației de păsări. „Cockatoo” cu creasta galbenă se apropie de dispariție pe insula Sumbawa. Din 1972, în zonă operează o societate comercială forestieră, aceasta reprezintă o amenințare mare pentru pădurea tropicală. Compania forestieră deține o concesiune de tăiere a cherestelei pentru o suprafață de 20.000 de hectare (200 km²), sau 25% din suprafața totală. O altă parte din pădurea tropicală este folosită ca teren de vânătoare. Între zona de vânătoare și cea de exploatare forestieră
Muntele Tambora () [Corola-website/Science/321787_a_323116]