4,058 matches
-
și readormeam. Într-o seară am întîrziat prea mult pe miriște și n-am băgat de seamă că noaptea căzuse pe neașteptate și nu mai era nimeni pe câmpie, totul era pustiu în jur. O clipă n-am mai știut încotro e satul și nici care era drumul spre el, la dreapta sau la stânga. "Trebuie să știe caii", am gândit și m-am apropiat de unul din ei, să-l despiedic și să-i pun căpăstrul în cap. Când să i-
Viața ca o pradă by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295611_a_296940]
-
au sucombat; au murit și cei mai mari boieri. Sunt case în care n-a scăpat nici măcar o slugă; pe ulițe nu se văd decât morți și bolnavi. Nu se mai găsesc căruțe spre a fi ridicați; fiecare fuge care încotro. Cele mai multe case sunt părăsite și expuse jafului; farmaciștii fiind morți, nu mai sunt doctorii; într-un cuvânt nu mai este decât doliu unanim. Generalul Kiseleff se află tot la via mitropolitului, iar generalul Mirkovici s-a refugiat în cea de la
Biciul holerei pe pământ românesc by Gheorghe Brătescu și Paul Cernovodeanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295567_a_296896]
-
un cuvânt, se uita, cu ochii lui înfrigurați, cum Daru îi desface legăturile. Când se văzu dezlegat, își frecă între ele încheieturile umflate, apucă paharul cu ceai și sorbi lichidul fierbinte cu înghițituri mici și dese. - Așa, spuse Daru. Și încotro, dacă nu-i cu supărare? Balducci își ridică mustața din paharul cu ceai: - Aici, fiule. - Ciudați elevi, n-am ce spune! Dormiți la mine? - Nu. Eu mă întorc la El Ameur. Iar tu o să-l predai pe omul ăsta la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
dosare, scoase două pături și le așternu pe patul de campanie. Apoi se opri în mijlocul camerei, rămase așa o clipă și, în sfârșit, se așeză pe patul lui. Terminase cu toate treburile și cu toate pregătirile. Acum nu mai avea încotro, trebuia să-l privească pe prizonier. Îl privi, așadar, încercând să și-l închipuie cu fața schimonosită de furie. Dar nu izbutea. Nu vedea decât o privire întunecată și strălucitoare și o gură animalică. - De ce l-ai omorât? spuse, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
și acum să-l ajute pe Jonas, dar nu mai avea când. Îi părea rău că nu se mai poate îngriji de el, dar firea ei hotărâtă nu-i îngăduia să stăruieprea mult asupra acestor păreri de rău. "N-avem încotro. Fiecare cu meseria lui". Vorbă de care de altfel Jonas se declara încântat; căci el ținea, ca toți artiștii epocii sale, să treacă drept un meșter. Meșterul trebui așadar să se descurce mai mult singur, văzându-se silit să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
nu știu cât le vei mai răbda ipocrizia... L-ai ales cândva pe Noe pentru a salva omenirea. În schimb, urmașii lui au vrut să urce până la Cer să fie egalul Tău, dar le-ai încurcat limbile și i-ai împrăștiat care încotro. Doamne, te rog, nu transforma oamenii în monștri chiar dacă ți-au întors spatele de atâtea ori și te-au hulit. Nu lăsa ca pământul să se cutremure de greutatea păcatelor și munții să se prăbușească în mări și oceane. Nu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
sunt străină. În foșnetul sau în liniștea ta, vreau să rămân! În umbra crizei Nimeni nu-și mai asumă nimic; responsabilitățile s-au evaporat în patru vânturi, flutură sărăcia prin cuhnii, dezbinarea a ajuns literă de lege, familii risipite - care, încotro Codrii s-au tăiat, haiduci nu mai avem, în schimb s-au înmulțit ipocriții printre betoane. Îi vezi că li s-au împlântat rădăcinile adânc, nici buldozerul nu-i mai poate desțeleni. România a luat spre adopție Criza care nu
Reflecţii by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91646_a_93227]
-
de parfumuri demne de o cucoană. Sufocând-o cu neroziile lor muierești, cu măruntele nemulțumiri și viclenii de mahala înnobilată. Le știe secretele, bugetul, minciunile. Fără a divulga, bineînțeles, informațiile, gata să le predea, acolo sus, când nu mai are încotro. S-a obișnuit și cu asta, i-au impus și asta. Informatoare, da, da, asta-i, chiar dacă își urăște chinul. De fapt, nu sunt cu toții decât funcționari cuminți, grupuri dinamizate prin muncă. Ceea ce gândesc, când găsesc timp pentru a ieși
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
și, buimăcit, făcu stânga împrejur, dând iarăși cu ochii de morminte în cimitirul satului... Fu cuprins de o frică sugrumătoare, ca în fața unor stafii. Se stăpâni totuși în curând și, scuipând cu scârbă, murmură: ― Ce viață mai e și asta... Încotro te uiți, numai moarte și morminte și morți... Un vânt tomnatic, umed și trist, începu să bată dinspre satul amețit de ceață, aducând pe aripi zvonuri de gemete înăbușite. Din văzduhul cenușiu picură atâta pustietate, că, simțindu-și sufletul împovărat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
nimic. Aceasta însă a ținut numai un moment, sau poate nici atâta, iar pe urmă a rămas cu o groază crâncenă în inimă, ca și când s-ar fi trezit, în miez de noapte, singur, într-un cimitir imens, fără să știe încotro să apuce... Se întoarse la Năsăud buimăcit, cu sufletul zdrențuit de îndoieli și sigur că și-a pierdut rostul în lume. Un răstimp a mai încercat să-și reclădească din dărâmături o casă nouă. Observa însă că de sub fiecare piatră
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și Bologa se opriră, ascultând râsetele gălăgioase din popotă, dominate de un glas răgușit, care cânta fals și cu mare însuflețire o romanță sentimentală. Întunericul se zbuciuma peste tot cuprinsul, și sus, în cer, vânturile fâlfâiau pânze de nouri plângători. ― Încotro mergem, camarade? întrebă Klapka deodată cu vocea schimbată. În aceeași clipă însă la răsărit se ivi pe cer o trâmbă de lumină albă, tremurătoare, plimbîndu-se de ici-colo, grăbită, cercetătoare ca o iscoadă isteață, stăruind pe alocuri, alintând pământul și sfidând
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce putem noi face? zise căpitanul înăbușit, cu ochii spre intrare. Eu pricep și împărtășesc zdruncinarea ta, totuși voi aveți și mângâierea că barem există și în tabăra cealaltă frați care luptă pentru mântuirea voastră, pe când noi nici n-avem încotro să ne aruncăm privirea! Pentru noi singurul mijloc de a fi eroi este să murim spînzurați! Bologa se lăsase pe un scaun, copleșit. Klapka, încredințat că l-a potolit, continuă cu mai multă siguranță: ― O crimă imensă e îndeobște războiul
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
de vrei să nu te mănânce sărăcia... Toate au mers cum au mers, și mai mult bine decât rău, până ce a dat pacostea războiului peste bieții oameni. Feciorul era tocmai gata de oaste și s-a dus, că n-avea încotro, și s-a prăpădit nici nu se știe pe unde, prin cele țări muscălești, înainte de a se împlini un an. Cât l-a plâns și el, și fata, o, Doamne! Dar parcă lacrimile și bocetele au înviat vreodată pe morți
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
fericit... Casa preotului, peste drum de biserică, părea îmbrăcată în bucurie. Apostol își aduse aminte cum i-a spus Ilona că popa predică ungurește și pe urmă rușinea lui Boteanu în tren și lașitatea lui umilită... Întoarse capul. Nu știa încotro s-o apuce. Satul, de altfel, n-avea de ce să-l intereseze, ci numai frontul. Trebuie să plece dar imediat pe front, să se prezinte colonelului, să vază terenul, să-și aleagă locul... Poate să se întîlnească și cu Klapka
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
cine știe, poate că... Numai când e singur omul cu sufletul său, numai atunci există un echilibru între lumea lui cea mică dinlăuntru și restul universului; îndată ce intervine realitatea de-afară, omul devine o jucărie neputincioasă, fără voință adevărată, mergând încotro îl mână puteri și hotărâri străine de ființa lui... ― Te-ai făcut mai lung la vorbă chiar decât mine, îl întrerupse Klapka, surâzând nerăbdător. Toate bune și frumoase, dragă Bologa, deși considerațiile tale mi se par cam... copilăroase, ca să nu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
și m-am zbuciumat cumplit și am crezut că nu voi găsi alinare nicăiri... Pe urmă, încetul cu încetul, în mijlocul naturii, m-a luat puhoiul vieții și m-a dus prin suferințe și amărăciuni, înainte, fără să-mi dau seama încotro... și așa într-un ceas, ori poate într-o singură secundă, m-am trezit cu sufletul plin de înțelegere! Am simțit puterea și slava și bunătatea lui Dumnezeu în inima mea, și în simțământul acela am aflat dezlegarea tuturor tainelor
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
formulă ingenioasă, iar pe urmă să-și frece mâinile și să zică: "Poftim, am cucerit și pe Dumnezeu!"... Însăși muzica divină, care e viața, a tot despicat-o și a explicat-o, încît azi sărmanul om "civilizat" nu mai știe încotro s-o apuce, dezgustat și de sine însuși... Mi-e scârbă de civilizație, căpitane! Zece mii de ani de civilizație nu prețuiesc cât o singură clipă de adevărată împăcare sufletească! Klapka îl asculta din ce în ce mai nedumerit, își smulgea bărbuța, nerăbdător, gîndindu-se mereu
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
în seamă... MUȚI: Prostul! Numai gura îi de el. De-o iubește pe Brizeis de ce-o dă ca un mișel? I-aș fi dat eu lui mireasă... - să fi fost eu acolo, - Ii umpleam de bodaproste, de nu știau încotro, Ii făceam pe toți tocană, rupeam gîtu ca la vrăbii Și-mi duceam apoi a casă Mirmidonii pe corăbii. ANA; Foarte rău și fără cale, dragul meu... și nu-ți ascunz Chiar nesuferit ești astăzi, îndărătnic și - răspunzi. {EminescuOpIV 533
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
dricului. Nu trebuie să așteptăm indiferenți zorile. Mai putem mișca și noi pământul spre ele. Suntem molecule de drum. Inadaptabilul are numai două posibilități : să cadă, ori să târască specia după el. Când târâtoarele nu-ți dau pace, nu ai încotro. Trebuie să zbori. Cele mai crunte datorii le am față de pozele mele din copilărie. Se pare că scopul suprem al viitorului va fi confortul. Prea multe potăi ridică piciorul pe idealurile noastre. Sunt și idealuri care se țin cu degetul
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
care așteaptă moartea și nu vine, măcar că o doresc mai mult decît o comoară, 22. care n-ar mai putea de bucurie și de veselie, dacă ar găsi mormîntul? 23. Pentru ce, zic, dă El lumină omului care nu știe încotro să meargă, pe care îl îngrădește Dumnezeu din toate părțile? 24. Suspinurile îmi sunt hrana de toate zilele, și jalea mi se varsă ca apa. 25. De ce mă tem, aceea mi se întîmplă; de ce mi-e frică, de aceea am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
tu pe care să n-o avem și noi? 10. Între noi sunt peri albi, bătrîni, oameni mai înziliți decît tatăl tău. 11. Puțin lucru sunt mîngîierile lui Dumnezeu pentru tine, și cuvintele care-ți vorbesc atît de blînd?... 12. Încotro te trage inima și ce înseamnă această privire țintă a ochilor tăi? 13. Ce! împotriva lui Dumnezeu îți îndrepți tu mînia și-ți ies din gură cuvinte ca acestea? 14. "Ce este omul, ca să fie curat? Și poate cel născut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
oi greși, mă-i ierta, dar tare mă tem că urcau dealul Țicăului cu gânduri curate și dor de viață... Da’ cine n-are dor de viață, dragă ieșene? Da. Dar ei o trăiau altfel... Nu mi-ai răspuns totuși încotro puteau să se îndrepte. Apoi urcau cred spre Hanul lui Topor, care a dăinuit - colea pe Sărărie - până prin 1982. L-au dărâmat edilii târgului - pentru că asta știm să facem noi cel mai bine - spunând că îi zăhăia când au pornit
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
călăreț, dar pe o biată mârțoagă, care-i gata-gata să-și dea duhul... Pe nebăgate de seamă apare și ieșeanul, făcându-mi semne de departe. Când ajunge aproape, îmi compun o figură oficială, care nu îngăduie împotrivire: Bună dimineața, cetățene! Încotro ai pornit așa de dimineață și ce duci sub coviltirul căruței? Niște stofe... Și unde le duci? Apoi la mănăstire... Acușica vine iarna și măicuțele au nevoie de îmbrăcăminte groasă... Uite, domnule, ce înseamnă negustorul! Știe când și unde să
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
am să-ți spun doar încă o vorbă și gata... Spune-o și te iert. Am ajuns acasă, dragule. Uite, domnule, cum te fură vorba! Spunând acestea, ieșeanul s-a oprit și cu un zâmbet obosit mă întreabă: Și mâine încotro, vere? Ce ai zice de un popas pe Dealul Cetățuii? Cum bag eu seamă, mergem din hop în hop, până închidem cercul. Îți mai aduci aminte de „școlerul” lui Mariu Chicoș Rostogan? Se poate să nu-mi amintesc de definiția
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
la povestit... Dragă ieșene, mănăstirea Hlincea este una dintre cele care au trecut cel mai greu prin vâltoarea timpurilor... Ce ai aflat până aici nu-i totul. Mai ai oleacă de răbdare și ajungem și la viile Hlincei. N-am încotro, fiindcă „așa cum le spui mata bobocule” nu se există altul... Mulțam pentru încurajare. Și ca să nu crezi că îți pierzi cumva vremea degeaba, află că mănăstirea Hlincea a avut stăpâni cu nemiluita. În 1574, la terminara zidirii, a fost închinată
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]