13,635 matches
-
de inspirație, Înțelegere și cunoaștere și interpretat prin metode de studiu, investigație experimentală și o anumită practică (K.M. O’Connor, 1997, vol. II, p. 521; vezi și I.P. Culianu, 2003; A. Faivre, 1987, vol. XI, p. 36). În tradiția europeană Îndeosebi, după speculațiile gânditorilor Renașterii și, mai ales, după „demonizarea” vrăjitoriei de către oficialitățile ecleziastice, magia a fost ipostaziată Într-o expresie a anormalității, a tot ceea ce se opune firescului vieții, echilibrului social și dezvoltării spirituale raționale. Mulți antropologi consideră că modelul
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
fie unele forme de relief, fie anumite specii vegetale: Sacrificiul de regenerare este o repetare rituală a creației. Mitul cosmogonic implică moartea rituală (adică violentă) a unui uriaș primordial, din trupul căruia au fost construite lumile, au crescut ierburile etc. Îndeosebi originea plantelor și a grânelor este pusă În legătură cu un asemenea sacrificiu. Am văzut că ierburile, grâul, vița-de-vie au Încolțit din sângele și carnea unei făpturi mitice ritualic sacrificate la Începuturi, În illo tempore. De fapt, sacrificarea unei victime umane pentru
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
sisteme de clasificare. Poate că ar trebui să considerăm paradele și procesiunile drept manifestări ale aceleiași clase de acțiuni, una fiind definită prin caracterul celebratoriu, iar cealaltă prin aspectul solemn. Dacă paradele și demonstrațiile par a fi manifestări ceremoniale asociate Îndeosebi cu societățile complexe, procesiunile reprezintă un fenomen ritualic istoric și geografic general răspândit. Ele sunt atestate atât În marile civilizații dispărute (statele amerindiene, Egiptul, Grecia, Roma, China și India antice), cât și În societățile simple, fie ele exotice sau folclorice
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
și trasee clar demarcate (J. Eade, M. Sallnow, 1991, p. 56). Sistemul este controlat de călugării „hospitalieri”, În special de cei care se ocupă de conducerea și Îngrijirea pelerinilor („brancardieri”). Cu toate acestea, conflictele dintre „hospitalieri” și pelerini apar frecvent, Îndeosebi În ceea ce privește „demarcările spațiale și temporale dintre sacru și profan” (J. Eade, M. Sallnow, 1991, p. 58). Mai ales În momentele de vârf ale ceremoniilor liturgice (cele care atrag marile fluxuri de pelerini), relațiile tensionate dintre participanți (ei Înșiși eterogeni și
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
ei), nu era bună la nimic (ori poate numai la contemplat: „vedeai peste tot”); viața era imposibilă, iar frumusețea avea ca revers sterilitatea și moartea. Ariciul creează o lume urâtă (râpoasă și deluroasă), dar eficientă, o lume În care contradicțiile (Îndeosebi sus și jos) permit circulația apei și, odată cu ea, dezvoltarea vieții. ș...ț Prin fapta sa, acest animal se manifestă drept exponentul contradicției necesare, al ideii că fără diferențe (și, implicit, imperfecțiuni), că fără mișcare, luptă și transformare, nimic nu
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
lume arsă (C. Lévi-Strauss, 1995, p. 359). Dintre nenumăratele constructe mitologice consacrate explicării originii focului și a consumului de alimente coapte, mitul prometeic a suscitat numeroase interpretări. Voi urma aici analizele subtile ale lui Jean-Pierre Vernant (1995), care se referă Îndeosebi la episodul instituirii primului sacrificiu În onoarea zeilor. Zeus Îi cere titanului Prometeu să organizeze acest sacrificiu originar și exemplar, care urma să consacre separarea definitivă dintre statutul divin și cel omenesc: Prometeu, răzvrătindu-se Împotriva regelui zeilor, vrea să
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
jurnalistica lui D., poetul exersând după 1910 consecvent (odată cu numirea sa ca prim-redactor al revistei „Ilustrația”, apoi ca secretar sau director de redacție la „Ilustrațiunea națională”, „Ilustrația neamului nostru” ș.a.) și în postura cronicarului de artă; interesat de plastică îndeosebi, a mai lăsat și comentarii de spectacol, profile de actori, succinte prezentări de cărți ș.a. Tenace, prob în consemnarea evenimentelor „la zi”, D., mai curând un barometru al opiniei comune, va oferi, în cronicile sale impresioniste, în note, dări de
DIMITRESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286772_a_288101]
-
greco-latin până la avangardă, precum și capacitate analitică, nu a ajuns un critic veritabil, cu autoritate. Cedând jurnalismului, el face cronică onorabilă, mărginindu-se la a-și informa publicul, cu minime judecăți de valoare, nu o dată de complezență. Prestigiul său se datorează îndeosebi interviurilor luate unor personalități, precum și interesului constant pentru aspectele sociale ale profesiei de scriitor. Influențat, poate, de ideile lui Camil Petrescu, al cărui cerc l-a frecventat, el propunea în 1926 un Bloc al scriitorilor tineri, iar în 1933 lansa
DIANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286761_a_288090]
-
a költó és műfordító [O. Goga poetul și traducătorul], lucrare din care apare în 1978 un extras și în limba română (Octavian Goga. Anii studenției. Traducerile). A dat la iveală o serie de date noi, inedite, referitoare la O. Goga, îndeosebi corespondența cu Ioan Lupaș, documentele din arhiva cercului studențesc „Petru Maior” și, mai ales, procesele verbale ale ședințelor la care a luat parte poetul, documentele de înființare și cele privind activitatea redacțională a revistei „Luceafărul”, notele inedite ale lui Goga
DOMOKOS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286822_a_288151]
-
DONICI, Radu (Rostislav) (1.VIII.1908, Sankt Petersburg - ?), traducător. Este fiul Domnicăi (n. Donici) și al lui Mihail Dobronvarov, secretar al Consistoriului din Chișinău, și frate cu Leon Donici. A tradus mult, îndeosebi din literatura rusă și sovietică, publicând în „Ilustrațiunea română”, „Adevărul literar și artistic”, „Universul”, „Sfarmă-Piatră”, „Viața Basarabiei”, „Porunca vremii”, „Ideea liberă”, „Vremea”, „Gazeta Basarabiei”, „Universul literar”, „Timpul”, „Seara”, „Viața”, „Papagalul”, „Magazinul copiilor” ș.a. Autorii din care tâlcuiește sunt, printre mulți
DONICI-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286828_a_288157]
-
geții și amândouă felurile de daci"-referire la locuitorii din cele două Dacii sud-dunărene. În ceea ce privește originea sa, Sf. Niceta poate fi considerat daco-roman, episcopul Paulin numește Remesiana drept "patria" sa. Pe lângă predicile orale, de la el au rămas și lucrări scrise, îndeosebi catahetice, precum Libelli instructionis (Cărticele de învățătură) și Catehismul, ca și lucrări dogmatice, De ratione fidei, De Spiritus Sancti potentia ș. a. Nu se cunoaște când a survenit sfârșitul său-este amintit ultima dată în 414, într-o scrisoare a papei Inocențiu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
neputință, deoarece regii și episcopii catolici n-ar fi îngăduit aceasta. Concluzia indubitabilă este că liturghia bizantină n-a putut fi introdusă decât în epoca în care ținuturile românești erau dominate de slavi, care înțelegeau vechea limbă slavă, fiind vorbită îndeosebi de clasa conducătoare. Introducerea limbii, liturghiei și alfabetului slav la români este opera ucenicilor veniți din sudul învecinat, din centre ca Pereiaslaveț, Preslav, Dristra, Rila. Organizarea noii biserici bulgare, prin înființarea unor episcopii pe malul drept al Dunării, în locul scaunelor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
fluviului 3. adstratul slav, comun văii Dunării. A existat o unitate teritorială și una etnică, întreținută prin legături continui și migrații reciproce (de o parte și de alta a Dunării). Acest contact permanent a menținut caracterul unitar etnic și lingvistic, îndeosebi în prima etapă a etnogenezei. Așezarea slavilor și bulgarilor la sud de Dunăre (secolul VII) a dislocat această unitate și a fragmentat romanitatea dunăreană în mai multe grupuri, dintre care cel mai important era cel de la nord de Dunăre.31
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și care s-a răsfrânt masiv asupra civilizațiilor sedentare din Orient și Europa, la hotarul secolelor XII-XIII, istoria a atribuit misiunea de a reface unitatea stepei asiatice unui trib mongol, tătarii. În perioada medievală, mongolii erau desemnați de alte popoare îndeosebi sub denumirea de tătari. Etnonimele de mongoli și tătari se aplicau, inițial, unor triburi diferite care "nomadizau" la sud de Amur, de o parte și de alta a râului Kerulen: mongolii locuiau pe malul stâng, iar tătarii pe malul drept
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de noul stat (ulus) a fost armata mongolă, care și-a desăvârșit organizarea și înarmarea, după kuriltai-ul din 1206, data întemeierii statului mongol. Factorii ce au asigurat succesele militare uluitoare ale oștilor mongole au fost: extrema mobilitate, capacitatea de manevră, îndeosebi largile operații de învăluire, disciplina exemplară, în care erau instruite, caracteristici preluate de la alți dominatori ai stepei, dar pe care mongolii le-au dus la perfecțiune. O contribuție însemnată la succesele lor l-a avut sistemul de informare care a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
cumani, cu ajutorul altor nomazi. De la mijlocul secolului al XII-lea, atestările documentare ale acțiunilor berendeilor în slujba Rusiei se înmulțesc-în a doua jumătate a acestui secol, ei constituiau cel mai puternic trib din uniunea "tichiilor negre". Berendeii s-au așezat îndeosebi în cnezatele de Kiev, Halici și Rostov-Suzdal, iar urme sunt și în toponimie. Berendeii au pătruns și mai spre vest, în Ungaria, Slovacia și Bulgaria, ca și în aproape toate regiunile carpato-dunărene, Moldova, Muntenia, Transilvania, Maramureș (avem un sat cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Au fost descoperite complexe funerare asemănătoare cu cele din stepele meridionale ale Rusiei-aici s-au aflat 1000 de morminte din secolele X-XIV ale triburilor nomade turce. După unele izvoare, populațiile nomade turanice rareori dispuneau de așezări stabile, ele locuind îndeosebi în căruțe și corturi. Din datele pe care le deținem, la est de Carpați (Moldova) s-au descoperit 60 de morminte ce pot fi atribuite triburilor nomade turanice, aflate în 36 de puncte diferite. Complexele funerare (mormintele) aparțin pecenegilor și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
1241, puțin numeroase, au fost absorbite cu timpul de elementele locale, integrare ce a contribuit la consolidarea clasei suprapuse (aristocrației) românești, cum a fost cazul cumanilor. În sensul acesta, nu este întâmplător faptul că vechea onomastică boierească cuprindea elemente turcice, îndeosebi în Țara Românească (vezi N. Iorga, Imperiul cumanilor și domnia lui Băsărabă. Un capitol din colaborațiunea româno-barbară în evul mediu, în AARMSI, VIII, 1927-1928, p. 97-103). În același timp, o parte a cumanilor rămași sau refugiați aici, după 1241, vor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
nevoie de un instrument politic și militar pentru a completa prozelitismul cu cucerirea. Acest instrument eficace era regatul apostolic al Ungariei, care desfășura o politică ofensivă, de cucerire, la începutul secolului al XIII-lea, când expansionismul său avea să îmbrace, îndeosebi, haina cruciatei. Pe lângă acesta, al doilea instrument al papalității, în secolele XIII-XIV, în Europa răsăriteană, au fost ordinele cavalerești medievale, rezultat al îmbinării între monahism și cavalerism în epoca cruciatelor. Ordinele militare călugărești, precum teutonii, au avut rol de cruciată
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
neamuri turce, la venirea noilor cuceritori, fie a fost exterminată, fie s-a refugiat în alte ținuturi sau s-a supus mongolilor. O mare parte a cumanilor au fost masacrați de cuceritori sau au fost vânduți ca robi în Egipt, îndeosebi, unde mai târziu, împreună cu alte neamuri oprimate, s-au revoltat și au întemeiat statul mamelucilor. Dar numărul cumanilor rămași era considerabil-descoperirea în teritoriile nord-pontice a numeroase morminte tumulare, din secolele XIII-XIV, constituie o dovadă, ca și păstrarea în uz a
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
un corp mongol însemnat. Astfel, deducem că, între Nipru și Nistru, nu exista un control politic și militar efectiv, o stăpânire mongolă propriu-zisă. Din aceste teritorii direct (efectiv) dominate, organizate în jurul centrelor de putere, în care își instalase corpuri militare, îndeosebi de-a lungul râurilor Ural, Volga, Don și Nipru, Hoarda de Aur își exercita hegemonia asupra unui întins teritoriu din Europa de răsărit. Din reședința sa de la Sarai, pe Volga, Batu-han, întemeietorul Hoardei de Aur, a început exploatarea sistematică și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
menționată au o caracteristică precisă: consolidarea relațiilor feudale. A continuat procesul de destrămare a unității obștilor sătești tradiționale, prin încălcarea lor de marii stăpâni de pământ, mai ales în Transilvania. Prefaceri au loc și în rândul cnezilor și juzilor sătești, îndeosebi în regiunile mărginașe și în zonele muntoase. Puterea centrală, sprijinită de feudalii laici și ecleziastici, a urmărit să știrbească autonomia și libertatea obștilor-pământurile lor au fost încălcate și dăruite unor nobili, bisericii sau cnejilor în Țara Hațegului, Banat, Maramureș. Desprinși
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
state românești separate în evul mediu.2 Întemeierea statelor medievale românești A doua jumătate a secolului al XIII-lea are drept caracteristică unificarea formațiunilor politice din spațiul extracarpatic. Izvoarele scrise din prima jumătate a secolului, așa cum am văzut mai sus, îndeosebi Diploma ioaniților, informațiile oferite de cercetarea arheologică și alte surse istorice au pus în lumină acea lume românească, care de secole dăinuia la sud și est de Carpați, lume aflată în stadiul organizării social-politice, respectiv în "țări", cnezate și voievodate
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
n-a putut fi oprită. În aceste condiții, tendința de unificare a formațiunilor politice s-a manifestat și la est de Carpați. În ceea ce privește contextul extern și influența acestuia asupra Moldovei, trebuie să precizăm că moartea hanului Batu, în 1256, și îndeosebi dispariția lui Berke de la conducerea Hoardei, în 1266, apoi orientarea politicii de cuceriri spre Asia au dus la slăbirea puterii puterii centrale mongole. Ca o consecință a acestei situații, popoarele supuse au încercat să înlăture dominația mongolă, așa cum a acționat
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
voievodul Dragoș și centrul în care și-a fixat capitala a preocupat pe istoricii români. Se admite, în general, că nucleul statului său se afla în nord-vestul Moldovei, adică în imediata vecinătate a Maramureșului. Tradiția istorică asociază acțiunea lui Dragoș îndeosebi de regiunea de nord-vest a țării, unde toponimia îi evocă numele și faptele. Potrivit legendelor locale, el ar fi ridicat o biserică de lemn la Volovăț, unde a și fost îngropat, o cetățuie de pământ, a întemeiat orașele Baia și
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]