3,818 matches
-
uniformă sovietică - cămăși-tunică fără nasturi, pantaloni vătuiți care atârnau ca un sac și mult-prețioasele vestoane vâtuite. În gerul năprasnic, casca de otel se transforma într-un compartiment de frigider, așa că purtau sub ea moletiere, fulare sau chiar și bandaje rusești înfășurate în jurul capului. Disperarea de a găsi mănuși de blană i-a facut să ucidă câinii vagabonzi, pentru a le lua pielea. Unii au încercat chiar să iși facă tunici din pielea de cal argasită în casă, luată de la vreun vânzător
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
morți. În stepă, șoarecii căutau cu voracitate de mâncare. Un soldat a spus că soarecii îi “mâncaseră două degete înghețate de la picioare”, în timp ce dormea. Când soseau rațiile, pe o sanie trasă de un cal lihnit de foame, figuri înțepenite, dizgrațioase, înfășurate în zdrențe, apăreau ca să afle ultimele zvonuri. Nu exista combustibil cu care să topească zapada, pentru a avea cu ce se spala sau bărbieri. Chipurile lor cu obrajii supți erau ca de ceară și nebărbierite, cu bărbi jalnic de
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
uniformă sovietică - cămăși-tunică fără nasturi, pantaloni vătuiți care atârnau ca un sac și mult-prețioasele vestoane vâtuite. În gerul năprasnic, casca de otel se transforma într-un compartiment de frigider, așa că purtau sub ea moletiere, fulare sau chiar și bandaje rusești înfășurate în jurul capului. Disperarea de a găsi mănuși de blană i-a facut să ucidă câinii vagabonzi, pentru a le lua pielea. Unii au încercat chiar să iși facă tunici din pielea de cal argasită în casă, luată de la vreun vânzător
ROMÂNIA 1941-1943 by LAVINIU LǍCUSTǍ () [Corola-publishinghouse/Science/91605_a_107352]
-
la București sau la alte pelerinaje. Una dintre cele mai pregnante amintiri pe care le am de la acest rând a fost aceea a unui cerșetor, bărbat încă tânăr, ce ținea în aer, cu un aer triumfător, cioturile celor două mâini înfășurate în ban daje galbene, murdare. Peste umăr avea o geantă de voiaj în care introducea banii primiți cu o mișcare ciudată, cu gura. Efectiv „ara” prin interiorul rândului, oamenii se dădeau la o parte vinovați. Hidoșenia sa era elocventă, degradarea
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
oameni - văd cum mai mulți bărbați ajută să iasă din pământul umed un microbuz, cu ajutorul unor pari de lemn. Avem și vânzători de turtă dulce, și CD-uri cu muzică religioasă, și falși studenți în teologie cu „mir de la Ierusalim”, înfășurați într-un fel de pânză neagră peste blugi și adidași ; găsim și ciocolată de casă, drapele tricolore și sticle de palincă cu chipul lui Avram Iancu. Toată diversitatea României noastre. Ultima mea privire asupra acestui loc uimitor este una plină
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
în noapte și frig, posibil și ploaie, dar sunt hotărâți să rămână peste noapte, se vede și se simte acest lucru, cei mici sunt foarte bine îmbrăcați, iar părinții poartă cu ei și pături de rezervă, în care vor fi înfășurați copiii în caz de nevoie. Nu știu ce să (mai) cred, este vorba de o atitudine kamikaze a părinților, fataliști, eroi, sau ce anume ? Pe măsură ce-i privesc atent pe cei din rând, îmi dau seama că mare parte dintre ei sunt pelerini
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
spre 24 iunie 2012. La ora 18.00, începe slujba vecerniei, precedată de un extraordinar joc de toacă. Muzica religioasă răsună din difuzoarele risipite în curte. Mașinăria rituală a început să funcțio neze din plin, pelerinul este introdus în ritual, înfășurat de către acesta, actul de pietate individual este topit în marea masă comunitară. Iarba de sub arborii seculari din curte s-a transformat într-un uriaș loc de odihnă, rugăciune și priveghere. Temperatura potrivită, cerul senin, lipsa de vânt întregesc senzația de
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
de plastic. Cu ce se protejează de ploaie : umbrele, saci de rafie, fețe de masă (mușamale), cartoane, impermeabile, pături, halate de casă, combi nezoane integrale de protecție antichimică, pelerine de plastic inscripționate electoral, pelerine de ploaie inscripționate „Pelerin Ortodox”, prosoape înfășurate în jurul capului. Așa cum stau așezat pe scaunul meu și notez tot ce defilează prin fața mea, atrag atenția a doi tineri fotoreporteri de la un cotidian local din Iași, care mă întreabă ce fac acolo. Este pentru prima oară când sunt abordat
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
telefonul mobil, un ultim apel din redacție, bănuiesc. Un alt reporter, bărbat de data aceasta, intră și el în zona de transmisie. Aparține nou-apărutei televiziuni de știri Digi24. Este îmbrăcat exact ca un student francez din Saint-Germain-des-Prés, cu eșarfă savant înfășurată în jurul gâtului, pantaloni strânși pe picior, sacou ecosez. Foarte natural, se apropie de rând, începe să gesticuleze energic, arătând tot timpul spre rândul din spate, ca și cum l-ar fi luat drept reper, obiect de studiu. Nu-l pot auzi ce
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
chiar și pe estrada împodobită cu icoane, flori și cetină de brad, unde au loc slujbele religioase. M-am așezat pe un mic zid de piatră pentru a lua note mai comod, și chiar în fața mea zăresc o siluetă ghemuită înfășurată într-un fel de draperie cafenie, uzată, adevărată mumie egipteană. În interiorul bisericii, câțiva pelerini pro fită de liniștea care s-a lăsat. Sunt lipiți de nișa unde se află depus de obicei Sfântul Ioan cel Nou, împietriți în rugăciune, se
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
lumea profană, un „sacru” transportabil, cu alte cuvinte. „Covorul rezumă în el însuși simbolul casei protec toare, datorită caracterului său sacru și a dorințelor de bunăstare paradiziacă pe care le include.” (Chevalier, Gheerbrant, 1982 : 924) Covorul de rugăciune se păstrează înfășurat în afara timpului de rugăciune, iar solul (podeaua) moscheilor este adesea acoperit integral cu covoare. Ele sunt utile pentru că facilitează rugăciunea, musulmanii descălțându-se înainte de a păși în interior, tocmai pentru a păstra puritatea (haram-ul) locului (Delumeau, 1997 : 139). Covoarele
Nevoia de miracol: fenomenul pelerinajelor în România contemporană by Mirel Bănică () [Corola-publishinghouse/Memoirs/606_a_1365]
-
mare pericol pentru noi, pentru că nemții În retragere puteau să ne omoare - dar n-au mai apucat, era vai de capul lor... Când i-am văzut... Era martie, era rece, iar ei mergeau cu caii, se țineau de coada calului... Înfășurați cu coada calului... Nu mai era armata aia de care știam, țanțoșă... S-au retras ținându-se de coada calului... — N-ați Încercat să vă ascundeți la retragerea lor? — Păi, ne-am ascuns, bineînțeles că ne-am ascuns... Târgușorul acesta
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
situație foarte grea și atunci bătrânii, care aveau 50 de ani maximum - tata avea 51... Și pentru că atunci era multă hârtie de ciment (se lucra cu ciment angro), din hârtia aia de ciment, care e dublă, așa, mi s-a Înfășurat piciorul, s-a legat cu sârmă și peste acest „pantof”, ca să spun așa, s-a pus hârtie gudronată. Hârtia gudronată este acea hârtie care se pune pe acoperișul caselor de la țară. S-a pus hârtie din aceea - era destulă acolo
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2330_a_3655]
-
carne,/ țipătul pentru frică,/ literele pentru cuvânt,/ și, la urmă, peste tot aerul". Pielea, organ al simțului tactil poate deveni, dulcea de ea, o amforă (Epica Magna), trupul putând deveni pentru iubita care-l îmbracă o respirare, dragostea putând fi înfășurată în speranță sau aer mat. Durerea se asociază tot mai mult atingerii, uneori exprimând fabulosul ireal "Ghimpi mi-au crescut în interior/ înțepând ceea ce ar fi trebuit să mă învelească", alteori în sărut "Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
carne,/ țipătul pentru frică,/ literele pentru cuvânt,/ și, la urmă, peste tot aerul. Pielea, organ al simțului tactil poate deveni, dulcea de ea, o amforă (Epica Magna), trupul putând deveni pentru iubita care-l îmbracă o respirare, dragostea putând fi înfășurată în speranță sau aer mat. Durerea se asociază tot mai mult atingerii, uneori exprimând fabulosul ireal Ghimpi mi-au crescut în interior/ înțepând ceea ce ar fi trebuit să mă învelească, alteori în sărut Spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
locul unde se nasc și mor zeii, sau e chiar locul unde ne închipuim existența lui Dumnezeu. În toate versurile timpurilor acest loc pare inaccesibil, o dimensiune îndepărtată, uitând că îngerii și celelate spirite trăiesc printre noi, în lumi paralele înfășurate pe aceleași spații dar în spirale mnemice diferite, care absorb speranțele noastre sub un imens clopot. Iar noi, cum spune poetul, supuși timpului, petrecem o viață pe pământ. Oricâtă cerească comoară Ar fi-ntr-un lut omenesc, Zvârlit de pe clipa
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
am parte// De un sărut ascuns în straie de argint/ De-o-mbrățișare când apune/ Lumina-n care vreau să simt/ Ce am crezut că-i nefiresc/ Și rouă lacrimile sfintei lune? // Când luna nu răsare și e frig/ Mă înfășor speranță și răbdare. Tu te-oglindești acum în ea. Eu strig: Privește-mă, zâmbet zeesc/ Ce mâine-mi va-mplini trista așteptare"1009. Totodată astrul poate să reprezinte ființa iubită: Luna pe cer trece-așa sfântă și clară, Ochii tăi
Luminătorii timpului by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
a întors, mașina depărtându-se. Înainte de pârâul Galda, la 2 kilometri de Teiuș, trecea o altă coloană de mașini, tancuri și tanchete sovietice drapate cu secera și ciocanul, în strigătele și uralele soldaților cocoțați pe ele. Pe un tanc Tarnovschi, înfășurat într-un drapel roșu, beat, striga și gesticula cu pumnul strâns, bucuria victoriei. Eram în linie cu Valeriu Gafencu și Marin Naidim. Iată proba celor ce v-am spus cu vreo doi ani în urmă! Ajungând la pârâu am căzut
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
făcut, dom’ șef?, întrebam noi curioși, provocându-l. Să vezi. Stai nițel. Că aici e frumos. Mi-l pune pe Voinescu să se dezbrace în pielea goală. Și-l leagă, dom’le, de mâini și picioare cu o frânghie, o înfășoară pe după copac și l leagă strâns, dom’le, de-i ies ochii din cap și țipa Voinescu cât îl lua gura: „Aoleu, iertați-mă că am copii, iertați-mă că nu mai fac!”. S-au dat mai la o parte
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
ușa. Ne-am repezit toți. Copiii i-au luat în primire, ridicându-i pe prici și acordându-le primul ajutor: comprese cu apă rece, însoțite de murmurul rugăciunii: „Și ne iartă nouă... precum și noi iertăm...”. Batistele, prosoapele, poalele cămășilor se înfășurau în jurul picioarelor, feselor, brațelor și capetelor. În șoaptă, fiecare era întrebat cine este. Cu zâmbet trist și cu un gest care voia să arate nimicnicia vieții pământești, cel întrebat își spunea numele: Mircea Vulcănescu, Alexandru Constant și Ion Nedelescu; un
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
execut ceva deosebit sau să fiu pedepsit. Înainte de a-mi da seama ce trebuia să fac mi s-a ordonat: Ține aici, aplicându-mi-se o bâtă pe spinare. Am apucat cu amândouă mâinile ceva care se ridica în sus, înfășurat într-un cearceaf. Era cel trântit pe jos. Au început să curgă lovituri la tălpi. Livinski și Vasile Pușcașu loveau precum fierarii fierul roșu pe nicovală. Țineam deci picioarele celui ce scrâșnea de durere, făcându-mă părtaș, deocamdată inconștient, la
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
o vorbește: Halt! Es kommt der Ober! (Oprește, vine șeful!) Îndată l-a eliberat pe milițian din strânsoare și, lipit de perete, aștepta sosirea șefului pentru a-l pedepsi. Milițianul, văzându-se liber, a fugit în biroul lui, s-a înfășurat într-un cearceaf și și-a pus hainele la uscat. Apoi l-am convins pe student să se culce. După această satisfacție părea mai receptiv în relațiile cu noi. Pe milițian l-am rugat să nu se răzbune pe un
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
a mai scos, urmau pedepse cu izolări, bătăi și băgarea în cămașa de forță, căci la Aiud nebunii îi legau pe cei cuminți. * Cămașa de forță este lungă ca o cămașă de noapte, cu poală și manșete cusute; pedepsitul e înfășurat strâns, cruciș peste piept. Apoi urmează supliciul. Doi milițieni trag de capătul sforii cu care e legat, să nu mai poată respira normal. După 15-20 de minute, schingiuitul leșină. Dacă nu e dezlegat, sângele poate țâșni pe nas, pe gură
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
Iisus Hristoase, Tu, jertfă pe cruce! Hrănește-mă, pâine de Sfânt Dumnezeu, Ca bobul în spice, ca mustu-n ciorchine; Ești totul în toate și toate prin Tine, Tu, Pâinea de-a pururi a neamului meu! Din coarda de viță ce-nfășură crama, Bunica și mama Mi-au rupt un ciorchine, spunându-mi povestea: „Copile, grăiră, broboanele-acestea Sunt lacrimi de mamă vărsate prinos La caznele Domnului nostru Hristos!” Apoi, când culesul de struguri fu gata, Bunicul și tata În joc de călcâie
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
de față membrii familiei Iorga, Iorga a luat decizia de a desființa ziarul mai ales din cauza lui. Ultimele cuvinte ale lui Iorga, tipărite pe ultima pagină, au devenit celebre: Atunci cînd ești înfrînt, steagul nu este predat. El va fi înfășurat în jurul inimii"31. Iorga a plecat la Văleni, unde spera să-și găsească liniștea și să fie în siguranță. Doamna Liliana a rămas la București ca să-și continue studiile și munca. Se ducea adesea la Văleni ca să-și vadă părinții
Nicolae Iorga - O biografie by NICHOLAS M. NAGYTALAVERA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1017_a_2525]