5,591 matches
-
și harapnicul. Mă duc să văd ce mai este pe-afară, zise el. — Merg și eu... vorbi Niță trăgându-și pe umeri tohoarca. M-or fi așteptând băieții... Cum ieșiră, îi biciui viscolul în față; apoi mai la larg îi învălui un vârtej des și aprig. —Ei, drăcia dracului! strigă Faliboga scuipând, îmi intră și-n gură!... Niță își strânse mai bine pe el cojocul mare. Faliboga se lăsă spre bordeiul lui: — Nu-i chip! gemu el, trebuie să mă duc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
straniu, sub cetina grea de omăt. Trecu așa o vreme. Cânii se depărtau, se apropiau. Glasurile lor se înmulțiră. Ajunseseră pe urmele vânatului și copoii bătrânului. Deodată, în ziua tristă și fără soare, care se prefira prin cetinile înzăpezite și învăluia ca într-o negură bolțile de dedesubt, se strecură un val de umbră. Era amurgul. Ca un tremur, ca o chemare, un sunet nou se deștepta în munte: un glas de corn. Boghean tresări, tulburat, și ridică fruntea. Cunoștea cornul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
dibăcie a făcut acel hoț mișel toate acestea, era de mirare. S-a dus în sus frământându-se, a căzut în omăt ca un tăbultoc negru; a luat cu brânca dreaptă și a strâns la piept carnea, și s-a învăluit cătră râpă săltând de două ori în sus cu dosul, ca și cum i-ar fi făcut un semn lui Culi și i-ar fi răspuns la salutare. Culi încremenise, cu pălăria în mână. Bată-l Dumnezeu de lotru! Închipuiește-ți tu ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu ochii ei mari ca niște flori negre. Cine știe dacă acei ochi vor ajunge să vadă pe copil jucându-se în soare între poienile Preluncilor! Departe-i de la vara trecută; mult mai este până la lumina viitoare! Căci ne-a învăluit o genună de întuneric. Nana Floarea pășește cu hotărârea ei cunoscută și înviorează sâmburele de flacără al candelei de la icoane. Se află, între acele imagini colorate, una ce seamănă cu Ana - cu Ana de acum, care întoarce ochii în sus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
plină și de frumoasă. Înțelesese el că, din febra aceea de lehuzie, muierea nu poate să scape decât printr-o mare minune. Și de cum a început a ști că ea va muri, l-au împresurat împotriviri, îl împung dușmănii, îl învăluie ceață, îi vuiește în urechi singurătatea, îl strânge ca o ghiară pustia. E otrăvit și i-i greață; e strivit și nu mai poate. S-ar da cu fruntea înainte, ca să se mântuie toate - dar mai are încă îndărătnicie. —Hah
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
venea vremea altui rând de țipete, Culi sta atent întăi la un țipăt care părea că se strecoară printr-un corn al ferestrei. Acest țiuit de strună era anume pentru dânsul. Îl asculta până ce covârșeau plângerile cele mari, care soseau învăluindu-se și învolburându-se. Viscolul a astupat drumul și cărările. Noroc că badea Toma apucase a aduce nanei Floarea - de la oamenii din vale - apa binecuvântată de preot la o sfântă biserică. În ziua de 10, când a arătat ornicul vremea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
auzit iarăși plescăitul moale al lopeților. Gâdea, barcagiul, a cunoscut și el că mă întorc la lume. Ne-am mișcat tot înainte pe sub sălcii care ningeau scamă; din când în când o adiere purta ca în viscol aceste semințe ușoare, învăluindu-le la fața apei. Uite ce spun eu, vorbi Ștefan Gâdea, om practic, grijuliu și serios. Dumneata pretinzi că să nu ne mai înapoiem; dar atunci cum rămân ceilalți tovarăși ai dumnitale? Eu nu zic să te aduni numaidecât cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
se părea artistic. Era absurd - arta se confunda cu ignominia, ca florile bălții cu magma rău mirositoare a ghiolului. Am auzit cândva o legendă de la Egipet. Anume, că ar fi fost o regină demult moartă, în mormânt de porfir boltit, învăluită în triplu giulgiu, care se întoarce din când în când în valea Nilului din călătoria ei fără sfârșit prin ținutul umbrelor. Numele ei era Nitacrit. Când silueta ei fină și nealterată se întorcea din veacul vechi în lumea nouă, într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
duceți-vă la culcare. Costică și Ilie însă au urmat să facă gălăgie, răspunzând mierlei și zvonului de amurg al luncii. Din când în când treceau și stârci mari cu chemări răgușite; stârci pitici albi, când dădeau peste noi, își învăluiau zborul mai sus, cu spicul moțului fâlfâind. Între bălți, începeau să umble cârduri mici de rățoi stingheri în zborul lor de sară, cu șușuit de aripi. La plăvii, rămâneau rațele năpârlite și familiile lor de rățuște, pândind cu ochii lor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
iar viața. Atunci moș Mitrea Pescăruș mi-a declarat: — Mă duc s-aduc stuful. S-a dus și s-a întors: — Am adus stuful. După ce a adus stuful, i-a căutat locul sub vânt, l-a aprins și m-a învăluit în fum. Lăcrămam și tușeam. Bătrânul rânjea de ticăloșia mea. Urmând să umble prin gospodăria-i puțină, da cu piciorul ici, îndemnând lucrul să se puie la locul lui, trăgea o sculă de subt un țol și se mira cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
rândunică din oglinda gârlei. Vârful vergii a tresărit svâcnind de două ori scurt și a treia oară înclinându-se prelung. Puiul și-a luat zborul țârâind. Am smuncit strunga și crapul cel mare, pe care îl vestise uncheșul, s-a învăluit învolburând apa. Pe când eu îl țineam în coarda adânc încovoiată a vergii, Mitrea s-a înălțat la gard, stând nalt și negru în răsăritul de soare, ca un Mefistofel, rânjind nu cu părere de bine. În acea clipă am auzit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
încurcate ale unei împărății ca a mea... Aceeași barbă s-a zbârlit cu turbare în Divan-Yolù, unde l-au împresurat pe măria sa dregătorii chemați în pripă. Sultanul a ațintit cu priviri pline de înfricoșare pe Rustem-vizir; și când și-a învăluit iar barba de viforul mâniei, Rustem-vizir a căzut în genunchi și și-a înclinat fruntea până la imineii cei roșii ai împărăției. Înțelegi ce-ți poruncesc, Rustem? a întrebat împăratul cu glas trudit de bântuirea furtunii. Ascult, prea mărite stăpâne. —Îți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2100_a_3425]
-
cu tastatul în stil dramatic cât timp aveam cele două degete cu unghiile paradite. Durerea a fost așa de intensă încât mi s-a făcut greață și pe moment mi-a distras atenția de la valul neașteptat de emoție care mă învăluia. Un fel de furie sau de tristețe că nu am fost în stare să îl apăr pe Aidan, dar a fost o senzație fulgurantă ce a dispărut până să apuc s-o definesc. În dormitor, în jumătatea de pat a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
a-i fi perfect credincios lui Janie. Îmi doream sincer s-o fac. Deci de-asta se purtase așa de straniu când îl invitasem în oraș. Nu spusese „Mersi, dar parcă nu“ sau „Hei, sunt măgulit, dar...“. În loc de asta, părea învăluit într-o aură de deznădejde. Și, ce s-a întâmplat? am întrebat furioasă. Sunt încă una din cele cu care ai călcat strâmb? Te așteaptă un alt drum la confesional? — Nu. Nu, nu, nu, deloc! Cam după o lună, când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
I-o dădusem acum câteva luni. Fusese înnebunit să-și înfoaie părul cât mai tare pentru finala de chitară electrică. — Și fixativul, măi. Tare ca stânca. —Aha, bun. Spune-mi când mai ai nevoie. —Mulțam. Rachel a ieșit din baie, învăluită într-un nor de lavandă. I-a zâmbit dulce lui Joey când a trecut pe lângă el; el i-a răspuns privind-o chiorâș. În timp ce băieții s-au concentrat pe jocul de scrabble și beau bere, noi ne-am cuibărit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
purtase în ziua când ne-am întâlnit. — Dar cum ai reușit? —Cum adică? Pur și simplu am intrat în cameră. —Dar, Aidan - pentru că tocmai îmi amintisem - ai murit. M-am trezit brusc. Eram pe canapea. Luminile care băteau dinspre stradă învăluiau camera într-o strălucire violetă și se auzeau zgomote de afară: oameni care strigau și basul profund al unei limuzine de petrecăreți, care a reverberat sub mine până când s-a schimbat culoarea semaforului și a pornit mai departe. Am închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
îmi era prea cald ca să mă pot mișca. Trebuia să instalez aparatul de aer condiționat, dar era o chestie uriașă, cât un televizor. Toamna trecută, Aidan îl pusese pe unul din rafturile de sus în living. Am simțit cum mă învăluie groaza. Nu ești aici ca să-l dai jos. Acele momente stinghere, fulgurante, în care uitam, pentru o fracțiune de secundă, că murise, erau o mare greșeală, pentru că apoi trebuia să-mi amintesc totul. Șocul mă izbea întotdeauna în plin. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
-mi-aș, băga-mi-aș, băga-mi-aș. Zice că nu poate veni la prezentare, a spus Franklin, foarte tare. Are o programare la doctor. E ceva ginecologic. —Ginecologic? a întrebat Ariella. Face un avort? M-a privit cu furie, învăluită în albastru cobalt și pernuțe pentru umeri. —O să chiulești de la oferta mea pentru Formula 12 pentru un nenorocit de avort? — Nu. Oh, Doamne, nu, nici gând. Eram îngrozită de beleaua în care mă băgasem, îngrozită de furia ei, de minciunile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
zi frumoasă avem! Se întâlniseră de câteva ori în trecut, dar nu se cunoșteau foarte bine. Mama nu văzuse ce rost avea să-i cunoască pe soții Costello înainte ca fiul lor să facă „ce se cuvine“ față de fiica ei. Învăluiți în zâmbete strălucitoare, artificiale, amândouă perechile de părinți și-au dat târcoale circumspecți, ca niște câini care își adulmecă fundurile, încercând să-și dea seama care are mai multe de ascuns. Cineva a strigat, alarmat: Nu-mi spuneți că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
făcută de Sara, cu mult mai jenantă, și anume că bărbatul nu trebuia să se mai apropie nici de una, nici de cealaltă din femeile sale, pentru a nu face rău fătului și a nu provoca nașteri premature. Chiar și învăluit în precauții și întrerupt de îndelungi șovăieli, mesajul era îndeajuns de obraznic pentru ca taică-meu să ia foc într-o clipită precum un vreasc prea uscat, și să se lanseze în invective ce abia se puteau înțelege, în care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cale, părăduind grădini și livezi, scoțând din rădăcini mii de copaci, ulmi tineri și majestuoși, nuci bătrâni de sute de ani, frasini, migdali și sorbi, pătrunzând apoi în inima cetății, cărându-și la vale toate trofeele precum un cuceritor tătar, învăluind cartierele din centru, spulberând sute de case, prăvălii și magazii de mărfuri, făcând una cu pământul locuințele construite pe poduri, formând, la sfârșitul zilei, din cauza dărâmăturilor care năpădiseră albia fluviului, o imensă mlaștină care înghițise curtea moscheii celei mari, Cesareea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
sunt desenate niște semne cabalistice ce nu le-am putut descifra niciodată. Nu cred că amuleta asta este învestită cu vreo putere magică, dar omul este atât de vulnerabil în fața Sorții, încât nu poate decât să se lege de obiecte învăluite în mister. Dumnezeu, care m-a zidit nevolnic, îmi va reproșa El oare într-o zi această nevolnicie? ANUL LUI ASTAGHFIRULLAH 896 de la hegira (14 noiembrie 1490 3 noiembrie 1491) Șeicul Astaghfirullah avea un turban mare, umeri înguști și vocea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
amănunt ce a făcut în aceste zile din urmă, apoi ne vom sfătui ce atitudine să adoptăm.“ A tăcut brusc și s-a așezat adunându-și în jurul lui, cu o mână tremurătoare, poalele veșmântului pătat, în vreme ce o tăcere de moarte învăluia sala, iar privirile se întorceau la unison spre al-Mulih. Acesta a așteptat ca unul din cei de față să intervină; în zadar. Atunci s-a ridicat cu o tresărire de energie. „Șeicul este un om cucernic și inimos, o știm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rudele mele și de care trebuie să mă ascund. Slăbi frâul și catârca o porni iarăși în trap mărunt. M-am grăbit ca să pot rămâne alături de ea. Continuam să nu-i vorbesc, dar, ciudată senzație, mă temeam pentru ea, o învăluiam cu privirea într-o afecțiune neașteptată. Mi se părea că o pândește o primejdie. La jumătatea drumului dintre Fès și Meknès, am poposit pentru a înnopta într-un sat numit Rușinea. Imamul moscheii din locul cu pricina ne-a oferit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
flăcările, strigăt în care deslușiserăm până la urmă oribilele țipete ale celor arși. Niciodată nu-mi voi mai putea aminti de Tombuctu fără să-mi revină în fața ochilor imaginea aceea de iad. La ceasul plecării, un nor ca un lințoliu îi învăluia chipul, iar trupul îi era chinuit de nenumărate trosnituri. Amintirea mea cea mai frumoasă pierea mistuită de flăcări. * * * Când vechii noștri geografi vorbeau despre ținutul negrilor, ei nu aminteau decât de Ghana și de oazele din deșertul Libiei. Și-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]