6,323 matches
-
avea în vedere tocmai cele ce apar într-un fel sau altul străine sensului, fie că e vorba de enunțuri, imagini și idei, fie de narațiuni sau întâmplări. Spun străine sensului, însă uneori apar lipsite de sens, alteori potrivnice sensului, absurde, eventual libere în privința sensului. Nu le numim întotdeauna astfel, dar sesizăm, de pildă, că se sustrag ușor înțelegerii obișnuite. La limită, ajung de neconceput pentru mintea omenească, fiind în stare să scandalizeze gândirea însăși. Apar uneori de-a dreptul stranii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să suspende sensul însuși. Ne apar nu fără sens într-o privință sau alta, nici indiferente în privința sensului, ci lipsite de sens. Uneori, mai grav, vedem cum contravin sensului în genere și îi suprimă acestuia orice posibilitate. Ar fi, așadar, absurde, opuse oricărei logici accesibile nouă. Iar în fața acestor stări de lucruri nu prea ai cum să întrevezi câteva repere ale înțelegerii. Nu mai poți regăsi mai nimic din seninătatea și demersul ei firesc. Nici nu ai cum să afli un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și nesigură de sine, probabil mai nesigură ca oricând. De aceea, merită să vedem când anume, în lumea cuvântului sau a vieții, ceva apare lipsit de sens. Sau când anume dejucarea sensului și transgresarea sferei sale conduc în zona celor absurde. În definitiv, sub ce motive le percepem noi ca atare? De ce oare vrem de obicei să le exilăm cât mai departe posibil? Nu cumva sub aparența lipsei de sens pot fi ocultate experiențe care ne sunt într-adevăr proprii, uneori
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să vedem ce se petrece într-adevăr cu ele și ce anume se află în spatele reacției noastre negative. De altfel, etimologia latină a termenului se bifurcă ea însăși, chiar dacă mai greu sesizabil. Una din semnificații e ușor întâlnită de oricine: absurde sunt cele complet discordante, aberante sau inepte. Latinescul absurdum trimite în primă instanță la ceea ce afectează auzul însuși: vocea falsă, exprimarea crudă sau primitivă, nepotrivită, ceva greu de suportat pentru urechea omului. Plecând de aici, semnificațiile termenului s-au tot
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cel obișnuit. Iar relevanța lor în viața unuia sau altuia dintre noi ar trebui văzută cu fiecare caz în parte, ca și măsura în care dau seama de o anume stare a timpului de astăzi. Secțiunea întâi LA FRONTIERELE CELOR ABSURDE 1. „Gri, dragă prietene, e orice teorie“ Din câte îmi dau seama, legăm prea mult ceea ce se petrece cu noi de posibilitatea deținerii unui sens. Vrem cu tot dinadinsul să fim în posesia unui sens, să-l configurăm după propriile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
vrea doar să revăd maniera - uneori de-a dreptul ciudată - în care vorbim despre cele cu sens și cele lipsite de sens. Ar putea fi întrevăzută, măcar în parte, lumea variată a celor din urmă. De ce anume socotim unele lucruri absurde și în ce accepțiune a cuvântului? Nu cumva lăsăm deoparte acele accepțiuni care deschid către alte zone sau experiențe ale vieții? Nu se ascunde aici, în definitiv, o limită firească a înțelegerii de care suntem în stare? Este greu de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
o face adesea, probabil dintotdeauna. Sunt elocvente în acest sens cuvintele pe care Goethe, în prima parte din Faust, i le atribuie lui Mefistofel: . A vorbi despre griul unei teorii și verdele a ceva auriu ține de dorința exprimării celor „absurde“. Pare destul de curioasă această năzuință a omului. Însă îi este proprie, fapt care, dincolo de ceea ce avertizează logica clasică, îți cere să o recunoști nemijlocit. Și să o privești altfel, la distanță de reacțiile obișnuite în fața a ceea ce trece dincolo de regulile
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
ireală. Sau acel element straniu sub care întâmpină bunul simț, paradoxul insolubil pe care îl aduc la vedere. Să fac aici o mențiune, în absența căreia s-ar putea înțelege altceva din ceea ce voi aduce în discuție. Vorbind despre cele absurde, nu am în vedere acum unele întâmplări cumplite care se petrec în viața oamenilor. Nu mă voi referi la unele drame teribile care se întâmplă sub ochii noștri și care ne dau oricând de gândit. Nu voi descrie dezastre naturale
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
întâmplă sub ochii noștri și care ne dau oricând de gândit. Nu voi descrie dezastre naturale sau politice, forme de violență, decizii nebunești, vieți nefericite, calcule halucinante, orori și masacre puse cu destulă știință la cale. Toate acestea sunt nemijlocit absurde. Ele pot arunca departe orice logică a bunei conviețuiri. Descoperă imediat latura tenebroasă a vieții, fiind terifiante în ordine cotidiană și socială. Le poți resimți în chip elementar astfel și te poți îngrozi de puterea lor. Avea dreptate Hegel, dacă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se exprimă Cicero, . Mai târziu, Wittgenstein pare să-l confirme, căci multe întrebări și propoziții filozofice îi apar lipsite de sens, deși nu-și ascunde admirația pentru unele viziuni metafizice. Probabil că metafizica e greu de concurat în explorarea celor „absurde“. E adevărat, narațiunea și literatura de ficțiune par să ducă mult mai departe o asemenea posibilitate, numai că nu pretind să ne spună o dată pentru totdeauna cum arată această lume. Încât „nonsensul“ pe care îl cultivă pare să dispună de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și moartea în numele unei idei. Multe dintre întrebările noastre și credințele care le susțin devin străine sensului comun, mai ales când privesc un posibil sens al celor omenești și o posibilă cale de înțelegere. Însă, repet, toate acestea nu sunt absurde în același fel în care vorbim despre dezastre omenești și întâmplări nefericite. Bunăoară, a face loc celor absurde într-o povestire este cu totul altceva decât a te exprima absurd exact atunci când, în viața nemijlocită, ai nevoie de claritate în
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
mai ales când privesc un posibil sens al celor omenești și o posibilă cale de înțelegere. Însă, repet, toate acestea nu sunt absurde în același fel în care vorbim despre dezastre omenești și întâmplări nefericite. Bunăoară, a face loc celor absurde într-o povestire este cu totul altceva decât a te exprima absurd exact atunci când, în viața nemijlocită, ai nevoie de claritate în ceea ce spui. A cultiva paradoxul în legătură cu ceea ce nu se supune gândirii conceptuale este cu totul altceva decât a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
orice este de la sine înțeles. Cel mai adesea întâlnim ceea ce nu e de la sine înțeles. Însă de neînțeles este și faptul că oamenii adoptă atât de ușor un mod de gândire complicat și plin de iluzii. 3. Despre ambiguitatea celor absurde Există situații omenești ce refuză distincția clară între ceva elementar - sau de primă instanță - și altceva de secundă instanță. De pildă, între faptele petrecute efectiv și cele ce ajung relatate. Firește, nu poți spune că există fapte simple, ca atare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
69). Ca nu cumva să credem că este vorba de unele gesturi simbolice, comentatorii ne spun că, de fapt, „cele cuvenite Demetrei“ privesc faptul de a mânca și a bea, iar „cele cuvenite Afroditei“, conduita sexuală. Dacă acestea nu-s absurde prin ele însele, atunci, spune Diogene, nu sunt absurde nici în piață. Nu știm ce au resimțit inițial cei care l-au întâlnit în piață pe Diogene. Probabil au fost șocați de ceea ce au văzut și au auzit. Faptele lui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
de unele gesturi simbolice, comentatorii ne spun că, de fapt, „cele cuvenite Demetrei“ privesc faptul de a mânca și a bea, iar „cele cuvenite Afroditei“, conduita sexuală. Dacă acestea nu-s absurde prin ele însele, atunci, spune Diogene, nu sunt absurde nici în piață. Nu știm ce au resimțit inițial cei care l-au întâlnit în piață pe Diogene. Probabil au fost șocați de ceea ce au văzut și au auzit. Faptele lui Diogene puteau să apară lipsite de sens, pur și
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
iar cuvântul a traversat deja secole și milenii. Se mai spune că, în acest fel, Erostrates ar fi dorit să scape de anonimatul care l-a dus la disperare și l-a făcut nefericit. Gestul său ne apare fără îndoială absurd, însă în ce privință? Prezența reală a lui Erostrates și gestul său nu reprezintă fapte empirice, nu există dovezi în acest sens. Dimpotrivă, s-au născut din ceea ce se spune. Ca să-l parafrazez pe Nietzsche, în cazul său nu avem
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
să rătăcească“. Ceea ce a și făcut, căci, de îndată ce a ridicat edificiul, sa refugiat în mijlocul acestuia, iar din ziua aceea nimeni nu la mai văzut. Toate acestea păreau semnele unei nebunii din partea maurului, înainte de toate dorința de ași construi un refugiu absurd. Cei doi prieteni, nevoiți să doarmă o noapte în casa părăsită, caută să înțeleagă ce anume sar fi întâmplat cu cel ascuns acolo. Nu ar fi avut motive să ridice un asemenea edificiu câtă vreme lumea însăși este un labirint
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
și nu de oameni.“ Sa voit a fi, prin urmare, mai mult decât cele aflate în puterea omului. Iar scandalul ei constă tocmai în voința de a se înscrie cu orice preț în ordinea miracolului. 42 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE Or, pustiul nesfârșit în care e părăsit regele Babiloniei face inutile puterile acestuia. Nu mai răspunde în nici un fel așteptării sau voinței sale. De aceea apare pur și simplu sustras oricărei limite. Așa cum îl lasă să se vadă povestirea lui
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lecturi ciudate“<ref id="28">Ibidem, p. 295.</ref>. Acesta face imediat legătura cu noul labirint, pe care și la ridicat maurul ucigaș ca să se ascundă de fantasma celui ucis. „Allaby sa gândit că maurul era nebun și că labirintul absurd era un simbol și o dovadă limpede a acestei nebunii. După aceea, șia dat seama că o asemenea explicație corespunde construcției extravagante și povestirii ciudate, dar nu și impre siei pe care o lăsa omul.“<ref id="29">Ibidem, p.
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
un moment dat, numește labirintul însuși o povestire („Unwin sa gândit că vor dormi în labirint, în camera centrală a povestirii...“)<ref id="32">Jorge Luís Borges, Moartea și busola, ed. cit., p. 299.</ref>. 46 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 32. Are dreptate, edificiul care se complică întruna este el însuși o povestire. Iar despre o astfel de povestire, adaugă Unwin, nu poți afirma că este explicabilă sau inexplicabilă. Un analogon mai potrivit al povestirii pare să fie pânza de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
despre noile enciclopedii de tip renascentist și baroc. Acestea se abat de la modelul oferit de vechiul arbor porphyriana, căci fac loc unor rubrici care se voiesc incomplete, deschise și în continuă evoluție. Se orientează tot mai mult LA FRONTIERELE CELOR ABSURDE 47 33. 34. către imaginea labirintului, mai potrivită pentru noul tip de conștiință europeană. Doar că modernii vin cu o altă înțelegere în această privință. Francis Bacon, de pildă, în „Prefața“ la Instauratio Magna (1620), consideră că labirintul reprezintă însăși
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
se știe, cât de noile posibilități cognitive și reale. În consecință, noile enciclopedii cuprind adesea liste incongruente, vizibil nesistematice (acumulări „de relații imprevizibile și inedite între obiectele cunoașterii“)<ref id="36">Ibidem, p. 40.</ref>. 48 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 35. . 36. Nu atât dorința de consemnare completă este în joc, cât evitarea unor clasificări sărace, precum cele arborescente. Pe de o parte, există lucruri ce nu pot fi definite și clasificate. Pe de altă parte, lumea de posibilități apare
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
deja o direcție și o soluție („de cum se intră în el, nu se poate să nu ajungi în centru, iar din centru nu se poate să nu găsești ieșirea“). Desfășurat imaginar, ia forma unui fir. Al doilea LA FRONTIERELE CELOR ABSURDE 49 37. tip de labirint, Irrwegul, este ceva mai complicat: „propune opțiuni alternative, toate parcursurile duc la un punct mort, cu excepția unuia singur, ce duce la ieșire“. Desfășurat imagi nar, ia forma unui arbore. Numește de fapt via falsa, calea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
rețelei“<ref id="39">Ibidem, p. 53</ref>. Mai neobișnuit încă, „rizomul justifică și încurajează contradicția: dacă fiecare nod al lui poate fi conectat cu oricare alt nod, din orice nod se poate ajunge la 50 PRIVIND ALTFEL LUMEA CELOR ABSURDE 38. 39. . orice alt nod“. Destule elemente, așadar, ce distanțează acest tip de labirint de celelalte două amintite mai sus. Să reținem că un asemenea labirint manifestă deja o formă de temporalitate. Este dinamic, se modifică întruna și face loc
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
cuvântului, chiar dacă am vorbi despre o complicație haotică sau infinită. Se arată mai curând indeterminat și indisponibil. Amintește întro privință de felul în care se descoperă lumea însăși. Săl comparăm însă cu cel oferit de modelul rețelei. LA FRONTIERELE CELOR ABSURDE 51 40. Ambele induc ideea infinitului: deșertul apare infinit, rețeaua este extensibilă la infinit. În consecință, nu comportă un exterior și un interior, un afară și un înăuntru. Numai că imaginea deșertului anunță un alt gen de infinitate decât cel
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]